Skip to main content

Full text of "Istoria incepe de oriunde o privesti (vol. 4)"

See other formats


Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 

Istoria începe 

de oriunde o priveşti 
(voi. 4) 



Teologie pentru azi 
Bucureşti 

y 

2014 



2 

i. Lucian Blaga vorbind despre sine 

Liviu Rusu i-a trimis un chestionar lui 
Lucian Blaga, cu douăzeci de întrebări, la 
care acesta i-a răspuns. 

Si în care Blaga a spus că a scris primele 
versuri la vârsta de 13 ani, primele aforisme la 
16 şi primul eseu filosofic, despre Bergson, la 
18 ani 1 . 

Când era mic, el modela animale din 
lut şi „din nisip jilav clădeam biserici" 2 . Pe la 
13 ani desena după natură şi dorea să devină 
pictor 3 . 

De pictură s-a lăsat dar nu şi de 
caricatură 4 . 

în primele clase i-a plăcut Geografia, la 
liceu: Fizica, la facultate: Biologia 5 . 

De la 13 ani a început pasiunea sa 
„indescriptibilă" pentru lectură 6 . 

Autorii preferaţi: Odobescu şi 
Sadoveanu. Mai apoi l-au impresionat roma- 
nele lui Tolstoi şi Dostoievski 7 . 

Blaga considera că are „un somn 
creator" 8 . Adică îi veneau ideile în timpul 
somnului. 

1 Liviu Rusu, De la Eminescu la Lucian Blaga. Şi alte 
studii literare şi estetice, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 
1981, p. 223. Cartea are 506 p. 

Despre autor a se vedea: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Liviu_Rusu_%2 8literat 

%2 9 . 

2 Idem, p. 224. 

3 Ibidem. 

4 Ibidem. 

5 Ibidem. 

6 Idem, p. 225. 

7 Ibidem. 



3 



Manuscrise sale sunt pline de 
corecturi 9 . Nu crea pentru „gustul public" 10 . 
Asimila organic şi prin asociere de idei 11 . 

Vorbind despre copilăria sa, Lucian 
Blaga spune: „ca copil mic eram de-o 
religiozitate sfioasă, dar nespus de intensă. 
Ceasuri întregi mi le petreceam în rugăciuni, 
singur în tăcere" 12 . 

Metafizica era ocupaţia sa preferată 13 . 

Iar soţia sa a jucat „un rol deosebit" în 
dezvoltarea conştiinţei sale critice 14 . 

2. însemnările lui Dudu Velicu 



Arhivele Naţionale ale României, în 
2004 15 şi 2005 16 , în două volume, au publicat 



Idem, p. 226. 

9 Ibidem. 

10 Idem, p. 227. 

11 Ibidem. 

12 Ibidem. 

13 Ibidem. 

14 Idem, p. 228. 

15 Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada 
sovietizării României. însemnări zilnice, voi. I, 1945-1947, 
cu studiu introductiv şi note de Alina Tudor- 
Pavelescu, Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 
2004, XII + 315 p. 

Downloadată de aici: 

http : / / ww w.arhivelenationale . ro / images / custom /im 
age/serban/Dudu%2oVelicu%2ovol.%2oI.pdf. Pe care o 
vom cita: Velicu 1. 

16 Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în perioada 
sovietizării României. însemnări zilnice, voi. II, 1948-1959, cu 
studiu introductiv şi note de Alina Tudor-Pavelescu, 
Arhivele Naţionale ale României, Bucureşti, 2005, VI + 285 

P- 

Downloadată de aici: 

http : / / ww w.arhivelenationale . ro / images / custom /im 
age/serban/Dudu%2oVelicu%2ovol.%2oII.pdf. Pe care o 
vom cita: Velicu 2. 



4 

însemnările „teologului Dudu Velicu, 
secretar al patriarhului Miron Cristea" 17 . 




Dar despre care Alina Tudor-Pavelescu 
spune că a fost şi secretar personal „al 
şefului SSI, Eugen Cristea (1943-1944) 18 " 19 , SSI 
însemnând Serviciul Special de Informaţii. 

însemnările primului volum încep cu 
ziua de 1 aprilie 1945, o zi de duminică 20 . 

PS Antim Nica 21 a locuit pe strada Popa 
Soare, nr. 20, în Bucureşti 22 . Stareţ la 
Mănăstirea Sfântul Antim era PS Atanasie 
Dincă, în urma demisiei Arhim. Vasile 
Vasilache 23 . 



17 A se vedea: http://fototecaortodoxiei.ro/2114- 
teologul-dudu-velicu-secretar-al-patriarhului-miron- 
cristea. De unde este preluată şi fotografia autorului, care e 
din 1939. 

18 A se vedea: 

http : / / ro . wikipe dia . org/wiki / Eugen_Criste seu . 

19 Velicu 1, p. XI. 

20 Idem, p. 1. 
21 A se vedea: 

http://ro.orthodoxwiki.org/Antim_%28Nica%29_al_ 
Tomisului_%C5%9Fi_Dun%C4%83rii_de_Jos. 

22 Velicu 1, p. 1. 

23 Idem, p. 2. 



5 



La Mănăstirea Cernica stareţ era 
Arhim. Partenie Buşcu, mănăstirea având 
100 de monahi în 1945, dintre care 30 erau 
basarabeni 24 . 

Cimitirul Cernicăi este „cimitirul 
Sfântul Lazăr" 25 . 

Pe 29 mai 1945, discutând cu ÎPS Nifon 
Criveanu, fost al Olteniei, autorul află că 
mitropolitul îl considera pe PFP Nicodim 
Munteanu drept autorul desfiinţării Mitro- 
poliei Olteniei 26 . Actul de desfiinţare al 
Mitropoliei Olteniei a fost publicat în 
Monitorul Oficial din data de 20 aprilie 

1945^- 

în 1945, Ion Bălan era redactor la 
Scânteia 28 . 

Pe 11 iulie 1945, Velicu nota că Preotul 
Oancea este directorul Tipografiei Cărţilor 
Bisericeşti 29 . 

Pe 16 iulie 1945, autorul afirmă că 
patriarhul Nicodim avea trei potrivnici în 
Sinod: pe mitropoliţii Nifon Criveanu, Tit 
Simedrea şi Nicolae Bălan 30 . 

Patriarhul Nicodim a fost decorat de 
regele Mihai I 31 . 

La întrunirea Sfântului Sinod din 30 
iulie 1945 au fost prezenţi 17 sinodali şi au 
lipsit 7 32 . 

24 Ibidem. 

25 Idem, p. 3. 

26 Idem, p. 5. 

27 Ibidem. 

28 Idem, p. 15. 

29 Idem, p. 16. 

30 Idem, p. 19. 

31 Idem, p. 20. 



6 



Petru Groza era preşedintele 
Consiliului de Miniştri 33 . 

Preotul Ioan Marina devenea episcop 
cu titlul de Vasluianul 34 . Pe când „Preotul 
Petrescu de la Biserica Visarion din Capitală 
a divorţat de soţia sa, după o căsătorie 
paşnică de peste 25 de ani, pentru ca să 
devină episcop" 35 . 

în finalul p. 32: „Preotul Ioan Marina 
este expresia voinţei Guvernului în noul post 
de arhiereu la Iaşi, cu un scop bine 
determinat, după care Mitropolitul Irineu 
Mihălcescu al Moldovei, din bolnav, 
urmează să fie pensionat". Căci Velicu ştia că 
Marina va deveni mitropolitul Moldovei 36 . 

PFP Nicodim Munteanu a desfiinţat 
seminarul monahal de la Cernica, care fusese 
înfiinţat de PFP Miron Cristea 37 . 

Pe 20 august 1945, autorul îşi nota 
faptul că noul episcop Justinian Vasluianul a 
fost primit „cu indiferenţă de unele cercuri 
clericale şi laice locale" 38 . 

Pe 30 septembrie 1945, o zi de 
duminică, PS Antim Nica a slujit la Biserica 
Mântuleasa din Bucureşti 39 . 

y 

în p. 54, el aminteşte de Partidul Social- 
Democrat. 



Idem, p. 27-28. 
Idem, p. 28. 
Idem, p. 29. 
Ibidem. 
Idem, p. 33. 
Idem, p. 34. 
Idem, p. 40. 
Idem, p. 46. 



Vaticanul încerca să înfiinţeze o 
facultate de teologie romano -catolică la 
Bucureşti. Asta în octombrie 1945 40 . 

în p. 56 e amintit pastorul 
Wurmbrand 41 , care a subliniat „necesitatea 
trecerii la creştinism a evreilor". 

y 

Cum? Cu forţa? Afirmaţie la care sef- 

y y y 

rabinul Safran a vrut să părăsească sala 42 . 

Exista în 1945, în România, şi Frontul 
Plugarilor^ 3 '. 

Pe 24 octombrie 1945, Dudu Velicu 
afirmă că pastorul Wurmbrand s-a botezat 
ortodox în Transilvania 44 . 

La Biserica Cuibul cu Barză din 
Bucureşti, în 1945, slujea Pr. Prof. Dr. Marin 
Ionescu 45 . ÎPS Nifon Criveanu locuia pe 
strada Antim, nr. 2 4<5 . 

Pe 27 octombrie 1945, autorul îşi 
notează că Biserica Stavropoleos din 
Bucureşti „nu va mai fi parohie" (la care 
slujea Părintele Iliescu-Palanca) ci „Capelă 
patriarhală, la dorinţa Ministerului Culte- 
lor" 47 . 

Groza măreşte salariile preoţilor 48 . 
Părintele Popescu-Argeş slujea la Biserica 



40 Idem, p. 55. 
41 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wurmbrand. 

42 Velicu 1, p. 56. 

43 Ibidem. 

44 Idem, p. 57. 

45 Ibidem. 

46 Idem, p. 60. 

47 Ibidem. 

48 Idem, p. 61. 



8 



Domniţa Bălaşa şi era inspector la Ministerul 
Cultelor 49 . 

Despre incendiul produs la Mănăstirea 
Căldăruşani în p. 85. Părintele Haralambie 
Popescu e numit preot la Biserica Sfinţii 
Voievozi din Bucureşti 50 . 

y 

Pe 3 ianuarie 1946, autorul ne spune că 
PFP Nicodim Munteanu avea un cocoş şi o 
pisică 51 . Pe cocoş îl punea să cânte „pe o tavă 
curată, care străluceşte" 52 , pe când, pe pisică, 
o punea să facă acrobaţia de a „trece prin 
cercul braţelor" sale 53 . Patriarhul având pe 
atunci 80 de ani 54 ... 

Din p. 101 aflăm că Părintele Ioan 
Kulîghin, „celibatar", se afla la Bucureşti şi 
locuia la Alexandru Mironescu. El conlucra 
cu Sandu Tudor, pe atunci ziarist, la 
traducerea din rusă a cărţii Povestirile unui 
pelerin 55 . 

Despre Rugul aprins vorbeşte în 
începutul paginii 102. 

Şi în ianuarie 1946, din Rugul aprins, 
făceau parte Părintele Ioan Kulîghin, Arhim. 
Vasile Vasilache, Sandu Tudor, Arhim. Dr. 
Benedict Ghiuş, Ion Marin Sadoveanu „şi un 
general. Şedinţele se ţin duminica, de la 
orele 16 la 18" 56 . 



49 Idem, p. 71. 

50 Idem, p. 86. 

51 Idem, p. 92. 

52 Ibidem. 

53 Idem, p. 93. 

54 Ibidem. 

55 Idem, p. 101. 

56 Idem, p. 102. 



9 



Pe 31 ianuarie 1946, arhiepiscop 
romano-catolic de Bucureşti era Alexandru 
Cisar 57 . 

Părintele C. Burducea, ministrul, „cu 
despotismul şi exclusivismul lui, terorizează 
funcţionarii prin măsurile sale arbitrare" 58 . 

Pe PS Iosif Gafton al Argeşului îl 
sprijineau Ana Pauker şi Dr. I. Parhon 59 . 

Despre „extravaganţe patriarhale into- 
lerabile" 60 . 

Regina mamă, Elena, pe 2 aprilie 1946, a 
fost în vizită la Mănăstirea Sfântul Antim. 
într-o zi de marţi 61 . Mănăstirea se afla în 
renovare 62 . 

Din p. 134 aflăm că Arhim. Benedict 
Ghiuş era, în aprilie 1946, asistent la 
facultate, la Bucureşti si că a renunţat la 

7 y y y 

propunerea de a fi făcut episcop de Bălţi. 



Pe 2 mai 1946, autorul sublinia faptul că 
Institutul Biblic al Patriarhiei Române 
produce „mari venituri" din cărţi şi obiecte 
liturgice 63 . 

Biblia de la 1944 s-a făcut cu banii 
mareşalului Ion Antonescu, care a plătit 10 
milioane de lei pentru editare 64 . 

PS Eugeniu Laiu, când a fost demis de 
la conducerea Institutului Biblic, în 1944, a 

57 Ibidem. 

58 Idem, p. 110. 

59 Idem, p. m. 

60 Idem, p. 129. 

61 Idem, p. 130. 

62 Idem, p. 131. 

63 Idem, p. 141. 

64 Idem, p. 153. 



10 



lăsat un kilogram de aur la Patriarhie şi o 
avere „de un miliard de lei", punând pe 
picioare Institutul, în 1940, fără niciun leu 
din partea Bisericii 65 . 

în finalul p. 153, autorul afirmă că PS 
Atanasie Dincă era „amantul" Maicii 
Magdalena, stareţa Mănăstirii Plumbuita. 

Pe 6 iunie 1946, Dudu Velicu îşi notea- 
ză: „executarea mareşalului Ion Antonescu a 
produs consternare în rândurile clerului, 
care avea credinţa că Regele il va graţia" 66 . 

Din p. 156 aflăm că exista obiceiul ca 
preoţii să boteze casele credincioşilor în 
prima zi a fiecărei luni. Pe când, din pagina 
următoare, că un parastas costa 6.000 de lei 
în 1946, pe când o înmormântare 20.000 de 
lei. 

Preşedintele Frontului Plugarilor era 
prim-ministrul Petru Groza 67 . în p. 161 se 
aminteşte de „secta tudoristă" şi, tot în 
aceeaşi pagină, despre existenţa revistei 
Lumina, în 1946, care era „un organ 
semioficios al clerului ortodox român" şi 
care era proprietatea Părintelui Vasile 
Ionescu din Bucureşti. Asa că Lumina de azi, 
ziarul Patriarhiei Române, continuă o marcă 
a secolului trecut. 

însă după câteva numere apărute şi un 
conflict al Părintelui Ionescu cu ministrul 
Cultelor, revista Lumina s-a numit, mai apoi, 
Lumina creştină, fiind redactată de Părintele 



65 Ibidem. 

66 Idem, p. 155. 

67 Idem, p. 157. 



11 



Ion Huştiu, consilier de presă la ministerul 
Cultelor 68 . 

Părintele Gheorghiu de la Biserica 
Flămânda a făcut studii la Paris 69 . 

Pe 31 iulie 1946, autorul îşi nota că „s-au 
prăvălit turlele şi acoperişul bisericii vechi 
din Mănăstirea Cernica, din cauza neglijenţei 
stareţului" 70 , pe când o doamnă din Bucu- 
reşti a donat pentru reparaţii 500 de 
milioane 71 . 

Atelierul de ţesătorie de la Mănăstirea 
Ţigăneşti 72 . S-a făcut o comandă de piele, de 
peste 3 milioane de lei, pentru a fi îmbrăcate 
cărţile traduse de patriarh. Ele vor fi dăruite 
patriarhului Alexei al Rusiei 73 . 

Pensionarea, „din oficiu", a ierarhilor la 
vârsta de 70 de ani 74 . 

Pe 4 octombrie 1946, într-o zi de vineri, 
patriarhul Nicodim merge la Timişoara 
pentru ca să sfinţească catedrala 75 . 

Pe 23 noiembrie 1946, într-o zi de 
sâmbătă, autorul află de la Diac. Marinescu, 
că PS Justinian Marina i-a declarat, la 
întoarcerea din Rusia, că s-a „vindecat de 
comunism", după ce a văzut „mizeria" de 
acolo 76 . 



68 Idem, p. 162. 

69 Idem, p. 164. 

70 Idem, p. 166. 

71 Ibidem. 

72 Idem, p. 168. 

73 Idem, p. 175. 

74 Idem, p. 179. 

75 Idem, p. 181. 

76 Idem, p. 197. 



12 



în 1946, Emil Bodnăraş era „secretar 
general la Preşedinţia Consiliului de 
Miniştri" 77 . 

y 

Pe 2 ianuarie 1947, Velicu îşi nota 
despre Părintele Chiriac, noul „redactor 
responsabil al revistei Lumina creştină", că 
este „un cleric socialist bine pregătit, însă 
are fumuri filosofice din lulele germane" 78 . 

în p. 215 e amintit Ierodiac. Grigore 
Băbus. 

y 

Pe 23 aprilie 1947, Velicu aminteşte de 
un anume Gică Petrescu, „consilier la Curtea 
de Apel" şi „unul din intimii Patriarhului" 79 . 

în p. 220: „[PS] Justinian [Marina] se 
autoizolează de cler". 

Patriarhul Nicodim decade din punct 
de vedere fizic şi psihic 80 . 

Pe 25 aprilie 1947, într-o zi de vineri, 
autorul îşi notează vizita monseniorului 
Vladimir Ghica 81 la Sfântul Antim, în care s-a 
întâlnit cu Arhim. Vasile Vasilache 82 . 

In mai 1947, Părintele D. Cristescu, 
directorul Tipografiei Cărţilor Bisericeşti, se 
afla în imposibilitatea de plată pentru anga- 
jaţii săi 83 . în p. 243 sunt amintiţi profesorii 
Gala Galaction si Nichifor Crainic. 

y 

Dezorganizare în altarul Catedralei 
patriarhale la vizita Patriarhului Alexei al 

77 Idem, p. 199. 

78 Idem, p. 201. 

79 Idem, p. 217. 

80 Idem, p. 222. 
81 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Ghica. 

82 Velicu 1, p. 234. 

83 Idem, p. 237. 



13 



Rusiei 4 . Pe când Patriarhul Nicodim a 
primit „suma de cinci miliarde de lei din 
partea Guvernului, pentru cheltuielile în 
legătură cu vizita Patriarhului Alexei al 
Rusiei. Dejunul dat în cinstea acestuia dumi- 
nică, 1 iunie [1947], în Palatul patriarhal, a 
costat patru sute de milioane lei" 85 . 

Pe 7 iunie 1947, o zi de sâmbătă, aflăm 
că Prof. I. D. Ştefănescu şi Arhim. Vasile 
Vasilache sunt cei care editează revista 
Biserica Ortodoxă Română şi că revista 
„excelează prin iregularitate în apariţie şi 
prin materialul slab, ceea ce revoltă clerul, 
care este obligat să o aboneze [să se aboneze 
la ea] pentru parohii, deci din fondurile 
Bisericii" 87 . 

Pe 14 iunie 1947, autorul îşi notează 
vestea primirii a 20 de burse de studii, pentru 
Facultatea de Teologie din Bucureşti, de la 
„Consiliul Mondial Creştin (condus, în 
realitate, de protestanţi)" 88 . Bursele erau 

pentru America, Anglia, Franţa şi Germa- 

• 89 
nia y . 

Patriarhul Nicodim nu mai putea să 
mănânce. Vomita până şi laptele... însemnare 
din 30 iunie 1947, o zi de luni 9 °. 

Pe 17 iulie 1947 îşi notează demisia ÎPS 
Irineu Mihălcescu 91 . Pe când, pe 5 august 

84 Idem, p. 246. 

85 Idem, p. 247. 

86 Idem, p. 248. 

87 Ibidem. 
Idem, p. 250. 

89 Ibidem. 

90 Idem, p. 257. 

91 Idem, p. 260. 



1947, faptul că ÎPS Irineu s-a retras la 
Mănăstirea Agapia, împreună cu un ucenic 
al său, monah 92 . 

Medicii de la Iasi, în frunte cu Dr. 
Enescu, constată că Patriarhul Nicodim 
suferă de uremie 93 . 

Pe 22 septembrie 1947, autorul îşi 
notează îngrijorarea monahilor de la 
Mănăstirea Cernica cum că statul ar dori să 
desfiinţeze mănăstirile 94 . 

Pe 30 septembrie 1947, o zi de marţi, 
nota autorului începe cu salariile preoţilor, 
pe care protoieriile vor începe să îi vireze 
prin CEC 95 . 

PS Justinian Marina doreşte să fie 
patriarh 96 . Părintele Burducea îl asigură pe 
autor că PS Justinian „va fi patriarh în mod 
sigur" 97 . Afirmaţie făcută de Burducea în 
timpul mesei, la el acasă, în ziua de 6 
noiembrie 1947, o zi de joi 98 . 

Al 10-lea punct din convorbirea cu 
Burducea a fost acela că „Biserica [e] 
antisemită" 99 . Pe 23 noiembrie 1947, Velicu 
vorbeşte despre „Mitropolitul Marina" al 
Moldovei 100 . Părintele Benedict Ghiuş, care 



92 Idem, p. 262. 

93 Idem, p. 269. A se vedea: 

http : / / www . sfatulme dicului.ro/ Afe ctiuni-ale - 
rinichilor/ uremia_65i2 . 

94 Ibidem. 

95 Idem, p. 270. 

96 Idem, p. 272. 

97 Idem, p. 280. 

98 Idem, p. 279. 

99 Idem, p. 280. 

100 Idem, p. 289. 



15 



preda la Bucureşti cursul de Teologie 
Mistică, primeşte să predea la Paris pentru 
anul universitar 1947-1948 101 . 

Pe 3 decembrie 1947, autorul ne anunţă 
că Patriarhul Nicodim „şi-a făcut testa- 
mentul" 102 . Pe când, pe 4 decembrie 1947, o 
zi de joi, că ÎPS Justinian Marina, când era 
văduv, ar fi avut „amantă o învăţătoare 
foarte frumoasă" 103 . 

„Mihail Wieder, fost rabin în Ardeal şi 
trecut de mai mulţi ani la Ortodoxie", a avut 
drept naş de Botez pe ÎPS Irineu Mihăl- 
cescu 104 . 

Pe 30 decembrie 1947, într-o zi de 
marţi: „Regele Mihai I a abdicat de la 
tron" 105 . Pagina 296 e ultima filă cu însem- 
nări din volumul 1. 



Volumul al doilea de însemnări al lui 
Dudu Velicu începe în ziua de joi, 1 ianuarie 

1948 106 . 

Firmilian Marin ajunge arhiepiscop al 
Craiovei 107 . Părintele Dumitru Fecioru preda 
la facultate în februarie 1948 şi era preot la 
Biserica Cuţitul de Argint 108 . 

ÎPS Nifon Criveanu avea o pensie de 
10.700 de lei pe lună. însemnare din 25 
februarie 1948 109 . 



101 Idem, p. 290. 

102 Idem, p. 291. 

103 Ibidem. 

104 Idem, p. 292. 

105 Idem, p. 296. 

106 Velicu 2, p. 1. 

107 Ibidem. 

108 Idem, p. 18. 

109 Idem, p. 20. 



i6 



Vineri, 27 februarie 1948, autorul 
anunţă moartea Patriarhului Nicodim Mun- 

y 

teanu 110 . Patriarhul a murit în această zi, la 
ora 17. 45 111 . Boala din cauza căreia a murit: 
pneumonie, contractată în timpul unei vizite 
la Mănăstirea Cernica 112 . însă moartea pa- 
triarhului „a avut un ecou aproape şters" 113 în 
presă. Săparea mormântului în catedrală 114 . 
ÎPS Justinian Marina devine locţiitor de 
Patriarh 115 . 



Credincioşii vin la catafalcul Patriarhu- 
lui. Joi, 4 martie 1948 116 . Panegiricul e rostit 
de Mitropolitul Justinian, despre care auto- 
rul spune că nu el l-a scris 117 . 

Joi, 1 aprilie 1948, Velicu vorbeşte 
despre acţiunea a 7 clerici din Turnu- 
Severin, a câtorva din Caracal, împreună cu 
câţiva cântăreţi bisericeşti, care „au pus 
bazele Sindicatului clerului si cântăreţilor 
bisericeşti din Arhiepiscopia Olteniei" 118 . 

însă ÎPS Firmilian i-„a demis pe cei în 
cauză" 119 . Adică pe cei care se constituiseră 
într-un sindicat. 

Aşa că încercarea preoţilor, tot din 
Oltenia, din 2008 120 , de a-şi face un sindicat 



110 Idem, p. 22. 
ni Ibidem. 

112 Idem, p. 23. 

113 Ibidem. 

114 Idem, p. 24. 

115 Idem, p. 25. 

116 Idem, p. 27. 

117 Idem, p. 28. 

118 Idem, p. 43. 

119 Ibidem. 



17 



al lor a fost o încercare de reactualizare a 
gestului din 1948. 

Pe 6 aprilie 1948, într-o zi de marţi, 
Velicu îşi notează că preoţii din Bucureşti fac 
muncă voluntară pe Dealul Patriarhiei, 

w 1 • 1 -121 

sadmd pomi . 

Deşi în primul volum a vorbit 
cuviincios despre Rugul aprins, în ziua de 
vineri, 23 aprilie 1948, spune că la Mănăs- 
tirea Antim există „un cerc mistic", care nu e 
străin de francmasonerie 122 . 

Alegerea celui de-al 3-lea Patriarh al 
României s-a făcut în luna mai, a anului 
1948 123 . Pe 25 mai 124 . 

PFP Justinian Marina a fost ales patri- 
arh cu 383 de voturi 125 . Noul patriarh vor- 
beşte între 13. 50-14. 10. După el vorbeşte 
Petru Groza: 14. 10-14. 15 126 . 

în p. 70 apare numele celui de-al 5-lea 
patriarh al României. Ca Arăpaş şi nu 
Arăpaşu, după cum am văzut, în voi. al 3-lea 
al cărţii de faţă, că îl numeşte şi ÎPS 
Bartolomeu Anania. 

în p. 80: „Popii se acoperă şi 
muşamalizează afacerile". Pe 1 iulie 1948, 
autorul afirmă că în voi. al III-lea din 



120 Ase vedea: 

http :/ / jurnalul.ro/ ştiri/ observator/ curtea-europeana- 
drepturile-omului-sindicat-preoti-romani-647397.html. 

121 Velicu 2, p. 46. 

122 Idem, p. 54. 

123 Idem, p. 56. 

124 Idem, p. 61. 

125 Idem, p. 68. 

126 Idem, p. 69. 



i8 



scrierile Patriarhului Justinian nu e nimic 
„inedit" 127 . 

Preoţii de la sate au fost ostili 

y 

guvernului Petru Groza 128 . 

Relaţiile dintre preoţii coliturghisitori: 
„ură, invidie, ceartă" 129 . Autorul nu ne-a 
propus nicio imagine pozitivă, niciun om de 
admirat până acum. Totul e cernit... 

Pe 30 iulie 1948, Velicu notează că 
„patriarhul este acela care a insistat ca 
seminariile teologice să fie desfiinţate" 130 . 

Părintele Ilie Imbrescu, de la Biserica 
Boteanu din Bucureşti, a primit o condam- 
nare de 15 ani. A mărturisit că a fost 
legionar 31 . 

Pe 13 august 1948, autorul notează că 
un preot din Bucureşti nu a vrut să boteze 
un copil pentru că naşa vroia să îi pună 
copilului numele Soare 132 . Pentru acest lucru 
preotul a fost... arestat 133 . 

Patriarhul Justinian a dat două milioane 
de lei pe o nouă mobilă pentru palatul 
patriarhal şi a îmbrăcat scaunele în pluş 
roşu 134 . Părintele Ilie-Palanca a fost condam- 
nat la 25 de ani de închisoare 135 . 

Pe 4 septembrie 1948, o zi de sâmbătă, 
Patriarhul Justinian pleca în concediu la Băile 



127 Idem, p. 85. 

128 Idem, p. 89. 

129 Idem, p. 91. 

130 Idem, p. 97. 
131 Ibidem. 

132 Idem, p. 101. 

133 Ibidem. 

134 Ibidem. 

135 Idem, p. 103. 



19 



Herculane 13 . Slujbe fără chitanţă 137 . Prozeli- 
tismul sectar prin predici, cântece şi 
broşuri 138 . 

y 

în toamna lui 1948, preoţii ortodocşi nu 
au mai fost chemaţi să sfinţească şcolile la 

y J y y 

început de an şcolar 139 . în ianuarie 1949, PFP 
Justinian a fost la Sinaia 140 . 

în 1949 existau 300 de preoţi recăsă- 
toriţi în Mitropolia Ungrovlahiei 141 . 

Pe 21 februarie 1949, autorul vorbeşte 
despre minuni recente: femeia transformată 
în măgăriţă, un copil născut cu cap de miel, 
în corn. Jilava, jud. Ilfov 142 şi despre cei care 
au vrut să omoare pe cineva şi au împietrit 
cu topoarele ridicate 143 . 

Pensionarea preoţilor la 60 de ani 144 . Se 
aprobă tipărirea revistei Ortodoxia 145 . Şoferul 
Meca îl conduce pe patriarh la Craiova 146 . 

Părintele Dumitru Stăniloae e amintit 
în p. 151. Făcea parte dintr-o comisie de 
corectare a tezelor 147 . 

Pe lângă Ortodoxia apare şi revista 
Studii Teologice, ca a 3-a a Patriarhiei Ro- 
mâne, însemnare din 31 martie 1949 148 . 



136 Idem, p. 104. 

137 Idem, p. 110. 

138 Idem, p. 112. 

139 Ibidem. 

140 Idem, p. 120. 

141 Idem, p. 126. 

142 Idem, p. 138. 

143 Idem, p. 139. 

144 Idem, p. 145. 

145 Idem, p. 148. 

146 Idem, p. 149. 

147 Idem, p. 150. 

148 Idem, p. 151. 



20 



Tot Arăpaş e şi în p. 157. Studenţii 
ieşeau în oraş cu bilet de voie 149 . Pe 11 iunie 
1949, autorul îşi notează că Părintele 
Benedict Ghiuş „a suferit o paralizie 
facială" 150 . 

Părintele Sârbu, de la Biserica Sfinţii 
Constantin şi Elena, parohia Vergu, a venit la 
patriarh şi i-a spus că „a văzut chipul Maicii 
Domnului pe una din ferestrele bisericii 
sale" 151 . însemnare din 17 iunie 1949 152 . 

Despre tudorişti şi în p. 162. ÎPS 
Firmilian Marin bea bere cu viitorul Patriarh 
Iustin 153 . în p. 166: despre arestarea Arhim. 
Bartolomeu Anania. 

Pe 12 septembrie 1949, Dudu Velicu 
spunea că preoţii contemporani cu el sunt 
„întârziaţi", „atei", „dezorientaţi", „stângaci", 
„stăpâniţi de mania persecuţiilor şi de suspi- 
ciune , „anacronici . 

Părintele Pistol, de la Biserica Icoanei, a 
murit din cauza unui cancer la creier 155 . 

Pe 2 octombrie 1949, autorul a fost în 
vizită la PS Emilian Antal, care locuia pe 
Bulevardul Republicii, nr. 72, et. 2, ap. 6, colţ 
cu Calea Moşilor, şi acesta 1-a făcut pe 
Patriarhul Justinian „ţigan" şi a spus că are 
peste 3.000 de lei salariu pe lună 156 . 

în octombrie 1949, Părintele Ciceu 
slujea la Biserica Sfântul l\ie-Gorgani iar 

149 Idem, p. 158. 

150 Idem, p. 160. 

151 Idem, p. 161-162. 

152 Idem, p. 161. 

153 Idem, p. 164. 

154 Idem, p. 184. 

155 Idem, p. 185. 

156 Idem, p. 187. 



21 



Părintele Ilie Băcioiu la Biserica Stavro- 
poleos 157 . Parohul Bisericii Ruse din Bucu- 
reşti, în 1949, era Părintele Stasov 158 . 

Pe fiul patriarhului îl chema Ovidiu 
Marina. El a scris cartea 30 de zile în URSS, 
un exemplar fiind vândut cu 1.000 de lei, 
preţ pe care Dudu Velicu îl consideră „exage- 
rat"' 159 . 

în p. 196, autorul vorbeşte despre 
Părintele Constantin N. Galeriu. 

Pastorala nativităţii din 25 decembrie 
1949, a PFP Justinian Marina, a fost socotită 
de preoţi drept „foarte slabă; o ruşine pentru 
el, lipsită de nerv şi oportunistă" 160 . 

Vineri, 2 noiembrie 1956, Velicu îşi 
notează că în luna precedentă s-a căsătorit 
fiica lui Arghezi la Catedrala patriarhală 161 . 

Părintele Nitisor Cazacu, de la Biserica 

y y 7 

Batistei, a primit „o carte poştală ilustrată" 
de la Părintele Andrei Scrima. Scrisoarea a 
fost trimisă pe 28 noiembrie 1956 de la 
Belgrad şi a ajuns la Bucureşti pe 7 decem- 
brie 1956 162 . 

Tudor Vianu era în China 163 . Iar un 
volum de articole al Părintelui Grigore 
Pişculescu (Gala Galaction) era în lucru 164 . 

„Stiliştii se agită şi activează intens" 165 . 

157 Idem, p. 189. 

158 Idem, p. 190. 
159 Ibidem. 

160 Idem, p. 197. 

161 Idem, p. 210. 

162 Idem, p. 212. 

163 Idem, p. 213. 

164 Ibidem. 



22 



PS Galaction Cordun, după ce a fost 
depus din treaptă, a devenit mitropolitul 
stiliştilor din România si a hirotonit un 

j y 

arhiereu sau doi din rândul monahilor 166 . 

Pe 26 decembrie 1956, autorul spune că 
„Episcopul Antim Nica e cel mai bogat dintre 

ierarhi. Are 18 engolpioane grele, foarte valo- 

«167 
roase ' . 

în p. 217: „Consistoriul [bisericesc este] 
o grozăvie; tarabă de afaceri". 

Pe 31 decembrie 1956 găseşte, în sfârşit, 
cuvinte bune despre cineva: „La Tipografia 
Cărţilor Bisericeşti, l-am vizitat pe preotul 
Olimp Căciulă, un distins teolog şi acum 
corector. Acolo era şi preotul Nicolae 
Şerbănescu (Biserica Albă-Postăvari), bun 
ostenitor în domeniul istoriei" 168 . 

Părintele Benedict Ghiuş a refuzat, în 
mai multe rânduri, să devină episcop 169 . 

în ianuarie 1957, Biserica Domniţa 
Bălaşa din Bucureşti era închisă, pentru că 
era în renovare 170 . Părintele Iancu Petrescu, 
de la Biserica Sfântul Visări on din Bucureşti, 
a obţinut din partea Academiei pensia de 
1.000 de lei lunar, ca muzicolog 171 . 

Pe 27 mai 1957, într-o zi de luni, autorul 
îşi notează că Părintele Gala Galaction „e de 



Idem, p. 215. 
Ibidem. 
Idem, p. 216. 
Idem, p. 218. 
Idem, p. 220. 
Idem, p. 224. 
Idem, p. 228. 



23 



mult paralizat; nu poate articula un cu- 
vânt" 172 . 

Din p. 230 aflăm că Părintele Stăniloae 
îşi punea problema viitorului catedrei de 
Dogmatică de la Bucureşti, după moartea lui 
Chiţescu. Nu vedea teologi „pregătiţi" pentru 
această catedră, care cere „si cunoştinţa 
multor limbi" 173 . 

Din p. 231 înţelegem că Dudu Velicu 
cunoştea limba rusă. 

Despre un monah homosexual 174 . 

în octombrie 1957, autorul vorbeşte 
despre Oastea Domnului ca despre o asoci- 
aţie „dizolvată" 175 . 

Despre păcatele ierarhilor şi ale 
patriarhului în p. 239. 

Pe 10 ianuarie 1958, autorul spune că 
Părintele Liviu Stan, de la Biserica Albă-Popa 
Dărvaş, „l-a spovedit şi împărtăşit pe dr. 
P.[etru] Groza, care a lăsat cu limbă de 
moarte să fie slujit de 3 preoţi: preotul Liviu 
Stan, preotul Iliescu Gh. -Izvoarele.. .[şi de] 
preotul Alexandru (Alecu) Ionescu" 176 . însă 
PFP Justinian nu a fost de acord şi l-a slujit 
el, împreună cu alţi ierarhi 177 . Dr. Ovidiu 
Marina, fiul Patriarhului Justinian, se va 
căsători cu „nepoata de fiică" a ÎPS Tit 
Simedrea. însemnare din 26 iulie 1958 178 . 



172 Idem, p. 229. 

173 Idem, p. 230-231. 

174 Idem, p. 233. 

175 Idem, p. 234. 

176 Idem, p. 241. 

177 Ibidem. 

178 Idem, p. 244. 



24 



Preotul Dragomirescu Ţicu, de la 
Biserica Amza, s-a spânzurat în clopotniţa 
Bisericii, pe la ora 13 179 . 

Pe 29 octombrie 1958, autorul vorbeşte 
despre judecarea Părintelui Stăniloae şi a 
celor din lotul lui l8 °. 

Pe când în p. 254 se termină şi al doilea 
volum de însemnări al lui Dudu Velicu. 



3. Descântătoarea citea cărţi 



N. Al Mironescu a scris articolul O 
descîntătoare din Hangu (Influenţe cărtură- 
reşti în practica descîntecelor) 181 după ce a 
cunoscut-o pe descântătoarea Glicheria Ion 
Timuş, în vârstă de 71 de ani şi născută în 
1887 182 . Locuia de 20 de ani în satul Hangu 183 , 
din regiunea Bacăului 184 , fiind „ţigancă de 
origine 5 . 

Stând de vorbă cu ea, autorul şi-a dat 
seama că descântătoarea şi-a fundamentat 
ocultismul pe câteva cărţi citite. 

Prima despre care vorbeşte: Viaţa 
Sfântului Antonie cel Mare, din care îi spune 
despre cei 12 demoni, care te fac să crezi în 



179 Idem, p. 246. 

180 Idem, p. 250. 

181 



N. Al Mironescu, O descîntătoare din Hangu 
(Influenţe cărturăreşti în practica descîntecelor), în Revista 
de Folclor, anul III, nr. 3, Bucureşti, 1958, p. 53-54. 
1 2 Idem, p. 53. 
l83 Ibidem. 

184 Idem, p. 53, n. 1. 

185 Idem, p. 53. 



25 



necuratul 1 . Citise ediţia apărută la Piatra 
Neamţ, în 1936, care avea 32 de pagini 187 . 
Adică un rezumat al cărţii Sfântului Atanasie 
cel Mare. 

A doua carte citită: Descrierea Moldovei 
a lui Dimitrie Cantemir, ediţia de la 
Bucureşti, din 1956 188 . Din ea a învăţat că se 
poate descânta de deochi unui cal 189 . 

De la cal a trecut la câine şi i-a 
descântat laptele câinelui Ducu, care se 
trântea şi făcea spume la gură.. .şi „1-a 
vindecat" 190 . 

întrebând- o de unde a învăţat să dea în 
frofrz. ..Ghicheria i-a arătat cartea Oracolul 
sau noua ghicitoare, a lui George Caţafanis 191 . 
După care i-a arătat o carte despre 
hipnotism, apărută la Bârlad, în 1906, două 
cărţi de „ştiinţe oculte" (una apărută la 
Bârlad şi alta la Câmpina), plus încă două 192 . 

Cunoştea Epistolia Maicii Domnului 193 
dar şi povestea lui Alexandru Machedon 194 
sau Alexandria populară. 

Şi pe baza acestor surse, alături de 
scornelile ei şi de ce a mai auzit pe la alte 
descântătoare, Glicheria descânta „profesio- 
nist". 



4. Monumente evreieşti în Bucureşti 



186 Ibidem. 

187 Idem, p. 53, n. 3. 

188 Idem, p. 53, n. 4. 

189 Idem, p. 53. 

190 Idem, p. 54. 

191 Ibidem. 

192 Idem, p. 54, n. 5. 

193 Idem, p. 54, n. 6. 

194 Idem, p. 54. 



Potrivit listei 195 existente pe Judaica. ro, 
în Bucureşti sunt 4 monumente. 

Primul e Templul coral (sec. XIX- XX) 
din strada Sfânta Vineri, nr. 9. Al doilea: 
Templul mozaic (sec. XX), din str. Toneanu 
Vasile, nr. 48. Al 3-lea: mormântul Dr. Iuliu 
Barasch şi al 4-lea: Monumentul eroilor din 
1916-1918, din Bld. Ion Mihalache, nr. 87. 

5. înainte şi după Auschwitz II 

Evreul Adler Otto, născut la Cluj în 4 
mai 1929 196 , a fost închis la Auschwitz II 197 . 
Adică la Birkenau 198 . 

Si el mărturiseşte: „Când am intrat în 
lagăr aveam 60 de kilograme şi tata avea 110 
kilograme, iar când am ieşit din lagăr eu 
avem 29 de kilograme şi tata 36 kilograme, că 
ne-au cântărit americanii" 1 ". 

6. Monografia lui George Poboran 
despre oraşul Slatina 

Are 507 pagini în ediţia a doua. 
Publicată în 1909 (potrivit copertei întâi) sau 
1908 (potrivit paginii de titlu a cărţii) 2 °°. 



195 A se vedea: http://www.judaica.ro/files/tabel-i.xls. 

196 Smaranda Vultur şi Adrian Onică (editori), 
Memoria salvată II. Cine salvează o viaţă salvează o lume 
întreagă, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2009, p. 15. 

197 Idem, p. 22. 

198 Idem, p. 18. 

199 Idem, p. 24-25. 

200 G.[eorge] Poboran (directorul Scoalei de băeţi No. 
1 Ionaşcu din Slatina), Istoria oraşului Slatina, ediţiunea II, 



27 



Cuvântul Slatina, într-o primă accep- 
ţiune, vine din limba latină şi se crede că s-a 
format din s + latina 201 . Sau de la denumirea 
tribului latin Stelatin. Sau de la cuvântul 
saltus. Sau de la latinescul Saline/ Satine. 
Sau de la Stelatina = steaua latină 202 . 

Există însă si varianta că numele e de 

y 

origine slavonă şi că înseamnă mlaştină sau 
pământ sărat 203 . 

Şi autorul tinde să creadă că Slatina e 
cuvânt slavon, pentru că în jurul oraşului 
există şi alte localităţi cu nume slavone: 
Obrocari, Grădiştea, Clocociov, Brebeni, 
Milcov, Dobrotinet, Teslui, Sopot 204 . Prima 
atestare a oraşului e din sec. 16 205 . 

y 

Venită din partea scriitorului ungur din 
Transilvania, Laurentius Topeltinus, care 
scria în latină, şi care a spus că în sec. al 8- 
lea după Hristos, locuitorii din Slatina 
purtau cojoace lungi de oaie şi căciuli drepte 
în cap iar în picioare purtau opinci 206 . 

Oraşul e aşezat pe dealul Grădiştea 207 . 
Gârliţa din partea de nord a oraşului se 
numeşte Valea Muierii 208 . Slatina se află la 
altitudinea de 167, 49 m. deasupra nivelului 
mării 209 . Marca judeţului Olt este un turn 210 . 

Tipografia de Lux Costica[ă] Constantinescu & Fiu, Slatina, 
1909 [1908], 507 p. 

201 Idem, p. 16. 

202 Ibidem. 

203 Idem, p. 19. 

204 Idem, p. 20. 

205 Idem, p. 21. 

206 Ibidem. 

207 Idem, p. 44. 

208 Ti 

Idem, p. 45. 

209 Idem, p. 47. 

210 Idem, p. 50. 



28 



în 1698, Ilie era pârcălab [primarul în 
Evul mediu] de Slatina 211 . în 1723, Iane şi 
Pantazi erau vel [mari] căpitani de Slatina 212 . 

în 1752, într-un hrisov al lui Grigore 
Vodă Ghica I, se vorbeşte despre viile de pe 
Dealul Slatinei 213 . 

într-un act din 1797 se aminteşte de 
Biserica Maicii Domnului din Slatina 214 . 

Nicolae Iorga vizitează Slatina în 
1904 215 . La 1863 exista în Slatina hanul lui 
Sisilică cât şi heleşteul lui Pârvan 216 . 

Există şi un cimitir evreiesc în Slatina 217 . 

După statistica oficială, pe baza re- 
censământului din 1899, populaţia oraşului 
Slatina era de 8.028 locuitori 218 . Dintre care 
4.563 erau bărbaţi şi 3.465 femei 219 . Peste 70 
de ani erau 41 de bărbaţi şi 42 de femei 220 . 

Alături de români, în Slatina erau, la 
sfârşitul secolului al 19-lea, şi evrei, bulgari, 
sârbi, nemţi, greci 221 . 

Potrivit aceleiaşi statistici din 1899, în 
Slatina erau 4.537 de bărbaţi şi 3254 de femei 
de credinţă ortodoxă. Catolici: 92 de bărbaţi 
şi 91 de femei. Mahomedani: 7 bărbaţi şi 7 
femei. Mozaici: 106 bărbaţi şi 113 femei. Şi un 



211 Idem, p. 58. 

212 Idem, p. 59. 

213 Idem, p. 60. 

214 Ibidem. 

215 Idem, p. 118. 

216 Idem, p. 121. 

217 Idem, p. 125. 

218 Idem, p. 129. 

219 Ibidem. 

220 Ibidem. 

221 Ibidem. 



29 



bărbat: de altă religie. Nu ni se spune de 



222 

care . 



Tot în 1899, 2.212 bărbaţi şi 1.088 femei 
ştiau carte în Slatina, pe când 2.351 bărbaţi şi 
2.377 femei nu ştiau 223 . 

La începutul secolului al 20-lea, în 
Slatina existau 1.276 de case, învelite cu 
tablă, şindrilă sau ţiglă, multe având două 
etaje şi doar una având trei 224 . 

Casele boiereşti erau adevărate cetăţi 225 
şi fiecare avea câte o Biserică 226 . 

în 1530 trăia în Slatina judecătorul 

Vintilă, care va ajunge domn 227 între 1532- 

228 

1534 ^ • 

în toamna lui 1886, regele Carol I a fost 
în Slatina 229 . 

Oraşul a fost afectat de ciuma în anii 

y 

m7, i744-!748, 1758-1761, 1761-1763, 1770 
1774. i79 2 "!793> 1795» l8l 3> 1828-1830 230 . 

între 1776-1783 populaţia Slatinei a 
suferit din cauza lăcustelor, a secetei, a 
pietrei, a bolilor de vite 231 . 

Ani de foamete din cauza iernilor lungi: 
1458, 1603, 1709, 1813, 1871 232 . Ani de foamete 



222 Ibidem. 

223 Ibidem. 

224 Idem, p. 130. 

225 Ibidem. 

226 Idem, p. 131. 

227 Idem, p. 136. 

228 Idem, p. 137. A se vedea: 

http :/ /ro . wikipedia . org/ wiki/ Vlad_Vintil%C4%83 . 

229 Idem, p. 158. 

230 Idem, p. 164-165. 

231 Idem, p. 165. 

232 Idem, p. 169-170. 



30 



din cauza secetei: 1784, 1788, 1809, 1866, 
1899 233 . 

Incendii mari: 30 martie 1793 234 şi 1833. 
în 1833 „oraşul arde aproape jumătate" 235 . 

Mari cutremure: 6 octombrie 1802 (a 
ţinut 4 minute), 11 ianuarie 1838 (două 
minute şi jumătate), 1904, 1906, 1908 236 . 

Celor din Slatina li se mai spune şi 
găvăuneni, pentru că oraşul e situat într-o 

w w w 2T7 

văgăuna . 

în 1503, Slatina avea relaţii comerciale 
cu Braşovul 238 . Iosif Gardo a fost primar al 
oraşului în 1871 239 . 

Pe când se scria cartea, în Slatina erau 4 
Mănăstiri şi 7 Biserici ortodoxe 240 . 

Mănăstirea Clocociov are hramul 
Sfântul Arhanghel Mihail şi e făcută de jupân 
Diicu, care era vel agă la 1645 241 . 

Biserica Ionascu e catedrala oraşului 242 . 

y y 

Fiind construită de Ionaşcu Cupeţ în anul 
1782, în timpul domniei lui Alexandru 
Ipsilanti 243 . 

La 1763 exista o şcoală la o mănăstire 
ortodoxă din Slatina 244 . 



233 Idem, p. 170. 

234 Idem, p. 172. 

235 Idem, p. 176. 

236 Ibidem. 

237 Idem, p. 179. 

238 Idem, p. 231. 

239 Idem, p. 312. 

240 Idem, p. 329. 
241 Ibidem. 

242 Idem, p. 364. 

243 Ibidem. 

244 Idem, p. 374. 



3i 



Mitropolitul primat Ghenadie Petrescu 
avea case în Slatina 245 . 



7. Jurnalul lui Lev Tolstoi 



Vom cita ed. 2005, în două volume, de 
la Ed. Ideea Europeană 246 . 

Şi Jurnalul începe cu ziua de 17 martie 
1847, la Kazan 247 . 

Era în spital de 6 zile din cauza unei 
gonoree 248 şi îşi dă seama că dezorganizarea 
tinereţii se datorează „unei pervertiri sufle- 
teşti timpurii" 249 . 

Pasiunea pentru ştiinţă 250 . Să le spui 
oamenilor ceea ce crezi despre ei 251 . Şi acesta 
e primul jurnal pe care îl ţine 252 . 

Prima zi din 1850 despre care scrie e 
ziua de 14 iunie 253 . Pe 17 iunie 1850 citea o 
carte de Montesquieu 254 . Pe 8 decembrie 
1850 era la Moscova 255 . 



245 Idem, p. 496. 

246 Lev Tolstoi, Jurnal, voi. 1, trad. din lb. rusă de 
Janina Ianoşi, studiu introd. şi note de Ion Ianoşi, ed. a III- 
a, revăzută, Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2005, 558 p. (îl 
vom cita Tolstoi 1, p.) şi Lev Tolstoi, Jurnal, voi. 2, trad. din 
lb. rusă de Janina Ianoşi, cu note, tabel cronologic şi indice 
de nume de Ion Ianoşi, ed. a IlI-a, revăzută, Ed. Ideea 
Europeană, Bucureşti, 2005, 529 p. (îl vom cita Tolstoi 2, p.). 

247 Tolstoi 1, p. 74. 

248 Ibidem. 

249 Ibidem. 

250 Idem, p. 75. 

251 Ibidem. 

252 Ibidem. 

253 Idem, p. 79. 

254 Idem, p. 80. 

255 Idem, p. 81. 



32 



Pe 25 ianuarie 1851 îşi punea problema 
dacă este îndrăgostit 256 . 

îngâmfat la o înmormântare 257 . Trist. 
Prima raportare la Dumnezeu 258 . Cunoştea 
limba franceză 259 . Lenevia şi „poftele las- 
cive" 260 . Pe 28 august 1851, Tolstoi împlinea 
vârsta de 23 de ani 261 . 

în ziua de 30 mai 1852, autorul găsea că 
nu are talent literar aidoma „literaţilor ruşi 
contemporani" 262 . Nu ne dă niciun termen 
de comparaţie. 

Suferea de reumatism 263 . Mergea la 
vânătoare cu puşca 264 . în ziua de 28 august 
1852, la împlinirea a 24 de ani, se plângea că 
nu a realizat încă nimic 265 . Pe 19 octombrie 
1852 îşi nota: „simplitatea este principala 
condiţie a frumuseţii morale" 266 . 

j y 

Pe 26 decembrie 1852 îl citea pe 
Lermontov 267 . 

Avea un cal numit Sultan 26 *'. 
Pe 27 iulie 1853 citea Povestirile unui 
vânător, a lui Turgheniev 269 . Guturai şi 



256 Idem, p. 86. 

257 Idem, p. 90. 

258 Idem, p. 94. 

259 Idem, p. 95. 

260 Idem, p. 99. 

261 Idem, p. 105. 

262 Idem, p. 120. 

263 Idem, p. 126. 

264 Idem, p. 128. 

265 Ibidem. 

266 Idem, p. 131. 

267 T 1 



267 Idem, p. 134. 

268 Idem, p. 138 şi Idem, p. 138, n. 9. 

269 Idem, p. 142. 



33 



dureri în gât în luna lui decembrie 270 . Pe 4 
februarie 1854 îşi notează şi dusul la 
Biserică 271 . 

Pe 14 martie 1854, Tolstoi scria din 
Bucureşti în Jurnalul său, începând „un caiet 
nou de jurnal" 272 . 

De la Chişinău a venit la Bucureşti, era 

y y 7 

de 3 zile în oraşul nostru şi „am fost foarte 
fericit în tot acest răstimp" 273 . 

Lermontov şi Goethe pe 6 iulie 1854 274 . 

Pe 30 iulie 1854 era la Râmnicu Vâlcea. 
Pe 31 iulie 1854 la Focşani 275 . 

Pe 1 august 1854 citea din Schiller 276 . Pe 
24 august 1854 era la Vaslui 277 . Şi a fost în 
Ţările Române pentru că era înrolat în 
armata rusă. 

Pe 27 august 1854 scrie de la Iaşi, pe 7 
septembrie de la Călăraşi 278 , pe 16 septem- 
brie era la Chişinău 279 , pe când pe 2 noiem- 
brie 1854 era la Odessa 28 °. 

Pe 8 februarie 1855 îşi notează că a 
pierdut 200 de ruble de argint la cărţi 281 . 

Pe 10 februarie 1856 se afla la Oriol, 
pentru că fratele lui, Dmitri, era „pe 



270 Idem, p. 153. 

271 Idem, p. 161. 

272 Idem, p. 162. 

273 Ibidem. 

274 Idem, p. 166. 

275 Idem, p. 174. 

276 Idem, p. 175. 

277 Idem, p. 177. 

278 Idem, p. 178. 

279 Idem, p. 179. 

280 Ibidem. 

281 Idem, p. 184. 



34 



moarte" 2 2 . A aflat că a murit pe 2 februarie 

1856 283 . 

însă, potrivit notei 2, din p. 195, Dmitri 
Nikolaievici Tolstoi, fratele lui, a murit la 21 
ianuarie 1856. Moartea lui va fi descrisă de 
Lev Tolstoi în romanul Anna Karenina 284 , în 
capitolul despre moartea lui Nikolai Levin. 

Tot pe 2 februarie 1856, autorul 
mărturiseşte că principalele sale defecte sunt 
„obişnuinţa de a trândăvi, dezordinea, sen- 
zualitatea şi patima jocului" 285 . Se referă la 
jocul de cărţi. 

Pe 7 februarie 1856 se ceartă cu 
Turgheniev şi avea la el în casă „o muiere" 286 . 

Din n. 5 a p. 197, aflăm că Turgheniev s- 
a certat cu Tolstoi, pentru că „în timpul unui 
dejun la Nekrasov, Tolstoi a exprimat o serie 
de aprecieri triviale şi grosolane la adresa lui 
George Sand 28? , care i-au indignat pe toţi cei 
prezenţi". 

Pe 13 mai 1856 face gimnastică şi 
serveşte la masă „ciorbă de varză acră, lapte 
acru, şampanie, costiţă afumată aurie, în 
maniera ruseasca 



282 Idem, p. 195. 

283 Ibidem. 

284 în limba română, în două volume, poate fi 
downloadat de aici: 

http://www.scribd.com/doc/31271595/Ana-Karenina- 
voli şi de aici: http://www.scribd.com/doc/31271503/Ana- 
Karenina-vol-2. 

285 Tolstoi 1, p. 195. 

286 Ti 

Idem, p. 197. 

287 A se vedea: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Ge orge_Sand . 

288 Tolstoi 1, p. 199. 



35 



Pe 3 iunie 1856 citeşte Don Juan al lui 
Puşkin 289 . A doua zi a avut „gânduri oribil de 
erotice" 290 . Pe 10 iunie 1856 citeşte biografia 
lui Puskin 291 . 

y 

Pe 3 iulie 1856 cântă la pian 292 . Pe 7 iulie 

1856, în drum spre Turgheniev, „m-a 
încercat până la lacrimi un sentiment 
religios" 293 . 

Doarme prost în noaptea de 1 ianuarie 

1857. Şi îşi notează părerea de rău că a 
ascultat „prea multă muzică" în ultimele 
zile 294 . 



în aprilie 1857 citeşte Sfintele 
Evanghelii 295 . Pe 17 august 1857 citeşte 
Iliada 296 . Pe 1 ianuarie 1858 era la Moscova 297 . 

Pe 15 septembrie 1858 era tot la 
Moscova şi scria următoarele lucruri grave: 
„Vara asta am îmbătrânit îngrozitor şi mi s-a 
urât de viaţă. Deseori mi se întâmplă să mă 
întreb cu spaimă: ce-mi place mie de fapt? 
Nimic. Efectiv, nimic" 298 . Pe 1 ianuarie 1859 
îşi propune să se însoare 299 . Pe 1 februarie 
1860 are insomnie până la 5 dimineaţa 300 . Pe 
20 mai 1862 scria de pe vapor 301 . 



2 9 Idem, p. 202. 

290 Ibidem. 

291 Idem, p. 203. 

292 Idem, p. 205. 

293 Ibidem. 

294 Idem, p. 216. 

295 Idem, p. 224. 

296 Idem, p. 231. 

297 Idem, p. 236. 

298 Idem, p. 245. 

299 Idem, p. 247. 

300 Idem, p. 250. 

301 Idem, p. 261. 



36 



Pe 9 martie 1865: a citit Faust de 
Goethe 302 . Pe 4 aprilie 1870 citeşte „istoria lui 
Soloviov" 3 ° 3 . 

în anul 1873 scrie doar despre 4 zile 3 ° 4 . 
în 1878: despre două zile 3 ° 5 . în ultima 
însemnare pe 1881 spune despre Soloviov: 
„Soloviov, sărmanul, condamnă Creştinismul 
fără să-l fi înţeles şi vrea să inventeze ceva 
mai bun. Vorbărie, vorbărie fără sfârşit" 306 . 

Din n. 11, p. 294, aflăm că Tolstoi l-a 
cunoscut pe Soloviov 307 pe 5 octombrie 1881. 

Singura însemnare pe 1882 e din 22 
decembrie 308 iar singura din 1883 e din ziua 
de 1 ianuarie 309 . în ambele dăti era la 

y 

Moscova. Pe 31 martie 1884 îl citeşte pe 
Confucius şi îşi ia notiţe 310 . Pe 5 iunie 1884 
coseşte şi vorbeşte despre o prisacă 311 . 

Pe 8 iunie 1884 citeşte din Sfântul 
Augustin 312 . Singura însemnare din 1885 e de 
pe 5 aprilie 313 . 

Trei însemnări pe 1886 314 , una pe 1887 315 
iar anul 1888 îl începe în ziua de 23 
noiembrie 316 . 



302 Idem, p. 278. 

303 Idem, p. 285. 

304 Idem, p. 286-287. 

305 Idem, p. 288-289. 

306 Idem, p. 294. 

307 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Soloviov. 

308 Tolstoi 1, p. 295. 

309 Idem, p. 297. 

310 Idem, p. 302. 

311 Idem, p. 313. 



312 Idem, p. 314. 

313 Idem, p. 328. 



37 



Pe 25 noiembrie 1888, la finalul 
însemnării: „Dacă ar veni Hristos şi ar da 
Evanghelia la tipar, doamnele s-ar strădui să 
primească de la El un autograf şi nimic mai 
mult. Ar trebui să încetăm să mai scriem, să 
mai citim, să mai vorbim; trebuie să 
facem" 317 . 

Tolstoi îi calcă pe urme lui Soloviov şi 
pe 16 decembrie 1888, la Moscova, scrie: 
„Cărţile Bibliei şi Evangheliile sunt mai 
proaste decât ar fi putut să fie. Apostolii şi 
Biblia au introdus confuzie [în mintea 
oamenilor] . Şi totul rezidă doar în asta" 318 . 

Pe 22 decembrie 1888 n-a putut să 
doarmă toată noaptea din cauza durerii de 
ficat 319 . 

Pe 11 ianuarie 1889 spune că a citit 
„Biblia mormonilor şi Viaţa lui [Joseph] 
Smith, şi m-am îngrozit. într-adevăr, religia, 
religia propriu-zisă, este o creaţie a înşe- 
lăciunii, a minciunii cu scop generos. Ilustra- 
rea acestui lucru e evidentă, extremă, în 
înşelăciune: Viaţa lui Smith; dar la fel şi în 
celelalte religii (religiile propriu-zise), numai 
că în diferite grade" 320 . 

Pe 13 ianuarie 1889 arată că a fost 
impresionat de cele două scrieri mormone şi 
ajunge la concluzia nefastă, cum că religia e 



314 Idem, p. 330-331. 

315 Idem, p. 332. 

316 Idem, p. 333. 

317 Idem, p. 335. 

318 Idem, p. 340. 

319 Ibidem. 

320 Idem, p. 243-344. 



38 



formată din „născociri conştiente" 321 . Dar nu 
unele „reci" ci născociri „poetice şi entu- 
ziaste" 322 . 

îl pune pe Sfântul Pavel în categoria lui 
Mahomed: „născocirea aceasta există la 
Mahomed si la Pavel" 323 . 

y 

Iar născocire el numeşte religia. însă, 
din câte ne lasă să înţelegem, Tolstoi se 
referă, mai degrabă, la vederea mistică/ extaz 
decât la religie. Pentru că Sfântul Pavel nu a 
creat religie dar a avut vederi mistice. Pe 
când Mahomed a creat o falsă religie bazată 
pe o falsă descoperire. 

Şi Tolstoi continuă: „La Hristos nu e 
[ideea de religie]. Ea i-a fost lipită. De altfel, 
din El nici nu s-ar fi făcut o religie, dacă n-ar 
fi fost născocirea învierii, iar principalul 
născocitor e Pavel" 324 . 

Aşadar, Tolstoi îl acuză pe Sfântul Pavel 
că „a inventat" învierea Domnului şi, 
totodată, că „a făcut" din Creştinism o 
religie. 

Pe n martie 1889, el îşi notează că a citit 
învăţătura celor XII Apostoli a lui Soloviov 325 . 
După care spune: „Cât de inutile sunt 
cugetările savantei" 326 . 

Pe 17 martie 1889, după ce sparge lemne 
dimineaţa devreme.. .a citit Cehov, despre 
care spune că „nu e bun, e mărunt" 327 . 



321 Idem, p. 344. 

322 Ibidem. 

323 Ibidem. 

324 Ibidem. 

325 Idem, p. 354. 

326 Ibidem. 

327 Idem, p. 355. 



39 



Pe 5 aprilie 1889 scria la Sonata 
Kreutzer 328 . 

Visul cu luarea în armată 329 . Dureri de 
picioare 330 . De Sfântul Ilie s-a dus să se 
scalde 331 . Pe 24 iulie 1889 încă scria la Sonata 
Kreutzer 332 . 

Pe 10 august 1889 ară „până noaptea 
târziu" 333 . Pe 16 august 1889 citeşte opiniile 
lui Schopenhauer despre artă 334 . 

Pe 21 septembrie 1889 trăieşte o 
depresie. Vrea să moară 335 . în ziua de 29 
septembrie 1889, dimineaţa, s-a gândit la 
faptul că sunt „îngrozitori... oamenii care duc 
o viaţă animalică, deşi au darul gândirii şi al 
cuvântului" 336 . 

Pe 1 octombrie 1889 coase cizme 337 . Bea 
cafea 338 . începe anul 1890 cu corectura făcută 
textului comediei Roadele învăţăturii 339 . 

Pe 21 august 1890 citeşte drama 
Rosmersholm a lui Ibsen 34 °. Dureri în capul 
pieptului 341 . 



328 Idem, p. 358. A se vedea: 
http://www.polirom.ro/ catalog/ carte/sonata- 

kreutzer-si-alte-povestiri-4596/. 

329 Idem, p. 365. 

330 Idem, p. 370. 

331 Idem, p. 375. 

332 Idem, p. 376. 

333 Idem, p. 380. 

334 Idem, p. 381. 

335 Idem, p. 388. 

336 Idem, p. 389. 

337 Idem, p. 390. 

338 Idem, p. 398. 

339 Idem, p. 405 şi Idem, p. 405, n. 1. 

340 Idem, p. 432 si Idem, p. 432, n. 56. 

341 Idem, p. 435. ' 



40 



Pe 22 noiembrie 1890 considera că 
Biserica nu îi ajută pe oameni să se 
mântuiască: „Biserica este perdeaua care 
ascunde poarta salvării, deschisă de Hristos. 
Oamenii care n-o văd se zbat ca dispe- 
raţii" 342 . 

în timp ce familia făcea bradul de 
Naşterea Domnului, Tolstoi îl citea pe 
Renan, pe care îl găsea „remarcabil de 
inteligent". 25 decembrie 1890 343 . 

Din p. 452 deducem că autorul ştia şi 
limba engleză. 

îl citeşte pe Diderot 344 . Pe 6 iunie 1891 a 
ajuns la concluzia că „femeia nu crede în 
raţiune" 345 . 

y 

Pe 5 mai 1893: „teribil când te gândeşti 
că n-am mai scris din 6 noiembrie 1892, deci 
de o jumătate de an fără o zi" 346 . Se referă la 
faptul că nu a mai scris aici, în Jurnal, pentru 
că atunci scria la cap. 12 din tratatul 
împărăţia lui Dumnezeu se află în voi 347 . 

Pe 5 octombrie 1893 ajunge la concluzia 
că „ştiinţa este o introducere în puşcă- 
riologie" 348 şi că există „două feluri de 
inteligenţe: o inteligenţă logică, egoistă, în- 
gustă, lungă, şi alta - delicată, compătimi- 
toare, largă, scurtă" 349 . 



342 Idem, p. 442. 

343 Idem, p. 445. 

344 Idem, p. 457. 

345 Idem, p. 464. 

346 Idem, p. 483. 

347 Idem, p. 483, n. 1. 

348 Idem, p. 496. 

349 Ibidem. 



4i 



Pe 11 iulie 1894 scria după 4 zile de 
boală 350 . împlinea 66 de ani în ziua de 28 
august 1894 351 . 

Pe 27 martie 1895, la Moscova, îşi 
începea însemnările zilei cu mărturisirea: 
„dragostea de Dumnezeu nu mă pără- 
seşte" 352 , însă în aceeaşi zi îşi începe ciorna 
testamentului său. Doreşte să fie îngropat 
acolo unde va muri, „în cel mai ieftin cimitir" 
şi „în cel mai ieftin coşciug" 353 . 

Fără flori, coroane şi discursuri la 
înmormântarea sa 354 . „Dacă se poate, fără 
preot şi fără prohodire. Dar dacă acest lucru 
le e penibil celor care mă vor înmormânta, 
atunci fie, să mă înmormânteze după datină, 
cu slujbă, dar cât mai ieftin şi mai simplu" 355 . 

Dorea ca jurnalele lui din viaţa de 
burlac „să fie distruse" 356 ... dar noi tocmai le- 
am citit. Iar în ceea ce priveşte „restul" 
scrierilor sale, „îi rog pe cei ce se vor ocupa 
de trierea lor, să nu publice totul, ci doar 
ceea ce poate fi folositor oamenilor" 357 . 

Bolnav de friguri 358 . Pe 13 iunie 1895: 
„fierea îmi umple stomacul şi-mi provoacă 
greaţă" 359 . „Tuse şi guturai foarte violent": 8 
septembrie 1895 360 . Pe 23 septembrie 1895 



350 Idem, p. 510. 

351 Idem, p. 514. 

352 Idem, p. 534. 

353 Idem, p. 535. 

354 Ibidem. 

355 Ibidem. 

356 Ibidem. 

357 Ibidem. 

358 Idem, p. 542. 

359 Idem, p. 545. 

360 Idem, p. 550. 



42 



împlinea 33 de ani de căsnicie 3 \ Volumul 1 se 
încheie cu însemnarea din 24 decembrie 
1895, Tolstoi fiind la Moscova. 

Volumul al 2-lea începe în ziua de 23 
ianuarie 1896 362 . Pe 27 februarie 1896, Tolstoi 
considera arta „una din manifestările vieţii 
spirituale a omului" 3 3 . 

Despre Marx şi capitalismul care te 
învaţă „invidia, lăcomia, egoismul" 364 . 

„Principalul ţel al artei.. .e acela de a 
scoate la iveală, de a spune adevărul despre 
sufletul omului, de a spune taine care nu pot 
fi cuprinse în simple cuvinte. [...] [Pentru că] 
arta e un microscop care-1 conduce pe artist 
la tainele propriului său suflet şi le arată 
oamenilor aceste taine comune tuturor" 365 . 

Pe 28 mai 1896 îşi notează faptul că 
toate marile talente, ca Goethe, Shakespeare, 
Beethoven, Michelangelo „au produs, pe 
lângă lucruri minunate, nu doar lucruri 
mediocre, ci şi respingătoare" 366 . Şi îşi moti- 
vează opinia în acest fel: „Artiştii mediocri 
produc pe măsură mediocritate, şi niciodată 
ceva cu totul respingător. Geniile recunos- 
cute însă produc fie într-adevăr opere 
măreţe, fie o totală mizerie" 367 . „Minciuna 
fată de tine însuti este întotdeauna o 

J y y 

denaturare a adevărului, o dare înapoi de la 



361 Idem, p. 551. 

362 Tolstoi 2, p. 5 

363 Idem, p. 7. 

364 Idem, p. 9. 

365 Idem, p. 12. 

366 Idem, p. 14. 

367 Ibidem. 



43 



cerinţele vieţii" 368 . însemnare din 30 iulie 

1896 369 . 

Pe 20 decembrie 1896, Tolstoi consi- 
dera muzica bisericească drept lucru bun, 
pentru că „a fost accesibilă maselor. Incon- 
testabil bun e numai ceea ce este accesibil 
tuturor" 370 . 

Pe când în ultima însemnare din 1896, 
făcută în ziua de 26 decembrie, autorul 
mărturisea: „am înţeles poziţia mea filială 
faţă de Dumnezeu - fraternitatea şi relaţia 
faţă de întreaga lume s-a schimbat" 371 . 

Pe 5 ianuarie 1897 scrie: „diavolul nu 
mă părăseşte" 372 . „Somnul după muncă e 
folositor, necesar" 373 . Pe 25 februarie 1897 
citeşte din Aristotel 374 . Pe când în luna mai a 

y 

aceluiaşi an: „am şters, am ars ceea ce am 
scris la mânie" 375 . 

Pe 29 aprilie 1898 citeşte din 
Boccaccio 376 . 

Pe 17 iulie 1898 citeşte din 
Dobrotoliubie 377 , adică din Filocalia rusească. 

De unde îşi notează, pe scurt: 
„intenţiile duc la visuri, visurile la pasiuni, 
pasiunile la diavoli" 378 . 

368 Idem, p. 18. 

369 Idem, p. 17. 

370 Idem, p. 30. 

371 Idem, p. 32. 

372 Idem, p. 33. 

373 Idem, p. 36-37. 

374 Idem, p. 40. 

375 Idem, p. 44. 

376 Idem, p. 63. A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Giovanni_Boccaccio. 

377 Idem, p. 67. 

378 Ibidem. 



44 



Pe 3 august 1898 vorbeşte despre două 
greşeli fundamentale ale marxiştilor 379 . 

Prima: „greşeala marxiştilor (şi nu 
numai a lor, ci a întregii şcoli materialiste) 
constă în faptul că ei nu văd că viaţa 
oamenilor e pusă în mişcare de creşterea 
conştiinţei, de mişcarea religiei. ..şi nu de 
cauzele economice" 380 . 

A doua: „principala carenţă de gândire, 
greşeală, a teoriei lui Marx e presupunerea 
potrivit căreia capitalurile vor trece din 
mâinile persoanelor particulare în mâinile 
guvernului şi, de la guvernul reprezentând 
poporul, în mâinile muncitorilor. 

Guvernul nu reprezintă poporul, ci e 
constituit din aceleaşi persoane particulare, 
care au puterea, întrucâtva deosebite de 
capitalişti, dar parţial coincizând cu ele. 

De aceea guvernul nu va preda nicio- 
dată muncitorilor capitalul. Că guvernul 
reprezintă poporul e o ficţiune, o înşelă- 
ciune. Dacă ar exista o asemenea orânduire, 
în care guvernul să exprime într-adevăr 
voinţa poporului, atunci un asemenea 
guvern n-ar mai avea nevoie de violenţă, n- 
ar mai fî nevoie de guvern în sensul 
puterii" 381 . 

Tot pe 3 august 1898, Tolstoi nega 
Dumnezeul revelaţiei: „Eu susţin că 

y " y 

Dumnezeul, Care a creat lumea în sase zile si 

7 y y 

Si-a trimis Fiul, si chiar si acest Fiu - nu e 
Dumnezeu, dar că Dumnezeu este ceea ce e 



379 Idem, p. 68. 

380 Ibidem. 

381 Idem, p. 68-69. 



45 



unic, acel Bine suprem, principalul a tot şi a 
toate; împotriva mea se spune că // neg pe 
Dumnezeu" 382 . 

„Arta e o activitate contagioasă, şi cu 
cât e arta mai contagioasă, cu atât e ea mai 
bună" 383 . 

Pe 2 noiembrie 1898 scria la învierea 3 4 . 

Pe 14 noiembrie 1898 considera închi- 
narea la Sfintele Icoane drept „o înşelare" 385 . 

Şi tot în aceeaşi zi, considera că singura 
raportarea a lui Dumnezeu la noi e la nivelul 
conştiinţei: „Dumnezeu Se manifestă în noi 
prin conştiinţă. Câtă vreme nu e conştiinţă, 
nu e Dumnezeu. Doar conştiinţa îti dă 

y y y 

posibilitatea binelui, a abstinenţei, a slujirii, 
a sacrificiului" 386 . 

Referindu-se la moarte, autorul spune 
că ea este „o schimbare a conştiinţei, 
schimbarea faptului că eu pot să fiu 
conştient de sine. De aceea, teama de moarte 
e o superstiţie îngrozitoare. Moartea este un 
eveniment fericit, aflat la sfârşitul fiecărei 
vieţi" 387 . Numai că lucrurile stau altfel: e 
fericit doar cel care vede că merge spre 
împărăţia lui Dumnezeu. 

Pe 2 ianuarie 1899: arta e ca sosul la 
mâncare 388 . Pe 20 decembrie 1899 se declară 



382 Idem, p. 69. 

383 Ibidem. 

384 Idem, p. 69-70. 

385 Idem, p. 71. 

386 Ibidem. 

387 Idem, p. 72. 

388 Idem, p. 73. 



4 6 



„pregătit de moarte" 389 . în ziua de 1 ianuarie 
1900 vorbeşte despre „tramvaiul cu cai" 39 °. 

Pe 13 martie 1900 391 vorbeşte despre 
virginitate: „Dacă femeile ar înţelege întrea- 
ga frumuseţe a virginităţii, măsura în care ea 
provoacă oamenilor sentimente mai bune, ele 
şi-ar păstra-o mai des. Dar aşa, asişti fără 
încetare fie la îngrozitoarea degradare a 
neprihănirii în poftele grosolane, cu toată 
minciuna îndrăgostirii prosteşti, fie la 
remuşcarea faţă de propria înălţare şi frumu- 
seţe" 392 . 

y 

Pe 31 martie 1901, fiind la Moscova, 
lucrează la răspunsul către Sinodul 
Bisericii 393 . 

Pe 8 martie 1902 aminteşte de Bielinski 
şi de Gogol 394 . 

Pe 20 septembrie 1902 îşi notează, că 
oamenii Bisericii, după ce au corupt Biserica, 
acum vor să corupă ştiinţa 395 . 

în ziua de 14 martie 1903 ne spune că a 
citit Opinions socialistes a lui Anatole 
France 396 iar pe 19 iunie 1903 că a recitit pe 
Francisc de Assisi 397 . 

Pe 6 iunie 1905 vorbeşte despre 
diferenţa dintre el şi Rousseau: „Sunt 
comparat cu Rousseau. Lui Rousseau îi 



3 9 Idem, p. 79. 

390 Idem, p. 80. 

391 Idem, p. 83. 

392 Idem, p. 84. 

393 Idem, p. 109. 

394 Idem, p. 118. 

395 Idem, p. 121. 

396 Idem, p. 129 şi Idem, p. 129, n. 5. 

397 Idem, p. 133. 



47 



datorez multe şi-1 iubesc, dar e o mare 
deosebite [între noi doi]. Deosebirea e că 
Rousseau neagă orice civilizaţie, pe când eu o 
neg pe cea pseudocreştină. Ceea ce se 
cheamă civilizaţie este dezvoltarea omenirii. 
Dezvoltarea e necesară, nu poţi spune 
despre ea că e bună sau rea. Ea este - în ea 
constă viaţa. Ca şi creşterea unui copac. Dar 
cioturile sau forţele vieţii care se dezvoltă în 
ciot, nu-s bune, sunt dăunătoare, dacă ele 
absorb toată forţa creşterii. Aşa se întâmplă 
cu pseudocivilizaţia noastră" 398 . 

Pe 2 februarie 1906 citeşte Kant 399 . Pe 8 
august 1907 aminteşte de Darwin 400 . Pe 10 
iunie 1908 îşi aduce aminte de mama lui, 
„care a rămas pentru mine un sfânt ideal" 401 . 

însă, după ce se termină filele de jurnal 
ale anului 1908, de la p. 257 încep filele 
jurnalului secret din 1908. Şi aici vorbeşte 
despre „murdăria îngrozitoare a mastur- 
bării" 402 şi despre desfrâul în casele de 
toleranţă din timpul adolescenţei 403 . 

Pe 22 ianuarie 1909 spune că pentru el 
Sfânta Euharistie este „o renegare a 
sufletului, a binelui, a învăţăturii lui Hristos, 
a lui Dumnezeu" 404 . De aceea nu doreşte să 

y 

fie împărtăşit şi nici înmormântat cu vreun 



39 Idem, p. 175. 

399 Idem, p. 189. 

400 Idem, p. 224. 

401 Idem, p. 243. 

402 Idem, p. 259. 

403 Ibidem. 

404 Idem, p. 267. 



4 8 



„fel de aşa-zisă slujbă religioasă, ci doar să- 
mi fie corpul îngropat în pământ, ca să nu 
pută" 405 . 

Pe 5 martie 1909 citeşte din Gogol şi 
afirmă: „Gogol e un talent uriaş, o inimă 
minunată şi o minte firavă, adică timidă, 
lipsită de curaj " 4 ° 6 . 

Pe 9 noiembrie 1909 a citit din Gorki şi 
a înţeles că are o cunoaştere a poporului de 
rând şi „o limbă minunată" 407 dar, totodată, 
că are „o stimă de sclav faţă de ştiinţă" 408 . 

Pe 23 noiembrie 1901, Tolstoi afirmă că 
Gorki „e un scriitor dăunător" ca şi 
Nietzsche 409 . Şi în aceeaşi zi autorul mărtu- 
riseşte: „dragostea de Dumnezeu mi se pare 
întotdeauna de prisos, incomparabilă cu 
dragostea de aproape[le]" 41 °. Motivaţia lui: 
dragostea de aproapele e „clară", pe când 
dragostea de Dumnezeu ar fi „foarte 
neclară" 411 . însă e „foarte neclară" când nu îl 
iubeşti nici pe Dumnezeu şi nici pe 
aproapele. Pentru că numai dragostea de 
Dumnezeu naşte dragostea de aproapele. 

Pe 25 noiembrie 1909, el îşi notează că a 
citit din Dostoievski 412 . E pentru prima dată 
când găsesc vreo referire la Dostoievski. 

Pe 30 noiembrie 1909: „prostia ome- 
nească mă îngrozeşte din ce în ce mai 
mult" 413 . 



405 Ibidem. 

406 Idem, p. 271. 

407 Idem, p. 319. 

408 Ibidem. 

409 Idem, p. 321-322. 

410 Idem, p. 322. 

411 Ibidem. 

412 Idem, p. 323. 



49 



Pe 24 decembrie 1909, seara, a citit din 
Epictet 414 . 

Pe 2 martie 1910 aminteşte de Şestov iar 
pe 6 martie 1910 de Bulgakov 415 . 

în ziua de 13 aprilie 1910 îşi mărturiseşte 
dragostea de Dumnezeu: „Să-mi ajute, să-mi 
ajute Cel care e în mine şi e în toate şi Care 
există şi Căruia mă rog şi-L iubesc. Da. îl 
iubesc. Acum plâng, iubindu-L. Foarte 
mult" 416 . 

Pe 15 septembrie 1910 îşi notează: 
„maternitatea nu este pentru femeie chema- 
rea suprema * ' . 

De la p. 379 începe Jurnal numai pentru 
mine, care are însemnări din 1910. Ultima 
însemnare a voi. al 2-lea şi a întregului Jurnal 
e din 29 octombrie 1910 418 . 

Din Tabelul cronologic care începe în p. 
395, aflăm că mama scriitorului, Măria 
Nikolaievna Volkonskaia, s-a născut pe 10 
noiembrie 1790 iar tatăl său, Nikolai Ilici 
Tolstoi, pe 26 iunie 1794 419 . 

Autorul, Lev Nikolaievici Tolstoi, se 
naşte pe 28 august 1828, la Iasnaia Poliana, 
în gubernia Tuia 420 . în noiembrie 1852, 
Tolstoi scrie poezie 421 . 



413 Ibidem. 

414 Idem, p. 326. 

415 Idem, p. 333. 

416 Idem, p. 338. 

417 Idem, p. 364. 

418 Idem, p. 394. 

419 Idem, p. 395. 

420 Ibidem. 

421 Idem, p. 397. 



50 



Pe 9 octombrie 1855 îi scrie Turgheniev 
pentru prima oară, aşa începând relaţia 
dintre cei doi 422 . 

Pe 9 februarie 1857 era la Paris 423 . în 
iulie 1857 vizitează Germania 424 . 

în decembrie 1870 studia limba 
greacă 425 . în ianuarie-aprilie 1872 citeşte cărţi 
de fizică şi astronomie 426 . Pe 9 noiembrie 
1873 moare fiul său, Piotr 427 . 

Pe 20 februarie 1875 moare fiul său, 
Nikolai 428 . 

în martie 1876 citeşte din Pascal 429 . 

în zilele de 25-27 iulie 1877, împreună 
cu N. N. Strahov, vizitează Mănăstirea 
Optina 430 . 

Pe 20 decembrie 1879 se naşte Mihail, 
cel de-al 7-lea fiu al lui Tolstoi 431 . Pe 31 
octombrie 1881 se naşte al 8-lea său fiu, 
Aleksei 432 . Din 8 octombrie 1882 familia sa se 
stabileşte la Moscova 433 . 

Pe 18 iunie 1884 se naşte fiica lui, 
Aleksandra 434 . 

în ziua de 23 februarie 1895 moare fiul 
său, Ivan. Avea numai 7 ani 435 . 



422 Idem, p. 398-399. 

423 Idem, p. 400. 

424 Ibidem. 

425 Idem, p. 405-406. 

426 Idem, p. 406. 

427 Ibidem. 

428 Idem, p. 407. 

429 Ibidem. 

430 Ibidem. 

431 Idem, p. 408. 

432 Idem, p. 408-409. 

433 Idem, p. 409. 

434 Idem, p. 410. 



5i 



Pe 8-9 august 1895, Cehov îl vizitează 
pentru prima oară 436 . 

Pe 25-26 februarie 1901, „ştirea privind 
excomunicarea lui Tolstoi [de către Biserica 
Ortodoxă Rusă] provoacă manifestaţii de 
simpatie la adresa scriitorului în pieţele şi pe 
străzile Moscovei" 437 . 

Pe 2 martie 1910 e vizitat de Lev 
Sestov 438 . 

Pe 28 august 1910 împlinea 82 de ani 439 . 

Pe 6 noiembrie 1910 lui Tolstoi îi 
slăbeşte inima la ora două noaptea. Ultimele 
sale cuvinte: „Adevărul... Iubesc multe... Ei 
cum [variantă: Ei toţz...]" 44 °. 

Pe 7 noiembrie 1910, tot noaptea, are un 
nou atac de cord. I se administrează 
morfină 441 . 

Şi moare la 6 şi 5 minute, fară 
conştientă, în dimineaţa zilei de 8 noiembrie 
1910 442 . 

Tolstoi a murit fără să se împace cu 
Biserica Ortodoxă 443 . 

Pe 8 noiembrie 1910 sicriul său e dus la 
Iasnaia Poliana şi pe 9 noiembrie 1910, la ora 
15, e înhumat în pădurea Zakaz, „în locul 
dorit de el" 444 . 



435 Idem, p. 419. 

436 Idem, p. 419. 

437 Idem, p. 425. 

438 Idem, p. 437. 

439 Idem, p. 439. 

440 Idem, p. 442. 
441 Ibidem. 

442 Ibidem. 

443 Ibidem. 

444 Idem, p. 443. 



52 



8. Pe front şi în prizonierat cu George 
Topârceanu 

Topârceanu a editat Amintiri din Turtu- 
caia. Pentru cei ce s-au mai întors şi pentru 
familiile celor cari au pierit în 1918 445 . 

Şi în amintirile sale, Topârceanu începe 
prin a vorbi despre „lagărul întărit" de la 
Turtucaia 446 . 

Infanteriştii erau cu toţii „rezervişti sau 
miliţieni... în cea mai mare parte oameni 
trecuţi de patruzeci de ani" 447 . 

„Mieluş ţiganul" fusese luat în armată la 
6 zile după ce se însurase 448 . Greierii dădeau 
concert „în pizzicato... ca mii de viori 
mărunte, risipite prin iarbă. Un murmur 
discret si cristalin tremura sub fiecare 

y 

floare" 449 . însă, pe când „noaptea era de 
păcură" 450 , s-a auzit prima „bubuitură scurtă, 
înfundată" 451 . începuse războiul 452 ... Vede în 
depărtare cum oamenii îşi părăsesc satul 
incendiat 453 . 



„Războiul modern" e războiul în care 
„oamenii se bat cu maşinile - e o concurenţă 
de răbdare" 454 . 



445 George Topârceanu, Evocări de război. Turtucaia. 
Pirin-Planina, cu pref. de Nicolae Manolescu, Ed. Scripta, 
Bucureşti, 2006, p. 10. Cartea are 230 de p. în format mic. 

446 Idem, p. 11. 

447 Idem, p. 12-13. 

448 Idem, p. 14-15. 

449 Idem, p. 16. 

450 Idem, p. 20. 

451 Idem, p. 21. 

452 Ibidem. 

453 Idem, p. 24. 

454 Idem, p. 29. 



53 



Ce se întâmpla când oamenii intrau în 
panică: „Era un ţipăt sfâşietor, vaiete de 
oameni în agonie, gemete de piepturi strivite 
sub cizme, de oameni cu capul zdrobit sub 
călcâie, de schilozi cu rana sângerândă, în 
neputinţa de a se apăra" 455 . 

Sângele gâlgâia din piciorul lui rănit 456 . 
Mielus moare din cauza unui obuz 

y 

bulgăresc: „intestinele îi atârnau pe jos. ..[şi] 
cu mâinile tremurânde, el încerca să le 
adune, să le vâre la loc" 457 . 

Topârceanu, deşi ştia să înoate, n-a 
avut curaj să treacă Dunărea înot, aşa cum o 
făceau cei din jurul lui, în speranţa de a 
scăpa cu viaţă 458 . 

Autorul a făcut însemnările la doi ani 
după evenimentele trăite pe front 459 . 

„înfrângerea de la Turtucaia, oricât de 
dureroasă, nu poate avea nicio semnificaţie 
în privinţa însuşirilor neamului nostru, care 
şi-a făcut proba de-a lungul veacurilor" 460 . 

Topârceanu a publicat Pirin- Pianina. 
Episoduri tragice şi comice din captivitate în 
1937, la editura Naţionala-Ciornei S. A. 461 . 

E vorba despre captivitatea sa în 
Bulgaria 462 . 



455 Idem, p. 40. 

456 Idem, p. 45-46. 

457 Idem, p. 48. 

458 Idem, p. 51-50. 

459 Idem, p. 58. 

460 Idem, p. 59. 

461 Idem, p. 62. 

462 Idem, p. 63. 



54 



Gloanţele şuieră pe lângă el. „Trăim 
ceasul nesigur dintre două hotare, când 
vremea însăşi parcă s-a oprit în loc, rotindu- 
se ca apa într-o bulboană" 463 . 

Bulgarii iau prizonieri „peste 25 de mii 
de plugari români" după înfrângerea de la 
Turtucaia 464 . 

Românii captivi „merg... cu ochii în 
pământ", având pe feţele lor „aceeaşi resem- 
nare mocnită" 465 . 

îi duc pe jos în Bulgaria: „drumuri lungi 
în soare, subt arşiţa verii pe sfârşite" 466 . 

Pe jos. ..şi 4 zile nu le-au dat nimic de 
mâncare 467 . îi oprea şi de la apă 468 . 

Printre românii captivi erau şi răniţi* 69 . 

în pădurea de la Balbunar, captivii 
români au fost jefuiţi de bulgarii care 
conduceau convoiul 470 . 

Românii captivi ajung la Razgrad 471 . 
Erau „slabi, murdari, hămesiţi, cu faţa suptă 
şi cu ochii sticloşi, ca de pe altă lume, toţi 
calea taraş, rara sa privească m laturi . 

Sunt duşi la marginea oraşului şi lăsaţi 
în soare 473 . Primesc, în sfârşit, cate o pâine 474 . 



463 Idem, p. 75. 

464 Idem, p. 79. 

465 Idem, p. 84. 

466 Idem, p. 89. 

467 Idem, p. 90. 

468 Idem, p. 90-91. 

469 Idem, p. 92-93. 

470 Idem, p. 93. 

471 Idem, p. 97. 

472 Ibidem. 

473 Idem, p. 98. 

474 Idem, p. 103. 



55 



Dar cei care îi conduc îz" pradă de mantale 475 . 
Cu mantalele prizonierilor români îşi cum- 
pără băutură 476 . 

Sunt urcaţi într-un tren 477 şi ajung la 
Sofia 478 . 



Femeia din vagonul de lux. I-a aruncat 
inelul la picioare 479 . L-a luat, „m-a gratificat 
de departe cu un zâmbet - şi mâna ei albă 

mi-a făcut un semn prietenesc de despărţire, 

»48o 

cu mânuşa * . 

Se întâlnesc cu prizonieri francezi, 
„prinşi pe frontul de la Salonic" 481 . Despre 
Macedonia: p. 117-118. Prizonierii români au 
fost aduşi ca să lucreze la o linie de cale 

y 

ferată, făcută sub comandă germană 482 . 

Autorul începe să înveţe limba 
bulgară 483 . Termină sectorul de cale ferată 484 . 

Convoiul se pune din nou în mişcare 485 , 
bea o cafea într-un oraş 486 , ajung la Pirin- 
Planina 487 . 

Capra mâncată la lumina focului 488 . 
Pinul bora, „cu lemnul îmbibat tare de răşină 
parfumată" 489 . 



475 Idem, p. 104. 

476 Ibidem. 

477 Idem, p. 105. 

478 Idem, p. 107. 

479 Idem, p. 109. 

480 Idem, p. 110. 

481 Idem, p. 112. 

482 Idem, p. 122. 

483 Idem, p. 136. 

484 Idem, p. 152. 

485 Ibidem. 

486 Idem, p. 156. 

487 Idem, p. 162. 



56 



Părăseşte lagărul 490 . O noapte cu 
Caliopi 491 . Ajunge la Sofia cu trenul 492 . 

20 de zile, pe timpul iernii, stă într-o 
fabrică de zahăr 493 . Se îmbolnăveşte si 

y y 

ajunge la spital 494 . La un spital din Sofia, 
„instalat într-un hotel" 495 . 

Priveghează în noaptea de înviere în 
jurul unui foc 496 . Cântă Hristos a înviat 497 ... 

Zăreşte „o siluetă gingaşă de fată" 498 . Se 
privesc amândoi prin binoclu şi îşi fac semne 
cu batista 499 . Mănâncă de Anul Nou în casă 
bulgărească 500 . 

Ajunge cu trenul la Rusciuk 501 . E lângă 
apa Dunării. O noapte fără stele. Şi aude, în 
Giurgiu, lătratul câinilor 502 ... 



9. Din Jurnalul lui Andre Gide 



în 1970, în traducerea lui Savin Bratu, 
se editau la Ed. Univers, din Bucureşti, 



4 Idem, p. 175. 

489 Idem, p. 176. 

490 Idem, p. 188. 

491 Idem, p. 194. 

492 Idem, p. 200. 

493 Idem, p. 206-207. 

494 Idem, p. 207. 

495 Idem, p. 208. 

496 Idem, p. 217. 

497 Idem, p. 218. 

498 Idem, p. 219. 

499 Idem, p. 220. 

500 Idem, p. 226-227. 

501 Idem, p. 230. 
5 ° 2 Ibidem. 



57 



„pagini alese" din Jurnalul lui Gide 5 ° 3 . 
Traduse după ediţia Bibliotheque de la 
Pleiade, voi. I, 1889-1939 şi voi. II, 1939- 



i949 504 - 



Anul 1889 începe cu o însemnare de 
toamnă, Gide fiind un „student sărac" 5 ° 5 . 

Mătuşa, pe patul morţii, care îşi 
reaminteşte de el 5 ° 6 ...si apoi înmormântarea 

ei 5 ° 7 . 

Orgoliu şi suferinţă. Suferea... pentru că 
oamenii nu-i vedeau „în priviri opera 
viitoare" 508 . 

Pe 18 martie 1889: „trăiesc în 
aşteptare" 509 . 

Se ferea de „spiritul de imitaţie" după 
modelul lui Stendhal 510 . 

îndrăznirea de a fi şi fără compro- 
misuri 511 . Citeşte Taine şi îşi propune să 
citească Stendhal, Swift, Condillac, 
Aristofan, Shakespeare, Rabelais 512 . Iar la 
finalul aceleiaşi pagini scrie: „Am destule 
lacrimi în sufletul meu ca să irig treizeci de 
cărţi" 513 . 



503 Andre Gide, Jurnal Pagini alese. i88g-ig^i, cu 
pref., trad. şi note de Savin Bratu, Ed. Univers, Bucureşti, 
1970, XLI + 799 p. 

504 Idem, p. XL. 

505 Idem, p. 3. 

506 Idem, p. 4. 

507 Idem, p. 5. 

508 Idem, p. 6. 

509 Ibidem. 

510 Idem, p. 10-11. 

511 Idem, p. 11. 

512 Ibidem. 

513 Ibidem. 



5» 



Pe 17 iunie 1889, Gide i-a scris „o 
scrisoare foarte lungă" lui Paul Valery 514 . 
Prezentul este „oglinda în care ne vom 
recunoaşte mai târziu" 515 . 

y 



Al doilea an al Jurnalului e 1892, 
început pe 3 ianuarie 516 . Nu ştie ce vrea să fie 
dar ştie că trebuie să aleagă 517 . în ziua de 
Paşti scrie că a citit poezii de Goethe 518 . 

„Egoismul e.. .vrednic de ură" 519 . 

în martie 1893, la 23 de ani, Gide spune: 
„am trăit până la 23 de ani pe deplin virgin şi 
depravat; atât de înnebunit, încât în cele din 
urmă căutam peste tot o fărâmă de trup de 
care să-mi pot lipi buzele" 520 . 

Vrea o morală fără conştiinţa păcatu- 
lui 521 . Pe 3 iunie 1893 era de părere că „n-are 
rost să-ţi scrii jurnalul zi de zi, an de an; 
important e ca în cutare perioadă a vieţii să 
fie foarte strâns şi scrupulos" 522 . 

„Marile opere tăcute" 523 . 

Şi când îşi reciteşte jurnalul nu găseşte 
în el „decât orgoliu; orgoliu până şi în felul 
de a mă exprima oricând cu o anumită 
ambiţie, fie de profunzime, fie de spirit" 524 . 



514 Idem, p. 12. 

515 Idem, p. 13. 

516 Idem, p. 15. 

517 Ibidem. 

518 Idem, p. 17. 

519 Idem, p. 18. 

520 Idem, p. 21. 

521 Idem, p. 22. 

522 Idem, p. 23. 

523 Idem, p. 24. 

524 Idem, p. 25. 



59 



„Ideea fără imaginaţie.. .e o înfrigurare 
fără virtute" 525 . 

Pe 13 octombrie 1894, Gide ajunge la 
părerea că „gândurile sunt ispite" şi că 
gândurile-ispită „se nasc din însăşi căutarea 
lui Dumnezeu" 526 . Numai că Dumnezeu nu 
ne ispiteşte ci noi ne ispitim, sugestionaţi de 
demoni, crezând că vom găsi lucruri „bune" 
si în afara relaţiei cu Dumnezeu. 

y J y 

în aceeaşi zi, el mărturiseşte că şi-a 
dorit, odinioară, să ardă pentru Dumnezeu 
dar că „azi n-o mai vreau. Vreau să-L cinstesc 
pe Dumnezeu prin orice părticică a mea, să- 
L caut din toate părţile şi să nu distrug nimic 
în vederea unei exaltări parţiale. 

Rugăciunea este laudă adusă lui 
Dumnezeu; toată viata noastră e această 

1 y 

statornică rugăciune şi nu vreau să ştiu de 
vreo alta; poate fi din dragoste, din 
deznădejde sau din umilinţă. 

Iar inima mea va vorbi, oricum. 
Raţiunea mea e chemată să-L cinstească pe 
Dumnezeu, precum tot restul fiinţei mele; 
oare nu e ea în funcţie de Dumnezeu? Şi nu 
se apropie de El în tăcere? 

Şi tocmai raţiunea mi-o ispiteşte 
Dumnezeu; e felul Lui de a-i vorbi. 

Dacă n-ar fi ispitită, i s-ar părea că 
Dumnezeu tace; de groază de a nu acţiona, 
ar găsi mijloace să se ispitească ea însăşi; 
ceea ce e un fel de a-L ispiti pe Dumne- 

"527 

zeu 5 . 



525 Idem, p. 30-31. 

526 Idem, p. 32-33. 

527 Idem, p. 33-34. 



6o 



Gide, în 1894, considera că „îndoielile 
religioase" sunt un semn de „mediocri- 



tate" 528 . 

în 1895: „boala - izvor de nelinişte" 529 , 
în acelaşi an: „lenea omenească e fără 
margini M . 

Pe 10 ianuarie 1902 mărturiseşte: „nu 
mi-a plăcut niciodată să scriu repede. De 
aceea vreau să mă silesc s-o fac" 531 . 

Despre călătoria în Germania, din 
1903 532 . în Alger (capitala Algeriei) citeşte 
voi. 1 din Corespondenţa lui Nietzsche, care 
l-a influenţat mult 533 . Când a trecut prin 
Sicilia era „o vreme oribilă" dar la Roma a 
avut parte de soare 534 . 

în martie 1905, Gide aminteşte despre 
Jurnalul lui Stendhal 535 . 

Simte că Jurnalul de faţă îl trage îndărăt 
(zi de miercuri, 1905) 53<5 . 

Pe 25 august 1905: „Prea multă noutate 
ne înmărmureşte; ştim să gustăm în ceilalţi 
numai ceea ce putem recunoaşte" 537 . 

Citeşte din Pascal 538 . Din Rimbaud 539 . 
Pe 1 decembrie 1905 vorbeşte despre Paul 



528 Idem, p. 34. 

529 Idem, p. 37. 

530 Idem, p. 38. 

531 Idem, p. 39. 

532 Idem, p. 50. 

533 Idem, p. 51. 

534 Idem, p. 52. 

535 Idem, p. 55. 

536 Idem, p. 59. 

537 Idem, p. 64. 

538 Idem, p. 66. 

539 Idem, p. 67. 



6i 



Claudel, pe care nu îl mai văzuse „de peste 
trei ani" 54 °. 

Ştiri „consternante" din Rusia 541 . în p. 
70 e amintit Auguste Comte. Eseul „uimitor" 
al lui Hugo despre Voltaire 542 . Pe 3 mai 1906 
îşi notează cu amărăciune: „trupul se 
oţărăşte mereu împotriva a ceea ce îmi 
propune mintea" 543 . 

Lectură din Darwin „cu glas tare" 544 . 

Pe 2 ianuarie 1907 e vizitat de Giovanni 
Papini, despre care scrie: „Mai tânăr decât 
mi-am închipuit, cu faţa expresivă şi aproape 
frumoasă. Cam prea agitat; dar nu cât ceilalţi 
italieni pe care i-am cunoscut. Prea măgu- 
litor; dar pare, totuşi, să gândească o parte 
din ce spune" 545 . 

Pe 30 ianuarie 1907 s-a întors de la 
Berlin 546 . Un cer „apăsător in cimitir . 

Chopin după Beethoven 548 . „Cred că 
remuşcările pe care le am se vor mai topi 
dacă le pun pe hârtie" 549 . 

Nu se leapădă „de operele din tinereţe; 
dar n-aş vrea să fie privite cu aceiaşi ochi ca 
operele unei vârste mai mature. N-am scris 
nicio carte fără să fi avut o profundă nevoie 



540 Idem, p. 68. 

541 Idem, p. 69. 

542 Idem, p. 74. 

543 Idem, p. 78. 

544 Idem, p. 82. 

545 Idem, p. 84. 

546 Idem, p. 88. 

547 Idem, p. 113. 

548 Idem, p. 123. 

549 Idem, p. 126. 



62 



de a o scrie, afară de Le Voyage d'Urien; şi 
chiar [şi] acolo cred că am pus mult din 
mine şi că, pentru cine ştie să citească, şi 
cartea asta e revelatoare" 550 . 



în ultima filă din 1911, Gide spune că „şi 
Montaigne a fost supralicitat; nu e oricând 
plin de savoare" 551 . 

Pe 26 iunie 1913: „am uneori impresia că 
până acum n-am scris nimic serios; că nu mi- 
am înfăţişat gândurile decât ironic şi că, dacă 
aş dispărea azi, n-aş lăsa despre mine decât o 
imagine după care nu m-ar recunoaşte nici 
îngerul meu păzitor" 552 . 

în ultima filă pe 1913, autorul spune 
despre Beethoven că la el contează 
„cantitatea sunetului", pe când la Chopin 
„numai calitatea lui 553 . 



Pe 28 martie 1914 nu mai are chef să 
scrie în Jurnal 554 . în p. 168 vorbeşte despre 
traducerile sale din Whitman, traduceri de 
care se simţea „mulţumit". 

în 1915 anunţa „o nouă civilizaţie" 555 . 

Pe 24 ianuarie 1916 vrea să scrie un 
roman care să lămurească cuvintele: 
„Greutatea păcatelor mă trage la fund" 556 . 

Pe 31 ianuarie 1916 citeşte din 
Bossuet 557 . 



550 Idem, p. 128. 

551 Idem, p. 139. 

552 Idem, p. 157. 

553 Idem, p. 160. 

554 Idem, p. 161. 

555 Idem, p. 191. 

556 Idem, p. 198. 

557 Ibidem. 



63 



într-o zi de vineri, în 1916, a fost la 
Marcel Proust, pe care nu îl mai văzuse din 
1892 558 . 

în perioadele de nelinişte vrea să fie 
doar cu foaia albă în fată 559 . 

y 

Pe 15 iunie 1916 rupe „vreo 20 de file din 
carnet" 5 °. Adică din filele cu însemnări. 
Pagini pe care le numeşte: „parcă paginile 
unui nebun" 561 . 

Pe 19 septembrie 1916 afirmă că e „o 
mare greşeală" faptul de a-ţi face „o imagine 
romantică" despre diavol 562 . 

Pentru că el acţionează divers 563 si „cu 

y y 17 

mine [diavolul] s-a făcut clasic, când a avut 
nevoie de asta ca să mă înhaţe, pentru că ştia 
că n-aş putea uşor să confund cu răul un 
echilibru fericit . 

Nu pricepeam că un anumit echilibru 
putea fi menţinut, măcar câtva timp, şi prin 
tot ce poate fi mai rău. Socoteam drept bun 
tot ce era în bună ordine. 

Prin măsură, credeam că înfrânez răul; 
şi, dimpotrivă, tocmai prin această măsură 
punea răul stăpânire pe mine" 564 . 

Citeşte în tren 565 . Scria cu stiloul 566 . Pe 

y 

11 ianuarie 1917 căuta un titlu pentru 



55 Idem, p. 201. 

559 Idem, p. 202. 

560 Idem, p. 206. 

561 Ibidem. 

562 Idem, p. 208. 

563 Ibidem. 

564 Ibidem. 

565 Idem, p. 209. 

566 Idem, p. 211. 



6 4 



Memoriile sale 567 , pe care le-a scris „pentru a 
fi acuzat" 568 . 

Pe 8 martie 1917 gândul morţii 1-a 
urmărit toată ziua 569 . Pe 30 octombrie 1917 
citea scrisorile lui Keats 57 °. Pe 11 mai 1917: 
„cea mai mare fericire, după aceea de a iubi, 
e sâ-ti mărturiseşti iubirea" 571 . 

Pe 14 mai 1917 îşi dorea să mai trăiască 
încă 25 de ani 572 . 

în p. 237: „orice mare operă de artă e 
destul de greu accesibilă. Cititorul care o 
crede lesnicioasă n-a ştiut să pătrundă în 
miezul ei". 

în p. 239 admiră două versuri ale lui 
Baudelaire iar în p. 242 afirmă că 
„naţionalistul e larg în ură şi îngust în 
dragoste". Iar „naţionalistul îşi închipuie 
lesne că Hristos a fost catolic" 573 . 



Pe 6 octombrie 1921 îşi notează că nu 
mai fumează de 3 zile 574 . 

Dar pe 10 octombrie 1921 îşi cumpără 
ţigări şi consideră gestul „o laşitate" 575 . 

în p. 267: „Ce poate fi mai revoluţionar 
decât Evanghelia?". 

Si tot aici citează un rând din Alfred de 

y 

Vigny: „o viaţă frumoasă e un gând al 
tinereţii înfăptuit la maturitate". 



567 Idem, p. 213. 

568 Idem, p. 214. 

569 Idem, p. 217. 

570 Idem, p. 222. 

571 Idem, p. 228. 

572 Idem, p. 229. 

573 Idem, p. 242. 

574 Idem, p. 260. 

575 Ibidem. 



65 



Pe 27 octombrie 1922: „nu e zi în care să 
nu pun din nou totul sub semnul între- 
bării" 576 . 

Pe 7 decembrie 1922, Gide credea că 
„arta înseamnă prudenţă. Când n-ai nimic de 
spus, nici de ascuns, n-ai de ce să fii prudent. 
Timoraţii nu sunt prudenţi, ci laşi" 577 . 

Din însemnarea din 15 decembrie 1922 
rezultă că ştia să cânte la pian 578 . 

în ziua de 2 ianuarie 1923 a cinat la Paul 
Valery şi spune despre poet că nu mai era în 
stare „să-l asculte pe altul şi să ţină seama de 
ceea ce ti întrerupe gândul. Vorbirea îi e din 
ce în ce mai iute si mai neclară. Uneori mi-e 

y 

tare greu să-l înţeleg şi trebuie să-l rog să 
repete fiecare a patra frază" 579 . 

Pe 13 februarie 1924 îşi punea problema 
editării jurnalului: „dacă mai târziu mi se va 
publica jurnalul, mi-e teamă ca el să nu dea 
o idee destul de falsă despre mine. Nu mi 1- 
am ţinut în lungi perioade în echilibru, 
sănătate, fericire; ci în perioade de depre- 
siune, în care aveam nevoie de el pentru a- 
mi reveni în simţiri şi în care apar tânguitor, 
scâncitor, vrednic de milă. De cum răsare iar 
soarele, mă pierd din vedere şi sunt complet 
ocupat de lucru şi de viaţă. Jurnalul meu nu 
reflectă nimic din toate acestea, ci numai 
perioadele de deznădejde. Prin care de mult 
n-am mai trecut" 580 . 



576 Idem, p. 281. 

577 Idem, p. 282. 

578 Idem, p. 283. 

579 Idem, p. 285. 

580 Idem, p. 296. 



66 



Citeşte predicile lui Bossuet şi spune ce 
nu-i place la Bergson 581 . Despre dadaişti pe 
24 iunie 1924 582 . Pe 29 iulie 1926 trăieşte o 
„foarte apăsătoare oboseală nervoasă" 583 . 

Pe 19 octombrie 1926 era la Paris, unde 
era „zgomot mult" şi unde simţea că devine 
„nesociabil" 584 . 

Pe 4 noiembrie 1927 se referă la 
Nietzsche. Care 1-a „stingherit mult" 585 . 
Dostoievski, Nietzsche, Blake, Browning l-au 
ajutat să-şi descâlcească gândurile şi şi-a 
recunoscut gândirea în ei 586 . 

Pe 23 decembrie 1927: „vor să facă din 
mine o fiinţă îngrozitor de neliniştită" 5 ^. Nu 
stim însă cine... 

y 

Pe 18 aprilie 1928, Gide ne cere să citim 
cărţile lui de două ori. Dacă la prima citire ne 
vor descumpăni, la a doua vom găsi antidotul 
pe care el l-a ascuns în ele. Pentru că toate 
cărţile lui „nu tulbură [pe] cât averti- 
zeaza 5 . 

Pe 12 iunie 1928, el ia masa cu Julien 
Green 589 . A trăit de mai multe ori tentaţia 
convertirii 590 . 

în p. 358, Gide aminteşte de Gabriel 
Marcel. Pe 21 octombrie 1929: „dragostea de 



5 1 Idem, p. 297. 

582 Idem, p. 299. 

583 Idem, p. 313. 

584 Idem, p. 318. 

585 Idem, p. 331. 

586 Ibidem. 

587 Idem, p. 333. 

588 Idem, p. 338. 

589 Idem, p. 340. 

590 Idem, p. 357. 



67 



adevăr nu e totuna cu nevoia de certitudine şi 
e destul de imprudent să le confunzi" 591 . 

Pe 6 iunie 1930 se referă la Aldous 
Huxley despre care spune că „e foarte 
inteligent" dar că nu are idei trăite „în 
dureri" 592 . 

Bătălia pentru autenticitate 593 . 
Pe 25 iulie 1930, Gide caracteriza bolile 
drept „chei care ne pot deschide anumite 

•"594 

US1 

30 aprilie 1931: o „tot mai mare 
neîncredere în mine [însumi]. Până la urmă 
n-am să mai îndrăznesc să scriu nimic" 595 . 

Pe 30 august 1931 vorbeşte despre 
pericolul de a fi stăpânit de o idee fixă. 
Goethe s-a ferit de ea, dar Tolstoi nu 596 . 

Pe 1 septembrie 1931 vorbeşte despre 
suprarealişti 597 . 

Se simte „lugubru" pe 2 ianuarie 1932 598 . 
Sintaxa particularizantă 599 . 

în p. 441, Gide vorbeşte despre 
Tolstoi. ..cu o bucurie invidioasă: 

„Renunţarea lui Tolstoi ca artist se 
explică şi prin declinul facultăţilor sale 
creatoare. Dacă ar mai fi purtat în sine o 
nouă Anna Karenina, probabil că s-ar fi 



591 Idem, p. 364. 

592 Idem, p. 383. 

593 Idem, p. 384. 

594 Idem, p. 385. 

595 Idem, p. 402. 
59 Idem, p. 414. 

597 Idem, p. 415. 

598 Idem, p. 419. 

599 Idem, p. 425. 



68 



ocupat mai puţin de dukhobori şi că n-ar fi 
bârfit arta. Dar îşi simţea cariera literară 
încheiată; gândirea nu-i mai era umplută de 
fluxul poetic. încă învierea indica un declin 
sensibil. Cine ar putea regreta că nu ne-a dat 
şz" alte opere ale decăderii?". 

Em. (adică Emmanuelle = Madeleine, 
soţia lui Gide 6o °) i-a spus pe 19 iulie 1932 că i- 
a scăzut „forţa poetică" odată cu diminuarea 
sentimentelor sale creştine 601 . 

Pe 11 martie 1933 îi socoteşte pe 
pesimişti drept „duşmani personali" 602 . Pe 14 
aprilie 1933 aminteşte de Malraux 6 ° 3 . 

Opera de artă, ca să înflorească în noi, 
are nevoie de o „minte care nu e pre- 
ocupată" 604 . 

Trăia „în contratimp" 605 . 

Vroia să audă „glasul celor nevoiaşi", 
înăbuşit până acum, dar nu doar pe el 6 ° 6 . 

Pe 16 mai 1936, Gide aminteşte faptul că 
a publicat pagini din acest Jurnal 607 . 

28 iunie 1937: „văd mai slab şi ochii îmi 
obosesc mai repede. Aud, de asemenea, mai 
slab" 608 . 

Traducătorii se îmbolnăvesc de boala 
de „a disocia/orma defond" 6 ° 9 . 

600 Idem, p. 687, n. 2. 

601 Idem, p. 441. 

602 Idem, p. 452. 

603 Idem, p. 455- 

604 Idem, p. 472. 

605 Idem, p. 479. 

606 Idem, p. 482. 

607 Idem, p. 491. 

608 Idem, p. 497. 



69 



Pe 30 octombrie 1937, pe Gide îl frâna 
de la scris nu oboseala ci dezgustul 610 . 

Pe 28 august 1938 joacă tenis. 
Dimineaţa 611 . 

y 

Pe 13 septembrie 1938 scrie că a ascultat 
la radio „discursul lui Hitler la Nurnberg" 612 . 

Nocturne, al lui Chopin, e un poem 
muzical pentru Gide. 8 ianuarie 1939 613 . 

A fost în Senegal 614 . Verişoara Olga 
Caillate 615 . Pe 8 februarie 1939 scrie de la 
Luxor 616 . Despre vizita la Florenţa şi Roma 617 . 
Portofelul pe care 1-a cumpărat din Congo 618 . 

Pe 28 august 1939, Gide reciteşte 
Procesul lui Kafka „cu şi mai multă 
admiraţie" 619 . 

y 

,yA colabora cu duşmanul de ieri nu 
înseamnă laşitate, ci înţelepciune-, şi a 
accepta inevitabilul". 5 septembrie 1939 620 . 

Pe 9 septembrie 1939 mărturiseşte: „am 
fost mai curajos în scrierile mele decât în 

• . w»621 

viaţa 

Pe 1 ianuarie 1943 scrie din Tunis, 
capitala Tunisiei 622 . Pe 5 ianuarie 1945 era în 

609 Idem, p. 500. 

610 Idem, p. 501. 

611 Idem, p. 512. 

612 Idem, p. 513. 

613 Idem, p. 520. 

614 Idem, p. 524. 

615 Idem, p. 526. 

616 Idem, p. 531. 

617 Idem, p. 533. 

618 Idem, p. 538. 

619 Idem, p. 559. 

620 Idem, p. 561. 

621 Idem, p. 562. 



yo 



Alger 23 . Pe 22 noiembrie 1946, Gide a 
împlinit 77 de ani 624 . 

Pe 9 ianuarie 1948 citea o carte de 
Sartre 625 . Considera lumea modernă o 
„pădure deasă de probleme insolubile" 626 . 

Pe 17 mai 1949 citează din Jurnalul lui 
Goebbels 627 . 



Din p. 649 începe o scriere pentru fiica 
lui, Catherine Jean Lambert. Şi îi vorbeşte 
despre cum s-a simţit după ce a fost părăsit 
de mama ei 628 . O scriere în apropierea 
vârstei de 80 de ani 629 . 

Admitea „toate formele de sfinţenie" 
deşi unele zz întorceau (?) stomacul pe dos 630 
şi denunţa „erezia protestantă, care constă în 
aceea că judecă iubirea independent de 
recompensa făgăduită" 631 . 

Dacă ne îndepărtăm de „mizeria 
umană", ea devine o realitate „abstractă" 
pentru noi 632 . 

Cunoştea limba engleză 633 . 

Şi ultimele rânduri ale Jurnalului sunt 
scrise pe 13 februarie 1951, „cu şase zile 
înainte de moarte" 634 . 



622 Idem, p. 584. 

623 Idem, p. 615. 

624 Idem, p. 621. 

625 Idem, p. 632. 

626 Idem, p. 633. 

627 Idem, p. 645. 

628 Idem, p. 650. 

629 Idem, p. 652. 

630 Idem, p. 666. 

631 Idem, p. 666-667. 

632 Idem, p. 669. 

633 Idem, p. 670. 



7i 



Gide a murit pe 19 februarie 1951, într-o 
zi de luni, dimineaţa, „după o scurtă 
agonie" 635 . Din cauza unei congestii pulmo- 
nare, împotriva voinţei lui Gide, înhumarea 
lui s-a petrecut la cimitirul din Cuverville, pe 
22 februarie 1951, fiind înmormântat de un 
pastor 636 . 

Biserica Romano-Catolică, pe 24 mai 
1952, a inclus întreaga operă a lui Gide pe 
lista cărţilor interzise 637 . 



10. Despre Mănăstirea Căldăruşani 



în 1924, pe atunci ieromonah, Părintele 
Damian Stănoiu 638 tipărea 115 pagini despre 
Mănăstirea Căldăruşani 639 . 

Mănăstirea se află în judeţul Ilfov, la 30 
km. N-E de Bucureşti 640 . Lacul de lângă 
Mănăstire atinge „rămăşiţele fostului schit 
Balamuci" 641 , având o adâncime de 8-9 
metri 642 . Există în el peşti şi raci 643 . 



634 Idem, p. 672. 

635 Idem, p. 767, n. 13. 

636 Ibidem. 

637 Ibidem. 

638 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Damian_St%C4%83noi 

u. 

639 Ieromonahul Damian Stănoiu, Mănăstirea 
Căldăruşani, cu o pref. de ÎPS Mitropolit Primat al 
României Dr. Miron Cristea, Ed. Tipografiile Române-unite, 
Bucureşti, 1924, 115 p. 

640 Idem, p. 9. 

641 Ibidem. 

642 Idem, p. 10. 



72 



Schitul Balamuci exista înainte de 1863, 
la 3-4 km, spre răsărit, de Căldăruşani, fiind 
metoc al Mănăstirii Sărindar din Bucu- 
reşti 644 . Pe ruinele Sărindarului s-a ridicat 

y 

Centrul Militar National 645 . 

Pe lângă Mănăstirea Căldăruşani exista 
şi Schitul Gruiu cât şi Mănăstirea Snagov 646 . 

Denumirea de Căldăruşani vine de la 

y 

satul Căldărarilor 647 . 

Moşia Căldăruşanii de sus apare într-un 
hrisov din 1597 648 . 

Biserica de lemn, închinată Sfântului 
Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, 
a fost ridicată înainte de domnia lui Matei 
Basarab 649 . Aici au venit si s-au nevoit nişte 

y y 

pustnici de la Mănăstirea Snagov 650 . 

Domnul Matei Basarab s-a întâlnit la 
Căldăruşani cu Părintele Partenie, stareţul 
obştii 651 .' 

y 

Care locuia aici de 29 de ani. Şi 
Părintele Partenie se nevoia cu încă 8 
monahi la Căldăruşani, atunci când Matei 
Basarab le-a vizitat Mănăstirea 652 . 



643 Ibidem. 

644 Idem, p. 12. 

645 A se vedea: 

http://www.ziarulring.ro/stiri/bucuresti/42284/Un- 
monument-disparut- Biserica- Sărindar. 

646 Ieromonahul Damian Stănoiu, Mănăstirea 
Căldăruşani, op. cit., p. 12. 

647 Idem, p. 13. 

648 Idem, p. 14. 

649 Idem, p. 15. 

650 Ibidem. 

651 Idem, p. 17. 

652 Ibidem. 



73 



Monahii l-au invitat la masă pe 
domn. ..masă la care au avut pâine uscată, 
ciorbă de lobodă sălbatică, ceapă verde şi 
apă rece 653 . 

După aceea, Domnul făgăduieşte înfru- 
museţarea Bisericii, dacă se întoarce victo- 
rios de la luptă 654 . 

Şi pentru că l-a învins pe Vasile Lupu, la 
1636 se începe, cu banii domnului Matei 
Basarab, zidirea Mănăstirii 655 . 

în 1638 s-a terminat zidirea Mănăstirii. 
Matei Basarab îi face multe danii 656 . 

Din inscripţia de pe Biserică aflăm că s- 
a început construcţia Bisericii pe 10 iulie 
[1636] şi s-a terminat pe 20 octombrie 1638. 
Anul 1.638 de la Hristos fiind socotit anul 
7.147 de la facerea lumii 657 . 

Locul de Mănăstire, dintr-un act de 
cumpărare din data de 2 mai 1637, rezultă că 
era pământul lui Stan, feciorul lui Andimir 
Vornicul din Mătăşeşti, ginerele lui Dumitru 
Logofătul din Căldăruşani 658 . 

După Nicolae Iorga, primul ctitor al 
Mănăstirii Căldăruşani ar fi Radu-Vodă 
Mihnea 659 . 

Paul de Alep scria că la Căldăruşani se 
aflau Sfintele Moaşte ale Sfântului Mitrofan, 



653 Ibidem. 

654 Idem, p. 18. 

655 Idem, p. 18-19 

656 Idem, p. 19. 

657 Idem, p. 21. 

658 Ibidem. 

659 Idem, p. 22. 



74 



Patriarhul Alexandriei, mai precis craniul 

său 66 °. 

Schitul Cârnu a fost metoc al 
Căldărusanilor 661 . 

y 

La 1696 Mănăstirea îl avea stareţ pe 
Părintele Nicodim 662 . Mănăstirile Căldăru- 
şani, Snagov şi Cernica ajung, în secolul al 
18-lea, metocuri ale Mitropoliei Ungrovla- 
hiei 663 . 

Intre anii 1775-1778 Mănăstirea e 
refăcută de Arhim. Filaret, care va ajunge 
Mitropolit al Ungrovlahiei 664 . 

Sfântul Gheorghe de la Cernica a fost 
stareţ şi la Căldăruşani 665 , pe care autorul îl 
numeşte „cel mai mare stareţ al Căldărusa- 

y 77 y y 

nilor, din 1792 şi până în 3 decembrie 

1806" 666 . 



Ieromonahul Macarie, psalticianul, a 
condus tipografia Mănăstirii Căldăruşani la 
un moment dat 66? . 

Ucenicul Sfântului Gheorghe, Arhim. 
Dosiftei, a fost stareţ al Mănăstirii între 
1807-1837 . Acesta moare pe 28 ianuarie 
1837 669 . Stareţul Meletie, în 1850, clădeşte 
marea trapeză 670 . Arhim. Teofilact Dinu a 



660 Idem, p. 28-29. 

661 Idem, p. 32. 

662 Ibidem. 

663 Idem, p. 33. 

664 Ibidem. 

665 Idem, p. 36. 

666 ti 

Idem, p. 37. 

667 Idem, p. 42. 

668 Ibidem. 

669 Idem, p. 43. 

670 Idem, p. 44. 



75 



fost stareţ între 1863-18 decembrie 1905 671 . în 
1878 acesta aduce în mănăstire o tipogra- 
fie 672 . 



Pitarul Mănăstirii, Fratele Ghiţă, devine 
Mitropolitul Ghenadie Petrescu 673 . Acesta a 
fost stareţ al Mănăstirii între 1905-1918 674 . în 
1875 devine Episcop de Argeş, unde păsto- 
reşte 18 ani de zile 675 . 

în mai 1893, PS Ghenadie ajunge 
Mitropolit Primat 676 . însă a fost judecat de 
Sfântul Sinod în ziua de 20 mai 1896 şi 
decăzut la treapta de Monah 677 . Pe 6 
decembrie 1896 sentinţa a fost ridicată iar 
Mitropolitul Ghenadie demisionează 678 . 

Pe 23 aprilie 1915, Biserica Mănăstirii e 
resfinţită de ÎPS Ghenadie 679 . ÎPS Ghenadie 
Petrescu adoarme în ziua de 31 august 1918, 
la Bucureşti, în vârstă de 82 de ani si a fost 

y 7 y 

înmormântat în Biserica Mănăstirii 680 . 



Pe 16 septembrie 1918 a fost ales stareţ 
Ierom. Martinian Stoenescu 681 . Acesta demi- 
sionează în ziua de 23 iulie 1920 682 . E adus 
stareţ Arhim. Antipa Dinescu, de la Schitul 



671 Idem, p. 49. 

672 Ibidem. 

673 Idem, p. 50. 

674 Idem, p. 51. 

675 Idem, p. 52. 

676 Ibidem. 

677 Ibidem. 

678 Idem, p. 53. 

679 Idem, p. 58. 

680 Idem, p. 61. 

681 Idem, p. 62. 

682 Ibidem. 



76 



Prodromu 683 . Acesta demisionează în ziua de 
31 decembrie 1923 şi pe 1 ianuarie 1924 e ales 
Arhim. Iustin Săvulescu 684 . 



Pe timpul lui Matei Basarab erau 250 de 
nevoitori la Căldăruşani 685 . în 1851 erau 244 
monahi, 56 fraţi şi 169 de slugi. 

în 1859 erau 3 arhimandriţi, 19 ieromo- 
nahi, 5 ierodiaconi, 30 de schimonahi, 163 de 
monahi şi 80 de fraţi. Slugi: 94. 

în 1878 erau 140 de monahi şi fraţi iar în 
1913 erau 82. în 1919 erau 62 de monahi şi 4 
argaţi. Iar la scrierea cărţii: 51 de monahi şi 
fraţi şi 13 servitori. Dintre servitori, 4 erau 
plătiţi de la stat si 9 din fondurile Mănăs- 
tirii 6& 



Autorul numără 29 de stareţi de la 
Matei Basarab până în 1924 687 . în 1924 
Mănăstirea Căldăruşani avea 50 de stupi 688 , 
Ipolit Căprăruş era dogarul Mănăstirii 689 , 
erau 2 brutari şi doi bucătari în Mănăstire 690 , 
autorul făcea parte din „consiliul duhov- 
nicesc" al Mănăstirii 691 , iar pomelnicul 
ctitorilor începe cu Domnul Matei Basarab, 
urmat de Despina Doamna 692 . 



683 Idem, p. 62-63. A se vedea: 
http://www.sfant.ro/sfinti-romani/arhimandritul- 

antipa-dinescu-schitul-prodromul-athos.html. 

684 Idem, p. 63. 

685 Idem, p. 89. 

686 Ibidem. 

687 Idem, p. 90. 

688 TJ 

Idem, p. 92. 
89 Idem, p. 93. 

690 Ibidem. ' 

691 Ibidem. 

692 Idem, p. 94. 



3 arhimandriţi, 3 ieromonahi, un 
arhidiacon şi 6 monahi au fost cei care au 
dat banii pentru tipărirea cărţii de faţă. 
Tipărirea a costat: 5.900 de lei 693 . 

Şi volumul de faţă, în 1924, era vândut 
cu suma de 45 de lei 694 . 

11. Amintiri şi opinii ale lui Mircea 
Vulcănescu 



Pe Nae Ionescu 1-a întâlnit într-o zi de 
miercuri. O zi de miercuri a anului 1920, pe 
când Vulcănescu 695 era în clasa a VH-a de 
liceu 696 . 

Pentru că nu 1-a găsit pe Vasile Pârvan 
la curs, autorul a participat la cursul lui 
Ionescu „despre principiul uniformităţii în 
ştiinţele naturii" 697 . 

y y 

Dar pe Vulcănescu îl interesa, de fapt, 
paralela dintre Coşbuc şi Alecsandri, pentru 
că dorea să ştie „care din ei e poetul 
Românismului" 698 . Mai apoi 1-a avut profesor 
pe Nae Ionescu, „timp de trei ani, până prin 
1924" 699 . Iar pe Nae Ionescu autorul îl 



693 Idem, p. 116. 

694 Idem, Coperta finală. 

695 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83ne 

seu. 

696 Mircea Vulcănescu, De la Nae Ionescu la 
„Criterion", ed. îngrijită de Marin Diaconu, Ed. Humanitas, 
Bucureşti, 2003, p. 64. Cartea are 442 de pagini. 

6 ' 97 Ibidem. 

698 Ibidem. 

699 Idem, p. 65. 



78 



caracteriza drept „un mistic. Un mistic de-o 
categorie specială, un mistic zeflemist şi 
sceptic. Spirit vioi şi spirit critic ascuţit şi 
analitic, dărâmător iscusit de artificii, vrăj- 
maş al istoriei filosofiei, în care totuşi se 

y y y 

pricepe de minune" 700 . 

De la Dimitrie Guşti 701 , Vulcănescu a 
învăţat „cum se citeşte o carte, cum se face o 
fişă după o carte citită, cum se adună o 
bibliografie, cum se alcătuieşte planul de 
lucru şi cum treptat, din acest plan, apare 
planul lucrării" 702 . Şi „sistemul de gândire al 
lui Guşti" l-a influenţat pe autor începând cu 
anul 1928 703 . 

Crescut în respectul pentru viaţă şi 
libertate 704 . în p. 85 se declară prieten cu 
Mircea Eliade si solidar cu el. La 10 ani de 

y 

existenţă a Gândirii, Vulcănescu avea păreri 
divergente de ale lui Nichifor Crainic 705 . 

în p. 141, autorul afirmă: „marxismul 
este mai viguros misionar printre ovreii 
[evreii] de azi decât creştinismul". 

în 1912 s-au sărbătorit 500 de ani de la 
naşterea Ioanei d'Arc 7 ° 6 . 

y 

Despre America în p. 249: „America 
este o regiune de azil, în care toţi dezmoşte- 



700 Idem, p. 27. 
701 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gusti. 

702 Mircea Vulcănescu, De la Nae Ionescu la 
„Criterion", ed. cit., p. 66. 

703 Idem, p. 67. 

704 Idem, p. 79. 

705 Idem, p. 86. 

706 Idem, p. 222. 



79 



niţii soartei, toţi nonconformiştii spiritului, 
toti neîncadratii ierarhiei sau moralei sociale 

y y 

europene şi-au dat mâna, peste toate 
deosebirile de neam, de datini, de religie, de 
limbă si chiar de onorabilitate socială 

y 

anterioară colonizării, în lupta pentru 
supunerea naturii şi pentru obţinerea unui 
nivel de viaţă acceptabil" . De aceea, „omul 
abstract" visat în secolul al 18-lea a devenit 
azi homo americanus 707 . 

„Cultura americană oficială" e cultura 
parvenitismului 7 ^ . 

Şi „faţă de european, americanul de azi 
e un copil teribil, norocos, unul din acei 
copii care au crescut singuri, departe de 
părinţi, şi care au ajuns totuşi bine: 
îndrăzneţ, naiv, prost crescut, obraznic, 
vanitos şi ipocrit, gata să fie oricărui sclav, 
numai să i se dea iluzia puterii şi a libertăţii 
pe care, în fapt, n-o preţuieşte" 709 . 

Rânduri despre America scrise la 
Bucureşti, între 15-19 martie 1932 710 . 

în p. 269-271 avem un alt articol despre 
America, pe care îl începe cu frazele 
următoare: „păcatul Americii n-a fost 
niciodată materialismul, ci ipocrizia ascunsă 
sub numele de idealism. Generozitatea ame- 
ricană e totdeauna rodul unui calcul, implică 
obligaţii şi face proces-verbal. 

Prisosul inimii, gratuitatea închisă în 
mila daniei româneşti: „Fă binele şi aruncă-1 

707 Idem, p. 249. 

708 Idem, p. 252. 

709 Idem, p. 252-253. 

710 Idem, p. 254. 



8o 



în apă" e pentru american o imoralitate, un 
act necumpătat, o risipă" 711 . 

Finalul articolului e despre „Rusia 
Sovietică" 712 , pe care o declară „un regim 
opresiv . 

în p. 272, Vulcănescu mărturiseşte că 
nu e comunist ci are simpatie faţă de 
ţărănimea românească. 

în p. 280-289 vorbeşte despre viaţa lui 
Lenin. 

„Sovietul este sfatul muncitoresc, organ 
de direcţie şi de execuţie în acelaşi timp, 
principală organizaţie de luptă a maselor 
muncitoreşti, uşor de condus de elită, 

y 7 y 7 

deliberarea lui fiind pusă-n slujba luării de 
hotărâri imediate, adaptate fiecărei situ- 
aţii" 714 . 

„Fascismul italian" a fost întrupat în 
Benito Mussolini. La Bucureşti, într-o zi de 

y ' 

joi, pe 3 noiembrie 1932, la Fundaţia „Carol 
I", al patrulea simpozion al Asociaţiei 
„Criterion" a fost dedicat lui Mussolini 715 . 

Şi dictatorul italian vorbea despre 
primatul statului asupra cetăţeanului 716 . 

Despre barba lui Nicolae Iorga 717 . însă 
Vulcănescu era dezamăgit de prestaţia 
publică a lui Iorga 718 . 



Idem, p. 269. 
Idem, p. 270. 
Idem, p. 271. 
Idem, p. 283. 
Idem, p. 296. 
Idem, p. 297. 



în p. 317, Vulcănescu credea că 
naţionalismul românesc se exprimă prin 
următorii termeni: realism, autohtonism, 
monarhie si creştinism. 

y j 

în p. 319 se referă la nihilismul lui Emil 
Cioran şi la „dezordinea sa spirituală". 

Din p. 332 a cărţii de faţă, Mihai 
Bendeac a plagiat formula de încheiere la în 
puii mei: „trebuie să fim cu minte (nu 
„cuminţi", cum scrie Noica)". 

12. Călătoriile şi portretele lui Alexandru 
Rosetti 



Cităm ediţia din 1977 719 . Iar Note din 
Grecia e dedicată soţiei sale, Măria Rosetti 720 . 

y ' 

în septembrie 1936 autorul vizita Atena, 
despre care spune: 

„Atena, oraş modern, cu străzi şi 
bulevarde rectilinii şi o circulaţie bine 
dirijată. Casele, de un stil sobru, sunt bine 
adaptate nevoilor moderne, fără a jigni 
simţul proporţiilor. 

Ordinea şi sobrietatea anglo-germană 
au reuşit, adaptându-se mediului străin, să 
facă din Atena o cetate modernă, în care 
totul e de bun-gust" 721 . „Măreţia templului 

717 Idem, p. 213. 

718 Idem, p. 313-314. 

719 Al.[exandru] Rosetti, Călătorii şi portrete. Note din 
Grecia, India, Israel, SUA, Albania. Diverse. Cartea albă, Ed. 
Sport-Turism, Bucureşti, 1977, 292 p. 

Reproduce ed. 1973, de la Ed. Minerva. 

720 Idem, p. 15. 

721 Idem, p. 17. 



82 



grecesc" constă nu în spaţiu ci „în armonia 
proporţiilor sale" 722 . 

Partenonul a avut de suferit în 1687, în 
urma unei explozii 723 . 



Statuia lui Zeus a fost „pescuită în 
fundul mării, la Artemision. Străfundurile 
marine au dat bronzului o patină de un 
verde-închis inimitabil, bătând uneori în 
galben" 724 . 

De la Atena la Delfi, pe şosea, sunt 243 
de kilometri 725 . Dar ruinele de la Delfi îl 
dezamăgesc, pentru că nu a găsit acolo 
„decât urma postamentelor coloanelor ce 
susţineau acoperişul" 726 . 

în septembrie, când el a fost în Delfi, se 
culegea bumbacul în Grecia 727 . 

Coboară în apa Castaliei, „în care se 
purifica odinioară Pithia, prin impunerea 
apei deasupra creştetului" 728 . 

De la Delfi a plecat spre Corint 729 . 
Eleusisul si insula Salamina din vecinătatea 

y 

Atenei 730 . Corintul avea case abia recon- 
struite. După cutremurul din 1928. Dar 
arhitectura lui era „de prost-gust", pentru că 
s-au întrebuinţat „materiale ieftine" în 
construcţii 731 . în vechiul Corint s-au găsit 



722 Idem, p. 18. 

723 Idem, p. 19. 

724 Idem, p. 21-22. 

725 Idem, p. 23. 

726 Ibidem. 

727 Ibidem. 

728 Idem, p. 27. 

729 Ibidem. 

730 Idem, p. 28. 

731 Ibidem. 



83 



obiecte din templul lui Asclepios 732 . De la 
Corint la Micena 733 . Cetatea Tirint, apoi 
Epidaur 734 . La Epidaur, în vechime, oamenii 
se închinau la zeii Apolo şi Asclepios 735 . 

Trece prin „orăşelul" Nauplia, pe care îl 
găseşte „pitoresc" 736 . Apoi ajunge în Patras, 
cu trenul. De la Corint la Patras face 4 ore cu 
trenul 737 . 

„Patras, port comercial, cu largi cheiuri 
si numeroase cafenele si restaurante, însi- 
mite unele lângă altele, în faţa mării, oferă 
călătorului sosit în cursul serii spectacole 
pitoreşti sub lumina electrică a candela- 
brelor" 738 . 



Olimpia are „o gară mică" 739 . Templul 
Herei si cel al lui Zeus 74 °. A călătorit cu 

y 

vaporul de la Pireu la Naxos 741 . Apoi ajunge 
la Santorin, insulă vulcanică a Cicladelor 
meridionale 742 . 

Syra avea un „port primitor" 743 . în Tinos 
era o Icoană făcătoare de minuni 744 . Pe când 
„Miconos este unul din locurile cele mai 
pitoreşti din lume; portul nu prezintă nimic 
deosebit. Dar morile de vânt şi pieţele 



732 Idem, p. 29. 

733 Ibidem. 

734 Idem, p. 30. 

735 Idem, p. 31. 

736 Idem, p. 32. 

737 Ibidem. 

738 Idem, p. 32-33. 

739 Idem, p. 33. 

740 Idem, p. 35. 

741 Idem, p. 40. 

742 Ibidem. 

743 Idem, p. 41. 

744 Ibidem. 



8 4 



mititele, dalate, ale orăşelului din interior şi 
fântânile circulare, zidite, rezervă vizitato- 
rului spectacole de o gingăşie şi intimitate de 
pictură olandeză. Viaţa este aici fricoasă şi 
umilă, ca o plantă ce de-abia îndrăzneşte să- 
şi facă loc printre pietre" 745 . 

Spre Delos a mers pe mare 746 . Din 
statuia lui Apolo de 7 metri, existentă aici, 
„nu au rămas decât fragmente insuficiente 
pentru reconstruirea ei" 747 . Muntele Cintos 
are doar 113 metri şi domină insula Delos 748 . 
La poalele muntelui curge râul Inopos 749 . 

Se întoarce la Pireu şi ajunge la Atena 
cu maşina 750 . însemnările referitoare la călă- 

y 

toria în Grecia se termină în p. 45. Şi au fost 
făcute între 1936-1938 751 . 

însemnările despre India i le-a dedicat 
lui Mircea Eliade 752 . Pentru un motiv uşor de 
înţeles... Descrierile autorului încep din 
Calcutta 753 . „Tonurile vii" ale Indiei şi aglo- 
meraţia ei, a acestei lumi care „mişună, se 
agită, cuprinsă parcă de delir" 754 . 

Vechiul templu al lui Shiva 755 . Gangele 
şi spălatul în apele lui 756 . Paznicul locaşului 

745 Ibidem. 

746 Ibidem. 

747 Idem, p. 43. 

748 Ibidem. 

749 Idem, p. 44. 

750 Idem, p. 45. 

751 Ibidem. 

752 Idem, p. 47. 

753 Idem, p. 49. 

754 Ibidem. 

755 Ibidem. 

756 Idem, p. 50. 



«5 



lui Shiva era „un bătrân cu o barbă până la 
brâu" 757 . 

„Foaia de betel" se mănâncă „unsă cu 
diverse uleiuri şi presărată cu mirodenii". Se 
mănâncă împăturită şi „colorează gura 
amatorului cu roşu aprins" 758 . La resturant se 
consuma carne de pui, „gătită cu sosuri 
complicate, în care domină piperul, ardeiul 
şi alte ingrediente" 759 . 

La Jaipur a întâlnit „un om aproape gol, 
cu părul şi barba hirsută şi pielea de culoare 
cenuşie închis, bătând în negru; în această 
stranie arătare am recunoscut de îndată 
chipul Satanei, aşa cum e înfăţişat în 
picturile Bisericilor noastre" 760 ortodoxe. 

Shiva are mai multe temple în 
Benares 761 . De la Aurangabad, care face parte 
din statul Bombay, se poate ajunge la 
peşterile Ellora şi Ajanta 762 . 

Se consuma mult ardei în mâncare si 

y 

populaţia era, în mare parte, vegetariană 763 . 

în Bombay e ca „într-un cuptor" 
datorită căldurii excesive 764 . 

în 1970 populaţia Indiei depăşea 510 
milioane de locuitori 765 . Dintre care 250 de 
milioane erau hinduşi, musulmani erau 94 



757 Ibidem. 

758 Ibidem. 

759 Ibidem. 

760 Idem, p. 51. 

761 Ibidem. 

7 2 Idem, p. 53. 
7 3 Idem, p. 54. 

764 Ibidem. 

765 Idem, p. 55. 



de milioane, jainişti 1.300.000 iar budişti 
circa 250. 000 766 . 

„Bărbaţii poartă în genere haine albe: o 
tunică lungă de pânză, până peste genunchi 
sau un fel de togă, partea de jos fiind 
răsucită între picioare. 

Femeile poartă în genere sariul, care le 
dă o înfăţişare sărbătorească. Sariul e de 

y y 

obicei de mătase fină, bătută cu aur. [...] 

Fetele poartă deseori pantaloni albi, 
strâmţi şi încreţiţi, iar mahomedanele uneori 
halate negre, cu capul acoperit de un văl 
protector prevăzut cu o răsuflare în dreptul 
gurii ' ' . 

Gandhi a fost incinerat la Delhi 768 . 
Bombayul avea peste 8 milioane de locuitori 
la acea dată, Calcutta 5 milioane iar Delhi 3 
milioane de locuitori 769 . 

în oraşul Hyderabad, din sudul Indiei, 
se află „magnifica moschee Mecca Mesjid, de 
proporţii colosale (poate cuprinde 10.000 de 
persoane), cu splendida ei colonadă de mar- 
mură albă" 77 °. 

Călătoria în India se termină în p. 60 şi 
începe cea în Israel, dedicată lui Marcel 
Iancu 771 . „Drumul de la Tel-Aviv la Ierusalim 
trece prin Emaus (azi Abu-Gosh); un defileu 



766 Ibidem. 
7 7 Idem, p. 57. 

768 Idem, p. 58. 

769 Idem, p. 59. 

770 Idem, p. 60. 

771 Idem, p. 63. 



87 



stâncos duce la biserica în pur stil roman, 
ridicată de cruciaţi în secolul al XII-lea" 772 : 

y 

începutul naraţiunii despre Israel. 

La Emaus e fântâna unde Domnul S-a 
întâlnit cu Sfânta Fotini şi unde a frânt 
pâinea după învierea Sa din morţi 773 . 

în Ierusalim, datorită unei legi anume, 
nu se pot construi decât case din piatră 774 . 

Muntele Scopus e „piscul cel mai înalt al 
Ierusalimului" 775 . 

„Zidul Plângerii se sprijină pe zidul de 
apărare al oraşului vechi, dominat de 
creneluri. Dincolo de zidul de apărare se află 
Grădina Ghetsimani, Golgotha, Via Dolorosa, 
Sfântul Mormânt şi Moscheea lui Omar" 776 . 

în vechiul Ierusalim se intră prin 8 
porţi. Străzi înguste, bazar cu multe 
pravaln ' " . 

A văzut măgari şi cămile pe străzile 
Ierusalimului 778 . Moscheea lui Omar (sec. 7) 
„se înalţă pe un postament de marmură albă, 
iar de jur-împrejur, la distanţă potrivită, se 
ridică portaluri cu coloane, care plutesc în 
lumina aurie a asfinţitului" 779 . 

y 

în 1967, Israelul avea o populaţie de 
2.600.000 de locuitori 780 . 



772 Idem, p. 65. 

773 Ibidem. 

774 Ibidem. 

775 Ibidem. 

776 Ibidem. 

777 Ibidem. 

778 Idem, p. 66. 

779 Ibidem. 

780 Idem, p. 67. 



88 



Lângă lacul Tiberiada a vizitat 
Kibbutzul Guinossar sau GenezarethuF 81 . 

în Muzeul National al Israelului a văzut 

y 

expuse manuscrisele de la Marea Moartă dar 
a văzut şi Grădina zoologică biblică, în care 
se regăsesc toate animalele citate în Vechiul 
Testament 782 . 



Ultima filă despre Israel: p. 69. Prima 
despre SUA: p. 73. Şi descrierea începe de la 
New York 783 . 

Turnurile de sticlă ale New Yorkului 784 . 
în „Muzeul metropolitan de arte din New 
York" 785 a văzut „un autoportret al lui 
Rembrandt, două pânze de Vermeer, din 
care una e o capodoperă, Sfântul Ieronim, de 
El Greco, o lungă figură meditativă" 786 etc. 

în Chicago a găsit zăpadă în aprilie 787 . 

Universitatea Corneli avea o bibliotecă 
cu milioane de volume 788 . Iar în „universită- 
ţile americane totul e făcut pentru comodi- 
tatea şi agrementul studenţilor. Căminele, de 
fapt hoteluri de lux, au camere individuale, 
cu baie şi toaletă la câte două camere" 789 . 

Buffalo este „un oraş industrial" 790 . Iar 
„graniţa cu Canada nu e departe de Buffalo, 
precum şi cascada Niagara" 791 . 



781 Ibidem. 




782 


Idem, p. 


69. 


783 


Idem, p. 


73- 


784 


Idem, p. 


74- 


785 


Idem, p. 


75- 


786 


Idem, p. 


76. 


787 


Idem, p. 


77- 


788 


Idem, p. 


77-78. 


789 


Idem, p. 


78. 


790 


Ibidem. 





89 



Dacă la Chicago era zăpadă, când a 
coborât din avion, în „Seattle, pe coasta 
Pacificului, [s-a văzut] sub un soare arză- 
tor" 792 . 

Muntele Rainier are peste 5.000 de 
metri şi în vârful lui e un gheţar 793 . 

Oraşul San Francisco „e construit în 
terase, care coboară până la imensul golf 
scăldat de apele albastre ale oceanului" 794 . 

Ultima pagină despre America e p. 80. 
După care urmează o pagină şi jumătate 
despre Albania, dedicată lui Alexandru 
Xhuvani, in memoriam 795 . 



A vizitat Tirana prima oară în 1957. 
Apoi încă 15 zile, în luna iunie 1972 796 . Şi 
despre Albania spune că este „una din cele 
mai pitoreşti ţări mediteraneene: munţi 
înalţi, văi adânci, râuri măreţe, poieni şi 
livezi, totul acoperit de o vegetaţie gene- 
roasă, cu ornamentaţia verde-argintie a 
măslinilor si vesmintele întunecate ale chi- 

y y 

păroşilor" 797 . 

A fost în Franţa în clasa a 3-a 798 . Despre 
Transfăgărăşan scria în octombrie 1976 799 . în 
1946 scrie despre Leningrad 800 . 



791 Idem, p. 79. 

792 Ibidem. 

793 Ibidem. 

794 Ibidem. 

795 Idem, p. 81. 

796 Idem, p. 83. 

797 Ibidem. 

798 Idem, p. 88. 

799 Idem, p. 94-95. 

800 Idem, p. 99. 



9° 



Iar Leningradul este „oraşul coloa- 
nelor" 801 . Tot în 1946 scrie şi despre 
Franţa 802 . Considera că limba franceză este o 

y 

limbă ce permite formularea gândirii 
abstracte 803 . 

Despre frumosul Parisului 804 . Iar 
„Franţa este una din grădinile Europei" 805 . 

Şi despre Londra a scris: în 1946 806 . 
Numind-o „oraşul secret" 807 . Pentru că aici 
„totul se petrece în şoapte, la mari 
adâncimi" 808 . Românii care citeau biblioteca 
Bodleiană 809 . 

în 1921 vizita Berlinul 810 . 

Revede Florenţa „pe o seară ploioasă de 
toamnă" 811 . în 1972 8l2 . A fost şi în Copen- 
haga 813 . La Mănăstirea dintr-un Lemn 814 , 
după care Roma e un „oraş de pro- vincie" 815 . 

Călătorule se termină în p. 118 şi în 
pagina următoare încep portretele. Primul 

o, fi 

portret e al lui Vasile Alecsandri . El „a 



801 Ibidem. 

802 Idem, p. 100. 

803 Idem, p. 100-101. 

804 Idem, p. 102. 

805 Ibidem. 

806 Ti 

Idem, p. 105. 

807 Idem, p. 106. 

808 Ibidem. 

809 Idem, p. 108. 

810 Ibidem. 

811 Idem, p. 110. 

812 Idem, p. 112. 

813 Idem, p. 114. 

814 Idem, p. 115. 

815 Ibidem. 

816 Idem, p. 119. 



9i 



înţeles importanţa folclorului pentru litera- 
tura noastră", ne-a dat Mioriţa şi Pastelurile, 
„a scris o proză excelentă, de o rară 
perfecţiune" 817 . 

Despre Mihail Sadoveanu spune că 
„este un mare cunoscător al naturii" 818 şi „se 
înscrie printre cei mai desăvârşiţi artişti ai 
cuvântului" 819 . 

Ion Bianu „suferea de o semisur- 
ditate" 820 . Şi el este „creatorul Bibliotecii 
Academiei" 821 . 

Pe Ibrăileanu 1-a cunoscut la Iaşi, prin 
1923-1924 . Era „sfios, retras, victimă a 
mediului în care trăia, nepotrivit pentru 
acest om superior care, pus în alte condiţii 
de viaţă, şi-ar fi putut da întreaga măsură" 823 . 
Ibrăileanu îşi găsise în Marcel Proust „un 
frate întru suferinţă... căci Ibrăileanu era si el 

y y 

un anxios şi îşi descoperea în fiecare zi o altă 
maladie" 84 . 

Pe Paul Zarifopol 1-a cunoscut în 
1929 825 , pe Matei Caragiale în 1919 826 şi a fost 
prieten cu Mihail Sebastian 827 . 

„Sebastian era de o sensibilitate 
aproape feminină. Frumoasa lui privire 
reflecta, adeseori, o anxietate acută" 828 . 



817 Ibidem. 

818 Idem, p. 121. 

819 Idem, p. 123. 

820 Idem, p. 124. 

821 Ibidem. 

822 Idem, p. 125. 

823 Ibidem. 

824 Ibidem. 

825 Idem, p. 126. 

826 Idem, p. 128. 

827 Idem, p. 134. 

828 Idem, p. 135. 



92 



Mihail Sebastian „ţinea foarte mult" la 
romanul Accidentul 829 . Şi autorul îl consi- 
deră pe Sebastian „un fenomen în sine, de 
inteligenţă, sensibilitate şi talent" 830 . 

în primăvara lui 1930, Alexandru 
Rosetti îl cunoaşte pe Camil Petrescu 831 . 
Despre care spune: „scrisul lui Camil 
Petrescu izvorăşte dintr-o înaltă tensiune 
sufletească. Repejune a trăsăturii, a replicii. 
Descrierile sale sunt neobişnuit de vii, iar 
versurile au sclipiri de fulger" 832 . 

Vorbind despre jurnalul lui Theodor 
Pallady, Rosetti spune că „scrierile lui 
Baudelaire...au constituit pentru Pallady 
fundamentul crezului său artistic" 833 . 

Despre Tudor Vianu scrie în p. 148-149. 
Şi spune despre el, că „Tudor Vianu a fost în 
tot cursul vieţii sale îndrăgostit de cariera 
didactică şi s-a dovedit un profesor desă- 
vârşit" 834 . 

Mihai Ralea avea „o inteligenţă vie şi 
clară, un dar excepţional de expunere a 
ideilor, o vastă cultură literară si filoso- 
fică" 835 . 

Pe Ion Barbu îl considera drept „unul 
dintre marii noştri poeţi" 836 dar ştia că 
„gloria lui Ion Barbu e postumă" 831 . 



829 Ibidem. 

830 Ibidem. 

831 Idem, p. 139. 

832 Ibidem. 

833 Idem, p. 146. 

834 Idem, p. 149. 

835 Ibidem. 

836 Idem, p. 152. 

837 Idem, p. 153. 



93 



George Călinescu avea „o bibliotecă 
plină de cărţi rare" 838 . Şi autorul îl consideră 
un om genial, care a scris „cel mai 
cuprinzător studiu asupra genezei operei lui 
Mihai Emineescu" 839 . 

în p. 158, sculpturile lui Brâncuşi de la 
Târgu Jiu au următoarele nume: Poarta 
eroilor, Masa tăcerii şi Coloana fără sfârşit. 

Coloana fără sfârşit e formată „din 17 
ovoide în patru laturi, de metal brunizat la 
foc, aşezate cap la cap, şi terminată printr- 
un ovoid retezat la mijloc, pentru a da 
impresia prelungirii în infinit (coloana are 30 
de metri). Efectul este covârşitor, atât din 
depărtare, când coloana pluteşte în văzduh, 
cât şi de aproape, când ochiul nu mai e în 
stare să măsoare distanţa până la capătul 
coloanei" 840 . 



Cartea albă e dedicată lui Eugen 
Barbu 841 şi începe in p. 201. 

„Lungi conversaţii" cu Arghezi 842 . A fost 
cu Arghezi la Mănăstirea Cernica, acesta i-a 
arătat chilia unde locuise pe când era monah 
şi „unde mi-a declarat că ar vrea să fie 
îngropat după ritul călugăresc" 8 * 3 . Vizitează 
împreună şi Mănăstirea Văcăreşti 844 . 

L-a văzut pe Macedonski la cafeneaua 
Kiibler 845 . 



838 Idem, p. 154. 

839 Idem, p. 155. 

840 Idem, p. 159. 

841 Idem, p. 195. 

842 Idem, p. 201. 

843 Idem, p. 202. 

844 Ibidem. 

845 Idem, p. 203. 



94 



„Iorga îl detesta pe Arghezi şi se 
exprimase de mai multe ori în mod violent 
împotriva lui" 846 . 

L-a cunoscut pe Părintele Grigorie 
Pisculescu 847 dar si pe Părintele Vasile 
Radu 848 . 

L-a cunoscut şi pe Victor Eftimiu 849 , 
care, la rândul său, l-a cunoscut pe Ion Luca 
Caragiale 850 . 

Despre Goga scrie în p. 214-215. Care 
avea o conversaţie „strălucitoare" 851 . 

Ion Barbu i-a fost „coleg de liceu" 
autorului 852 . Şi într-o scrisoare, pe care 
Barbu o semna Don Miguel Barbylos 853 , i se 
adresează autorului cu expresia: „Rosetti, 
dragostea mea" 854 . 

L-a vizitat de două ori acasă pe Matei 
Caragiale 855 . Locuia în casa soţiei sale, 
născută Sion, din strada Robert de Flers 856 . 

Matei Caragiale a murit la vârsta de 50 
de ani şi a fost îngropat la Bellu. Iarna 857 . Iar 
soţia acestuia era „cu vreo 20 de ani mai în 
vârstă ca soţul ei" 858 . Mama lui trăia, era 
văduvă şi a participat la înmormântare 859 . 



846 Idem, p. 209. 

847 Idem, p. 210. 

848 Idem, p. 212. 

849 Ibidem. 

850 Idem, p. 213. 

851 Idem, p. 214. 

852 Idem, p. 216. 

853 Idem, p. 219. 

854 Idem, p. 218. 

855 Idem, p. 222. 

856 Ibidem. 

857 Idem, p. 223. 

858 Ibidem. 

859 Ibidem. 



95 



L-a cunoscut pe Perpessicius 860 , Ion 
Vinea „era plin de farmec" 861 iar Istoria 
literaturii române a lui G. Călinescu e o carte 
„de proporţii monumentale" 862 . 

Scriitura lui Haşdeu l-a „încântat 
întotdeauna" 863 . L-a avut profesor la facultate 
pe Ovid Densusianu 864 . 

13. Multe ştampile pentru „regele 
internaţional al romilor" 

y 

Alessandra Stoicescu, în emisiunea sa, 
100 de minute, de vineri, 23 august 2013, când 
a avut loc si înmormântarea lui Florin 

y 

Cioabă, a prezentat actul prin care, în 1992, a 
apărut „regele internaţional al romilor" 865 . 




. FUNERALIILE AU INCLUS MUZICĂ DE FANFARA SI CÂNTECE RELIGIOASE 



860 Idem, p. 225. 

861 Idem, p. 226. 

862 T 1 

Idem, p. 240. 

863 Idem, p. 253. 

864 Idem, p. 254. 

865 A se vedea: 

http://www.antena3.r0/romania/document- 
exceptional-regele-cioaba-recunoscut-de-fostul-presedinte- 
ion-iliescu-225540.html. 



Documentul i-a fost pus la îndemână 
de Ciprian Necula (sociolog rom), care 1-a 
publicat pe blogul său 866 de pe platforma 
Adevărul. 

El 1-a primit în vara lui 2012 de la Florin 
Cioabă, al doilea autointitulat „rege interna- 
ţional al romilor" 867 . 




2. Vi 




RE GALA 

A M.ST" "l UN CIOABA 

REGELE INTERNATIONAL AL ROMILOR 

nîlbiu, Şoseaua Alba Iulla «6 

Tel. 924 - 1.60.20 sau 1.5T.83.- 

6ctm. de <XL<.-rtJ. « 
Nr. 001 din 06.05.m2, 




I PMI.dul Alunii I)r„« K „i^ , j 
Romilor din Kaiunii 

"Si. boţ io. 
u a itec/o i n.kr nohcaai : te. ro,neac><- andoi , 
'ia ■ thnt ch^ c anxirt rnoncQifa. ^ 
hck, cvJ&iA.not, Jak 



tJŢ tbaf bei 

r Noi, M.S. I n-> C10A8A , r 

^$tfmlor, aducem la cunoştinţa tuturoi 
bc drept din România, conducerilor 
^tlce si nepolitice ca oricine vine in f 
vorbească in numele romilor din România tr 
o delegaţie sau împuternicire din partea noastră. - 

Para o astfel de dovada nimeni nu are 
sa vorbească in numele romilor din România, ci numai 
^jSt soana particulara. -Orice abuz sau insulta la adresa Regelui 
^ \ va pedepsi conform legii.-- M.S. Iun UIUAUA, 

U6.05. 1992jSlblu. - regele International . ■ 

al somilor.- V ^AlC^- 







•■-v. 



866 T J 

Idem: 

http://adevaml.ro/news/eveniment/documentul- 
atesta-ion-cioaba-era-agreat-mnd-unicul-reprezentant- 
romilor-i_52i79C70C7b855ff56o85eec/index.html. 

867 Ibidem. 



97 



Transcrierea documentului îi aparţine 
tot lui Necula: 

„Casa Regală 

A.M.S. Ion Cioabă 

Regele Internaţional al Romilor 

Nr. 001 din 06.05.1992 

Noi, M.S. Ion Cioabă, regele 
internaţional al romilor, aducem la cunoş- 
tinţă tuturor organelor de stat şi de drept 
din România, conducerilor organizaţiilor 
politice şi nepolitice că oricine vine în faţa 
voastră să vorbească în numele romilor din 
România trebuie să prezinte o delegaţie sau 
împuternicire din partea noastră. 

Fără o astfel de dovadă, nimeni nu are 
dreptul să vorbească în numele romilor din 
România, ci numai ca persoană particulară. 

Orice abuz sau insultă la adresa Regelui 
se va pedepsi conform legii. 

06.05.1992, Sibiu 

M.S. Ion Cioabă, 
regele internaţional al romilor" 868 . 



Ştampilele aparţin „Preşedinţiei Româ- 
niei (Ion Iliescu), Guvernului (Adrian 
Năstase), Ministerului de Externe, Primăriei 
generale (Crin Halaicu), Direcţiei Generale a 
Vămilor, procuraturii şi chiar a Ministerului 
Culturii" 869 . 



868 Ibidem. 

869 A se vedea: 



98 



14. Holera în România. Anul 1893 

Dr. I. Felix, „Director General al 
Serviciului Sanitar", publica în 1893 o „dare 
de seamă" despre holeră în Ţările Române 870 . 

Scrierea a fost redactată în 1893, după 
încetarea epidemiei 871 . 

în 1892 holera s-a oprit la graniţele 
spaţiului românesc 872 . însă în vara lui 1893 a 
apărut holera şi în România 873 . 

în iunie 1893, primele focare de holeră 
au apărut în Transilvania, aproape de 
judeţele Neamţ şi Bacău 874 . 

S-au înfiinţat spitale speciale 875 . 

în iulie 1893, holera a apărut la Brăila. 
Apoi la Sulina, Cernavodă, Feteşti şi Galaţi. 

în august 1893 ea s-a extins în Călăraşi, 
Brăila, Putna, Ialomiţa, Prahova, Giurgiu, 
Dorohoi, Bacău, Neamţ, Tecuci, Tulcea 8?6 . 

Primul bolnav de holeră din Brăila a 
fost grecul Dim. Tzumbali, „lucrător în port, 
îmbolnăvit la 7 Iulie cu vărsături şi diareă, 
mort la 10 Iulie" 877 . 



http://www.antena3.r0/romania/document- 

exceptional-regele-cioaba-recunoscut-de-fostul-presedinte- 
ion-iliescu-225540.html. 

870 Dr. I. Felix, Director General al Serviciului 
Sanitar, Dare de seamă asupra epidemiei de choleră din anul 
i8g3, presintată D-lui Ministru de Interne, Ed. Lito-Tipo- 
grafia Carol Gobl, Bucuresci, 1893, 34 p. 

871 Idem, p. 3. 

872 Idem, p. 5. 

873 Idem, p. 6. 

874 Ibidem. 

875 Idem, p. 8. 

876 Idem, p. 9. 

877 Idem, p. 10-11. 



99 



Marinarul James Hilton, de pe un vapor 
englezesc, acostat la Brăila, s-a îmbolnăvit 
de holeră pe 18 iulie şi a murit a doua zi 8?8 . 

între 7 iulie-8 octombrie 1893 în Brăila 
s-au îmbolnăvit de holeră 469 de persoane. 
179 s-au făcut sănătoase şi 290 au murit. 
Printre cei morţi a fost şi un preot 879 . 

Dintre cei care s-au îmbolăvit la Brăila, 
286 erau români, 51 turci, 37 greci, 15 bulgari, 
12 armeni, 24 israeliţi, 30 germani, 6 unguri, 
4 englezi, 2 italieni şi 2 polonezi 880 . 

Primul caz de holeră din Sulina s-a 
înregistrat în ziua de 22 iulie 1893 8Sl . Măria 
Ivanov, rusoaică, se îmbolnăveşte pe 23 iulie. 
Hamalul grec Mihail Vlasopolu se îmbolnă- 
veşte de holeră pe 24 iulie 1893 882 . 

Din iulie până în septembrie 1893 la 
Sulina mor 155 de oameni din cauza holerei. 

Cei care s-au îmbolnăvit la Sulina erau 
români, ruşi, greci, armeni, turci, bulgari, 
evrei, englezi şi polonezi 883 . 

Primul caz de holeră la Cernavodă s-a 
constatat pe 23 iulie 1893 iar pe 29 iulie la 
Feteşti, la muncitorii care lucrau la un 
pod 884 . în ambele localităţi s-au îmbolnăvit 
155 de persoane 885 . Tot 155 de oameni se 
îmbolnăvesc şi la Galaţi. 9 dintre ei erau 



878 Idem, p. 12. 

879 Ibidem. 

880 Idem, p. 13. 

881 Idem, p. 14. 

882 Idem, p. 15. 

883 Ibidem. 

884 Idem, p. 16. 

885 Idem, p. 17. 



100 



ţigani, 5 ruşi ruteni, 10 armeni, 78 de români, 

1 • ' -886 

4 englezi, 14 unguri . 

în oraşul Călăraşi s-au îmbolnăvit 32 de 
persoane. Dintre care 15 erau români, 9 
bulgari şi 8 ţigani 887 . 

La Tulcea: 35 de oameni bolnavi de 
holeră. Dintre care unul era german şi altul 
tătar 888 . 

în oraşul Giurgiu, holera a apărut în 
zilele de 15-16 august 1893. în timpul 
bâlciului 889 . Primul care a murit de holeră în 
Giurgiu a fost Mihai Stoian, mic negustor de 
grâne, care a murit pe 18 august 890 . în total 
se îmbolnăvesc 19 persoane în oraş, dintre 
care 10 mor. Dintre bolnavi, 14 erau români, 
un german, doi maghiari şi doi turci 891 . 

în judeţul Dorohoi s-au îmbolnăvit 46 
de persoane 892 . 

în tot Regatul Român, între 7 iulie- 
octombrie 1893, holera s-a extins în 15 
judeţe, în 21 de oraşe şi 38 de sate, s-au 
îmbolnăvit 1.494 persoane de holeră şi au 
murit 872 de persoane 893 . 



Bolnavii de cholera din tota ţera ati aparţinut naţionalităţilor 


următore: 






Români . . 601 bolnavi din 


cari ati 


încetat din vieţă 344 


Bulgari . . 17i » 


» 


» » 94 


Turcî ... 157 » 


» 


» » 84 


Grecî ... 130 ■> 


» 


» » 84 


Ţigani ... 104 


» 


»> 71 


Armeni . 79 » 


» 


» » 45 


Ruşi. ... 03 » 


» 


» » 34 


886 ,r 

Idem, p. 20. 






887 Idem, p. 24. 






888 ti 

Idem, p. 25. 






889 Idem, p. 26. 






890 Idem, p. 26-27. 






891 Idem, p. 27. 







meni, p. zy- 
893 Idem, p. 32. 



101 



IsraeliţI. . . (51 » » » » 37 

German! , . 43 » » » » 28 

Unguri . . 28 » » » » 15 

EnglesT . . 21 » » » » 10 

Italieni . . . 13 » » » » 9 

Croaţi ... 10 » » » » 8 

Tătari . . . 6 » » » » 6 

SerbI . . . 4 » » » » 1 

PolonesI . . 3 » » » » 2 

Total . . . 1494 » » » » 872~ 



Apa a jucat rolul principal în 
propagarea holerei 894 . Darea de seamă a fost 
semnată pe 30 octombrie 1893 895 . 



15. Dinspre scriitori. ..despre criticii 
literari 



într-un interviu din iunie 2013, Florin 
Lăzărescu 896 spunea că „unii critici români 
nu înţeleg literatura, că au un mod de 
abordare bătrânicios, provincial, superficial 
şi revanşard" 897 . 

Antonio Patraş 898 : „scriitorii de succes 
nici nu mai sunt interesaţi de ce spune 
critica" 8 ". 

Dan Lungu 900 , la Madrid, spunea: 



894 Idem, p. 34. 

895 Ibidem. 

896 A se vedea: http://florinlazarescu.com/. 

897 Idem: http://www.bookblog.ro/interviu/florin- 
lazarescu-e-prima-data-cand-am-un-personaj-feminin- 
principal/. 

898 Idem: 

http://media.lit.uaic.ro/anale/literatura/antonio%20 
patras.html. 

899 Idem: http://www.revista22.ro/bucurestiul- 
cultural-nr-106— resurectia-criticii-literare-si-ierarhiile- 
literare-ntre-canon-si-lupte-generationiste-10656.html. 

900 Idem: http://www.danlungu.eu/. 



102 

„Critica literară românească, în afară de 
literatură, nu ştie mai nimic. 

Nu stie ultimele trenduri din filozofie, 

y ' 

din sociologie, din multe zone conexe, iar eu 
cred că nu poţi să faci critică literară 
adevărată, profundă, percutantă, fără să ai 
un pluralism al dimensiunilor lumii în care 
trăieşti. 

y 

Pentru că realitatea e cu totul altceva 
decât îşi imaginează criticii literari" 901 . 

Cristina Nemerovschi 902 consideră că 
„critica literară, în primul rând, nu poate fi o 
ştiinţă, ci doar un element auxiliar literaturii, 
care o poate însoţi cu folos pe aceasta, sau 
poate abandona cursa şi recunoaşte că este 
depăşită" 903 . 

Si tot ea: „Putem vorbi astăzi de un esec 

y 17 y 

al criticii literare româneşti contemporane? 
Fara-ndoiala. 

Până şi criticii au ajuns să admită acest 
lucru, recunoscând faptul că, atâta timp cât 
nu poate impune valori reale, incontestabile, 
nume de autori ce vor confirma în viitor, 
critica zşz ratează cu brio menirea. 

Or, evident, nu critica aduce în prim 
plan în prezent un autor talentat, ci mai 
degrabă el este propulsat în mintea şi 
bibliotecile cititorului printr-un sistem mai 
complicat, ce reuneşte promovarea făcută de 
editura care 1-a publicat, autopromovarea, 
recomandările celor care au citit, articole pe 
bloguri, în reviste ne-exclusiv literare şi 



1 Idem: http://egophobia.ro/?p=8c>39. 
12 Idem: http://cristinanemerovschi.ro/ 
3 Idem: http://egophobia.ro/?p=8o39. 



103 



multe altele. Cititorul de astăzi, în special cel 
tânăr si dezinhibat, obişnuit să-si stabilească 

y 7 y y 

propriile criterii estetice, nu-i mai acordă 
aproape deloc credit criticului. 

Ba, de cele mai multe ori, elucubraţiile 
criticului şi limbajul preţios şi prăfuit al 
acestuia i se par chestiuni de tot râsul, 
menite mai degrabă să discrediteze o carte 
bună, decât s-o susţină" 904 . 

Ruxandra Cesereanu 9 ° 5 spune că pe 
lângă „taberele de susţinere" ale unui 
scriitor, inevitabile, „în critica literară româ- 
nească există, însă, ceva inedit, în sens 
negativ: mici tabere de lichidare a unui 
scriitor sau altul, în funcţie de grupurile de 
interese" 906 . 

Bogdan Creţu 9 ° 7 afirma în vara lui 2012 
că „nu există, la ora actuală, în România, 
nicio voce critică atât de autoritară încât să 
influenţeze vânzarea de carte - e un adevăr 
de care nu trebuie să ne temem. 

Rostul criticii literare nu este să vândă 
cartea, ci să stabilească, în interiorul breslei, 
o ierarhie plauzibilă. De aceea, cred că 
scriitorul care se respectă pune mult mai 
mult preţ pe receptarea critică decât pe 
succesul de public" 908 . 



904 Ibidem. 

905 A se vedea: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Ruxandra_Ce sereanu . 

906 Idem: 

http://tiuk.reea. net/index. php?option=com_content 
&view=article&id=i64i. 

907 Idem: 

http://media.lit.uaic.ro/anale/literatura/B0gdan%20 
Cretu.html. 

908 Idem: 



Pentru Ignacio Echevarria 9 ° 9 , „rolul 
criticului e cel al unui soldat explorând 
teritorii inamice, nu al unei armate 
invadatoare. 

în postura de critic, eşti mereu pe teren 
duşman, fiindcă jurnalismul şi critica nu 
sunt niciodată de aceeaşi parte a baricadei, 
de aceea trebuie să-ţi schimbi permanent 
tipul de discurs, retorica, poziţia. 

Iar uneori ţi se poate întâmpla, ca mie, 
să-ţi explodeze o mină drept în faţă" 910 . 

Cristian Cosma susţine că „există 
bloggeri faini în Ro şi. ..nu trebuie să trans- 
formăm discuţia. ..într-o răfuială între criticii 
literari şi bloggeri. 

E o pistă falsă. Criticii au respect faţă de 
bloggeri, în timp ce unii bloggeri se şi văd în 
rolul criticii literare. Nuanţe semnifica- 
tive" 911 . 

Pentru Al. Florin Ţene „critica literară, 
în general este o ştiinţă; ea vine să asigure 
corespondenţa construcţiei sistemului cu 
teoria sistemului. 

Misiunea criticului literar este dificilă, 
dacă nu este şi scriitor sau poet, căci venind 
din interiorul acestui univers poate înţelege 

http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continut 
ArticolAllCat/13/7626. 

909 Idem: 

http://es.wikipedia.org/wiki/Ignacio_Echevarr%C3% 

ADa. 

910 Idem: http://atelier.liternet.ro/articol/2190/Iulia- 
Popovici-Ignacio-Echevarria/Ignacio-Echevarria-Rolul- 
criticului-e-cel-al-unui-soldat-explorand-teritorii- 
inamice.html. 

911 Idem: 

http://uncristianblog.wordpress.com/2012/10/03/stiv 
a-cu-carti-de-la-marele-premiu/. 



105 

mai bine elementele pe care se întemeiază 
creaţia literară" 912 . 

16. Laszlo Alexandru despre Nicolae 
Manolescu 

Cităm ediţia a 2-a, pusă la dispoziţie, 
online, de autor 913 . în care autorul şi-a 
propus să facă o critică, „pe cât posibil 
obiectivă", pe textele lui Manolescu 914 . 

Nicolae Manolescu a debutat în 1961 la 
Viaţa românească 915 şi a fost descoperit de 
George Ivaşcu 916 . 

A fost lector universitar până în 1989 917 . 
Scrie la Contemporanul şi apoi la România 
literară 918 . 

I-a oferit lui Alex. Ştefănescu „o rubrică 
săptămânală în Luceafărul", înainte ca acesta 
să termine facultatea 919 . 

A condus Cenaclul de Luni de la Litere 
şi a descoperit pe mulţi dintre scriitorii 
generaţiei '80 920 . 



12 Idem: http://www.totpal.ro/convorbire-cu- 
scriitorul-al-florin-tene-presedintele-%E2%8o%9Eligii- 
scriitorilor%E2%8o%9D-din-romania/. 

913 Laszlo Alexandru, Criticul literar Nicolae 
Manolescu, ed. a 2-a, revăzută şi adăugită, Ed. Paralela 45, 
Piteşti, 2009, 429 p. 

Inclusă în Biblioteca sa online: 
http://i93.226.7.i4o/~laszlo/biblioteca.htm. 

914 Idem, p. 13. 

915 Idem, p. 14-15. 

916 Idem, p. 15. 

917 Idem, p. 16. 

918 Idem, p. 17. 

919 Ibidem. 



io6 



Atitudinea sa duplicitară faţă de 
comunism 921 . în aprilie 1977 a votat pentru 
excluderea lui Paul Goma din Uniunea 
Scriitorilor 922 . Autorul se consideră un 
scriitor susţinut de Manolescu 923 . 

Manolescu a fost senator de Sibiu între 
1992-1996. A candidat la preşedinţia Româ- 
niei şi a fost ales membru corespondent al 
Academiei Române 924 . 

în iunie 2005 devine preşedintele Uniu- 
nii Scriitorilor din România, succedându-i 
lui Eugen Uricaru 925 . A devenit apoi amba- 
sador al României pe lângă UNESCO 926 . 

Sorin Alexandrescu îl consideră pe 
Manolescu drept al patrulea critic, după 
Maiorescu, Lovinescu şi Călinescu, care a 
stabilit canonul românesc 927 . 

în p. 25, autorul îl declară pe 
Manolescu drept „unul din cei mai 
perseverenţi eseişti ai literaturii noastre 
contemporane". 

Din 1970, Manolescu publică în 
Luceafărul, la invitaţia lui Ştefan Bănu- 
lescu 928 . 

Laszlo Alexandru consideră Temele lui 
Manolescu „un uriaş şantier de creaţie" 929 . 

77 y y y 



920 Idem, p. 18. 

921 Ibidem. 

922 Idem, p. 19. 

923 Ibidem. 

924 Idem, p. 20. 

925 Ibidem. 

926 Ibidem. 

927 Idem, p. 21. 

928 Idem, p. 29. 

929 Idem, p. 32. 



107 



Titluri provocatoare 930 . „Un superior 
nonconformism livresc" 931 . Recitirile sale 932 . 
Paralelisme surprinzătoare 933 . 

Criticul are dreptul să greşească, să 
ezite, să se răzgândească, crede Nicolae 
Manolescu 934 . 

Argumentarea pe bază de parado- 
xuri 935 . Stilul lui, uneori, vădeşte „un pate- 
tism fad şi convenţional" 936 . 

Doreşte întregul în detrimentul 
părţilor 937 . Se declară leneş, delăsător şi 
indecis 938 . Plăcerea cea mai mare: cititul 939 . 
Are un fiu şi îi plac munţii 940 . Tatăl său e din 
Sibiel 941 . 

Autorul remarcă fuga de realitate a lui 
Manolescu din Teme 942 . Totodată şi faptul, 
că în monografiile sale Manolescu a insistat 
pe latura subiectivă a celui investigat 943 . 

A ajuns la concluzia că Maiorescu era 
înspăimântat de singurătate şi de aceea avea 
nevoie de viaţă socială. De public 944 . 



930 Ibidem. 

931 Ibidem. 

932 Idem, p. 33. 

933 Idem, p. 33-34. 

934 Idem, p. 35-36. 

935 Idem, p. 37. 

936 Idem, p. 38. 

937 Idem, p. 40. 

938 Idem, p. 41. 

939 Idem, p. 42. 

940 Idem, p. 43. 

941 Ibidem. 

942 Idem, p. 44. 

943 Idem, p. 49. 

944 Idem, p. 50. 



io8 



Polemică livrescă 945 . Consideră pole- 
mica o ilustrare a subiectivităţii 946 . 

y 

Critica, crede N. Manolescu, este 
„profund subiectivă" 947 . Şi când scrie despre 
un scriitor al trecutului îl vede contemporan 
cu sine 948 . 

în Istoria sa, Manolescu şi-a reciclat 
„vechile virtuozităţi analitice" 949 . Şi „e regre- 
tabil că Istoria critică.. .a lui Nicolae 
Manolescu refuză să consemneze realităţile 
în mijlocul cărora textul artistic şi-a făcut loc 
atât de anevoios, după cum e lamentabil că 
neglijează, în mod programatic, să pună 
pregnant în lumină complicităţile sau victi- 
mizarea unor creatori" 950 . 

în p. 129, autorul precizează faptul că 
N. Manolescu a dat „mai multe semne de 
verticalitate şi demnitate înainte de 1989 
decât după aceea". 

Istoria sa „este neunitară stilistic şi cu o 
retorică eteroclită" 951 . Declară lamentabile 
articolele politice ale lui Călinescu de după 
1944 952 . Simpatiile fasciste ale lui Eliade 953 . 

Istoria lui Manolescu „nu e lipsită de 
pasaje veninoase, ranchiunoase, unde auto- 
rul plăteşte poliţe acumulate de-a lungul 



945 Idem, p. 78. 

946 Idem, p. 82. 

947 Idem, p. 103. 

948 Idem, p. 104. 

949 Idem, p. 127. 

950 Idem, p. 127-128. 

951 Idem, p. 133. 

952 Ibidem. 

953 Idem, p. 134. 



109 



deceniilor. Una din paginile cele mai frapant 
falsificatoare îl vizează pe Paul Goma" 954 . 

Dar dacă Manolescu nu si-a cerut scuze 
pentru că 1-a trădat în 1977 pe Goma şi nu l-a 
reprimit în Uniunea Scriitorilor, accentuează 
autorul, asta „nu scuză paginile de pamflet 
vulgar şi grobian, pe care fostul disident 
[Paul Goma] s-a simţit dator să le publice, 
vizând inclusiv aspecte din viaţa personală 
ori sentimentală a actualului demnitar" 955 . 

L-a tratat cu dispreţ pe Goma 956 dar şi 
pe Norman Manea 957 . Acceptă părerea 
Martei Petreu despre Mihail Sebastian 958 . 

Manolescu l-a pus la punct pe Alex. 
Ştefanescu pentru „obedienţa sa consec- 
ventă" 959 , îi neglijează pe Cernat şi 
Enache 960 . 

Erori de tipar din Istorie 961 . 

A preluat de la Marin Mincu „schema 
diacronică a poeziei româneşti:... tradiţiona- 
lism, modernism + avangardism, postmoder- 
nism" 9<52 . împotriva cronicilor sale literare au 
scris Eugen Simion, Valeriu Cristea, Adrian 
Marino 963 . Afirmaţii lui Manolescu şi tăcerile 



954 Idem, p. 139. 

955 Ibidem. 

956 Idem, p. 140. 

957 Idem, p. 142. 

958 Idem, p. 144. 

959 Idem, p. 145. 

960 Idem, p. 146. 

9 1 Idem, p. 146-147. 

962 Idem, p. 192. 

963 Idem, p. 209. 



110 



sale 964 . Din p. 230, autorul începe lista celor 
comentaţi de către Manolescu. 

Trei articole pentru Gabriela Adameş- 
teanu 965 , două pentru Agopian 966 , 8 pentru 
Ioan Alexandru 967 , 12 pentru Eugen Barbu 968 , 
12 pentru Ana Blandiana 969 , 30 pentru 
George Călinescu 970 , 3 pentru Dinescu 971 , 20 
pentru Eminescu 972 , 8 despre Iorga 973 , 4 
pentru Octavian Paler 974 , 6 pentru Adrian 
Păunescu 975 , 4 pentru Mihail Sebastian 976 , 9 
pentru Zaharia Stancu 977 , 6 pentru Alex. 
Ştefanescu 978 , 10 pentru Tudor Vianu 979 . 

Din p. 389 începe bibliografia Nicolae 
Manolescu. Referinţele critice încep în p. 

399- 

17. Lăptăria Arcuda 

în ziarul Epoca, ed. a 3-a, seria a Il-a, 
anul al III-lea, nr. 359, de vineri, 24 ianuarie 
1897, în p. 4. De la „informaţiuni utile" aflăm 
că lăptăria Arcuda se află lângă Grădina 
Herăstrău. 



964 Idem, p. 221. 

965 Idem, p. 230. 

966 Idem, p. 231. 

967 Idem, p. 232. 

968 Idem, p. 240-241. 

969 Idem, p. 247. 

970 Idem, p. 258-259. 

971 Idem, p. 278. 

972 Idem, p. 284. 

973 Idem, p. 300. 

974 Idem, p. 332. 

975 Idem, p. 336-337. 

976 Idem, p. 358. 

977 Idem, p. 364. 

978 Idem, p. 372. 

979 Idem, p. 383. 



111 



Şi că de aici se poate cumpăra lapte de 
vacă cu 50 de bani litrul, lapte de bivoliţă tot 
cu 50 de bani litrul, „unt superfin" la 5 lei 
kilogramul şi o jumătate de litru de cremă la 
1 leu. Laptele bătut: 30 de bani litrul. Dar, 
mai mult decât atât: „transportul la domiciliu 
e coprins în aceste preţuri". 



18. Concluziile lui Stephen Hawking 



în Scurtă istorie a timpului 980 , Hawking 
concluzionează faptul că „timpul nu este 
complet separat şi independent de spaţiu, ci 
se combină cu acesta formînd un obiect 
numit spaţiu-timp" 981 . 

în al 3-lea capitol al cărţii, autorul 
afirmă că soarele „este numai la 8 minute 
lumină depărtare" 982 de pământ, în timp ce 
steaua cea mai apropiată de pământ e la „o 
distanţă de circa patru ani lumină" 983 . 

Autorul acceptă concluzia lui Hubble 
că „universul... este în expansiune; distanţa 
dintre diferite galaxii creşte neîncetat" 984 . 

Prin cartea lui din 1970, scrisă în 
colaborare cu Penrose, Hawking a populari- 



9 0 Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a timpului. 
De la Bing Bang la găurile negre, ed. a IlI-a, trad. din lb. 
engl. de Michaela Ciodaru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, 
212 p. Despre autor a se vedea: 

http:/ / en.wikipedia.org/wild/Stephen_Hawking. 

981 Idem, p. 37. 

982 Idem, p. 52. 

983 Ibidem. 

984 Idem, p. 57. 



112 



zat concluzia cum că „universul a început cu 
o singularitate Big Bang" 985 . 

Dar în cartea de fată, autorul vrea să ne 

y ' 

convingă de contrariul concluziei de atunci, 
adică de faptul că „la începutul universului 
nu a existat o singularitate" 986 . 

în p. 103 a cărţii, fără să ne lămurească 
pe ce se bazează, autorul afirmă faptul că 
„soarele nostru are probabil destul 

combustibil pentru încă cinci miliarde de 

•■>■> 

ani . 

Lorin Fortuna 987 (asta ca o notă de 
culoare) a preluat expresia „stea pitică albă" 
din p. 104, aceasta fiind, de fapt, expresia 
savantului rus Lev Davidovici Landau 988 . 

Din p. 137, aflăm că Stephen Hawking 
crede în „posibilitatea ca spaţiu-timpul să fie 
finit dar să nu aibă limite, ceea ce înseamnă 
că el nu a avut un început, un moment al 
Creaţiei". Şi prin asta s-a întors la perspec- 
tiva păgână asupra lumii, în care timpul era 
considerat „etern" şi nu creat de Dumnezeu. 

în p. 160 însă, autorul spune că e doar 
„o propunere" personală ideea cum că 
„timpul şi spaţiul ar trebui să fie finit fără 
limită". 

Desi confecţionează tot felul de scenarii 

y y 

imaginare despre univers, despre începutul 
şi extinderea lui, Hawking spune că „este 
destul de greu să vorbim despre memoria 



985 Idem, p. 70. 

986 Ibidem. 

987 A se vedea: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Lorin_Fortuna . 

988 Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a timpului. 
De la Bing Bang la găurile negre, ed. cit., p. 104. 



ii3 



umană deoarece nu ştim cum lucrează 
creierul in detaliu' 989 . 

Dar dacă nu stim cum lucrează... 

y 

creierul, de ce fabulăm despre univers şi 
compoziţia lui mai mult decât raţionăm? Ce 
rost are să îţi imaginezi tot felul de lucruri 
despre univers, dacă nu poţi să le 
demonstrezi din punct de vedere practic? 
Pentru că ştiinţa reală se ocupă cu lucruri 
verificabile, demonstrate şi nu cu presu- 
puneri. 

în p. 174, autorul admite că a greşit în 
ceea ce priveşte determinarea „fără limită". 
Datorită lui Raymond Laflamme, studentul 
său, autorul si-a dat seama că el vorbise 
despre o continuare a dezordinii în timpul 
contracţiei universului" 0 . 

y 

în finalul cărţii, Hawking ne spune că 
„teoria completă" despre univers e de 
domeniul viitorului şi că, dacă aflăm „de ce 
existăm noi si universul", atunci acest 

y 7 

răspuns se constituie în „triumful final al 
raţiunii umane - pentru că atunci am 
cunoaşte gândirea lui Dumnezeu"" 1 . 

Numai că noi ştim de la Dumnezeu de 
ce suntem făcu ti si care e sensul nostru si al 

y y y 

cosmosului şi această cunoaştere prin 
revelaţie dumnezeiască nu este „triumful 
final" al raţiunii. împlinirea întregului om 
constă în îndumnezeirea lui, în umplerea lui 
de slava lui Dumnezeu si în comuniunea 

y 

veşnică cu El. Cunoaşterea de sine şi a 



989 Idem, p. 170. 

990 Idem, p. 174. 

991 Idem, p. 200. 



universului e un pas spre înţelegerea şi 
comuniunea cu Dumnezeu şi nu o centrare a 
noastră pe ceea ce e vizibil la modul grosier. 

însă de ce a vorbit Hawking despre 
Dumnezeu doar la final, când, în cuprinsul 
cărţii, Dumnezeu nu e prezent nici măcar în 
postura de „ipoteză"? 

19. Iorga despre evreii din România 

Iudaica, 1940 992 , în care Iorga îi 
răspunde Dr. Filderman 993 . La ţară, evreii nu 
merg 994 . Şi la ţară, românii îi considerau pe 
evrei: „cârciumari otrăvitori" şi „mari aren- 
daşi" 995 . 

y 

Evreii au ocupat „locurile goale" din 
oraşele româneşti" 6 . în 1850, blănării din 
Botoşani arătau „prin ce mijloace au fost 
distruşi de Evreimea năvălitoare" 997 . 

în p. 12, autorul îşi apără naţia şi spune: 
„românul poate face orice şi concura pe 
oricine, cu o singură condiţie: să fie ajutat de 
ţara lui şi să n'aibă în faţă ceia ce represintă 
de fapt Evreimea la noi: un stat economic 
complect, împlîntat în mijlocul oraganelor 
de viaţă ale unei societăţi istorice stupid 
ospitaliere". 



992 N.[icolae] Iorga, Iudaica, Ed. „Bucovina" I. E. 
Torouţiu, Bucureşti, 1940, 23 p. 

993 Idem, p. 5. 

994 Idem, p. 7. 

995 Ibidem. 

996 Idem, p. 9. 

997 Idem, p. 10. 



H5 



Evreii au venit din Polonia în pământul 
românesc, în timpul fanarioţilor" 8 . însă cei 
de atunci aveau nume evreieşti 999 . 

y 

Pe când cei de azi, spune Iorga, au 
nume „poetice sau ridicule, nemţeşti: de la, 
să zicem: Filderman, Rosenbusch, Lust- 
garten, la denumiri caricaturale şi gro- 
tesci 

Evreii veniţi din Galiţia copiau 
„grosolan şi stîngaciu" pe creştini, nu aveau 
niciun „meşteşug" 1001 , iar „în domeniul micii 
industrii ei erau cârpaci" 1002 . 

De aceea, în materie de industrie, evreii 
veniţi în România erau nişte plagiatori iar 
pentru comerţ se constituiau într-un „para- 
sitism" 1003 . Căci parazitau comerţul româ- 
nesc. 

însă de la 1820, evreii, simţindu-se 
mulţi în spaţiul românesc, şi-au dat seama 
de rolul pe care îl pot juca 1004 . Numai că 
evreii au devenit puternici datorită statului 
românesc corupt 1005 . 

Din p. 17 aflăm că Adolf Stern (despre 
care am scris în Istorie 3 1006 ) a fost deputat. 



998 Idem, p. 12-13. 

999 Idem, p. 13. 

1000 Ibidem. 

1001 Idem, p. 14. 

1002 Idem, p. 15. 

1003 Ibidem. 

1004 Ibidem. 

1005 Idem, p. 16-17. 

100 A se vedea: Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, 
Istoria începe de oriunde o priveşti, voi. 3, Teologie pentru 
azi, Bucureşti, 2013, p. 147-151, cf. 

http://www.teologiepentruazi.ro/2013/07/31/istoria- 
incepe-de-oriunde-o-privesti-vol-3/. 



n6 



Nicolae Iorga vorbeşte despre evreii din 
România ca despre o comunitate ghetoizată 
şi ca despre o „naţie năvălitoare" 1007 . Fapt 
pentru care se manifestă discreţionar faţă de 
noi, vrând să ne dea „pur şi simplu afară din 
tara noastră 

y 

Evreii „ni zugrumă bisericile, ni înlocu- 
iesc prăvăliile, ni ocupă locurile şi, ce e mai 
pierzător, ni falsifică sufletul, ni degradează 
moralitatea prin opiul ziaristic şi literar cu 

, ^„ÎOOQ 

care ne incinta . 

în p. 19 încep „spicuiri" din discursurile 
lui Iorga din 29 şi 30 iunie 1937, de la Iaşi. 

Şi el cerea ca în jurul Bisericilor noastre 
româneşti să creăm „zone româneşti" 1010 . îsi 

y " y y 

dorea un Iasi nou 1011 . Broşura de fată costa 5 

y y y 

lei la publicare. 

20. Bărbaţii din ochii femeilor 

y 

Pentru Brianna Caradja 1012 , „bărbaţii au 
două mari defecte: ipocrizia şi orgoliul. Ei te 
invită la cafea nu ca să bei cafea, ci ca să facă 
sex cu tine" 1013 . 



Inexplicabil pentru mine: am publicat voi. al 3-lea, 
despre care vorbesc acum, fără să fi specificat că e al 3-lea 
pe pagina de titlu. Şi, în toată cartea, nu mai există nicio 
specificare a acestui fapt. Oboseala şi-a spus cuvântul... 

1007 N.[icolae] Iorga, Iudaica, ed. cit., p. 17. 

1008 Ibidem. 

1009 Idem, p. 18. 

1010 Idem, p. 20. 

1011 Idem, p. 21. 

1012 A se vedea: 

https://www.facebook.com/brianna.caradja. 

1013 Idem: http://ampress.ro/fapt-divers/marturisirile- 
unei-printese-barbatii-ma-mai-invita-la-o-cafea-doar- 
pentru-sex/. 



îiy 



„Deborah Tannen 1014 crede că bărbaţii 
adesea văd conversaţia ca pe o întrecere pe 
care ei o pot câştiga doar dacă impun chiar ei 
temele de discutat" 1015 . 

într-un articol din 16 martie 2013, 
Cristina Bazavan mărturisea: „viaţa mi-a 
demonstrat că există bărbaţi care iubesc mai 

y 

mult decît femeile. Mi s-a întîmplat mie" 1016 . 

Dar totodată crede faptul că „femeile şi 
bărbaţii sunt poligami, în esenţa lor. Femeile 
aleg însă sa fie fidele pentru că asta le 
acoperă o necesitate de stabilitate, de 
siguranţă. Dar dacă sunt oneste, recunosc 
că, din cînd în cînd, în mintea lor apare ten- 
taţia, îi rezistă din educaţie" 1017 . 

y y 

Sub pseudonimul Ev a, autoarea spune: 
„Bărbaţii, în general, nu pot să înţeleagă o 
femeie care nu are nevoie de ei, iar ca să faci 
o relaţie să meargă trebuie să le laşi măcar 
ideea iluzorie că deţin controlul asupra ta, să 
le gâdili orgoliul şi să le dai impresia fie 
numai pentru un moment că eşti fragilă şi 
dependentă de ajutorul lor" 1018 . Pentru Ligia 
Pop 1019 , bărbatul „a fost creat să aibă o femeie 



1014 Idem: 

http://www9.georgetown.edU/faculty/tannend/bio.h 

tml. 

1015 Idem: 

http://seductiatrupului.ro/despre-femei/ce-vor-cu- 
adevarat-femeile-de-la-barbati-dar-in-realitate-nu-le-spun- 
vreodata.html. 

1016 Idem: http://bazavan.ro/2013/03/3-minciuni-pe- 
care-si-le-spun- femeile/. 

1017 Ibidem. 

1018 A se vedea: 

http://journalulevei.wordpress.com/2013/01/24/feme 
i-si-barbati/. 

1019 Idem: http://ligiapop.com/about/. 



n8 



lângă el" 1020 . însă bărbaţii doresc „a avea cât 
mai multe femei" 1021 . 

Simona Tache ne atenţionează că 

y 

„femeile sunt înnebunite după bărbaţi care 
repara 

Simona Ioniţă consideră că „niciun 
bărbat nu vrea să aibă lângă el o simplă 
gospodină ce duhneşte a mâncare. Nu vrea 
să aibă lângă el o femeie neîngrijită. Nu vrea 
să aibă lângă el o femeie care nu are o viaţă 
socială" 1023 . 

Iulia Nicolaie ne aminteşte că „oricât de 
nervos sau nemulţumit ar fi un bărbat, dacă e 
faţă în faţă cu o domnişoară drăguţă, care 
zâmbeşte frumos, e imposibil să rămână 
supărat. în cazul femeilor, treburile sunt 
exact invers" 1024 . însă „femeile urăsc femei, 
bărbaţii urăsc bărbaţi" 1025 . 

Mihaela Rădulescu, în decembrie 2005, 
declara: „nu-mi plac feministele, mai ales 
extremistele. 

Eu cred că bărbaţii ne sunt foarte 
necesari şi ne fac viaţa mult mai frumoasă, 
dacă avem norocul să-i găsim exact pe cei 
care ne corespund" 1026 . 



1020 Idem: http://ligiapop.com/2010/01/03/ce-vor- 
femeile-de-la-barbati-si-vice-versa-partea-ii/. 

1021 Ibidem. 

1022 A se vedea: 

http://www.simonatache.ro/2013/08/27/faci- 
doreasca-mult/. 

1023 Idem: 

http:/ / simonaionita.blogspot.ro/ 2011/ 02/ transformar 
ea-lui-fat-frumos.html. 

1024 Idem: http://www.iulianicolaie.ro/2012/02/cum- 
stam-cu-respectul-intre-sexe/. 

1025 Ibidem. 

1026 A se vedea: 



ii9 



Corina Creţu consideră că „femeile au o 
sensibilitate socială mai ridicată decât 
bărbaţii" 1027 . 

y 

Pe când Bogdana Butnar ne spune că 
„bărbaţilor le place să vorbească despre 
lucruri importante, despre fuziuni, lansări, 
viziune. [Pe când] femeile vorbesc despre 

, • • 1 • 1v •»1028 

copii, emoţii, gânduri, plăceri 

Pentru Denisa Bârgău, „un bărbat care 
îşi bate nevasta şi copiii nu este bărbat, [ci] e 
o maimuţă care merită să înfunde puşcă- 
ria" 1029 . 

Andreea Burlacu ne vorbeşte despre 
bărbatul ideal, care e „un domn" 1030 . Şi el „nu 
se teme nici de iubire, nici de implicare, nu 
fuge şi nici nu se ascunde, ci stă să înfrunte, 
cu pieptul dezgolit, orice uragan îi aduce 
viaţa. El există undeva, acolo, pentru fiecare 
femeie, ce are răbdarea să-l descopere şi să-l 
aştepte" 1031 . 

Claudia Tocilă îi consideră pe bărbaţii 
gay „mai rafinaţi" în comparaţie cu 
ceilalţi 1032 . Dunia Tuel ne anunţă că „femeile 



http : / / www. vipmagazin . md /profil / Mihaela_Radule s 

cu/. 

1027 Idem: 

http://corinacretu.wordpress.com/2013/03/24/alaturi 
-de-colegii-din-ardeal/. 

1028 Idem: http://www.bogdanabutnar.ro/femeile-pe- 
internet/. 

1029 Idem: http://denisuca.com/violenta-conjugala- 
realitate-romaneasca/ . 

1030 Idem: 

http://andreeaburlacu.ro/2013/02/25/barbatul- 
ideal.html. 

1031 Ibidem. 

1032 A se vedea: http://claudiatocila.ro/pana-la-urma- 
ce-aveti-cu-ei/. 



120 



vor să trăiască şi viaţa bărbatului... [pe când] 
bărbaţii vor să trăiască doar viaţa lor" 1033 . 

Pentru Alessandra Stoicescu, bărbatul 
iubit trebuie „să fie inteligent, vesel şi foarte 
îndrăgostit de mine" 1034 . 

într-un interviu din 2008, Gianina 
Corondan considera că „bărbaţii [români] nu 
şi-au actualizat mentalitatea, mare parte din 
ei gândesc cum gândeau pe vremuri" 1035 . 

Simonei Gherghe îi plac „bărbaţii atenţi 
la detalii şi inteligenţi" 1036 . 

Simona Cristina Ştefania Suhoi (Simona 
Sensual) 1037 consideră că, „uneori, bărbaţii 
sunt mai javre decât câinii" 1038 . 

Pentru Valentina Pelinel, bărbatul este 
„spatele femeii, protecţia ei din umbră" 1039 . 

Cosmina Păsărin a constatat că 
„bărbaţii te ajută foarte mult să vezi 
problemele şi dintr-un alt unghi, pentru că 



1033 Idem: 

http://ddunia.wordpress.com/2012/08/ 01/ oameni- 
sau-feminin-si-masculin/. 

1034 Idem: http://www.taifasuri.ro/taifesuri/la- 
taifas/1655-alessandra-stoicescu-nu-mi-fac-planuri- 
traiesc.html. 

1035 Idem: http://www.formula-as.ro/2008/819/asul- 
de-inima-45/gianina-corondan-legaturile-de-dragoste-nu- 
se-vindeca-niciodata-9612. 

1036 Idem: 

http://www.click.ro/vedete/romanesti/Simona- 
Gherghe -disponibila-barbatii- 
inteligenti_0_1445255480.html. 

1037 Idem: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Simona_Sensual . 

1038 Idem: http://www.cancan.ro/showbiz/showbiz- 
intern/simona-sensual-cateodata-barbatii-sunt-mai-javre- 
decat-cainii-129410.html. 

1039 Idem: http://www.apropo.ro/showbiz/de-la- 
noi/valentina-pelinel-femeia-e-o-carte-deschisa-si-vesnic- 
obiect-de-studiu-7716198. 



121 



vin cu o altă viziune, sunt mult mai curajoşi, 
mult mai direcţi şi vin cu alternative mult 
mai îndrăzneţe la problemele care te maci- 



nă" 1040 . 



Mariana Moculescu îi vede pe bărbaţi 
drept „nişte porci obsedaţi sexual" 1041 . 

Lorena Lupu consideră că „autorita- 
rismul masculin transmite exact ce nu vrea 
nicio femeie să vadă în bărbaţii din jur: 
egoism şi obtuzitate" 1042 . 

Bărbatul pe inima Andei Adam e unul 
deştept, vesel, cu simţul umorului şi care îz" 
înţelege modul ei de viaţă 1043 . 

Stela Popescu crede că „femeia este mai 
puternică decât bărbatul, şi tocmai de aceea 
trebuie să aibă grijă de el, să-1 iubească şi să- 
i arate că-1 iubeşte" 1044 . 

y 

Iar „bărbatul şi femeia trebuie să 
trăiască împreună, pentru că ei duc specia 
mai departe, iar traiul împreună nu se poate 
realiza decât cu iubire, nu cu demonstraţii de 
forţă" 1045 . 



1040 Idem: 

http://www.tonica.ro/frumusete/frumoase-si- 
faimoase/11105-cosmina-pasarin-un-barbat-inteligent-nu- 
este -intimidat-de-o-femeie-puternica .html . 

1041 Idem: http://www.cancan.ro/actualitate/anuntul- 
bomba-facut-de-o-vedeta-din-romania-barbatii-sunt-niste- 
porci-obsedati-sexual-vreau-o-relatie-cu-o-femeie- 
adevarata.html. 

1042 Idem: http://www.tabu.ro/clisee-care-ne-d0r-4- 
ca-barbat-trebuie-sa-fiu-autoritar/. 

1043 Idem: 

http://www.aslanen.ro/divertisment/vedete/ce-fel- 
de-barbat-isi-doreste-anda-adam-29630. 

1044 Idem: http://www.larevista.ro/stela-popescu-eu- 
cred-si-acum-in-dragoste-chiar-daca-am-aproape-80-de- 
ani/3/. 

1045 Ibidem. 



122 

21. Sinodul de la Iaşi, din 1642 

La începutul lunii septembrie, delegaţia 
grecească ajunge la Iaşi şi pe 6 septembrie şi 
delegaţia rutenilor 1046 . 

Din partea Patriarhiei ecumenice a 
participat fostul arhiepiscop de Niceea, 
Porfîrie, şi Meletie Sirigos/ Sirigul, dascăl şi 
predicator al Marii Biserici din Constantino- 
pol 1047 . 

Din partea Mitropoliei Kievului au fost 
3 participanţi: Isaia Trofîmovici Kozlovski, 
profesor de filosofie, primul rector al 
Academiei movilene şi egumen al Mănăstirii 
Sfântul Nicolae din Kiev, Iosif Kononvici 
Gorbaţki, egumen al Mănăstirii Teofania din 
Kiev şi care va ajunge episcop de Mstislav şi 
Ignatie Oxenovici Staruşici, predicator al 
catedralei Sfânta Sofia din Kiev 1048 . Unii 
cercetători au afirmat că a participat şi 
Sfântul Petru Movilă la sinod 1049 , lucru pe 
care Părintele Bodogae îl neagă, cf. n. 1, p. 
133. 

Nu a participat niciun ierarh din Ţara 
Românească, pentru că domnul Ţării 
Româneşti era în conflict cu cel al Moldo- 

y 

vei 1050 . Din partea Moldovei au participat 
Sfântul Mitropolit Varlaam al Moldovei, PS 

1046 p r Teodor Bodogae, Din istoria Bisericii 
Ortodoxe de acum 300 de ani. Consideraţiuni istorice în 
legătură cu Sinodul dela Iaşi, Ed. Tipografia Arhidiecezană, 
Sibiu, 1943, p. 132. 

1047 Ibidem. 

1048 Idem, p. 132-133. 

1049 Idem, p. 133. 

1050 Ibidem. 



123 



Evloghie de Roman, PS Anastasie de Rădăuţi, 
PS Gheorghe de Huşi şi Ieromonahul Sofronie 
Pociaţki, egumenul de la Mănăstirea Sfinţii 
Trei Ierarhi din Iaşi şi rectorul colegiului lui 
Vasile Lupu din Iaşi 1051 . 

Şedinţele sinodului au fost secrete însă 

y y 

au participat şi alţi reprezentanţi la discuţii, 
asa că există si alte mărturii decât ale 

y y 

sinodalilor 1052 . 

Sinodul a durat aproximativ 43 de zile. 
între 6 septembrie şi 27 octombrie 1642 1053 . Şi 
discuţiile s-au purtat în limba latină, pe care 
o cunoşteau „mai toţi participanţii" 1054 . 

Mărturisirea ortodoxă a Sfântului Petru 
Movilă, trimisă sinodului spre cercetare, a 
fost scrisă tot în limba latină 1055 . 

Mărturisirea Sfântului Petru Movilă a 
fost amendată de sinod în două puncte: 
epicleza şi purgatoriul 1056 . 

S-a optat pentru răspunsul delegaţiei 
greceşti: prefacerea Cinstitelor Daruri are loc 
la chemarea harului Duhului Sfânt peste ele 
iar foc curăţitor/ purgatoriu nu există ci 
milosteniile şi slujbele celor vii zz ajută pe cei 
adormiţi 1057 . 

y 

începând cu ziua de 15 septembrie 1642, 
Meletie Sirigul începe să traducă, în limba 
greacă vulgară, Mărturisirea Sfântului Petru 
Movilă 1058 . A terminat traducerea întregului 

1051 Ibidem. 

1052 Idem, p. 134. 

1053 Ibidem. 

1054 Ibidem. 

1055 Ibidem. 

1056 Idem, p. 136. 

1057 Ibidem. 

1058 Ibidem. 



124 



text pe 27 octombrie 1642 şi pe 30 octombrie 
1642 i-a trimis traducerea Patriarhului ecu- 
menic, Partenie I, spre aprobare 1059 . 

Pe 11 martie 1643, Partenie I îi trimitea 
Sfântului Petru Movilă Mărturisirea sa în 
forma aprobată 1060 . Ea era semnată şi de PFP 
Ioanichie al Alexandriei, PFP Macarie al 
Antiohiei si PFP Paisie al Ierusalimului 1061 . 

y 

Iar Mărturisirea îndreptată a Sfântului 
Petru Movilă va fi tipărită în Olanda, în 1667, 
prin grija lui Panaiot Nikussios, dragoman al 
Porţii 1062 . Prefaţa ediţiei tipărite în Olanda a 
fost scrisă de PFP Nectarie al Ierusalimului 
în 1662 1063 . 

Un exemplar greco-latin al cărţii a fost 
trimis şi regelui Ludovic al XlV-lea al Franţei 
şi el se păstrează în Biblioteca Naţională din 
Paris, sub numărul de inventar 1265 1064 . 

Ediţii greco-latine, româneşti, ruseşti, 
germane, olandeze, englezeşti, sârbeşti, 
maghiare ale cărţii sunt amintite în n. 2-4 ale 
p. 139. 

22. Jurnalul inedit al lui Vasile 
Alecsandri 

A fost publicat de C. D. Papastate în 
1947 1065 . Şi e în limba franceză. 



1059 Ibidem. 

1060 Idem, p. 137. 

1061 Ibidem. 

1062 Idem, p. 138. 

1063 Ibidem. 

1064 Idem, p. 139. 

1065 Publicat în C.[onstantin] D. Papastate, Vasile 
Alecsandri şi Elena Negri, cu un jurnal inedit al poetului, Ed. 
Tiparul românesc S. A. R., Bucureşti, 1947, p. 166-319. 



12 5 



Ediţia de faţă e una bilingvă: francezo- 
română. 

însemnările încep în ziua de 7/19 iunie 
1846, când Alecsandri pleacă din Iaşi spre 
Roman 1066 . Trece prin Bacău 1067 şi se 
îndreaptă spre Galaţi 1068 . 

îşi aşteaptă cinci ore paşaportul, pe 
care îl uitase la cucoana Zulnia 1069 . Şi 
împreună cu Alexandru Cuza (pe atunci 
colonel, viitor domn al Principatelor 1070 ) şi 
Vârnav (Liteanu, fostul soţ al Elenei 
Negri 1071 ) face o plimbare cu vaporul pe 
Dunăre 1072 . Discută două ore cu prinţesa 
Mavrogheni şi cu fiica ei 1073 . 

După un paragraf lipsă, Alecsandri ne 
spune că pe 19 august 1846 a plecat din 
Constantinopol „cu vaporul englez Mon- 
trosa" 1074 . 

A sosit la Smirna pe 20 august, noaptea 
şi a locuit în hotelul Miile. Apoi ajunge în 
Veneţia în luna septembrie a anului 1846 1075 . 

Niniţa sau Elena Negri, iubita lui 
Alecsandri, ajunge la Triest pe 5 septembrie 

Despre autor a se vedea: 

http://www.anticariatbazar.ro/autori/CD._Papastat 

1066 Idem, p. 167. 

1067 Ibidem. 

1068 Idem, p. 169. 

1069 Ibidem. 

1070 Idem, p. 169, n. 8. 

1071 Idem, p. 169, n. 9. 

1072 Idem, p. 169. 

1073 Ibidem. 

1074 Ibidem. 

1075 Ibidem. 



e/. 



126 



1846, la ora două după amiază 1076 . Se cazează 
la hotelul du Prince Metternich, unde era 
cazat si Alecsandri 1077 . Aflând că a venit, 
poetul se duce în camera ei „şi o strâng la 
piept cu toată înflăcărarea unui amor exaltat 
de două luni îndelungate de absenţă. în 
acest răstimp amândoi am făcut mai multe 
sute de leghe ca să ne întâlnim unul cu 
altul" 1078 . 

însă Elena Negri, iubita cu care 
Alecsandri se întâlnea clandestin, era 
„obosită şi suferindă" 1079 . Aici, la Triest, se 
plimbă pentru prima dată împreună în 
trăsură 1080 . Mănâncă la vila Murat 1081 . 

Pe 8 septembrie 1846, îmbarcaţi pe 

vapor la 6 dimineaţa, călătoresc spre Veneţia 

. w 01082 

„pe o vreme minunata 

Se plimbă cu gondola 1083 . Şi au locuit 
într-un apartament cu 3 camere, la Veneţia, 
între 11 septembrie 1846 şi 8 martie 1847 1084 . 

Aventura lor italiană a decurs „fără 
piedici, fără griji; absorbiţi cu totul de 
fericirea noastră şi de nebuniile noastre 
copilăreşti" 1085 . Mănâncă portocalele cum- 
părate pentru a face dulceaţa 086 . Lista de 

1076 Idem, p. 169 şi Idem, p. 169, n. 11. 

1077 Idem, p. 171. 

1078 Ibidem. 

1079 Ibidem. 

1080 Ibidem. 

1081 Idem, p. 173. 

1082 Ibidem. 

1083 Idem, p. 173, 175. 

1084 Idem, p. 177. în text e o eroare de tipar: în loc de 
1847 e 1845. 

1085 Idem, p. 183. 

1086 Idem, p. 185. 



12 7 



cumpărături din p. 187, cumpărate din piaţa 
San Marc din Veneţia 1087 . 

„Un cuvânt şi-o sărutare, [acesta] este 
temeiul conversaţiei noastre" 1088 . 

y 

Gondolierul le prezintă palatele 
Veneţiei 1089 . Cafea şi pipă turcească 1090 . Şi îl 
citează pe Byron cu zisa: „credinţa înalţă pe 
om la cer, amorul coboară cerul în om" 1091 . 

în zi de duminică, lume multă şi. ..se 
cânta muzică militară în piaţa San Marc 1092 . 
Se foloseau lămpi de gaz în Veneţia pentru 
iluminatul public pe timp de noapte 1093 . 

La Lido au văzut mormintele evreilor si 

y 

s-au plimbat pe plajă, pe nisipul Adria- 
ticii 1094 . 

Până la urmă fac si dulceaţă de 

y y 

portocale 1095 . Cumpără un scaun veneţian 
pentru Elena pe 11 noiembrie 1846 1096 . Vântul 
de iarnă 1097 . Şi părăsesc Veneţia în luna 
noiembrie a anului 1846 1098 , deşi anterior 
vorbise de luna martie a anului 1847. 

Au aflat unde a locuit Byron în 
Veneţia 1099 . 

y 



1087 Ibidem. 

1088 Idem, p. 191. 

1089 Idem, p. 197. 

1090 Idem, p. 199-201. 

1091 Idem, p. 203. 

1092 Idem, p. 205. 

1093 Ibidem. 

1094 Idem, p. 209. 

1095 Idem, p. 213. 

1096 Idem, p. 229. 

1097 Idem, p. 233. 

1098 Idem, p. 235. 

1099 Idem, p. 243. 



128 



Pe 12 noiembrie 1846 călătoreau către 
Triest cu un vaporaş 1100 . De la Cilly călătoresc 
cu trenul, la clasa întâi 1101 . Se cazează la un 
hotel din Gratz, unde rămân două zile 1102 , 
însă la Gratz, Elena are „o tusă [tuse] ce-i 
sparge pieptul. Are dureri de cap grozave, 
totuşi ca întotdeauna nu o părăseşte de fel 
curagiul [curajul]" 1103 . 

Pe 18 noiembrie 1846 se îndreptau către 
Viena 1104 . Cu trenul. Elena a mers la Viena iar 
Alecsandri a coborât la Bruck 1105 (un oraş 
austriac 1106 ). 



Pe 22 noiembrie 1846, poetul era la 
Salzburg 1107 . Vede casa unde s-a născut 
Mozart 1108 . în p. 267: „un Neamţ îşi pierde 
mai degrabă capul decât pălăria". Iar 
„italianul cântă printre dinţi zi şi noapte" 1109 . 

Elena vine la Salzburg pe 23 noiembrie 
1846. La 6 dimineaţa, „pe o vreme îngrozi- 
toare: ploaie în două [îndoită] cu zăpadă" 1110 . 
Aici, la Salzburg, îi citeşte însemnările sale 
(adică pagini din jurnalul de faţă) despre 
şederea lor în Veneţia 1111 . „în cursul acestei 



HOO Ti 

Idem, p. 245. 

1101 Idem, p. 249. 

1102 Ibidem. 

1103 Idem, p. 251. 

1104 Ibidem. 

1105 Idem, p. 255. 

1106 Idem, p. 255, n. 180. 

1107 Idem, p. 259. 

1108 Idem, p. 263. A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Wolfgang_Amadeus_M 

ozart. 

1109 Idem, p. 269. 

1110 Idem, p. 285. 

1111 Ibidem. 



129 



citiri, ea a trecut rând pe rând de la lacrimi 
la râs şi de la râs la lacrimi cu un farmec 
copilăresc deplin, cum nare nimeni alta. 
Drumul o obosise peste măsură, dar ca 
totdeauna sărutările mele nu i-au dat răgaz 

w J*1_ w»1112 

sa se odihnească 



Pleacă împreună de la Salzburg pe 24 
noiembrie 1846, „pe la ceasurile unu după 
amiază". Spre Munchen 1113 . 

Sosesc la Munchen la ora 8 
dimineaţa 1114 . Pleacă din oraş pe 27 noiem- 
brie 1846, la ora 10 dimineaţa. Cu trenul, 
îndreptându-se spre Augsburg 1115 . 

Trec prin Ulm şi ajung la Stuttgart, la 8 
dimineaţa, în ziua de 28 noiembrie 1846 1116 . 
Pe 29 noiembrie părăsesc Stuttgartul, la ora 
10 dimineaţa 1117 . 

y 

Pe 30 noiembrie sunt în oraşul 
Carlsruhe 1118 . Se opresc în Baden-Baden 1119 . 
Călătoresc cu trenul spre Kehl, pe o vreme 
ploioasă... şi deplânge Germania, „cu chipu- 
rile ei, care îţi fac milă, cu oamenii ei 
caraghioşi şi cu ghiftuirea şi tărăgănelile 

•W1120 

ei 

Pe 2 decembrie 1846 ajung în 
Strasbourg 1121 . Călătoresc cu caleaşca spre 



1112 Ibidem. 

1113 Idem, p. 287. 

1114 Idem, p. 291. 

1115 Idem, p. 297. 

1116 Idem, p. 299. 
U17 Ibidem. 

1118 Idem, p. 301. 

1119 Idem, p. 303. 

1120 Idem, p. 307. 

1121 Ibidem. 



130 



Paris 1122 . Pe 5 decembrie ajung la Paris, spre 
ora 17 1123 . 

Stau 13 zile la Paris dar aceste zile sunt 
„cele mai triste şi mai nesuferite pe care le- 
am trăit cândva, deşi ne găseam în inima 

n 1 * A J f w j_ w M »1124 

Parisului, in inima desfătărilor \ 

Pe 22 decembrie 1846 ajung la Lyon, 
spre ora 18. Pe 24 decembrie erau la 
Avignon 1125 . Pe 25 decembrie erau în 
Marsilia 1126 . Pe 30 decembrie 1846, la ora 10 
seara, erau în portul Genua [Genova] 1127 . 

Pe 3 ianuarie 1847 erau la Livorno. Au 
ajuns la Pisa cu trenul. Au vizitat Domul. Pe 
4 ianuarie erau la Neapole, unde au plecat pe 

19 ianuarie. Pe 20 ianuarie erau în Paler- 

1128 

mo 

Tocmai pe 24 martie se întorc la 
Neapole şi pleacă, spre Constantinopol, cu 
un vapor francez, pe 25 aprilie 184 7 1129 . 

Pe 4 mai 1847, „la orele 3 dimineaţa", 
Elena Negri „moare pe vapor, la intrarea în 
Cornul de aur" 113 °. 



23. Viaţa Fericitului Mihai Viteazul în 
comentariul Părintelui Niculae Şerbănescu 



1122 Idem, p. 311. 

1123 Ibidem. 

1124 Idem, p. 313. 

1125 Idem, p. 315. 

1126 Idem, p. 317. 

1127 Ibidem. 

1128 Idem, p. 319. 

1129 Ibidem. 

1130 Ibidem. 



131 



La Târgovişte, în 2011, cu binecu- 
vântarea ÎPS Dr. Nifon Mihăiţă 1131 , ca o 
introducere la aşteptata canonizare a 
primului domn al tuturor românilor, s-a 
republicat teza doctorală a Pr. Prof. Dr. 
Niculae Şerbănescu (n. 21 martie 1914, la 
Negreni, jud. Teleorman şi f 25 septembrie 
1999) 1132 şi un articol al său dedicat morţii 
martirice a Fericitului Mihai Viteazul, într-o 
singură carte, sub titlul: 

Niculae I. Şerbănescu, Dimensiunea 
religioasă a personalităţii domnitorului Mihai 
Viteazul (1593-1601) - premise şi argumente 
pentru canonizare - Arhiepiscopia Târgo- 
viştei, Târgovişte, 2011, 344 p. 



Teza doctorală a Părintelui Şerbănescu 

y 

are titlul Politica religioasă a lui Mihai 
Viteazul şi e în 8 capitole (p. 11-236) iar cap. 
al 9-lea al cărţii citate supra (p. 237-305) îl 
reprezintă articolul: Pr. Prof. Dr. Niculae 
Şerbănescu, Mihai Viteazul „Domn al Ţării 
Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei" - 
390 de ani de la martirica sa moarte - (1601- 
9/19 august 1991), în rev. BOR CIX (1991), nr. 
7-9, p. 99-140. 

Din Precuvântarea ÎPS Nifon aflăm că 
„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române 
a început demersurile pentru canonizarea 



1131 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nifon_Mih%C4%83i%C 
8%9B%C4%83. 
1132 Idem: 

http://biserica.Org/WhosWho/DTR/S/NiculaeSerban 
escu.html. 



132 



acestui bun creştin şi român" 1133 , adică a 
Fericitului Mihai Viteazul. 

în teza doctorală a Părintelui Niculae 
Şerbănescu, cap. al 2-lea se ocupă cu datele 
biografice despre domnul Mihai Viteazul. 

Şi se începe cu prima necunoscută: nu 
se ştie originea domnului 1134 . A fost „bănişor 
de Mehedinţi prin 1586-1587, după ce, în 1584 
se căsătorise cu Stanca, văduva lui Dumitru 
postelnicul din Vâlcăneşti, care căsătorie îl 
făcuse stăpân peste multe moşii din dreapta 
Oltului" 1135 . 

A fost, pe rând, vel stolnic, vel 
postelnic, vel agă, ispravnic al marii bănii a 
Craiovei si mare ban al Craiovei 1136 . 

y 

Ajutat de unchiul său Iane, de 
Sigismund Bathory şi de Ed. Barton, agentul 
englez la Poartă, Mihai reuşeşte să primeas- 
că confirmarea de domn pe 8 septembrie 

1593- 

La sfârşitul lunii octombrie 1593, el 
ajunge la Bucureşti şi a fost primit „cu vie 
bucurie de toţi locuitorii ţării" 1137 . 

Din 13 noiembrie 1594 începe „răscoala 
contra păgânilor", care a constat în 
„măcelărirea turcilor din Capitală", din 
Bucureşti, după care, în iarna anului 1594- 
1595, atacă „cetăţile de pe cele două maluri 
ale Dunării", ajungând până în Balcani, unde 

1133 Niculae I. Şerbănescu, Dimensiunea religioasă a 
personalităţii domnitorului Mihai Viteazul (1593-1601) - 
premise şi argumente pentru canonizare - Arhiepiscopia 
Târgoviştei, Târgovişte, 2011, p. 6-7. 

1134 Idem, p. 37. 

1135 Idem, p. 38. 

1136 Ibidem. 

1137 Idem, p. 39. 



133 



i-a învins pe tătari 1138 . Tocmai de aceea în 
august 1595 a fost atacat de Sinan Paşa şi are 
loc bătălia de la Călugăreni, din 13 august 

1595 1139 . 

Mihai se retrage în munţi şi în 
octombrie 1595 e ajutat de Sigismund 
Bathory. Cele două armate unificate îi 
urmăresc pe turci, în retragerea lor spre 
Giurgiu şi cuceresc oraşul Giurgiu în ziua de 
20/ 30 octombrie 1595 1140 . 

Pe 9 iunie 1598, la Mănăstirea Dealu, 
încheie un tratat cu împăratul Rudolf al II- 
lea 1141 . 

în toamna lui 1598, Mihai asediază 
cetatea Nicopole (10 noiembrie 1598) şi 
„pradă ţinuturile turceşti până în Balcani" 1142 . 

în octombrie 1599, Mihai „trece cu 
armata în Ardeal şi la 18/ 28 ale lunii se 
loveşte cu armata cardinalului la Selimberg 
şi o zdrobeşte. La 21 oct./ 1 noiembrie 1599 
biruitorul intra cu alai în Alba-Iulia. 
Ardealul zăcea, astfel, la picioarele lui!" 1143 . 

în primăvara lui 1600 intră în Moldova 
şi, în mai puţin de trei săptămâni, ţara era în 
stăpânirea sa 1144 . în martie 1601 e primit de 
împăratul Rudolf al II-lea. Cu ajutoare 
băneşti de la împărat, împreună cu Gh. 
Basta, îl învinge pe Sigismund Bathory la 
Gorăslău, în ziua de 3 august 1601 1145 . 



1138 Ibidem. 

1139 Idem, p. 40. 

1140 Ibidem. 

1141 Ibidem. 

1142 Idem, p. 41. 

1143 Ibidem. 

1144 Idem, p. 41-42. 

1145 Idem, p. 42. 



134 



însă Basta, dorind să scape de Mihai, în 
ziua de 9/ 19 august 1601, „trimise ostaşi de ai 
săi pe Câmpia Turzii, unde era Mihai, ca să-l 
prindă sau, dacă se opune, să-l omoare. 
Aflând scopul venirii lor, voievodul Mihai 
caută să se apere. Un valon [ostaş francez 
din sudul Belgiei n.n.] îl împuşcă, altul zz" 
străpunge pieptul cu suliţa, „iară altul - zice 
cronica Ţării Româneşti - degrab zz taie 
capul şi căzu trupul lui cel frumos ca un 
copaciu, pentru că nu ştiuse, nici nu se 
prilejise [îşi pregătise] sabia în mâna lui cea 
iute şi-i rămase trupul lui gol, în pulbere 
aruncat"" 1146 . 



Autorul ne spune că Mihai a domnit 8 
ani de zile şi mai tot timpul a fost pe câmpul 
de luptă 1147 . însă nu pentru că era un om 
„setos de sânge, crud şi răzbunător", ci 
pentru că era „un cucernic creştin, care şi-a 
pus sabia în slujba credinţei, apărând cu 
toată convingerea sufletească Biserica drept - 
credincioasă şi îngrijindu-se, în mod 
deosebit, de buna ei stare" 1148 . 

Mama sa a devenit Monahia Teofana 1149 . 

Despre evlavia lui Mihai în p. 46. 
Rugăciunile sale, de la miezul nopţii, 
dinaintea bătăliei de la Călugăreni 1150 . 

Mâna Sfântului Nicolae, păstrată astăzi 
în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din 
Bucureşti, a fost ferecată în aur, cu pietre 



1146 Idem, p. 42-43. 

1147 Idem, p. 43. 

1148 Ibidem. 

1149 Idem, p. 44, n. 95. 

1150 Idem, p. 50. 



135 



scumpe, de către Fericitul Mihai Viteazul. 
Inscripţia în limba slavonă aminteşte 
numele său, al doamnei Stanca si al fiului 
lor: Necula Voevod şi anul 7108 (1600 d. 
Hr.) 1151 . 

Mihai a strămutat Mitropolia Transil- 
vaniei în Mănăstirea Sfânta Treime din 
Bălgrad [Alba Iulia] 1152 . 

în Bucureşti, Mihai a ridicat Biserica 
Mihai Vodă 1153 . ' 

în judeţul Olt a ridicat Mănăstirea 
Clocociov 1154 , în judeţul Mehedinţi a ridicat 
Mănăstirea Strehaia 1155 , iar Mănăstirea Sfânta 
Treime din Alba Iulia a ridicat-o după 
confirmarea apei sfinţite 1156 . Pentru că Sfânta 
Agheasmă a ortodocşilor s-a aflat nestricată 
după 40 de zile, pe când apa romano 
catolicilor, deşi a fost sărată, când a fost 
desfăcută „a umplut toată Biserica de miros 
greu 5/ . 

însă domnul Mihai a ridicat si Biserica 

y 

din Ocna Sibiului, Biserica din Luşărdea, din 
jud. Someş 1158 , Biserica din Târgu Mureş şi 
Biserica Mănăstirii din Râmeţi 1159 . 

Prima danie a sa faţă de Mitropolia 
Tării Româneşti a fost cea din 28 decembrie 

y y 

1595 1160 . Mănăstirii Clocociov i-a dăruit mai 



1151 Idem, p. 89-90. 

1152 Idem, p. 139. 

1153 Idem, p. 183. 

1154 Idem, p. 189. 

1155 Idem, p. 191. 

1156 Idem, p. 193. 

1157 Idem, p. 194. 

1158 Idem, p. 200. 

1159 Idem, p. 201. 

1160 Idem, p. 203. 



136 



multe bălţi în 1594 1161 . în articolul alipit tezei 
doctorale, autorul spune că Mihai Viteazul a 
fost martirizat la vârsta de 43 de ani 1162 . 

Potrivit lui Mihai C. Cantacuzino (sec. 
18), trupul lui Mihai a fost îngropat la Turda, 
acolo unde a fost martirizat 1163 . 

în 1845, 1° an Heliade Rădulescu, vorbea 
despre faptul că s-a găsit mormântul dom- 
nului Mihai si că el l-a văzut 1164 . 

y 

Gheorghe Brancovici dă mărturia că un 
anume Iuzbaşa, căpitan, a dus capul 
Fericitului Mihai la Mănăstirea Dealu, unde 
a fost îngropat 1165 . 

Când a început primul război mondial, 
Iorga i-a desemnat pe Părintele Alexandru 
Dolinescu şi pe Teodor Naum, să ducă capul 
Fericitului Mihai la Iasi 1166 . 

y 

Naum a plecat la Iaşi ca să-1 anunţe pe 
ÎPS Pimen de venirea Sfintelor Moaşte 1167 , pe 
când Părintele Alexandru Dolinescu a 
transportat craniul cu trenul, într-un gea- 
mantan 1168 . 

Pe 7 august 1917, capul domnului Mihai 
a fost ridicat în taină de la Iasi si încredinţat 

y y y 

Părintelui Grigore Popescu Breasta şi 
cumnatului său, Prof. Petre Girboviceanu, ca 
să îl ducă în Kerson, în Rusia 1169 . 



1161 Idem, p. 212. 

1162 Idem, p. 237. 

1163 Idem, p. 246. 

1164 Idem, p. 246-247. 

1165 Idem, p. 249-250. 

1166 Idem, p. 258. 

1167 Idem, p. 259. 
ll68 Ibidem. 

1169 Idem, p. 265. 



137 



A ajuns la Kerson şi Părintele Grigore 1- 
a ţinut într-o casă de lângă Biserica 
Schimbarea la faţă, din centrul oraşului, 
după care sub Sfânta Masă a Bisericii 
pomenite 1170 . 

Pe 5 aprilie 1918 capul Fericitului Mihai 
s-a întors la Iaşi 1171 . Pe 23 august 1920, capul 
său a fost transportat cu un tren special spre 

Ruginoasa, în urma unei grandioase proce- 

•1172 
sium ' . 

Opriri la Paşcani, la Mirceşti, la 
Roman 1173 . Apoi trenul s-a oprit la Focşani, 
Râmnicu Sărat, Buzău, Ploieşti, Nucet- 
Dâmboviţa, Târgovişte 1174 . 

într-o zi de joi, pe 26 august 1920, la ora 
9 dimineaţa, trenul care aducea capul 
Fericitului Mihai a intrat în Târgovişte. La 
ora 11 a sosit în gara de la Târgovişte şi regele 
Ferdinand I, însoţit de generalul Paul 
Angelescu 1175 . 

De fată erau si ÎPS Miron Cristea, 

y y 7 

Pimen al Moldovei şi Nicolae Bălan al 
Ardealului 1176 . Si în aceeaşi zi, capul 
Fericitului Mihai a fost depus în sarcofagul 
de la Mănăstirea Dealu 1177 , unde e şi astăzi. 



24. Clienţii Varvarei trag cu urechea 



1170 Ibidem. 

1171 Idem, p. 266. 

1172 Idem, p. 287. 

1173 Idem, p. 288. 

1174 Idem, p. 289. 

1175 Ibidem. 

1176 Idem, p. 290. 

1177 Idem, p. 304. 



138 



Cartea are 18 capitole şi este o istorie, pe 
scurt, a comunismului românesc 1178 . 

Iar Prof. Stelian Tănase 1179 îsi numeşte 

y y 

primul capitol Vagonul plumbuit 1180 . E vago- 
nul în care călătorea Lenin, trecând prin 
Germania şi Suedia, ca să ajungă în Rusia 1181 . 

Grupul bolşevic era finanţat de bănci 
germane 1182 . Lenin ajunge, pe bani germani, 
în Petrograd şi vizează puterea politică a 
Rusiei 1183 . 

„Revoluţia" din octombrie a fost „un 
complot cu ramificaţii internaţionale" 1184 . 
Autorul îl numeşte „un puci clasic, nu o 
revoluţie" şi prin „puciul din noiembrie de la 
Petrograd şi Moscova se încheie revoluţia 
declanşată de abdicarea tarului în februarie 

y y 

1917" 1185 . Lenin, ajungând la putere, a vrut să- 
şi mondializeze puciul, pentru ca „revoluţia" 
sa să nu sucombe 1186 . 

Cristian Racovski, născut în 1873, î n 
Bulgaria, începând din 1905, devine „figura 
dominantă a social-democraţiei române 
vreme de peste zece ani" ll8? . L-a întâlnit pe 



1178 Stelian Tănase, Clienţii lu' tanti Varvara. Istorii 
clandestine, seria Istorie, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2005, 
511 p. 

1179 A se vedea blogul autorului: http://www.stelian- 
tanase.ro/. 

1180 Stelian Tănase, Clienţii lu' tanti Varvara. Istorii 
clandestine, op. cit., p. 7. 

1181 Ibidem. 

1182 Idem, p. 8. 

1183 Ibidem. 

1184 Idem, p. 9. 

1185 Ibidem. 
u86 Ibidem. 

1187 Idem, p. n. A se vedea: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Cristian_Racovski . 



139 



Friedrich Engels în Elveţia, cu care a avut un 
schimb epistolar, 1-a găzduit pe Troţki la 
Mangalia în 1913, iar în 1907, Racovski era 
„şeful Partidului Social-Democrat [PSD] şi 
principalul lui finanţator, alături de Con- 
stantin Dobrogeanu-Gherea" 1188 . 

în p. 16 autorul citează memoriile lui I. 
Gh. Duca iar în pagina următoare pe cele ale 
lui Iorga. „Racovski s-a văzut dictator, 
jucând in România rolul lui Lemn . 

Gheorghe Cristescu supraveghea sala 
„cu un ciomag zdravăn în mână" 119 °. 
Mărturie a lui Panait Istrati 1191 . 

Mihai Gheorghiu Bujor, în 1920, a 
„venit în secret, cu misiunea de a organiza 
lovitura decisivă împotriva regimului monar- 
hic" din România 1192 . El a luat legătura cu 
„Alecu Constantinescu, reprezentantul Ko- 
minternului, şeful reţelelor clandestine bol- 

7 y y 

şevice" 1193 . Alexandru Dobrogeanu-Gherea şi 
Marcel Pauker aparţineau extremei stângi 1194 . 

Tita Cristescu a fost Miss România în 
1926. în 1935, de Naşterea Domnului, a fost 
găsită „în apartamentul ei din bd. Brătianu, 



or. 



1188 Ibidem. 

1189 Idem, p. 17. 

1190 Idem, p. 30. 
A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Cristescu. 

1191 Idem, p. 30, n. *. 

1192 Idem, p. 33. A se vedea: 

http:/ / en.wikipedia.org/wild/Mihail_Gheorghiu_Buj 

1193 Ibidem. 

1194 Idem, p. 35. 



nr. 34, otrăvită cu cianură. Gheorghe 
Cristescu face plângere la poliţie, acuzându-1 
de crimă pe inginerul Liviu Ciulei. 

Ciulei, francmason, antreprenor bogat, 
cu care, de altfel, Cristescu întreţinuse foarte 
bune relaţii, era amantul Titei Cristescu de 

y ' 

mai mulţi ani. După dorinţa tatălui ei, Tita 
Cristescu este înmormântată la Bellu, fără 
slujbă religioasă. 

La mormânt o fanfară intonează 
Internaţionala. Cristescu ţine pe timpul into- 
nării pumnul ridicat, [acesta fiind] salutul 
proletar din epocă. Acelaşi gest îl va face şi 
în 1960, când asista la incinerarea Anei 
Pauker. Şi pentru fiica lui, Tita, dorise 
incinerarea, dar soţia lui s-a opus" 1195 . 

Tita Cristescu a murit la 28 de ani. Si 

y 

pentru că era „întreţinută [se prostitua] de 
câţiva bărbaţi bogaţi", a lăsat în urma ei „o 
avere evaluată între 3 şi 5 milioane de lei, 
sumă foarte mare, blănuri, bijuterii" 1196 . 

Gheorghe Cristescu a fost închis la 
Canal în 1949 1197 . „Reabilitat" de Ceauşescu, 
Cristescu a ţinut un discurs la Congresul 
PCR din 1969 1198 . 

Moare în 1973 şi a fost îngropat în 
panteonul comunist din Parcul Libertăţii, 
acum Parcul Carol I. După 1990, rămăşiţele 
sale au fost reînhumate în cavoul familiei de 
la cimitirul Bellu 1199 . 



1195 Idem, p. 57. 

1196 Ibidem. 

1197 Idem, p. 58. 

1198 Idem, p. 59. 

1199 Ibidem. 



i4i 



„Kominternul 1200 , încă de la formare, 
devine principalul centru de recrutare a 
spionilor, agitatorilor şi teroriştilor, a exper- 
ţilor în revoluţia proletară şi în tot felul de 
lovituri: înscenări şi mistificări organizate 
peste tot în lume. 

La Moscova, ei învaţă în şcoli speciale, 
unde sunt instruiţi în tehnici puciste, tero- 
rism, spionaj, propagandă, diversiuni. Sunt 
trimişi apoi în ţările lor, sau în terţe ţări, 
unde operează în subterană pentru răsturna- 
rea regimurilor democratice" 1201 . 

în 1934, Kominternul „trimite în 
România un desant de câteva zeci de 
agitatori antrenaţi, în frunte cu Ana Pauker, 
Smil Marcovici, Dimităr Ganev" 1202 . 

Vasile Luca (Luka Laszlo de fapt, 
pentru că era secui) 1203 moare în închisoarea 
de la Aiud, pe 23 iulie 1963. A făcut infarct 
dar era bolnav de sifilis în fază terminală 1204 . 

Belu Zilber avea 1, 56 metri şi era 
„vorbăreţ, fricos, cu mişcări iuţi, mereu 
grăbit" 1205 . Numele său adevărat: Herbert 
Zilber, născut în 1901 la Târgu Frumos, 
bolşevic din adolescenţă 1206 . Emil Cioran 1-a 



1200 A se vedea: 

http:/ / en.wikipedia.org/wild/ Comintern. 

1201 Stelian Tănase, Clienţii lu' tanti Varvara. Istorii 
clandestine, op. cit., p. 71-72. 

1202 Idem, p. 77. 

1203 A se vedea: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Vasile_Luca . 

1204 Stelian Tănase, Clienţii lu' tanti Varvara. Istorii 
clandestine, op. cit., p. 131. 

1205 Idem, p. 140. 

1206 Ibidem. 



142 



considerat drept „cel mai inteligent om" din 
Bucureştii anilor 30 1207 . 

însă Belu Zilber era „agent al Sigu- 
ranţei" 1208 . El însuşi a mărturisit că „a devenit 

y y " 

spion sovietic în 1928, pe când se afla la 
Viena, unde funcţiona conducerea PCdR, la 
cererea lui David Fabian...si a lui Moscu 

y 

Cohn (Gheorghe Stoica)" 1209 . 

A fost arestat în decembrie 193 0 1210 . 
Când a fost judecat avea doar 29 de ani 1211 . E 
rearestat în 1948, face 17 ani de închisoare, 
fiind eliberat în 1964 



, 1212 



în p. 176, autorul spune despre Emil 
Bodnăraş 1213 că „este personajul cel mai 
enigmatic al comunismului românesc". 

în mai 1943, Stalin a luat decizia de a 
dizolva Kominternul 1214 . 

După 23 august 1944, „Bodnăraş este 
rezident al NKVD în România, cetăţean 

7 y 

sovietic, ca şi Ana Pauker, Vasile Luca, 
Constantin Doncea şi mulţi alţii de la vârful 
PCdR. El se ocupă de serviciile speciale. 
înconjurat de spionii sovietici din anii '30, 
Pantiuşa Bodnarenko, Petea Goncearuc, 
Vania Didenko, Serghei Nikonov, Alexandru 



1207 Ibidem. 

1208 Idem, p. 142. 

1209 Idem, p. 143. 

1210 Idem, p. 147. 

1211 Idem, p. 148. 

1212 Ibidem. 

1213 Ase vedea: 

http : / / r o . wikipe dia.org/ wiki/ Emil_Bodn%C4%83ra% 
C8% 99 . 

1214 Stelian Tănase, Clienţii lu' tanti Varvara. Istorii 
clandestine, op. cit., p. 192. 



143 



Nicolski, Serghei Babenco, alcătuieşte 
nucleul dur al PCdR, grupat în jurul lui 
Gheorghiu-Dej. El este „braţul înarmat" şi 
gestionează multe afaceri obscure" 1215 . 

între 1948-1965, Gheorghe Gheorghiu- 
Dej a fost dictatorul României 1216 . A fost 
recrutat în 1931, la recomandarea lui Ilie 
Pintilie, lider sindical al CFR de la Socola 1217 . 

Mihai Gheorghiu Bujor a primit 20 de 
ani de închisoare şi a fost închis la Ocnele 
Mari, apoi la Doftana 1218 . 

Alexandru Sahia (numele real: Alexan- 
dru Stănescu, născut în 1908) moare în 
august 1937, înainte de a împlini 30 de ani 1219 . 
Constantin Noica i-a scris un necrolog 1220 . 

Petre Constantinescu-Iaşi a fost profe- 
sor la Facultatea de Teologie din Chişinău şi 



era mason si comunist 1221 . 



Gelbert Moscovici, născut la Târgu 
Frumos în 1889, este executat în vara lui 
1937 1222 . în zi de Paşti, pe 22 aprilie 1941, 
Siguranţa îi arestează pe Iosif Roitman- 
Chişinevschi, Gavrilă Birtaş, Teohari Geor- 
gescu, Parascheva Abraham Breiner, Melita 
Sharff 223 . 

Ana Pauker, în toamna lui 1938, fiind 
închisă, află din ziarul Scânteia, introdus 



1215 Idem, p. 195. 

1216 Idem, p. 199. 

1217 Idem, p. 207. 

1218 Idem, p. 217. 

1219 Idem, p. 222. 

1220 T 1 

Idem, p. 222-223. 

1221 Idem, p. 244. 

1222 Idem, p. 290. 

1223 Idem, p. 302. 



144 



clandestin în închisoare, că „Marcel Pauker a 
fost executat la Moscova. Chiar dacă aveau şi 
copii din alte legături, cei doi continuau să 
fie căsătoriţi" 1224 . 

în martie 1940 e mutată în închisoarea 
de la Râmnicu Sărat 1225 . De aici e dusă la 
Caransebeş, în octombrie 1940 1226 . De aici e 
readusă la Dumbrăveni 1227 , de unde fusese 
mutată la Râmnicu Sărat. însă pe 6 mai 1941, 
Ana Pauker a fost „întâmpinată ca o eroină" 
la Moscova 1228 . 

Lenin moare în 1924 de moarte 
naturală. Troţki a fost asasinat în Mexic, în 
august 1940, la ordinul lui Stalin 1229 . 

Radioul România liberă anunţă, pe 22 
mai 1943, dizolvarea Kominternului 1230 . 

Pe 4 aprilie 1944, la ora 14.00, avioane 
americane B25, venite din Libia şi Egipt, 
bombardează Bucur eştiul 1231 . Sunt distruse, 
doar în câteva minute, cartierul Gara de 
Nord, Calea Griviţei şi împrejurimile 1232 . 

„Cadavrul lui [Lucreţiu] Pătrăşcanu 1233 a 
fost îngropat în aprilie 1954, la oarecare 
distanţă de cimitirul închisorii Jilava. Fără 

1224 Idem, p. 308. 

1225 Idem, p. 309. 

1226 Ibidem. " 

1227 Idem, p. 309-310. 

1228 Idem, p. 310. 

1229 Idem, p. 311. 

1230 Idem, p. 314. 

1231 Idem, p. 345. 

1232 Ibidem. 

1233 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lucre%C8%9Biu_P%C4 
%83tr%C4%83%C8%99canu . 



145 



cruce sau alt semn care să indice că s-ar afla 
acolo. Locul este identificat 14 ani mai 
târziu, în 1968. Este deshumat, ars, iar ce- 
nuşa depusă" în panteonul comunist din 
Parcul Carol I 1234 . 

Nicolae Ceauşescu a fost „un personaj 
al subteranei" 1235 . 

Născut în 1918, Ceauşescu a intrat din 
adolescenţă într-o reţea comunistă şi i-a 
cunoscut la Doftana pe Dej, Bodnăraş, Vasile 
Luca şi Constantin Pârvulescu 1236 . 

După 23 august 1944, el reface UTC- 

ul 1237 . 

Dictatura sa a fost asigurată de regimul 
poliţienesc pe care 1-a dezvoltat şi a avut 
„preocuparea paranoidă pentru imaginea lui 
în istorie" 1238 . 

Mistificările lui Ceauşescu au mers „de 
la falsificarea de documente şi fotografii 
până la o propagandă masivă", cu scopul de 
a-i construi „un trecut eroic" 1239 . 

Pentru că dictatorul comunist a suferit 
cronic „de delir de grandoare", care este „un 
reflex al periferiei, al clandestinităţii din care 
prove- nea, al condiţiei lui incerte - nici 
ţăran, nici proletar - care îi dăduse multiple 
complexe şi aberaţii comportamentale" 1240 . 



1234 Stelian Tănase, Clienţii lu' tanti Varvara. Istorii 
clandestine, op. cit., p. 393. 

1235 Idem, p. 489. 

1236 Ibidem. 

1237 Ibidem. 

1238 Idem, p. 491-492. 

1239 Idem, p. 492. 

1240 Ibidem. 



25. Raportările teologice ale Lect. Dr. 
Alexandru Mihăilă 



Luăm în discuţie ed. Nemira, 2011 1241 . 
Care reprezintă o culegere de 103 articole 
publicate în ziarul Lumina. 

în articolul introductiv, autorul 
consideră, în mod just, că trebuie să ni-i 
asumăm pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii de la 
început şi până în contemporaneitate, pentru 
că perioada patristică nu se termină odată cu 
Sfântul Ioan Damaschin 1242 şi restaurează 
adevărul despre Sfinţii Augustin şi Ieronim, 
pentru că numai Biserica Ortodoxă Română 
se poziţionează faţă de ei ca faţă de 
Fericiţi 1243 . însă cum noi nu îi avem decât pe 
ei ca Fericiţi în calendar, e ca nuca în perete 
această titulatură. 

în n. 1, p. 8, Mihăilă afirmă faptul că 
Theodoret de Cyr nu e Sfânt. însă el e Sfânt 
al Bisericii. Numai la noi poartă titulatura de 
Fericit, ca şi Augustin şi Ieronim, şi nu apare, 
în mod nedrept, în calendarul nostru 
românesc, după cum n-a apărut nici Sfântul 
Simeon Noul Teolog până acum 2-3 ani. 

E corectă raportarea autorului la 
Origen cât şi la ediţiile protestante şi 
catolice 1244 . 



1241 Alexandru Mihăilă, (Ne)lămuriri din Vechiul 
Testament. Mici comentarii la mari texte (voi. I), Ed. 
Nemira, 2011, 582 p. 

1242 Idem, p. 8. 

1243 Idem, p. 8-9. 

1244 Idem, p. 9. 



147 



Nu-1 interesează „ecumenismul" 1245 , 
după cum nu mă interesează nici pe mine 
(adică diluarea graniţelor dogmatice ale 
Bisericii), şi e onest când spune: „aş pierde o 
grămadă de informaţii de calitate, dacă aş 
renunţa la autori neortodocşi, doar pentru că 
nu aparţin Bisericii pravoslavnice" 1246 . 

îşi consideră articolele cuprinse în 
această carte drept articole de popularizare a 
problematicilor vechitestamentare, scrise 
„într-un stil mai dezinvolt" 1247 . 

E salutar faptul că d-1 Mihăilă separă 
metoda istorică- critică de metoda teolo- 
gică 1 ^. Pentru că a abdica de la metoda 
teologică şi a ne apuca de criticism înseamnă 
a ne distanta de Sfinţii Părinţii si de modul 

j y y y 

lor de raportare la Sfânta Scriptură, adică de 
modul ortodox de a trăi şi de a înţelege 
Scriptura. 

însă când încep articolele cărţii, 
constatăm că autorul foloseşte metoda 
critică în mod preponderent iar metoda 
teologică doar arareori. Iar în textele sale, 
concluziile teologice se pierd printre 
numeroase excursuri filologice, foarte bine 
documentate, dar care nu sunt baza pentru 
contemplare teologică. 

Spre exemplu, în articolul Vechi şi Nou, 
al doilea al cărţii, concluzia teologică, cum 
că Ier. 31, 31-34 se referă nu la un legământ 



1245 Idem, p. 10. 

1246 Ibidem. 

1247 Ibidem. 

1248 Idem, p. 11. 



148 



nou ci la transfigurarea celui vechi 1249 , vine 
după explicarea filologică a ce înseamnă 
legământ, fără nicio raportare la 
dimensiunea teologică a legământului. 

Concluzia teologică e scoasă din joben, 
pentru că ea nu rezultă din explicaţiile 
filologice. Ea era preştiută de către autor şi 
nu a fost demonstrată prin ce înseamnă 
legământ. 

De aceea articolele Dr. Alexandru 
Mihăilă au explicaţii filologice paralele cu 
înţelegerile teologice, textul scriptural ca 
atare nefiind înţeles prin contemplaţie ci 
prin analiză filologică. 

Autorul are dreptate când afirmă că 
Noul Legământ „interiorizează Legea" 1250 . 

în p. 33, el se raportează, în mod corect, 
la canoanele Bisericii pentru a afla numărul 
de cărţi al Scripturii. Dar constată că nu 
există o listă completă a lor la nivel 
canonic 1251 . 

în p. 37, autorul atrage atenţia că 
scriitorii NT nu au folosit doar Septuaginta 
ci, uneori, şi textul masoretic. Şi că „unele 
variante masoretice sunt mai mesianice" 1252 
decât cele din LXX. Iar Sfinţii Părinţi au 

y y 

folosit textul masoretic deşi au preferat 
Septuaginta 1253 . 

în p. 43, Mihăilă neagă faptul că textul 
masoretic a fost corupt şi susţine că „frica 



1249 Idem, p. 28. 

1250 Idem, p. 29. 

1251 Idem, p. 33. 

1252 Idem, p. 37. 

1253 Idem, p. 40. 



149 



Sf.[ântului] Iustin [Martirul şi Filosoful în 
privinţa textului masoretic] nu se justi- 
fica 12 ' 4 . 

Sunt de acord cu opinia Părintelui Ică 
jr. cum că Septuaginta e Vechiul Testament 
al Bisericii, pentru că astfel s-au raportat la 
ea foarte mulţi Sfinţi Părinţi 1255 . Asta nu 

y y y 

înseamnă că excludem cu totul raportarea la 
WTT sau VUL. Lucru pe care îl constată şi 
autorul, atunci când afirmă că Biserica a 
folosit ediţia lui Theodotion pentru Daniel şi 
nu Septuaginta 1256 . 

E corectă însă afirmaţia că „Septuaginta 
trebuie recuperată la nivel liturgic, pentru că 
lectiunile vechi-testamentare zz" urmează" 1257 . 

y 

însă nimeni nu ne obligă să facem cercetare 
biblică doar pe Septuagintă, lucru pe care 
autorul îl ştie şi îl practică 1258 . 

Da, Biblia sinodală a Bisericii noastre e 
un text „hibrid" şi „neştiinţific" 1259 ! îmbină 
foarte multe ediţii şi nu merge pe niciuna 
până la capăt. Şi e îngrijorător că am ajuns în 
această situaţie... să nu avem o ediţie 
ştiinţifică completă. 

însă, din punctul meu de vedere, nici 
traducerea scripturală coordonată de Dr. 
Cristian Bădilită nu ne duce la textul LXX, 

y 1 

pentru că nu e o traducere ştiinţifică acurată. 
Traducerea NEC, în enorm de multe părţi, e 
infidelă textului grecesc sau încearcă să 



1254 Idem, p. 43. 

1255 Idem, p. 44. 

1256 Idem, p. 47. 

1257 Idem, p. 51. 

1258 Ibidem. 

1259 Ibidem. 



1 5° 



îmbine, ca şi ediţia sinodală, tradiţia 
traducerilor cu evidenţa textuală, în 
detrimentul evidenţei textuale. De aceea, ea 
nu „umple un gol resimţit de mult" 126 °. 

Dimpotrivă, textul Scripturii greceşti e 
încă netradus în limba română si traducerea 

y 

lui ar însemna modificări teologice de sub- 
stanţă, la nivel teologic şi cultual, pe care nu 
ştiu dacă suntem în stare, ca Biserică, să le 
manageriem. Pentru că diferenţele nu sunt 
mici... 

La fel stă treaba şi în ceea ce priveşte 
cărţile de slujbă. Dacă pui textul grecesc în 
faţă şi începi să traduci... diferenţele sunt 
considerabile între ce avem în cult si ce texte 

y 

ar trebui să avem. 

însă, cum nu avem un program 
iconografic deplin-tradiţional în toate Biseri- 
cile noastre, si non-fresca sau non-icoana 

y y 

stau alături de pictura bisericească tradiţio- 
nală, tot la fel textul scriptural sau patristic 
netradus corect stă alături de traduceri 
aproximative ale lor. 

Trebuie să înţelegem oarecum situaţia... 
şi să ne punem problema, dacă credincioşii 
noştri pot accepta, aşa, deodată, reveniri 
bruşte la realitate. 

y 

S-a putea întâmpla ca în Rusia, în 
secolul al 17-lea, unde patriarhul 1261 , care a 
vrut să corecteze cărţile de cult, după cele 
greceşti şi le-a îndreptat, a fost socotit „cel 
mai rău" dintre ortodocşi. 



1260 Ibidem. 
1261 A se vedea: 

http://ro.orthodoxwiki.org/Nilcon_al_Moscovei. 



i5i 



Adică, din punct de vedere teologic şi 
ştiinţific, oricând se poate traduce fidel 
Scriptura, în mod integral, după textele 
greceşti. 

Problema e: cum explici credincioşilor 
noştri diferentele dintre cum este si cum n-a 

y y y 

fost bine până acum? Cum explici faptul că 
ani şi secole la rând, ierarhia Bisericii a 
închis ochii şi a perpetuat traduceri infidele 
ale Scripturii şi ale cărţilor de cult? Asta e 
marea problemă! Şi mai devreme sau mai 
târziu va fi marea problemă a tuturor 
Bisericilor Ortodoxe. 



Sunt foarte de acord cu d-1 Alexandru 
Mihăilă în ceea ce priveşte needulcorarea 
textului biblic: „cred că ar trebui să aban- 
donăm falsa pudoare şi să adoptăm varianta 
literala' 1262 . Atât la Scriptură cât şi în cult cât 
şi în traducerile patristice. „Doar aşa citito- 
rului i se dă de gândit" iar „notele de 
subsol... [sunt] neapărat necesare" 1263 . 

în p. 64, autorul arată incongruenţa 
limitării inspiraţiei numai la Scriptură. 
Citându-1 pe Părintele Vasile Mihoc cu o 
definiţie a inspiraţiei dumnezeieşti, autorul 
întreabă: „Oare doar cartea biblică este 
inspirată, pe când opera patristică nu? Dacă 
doar Biblia este inspirată, atunci o operă 
patristică, neinspirată, în ce relaţie se află cu 
lucrarea Duhului Sfânt? Dacă opera 
patristică, parte a Sfintei Tradiţii, nu este 

1262 Alexandru Mihăilă, (Ne)lămuriri din Vechiul 
Testament. Mici comentarii la mari texte (voi. I), op. cit, p. 
62. 

1263 Idem, p. 63. 



152 



inspirată, cum mai poate fi ea atunci 
„revelaţie"?!" 1264 . 

Citând Patericul egiptean, autorul 
observă că un anumit Sfânt este numit 
„insuflatul de Dumnezeu bărbat", de unde 
autorul trage concluzia judicioasă, cum că 
insuflarea nu are de-a face doar cu autorii 
Scripturii 1265 . Pentru că trebuie să fim 
inspiraţi „pentru a înţelege şi interpreta 

c • . "1266 

Scriptura 

Autorul încearcă să deconstruiască 
paternitatea Pentateuhului (p. 68-72) şi să 
spună că nu Moise este „autorul [său], ci 
autoritatea din spatele Pentateuhului" 1267 , 
însă argumentele sale sunt din spaţiul criticii 
textuale şi nu al exegezei patristice. 

în articolul fantezist, din care aflăm că 
nu Sfântul David ci Elhanan „1-a ucis pe 
Goliat" 1268 , aflăm totodată că Vieţile Sfinţilor 

7 y y 

sunt pline de „înflorituri" 1269 , adică de min- 
ciuni „pioase". Pentru că miza Vieţilor 
Sfinţilor „nu este adevărul istoric, ci adevărul 
teologic". Numai că aceasta e presupoziţia de 
la care pleacă avântul demonic al criticii 
textuale: unele lucruri din Scriptură sunt 
„basme" şi noi vrem „să identificăm" acele 
lucruri. 

Iar identificarea „lucrurilor" înseamnă 
minimalizarea şi excluderea lor, lucru pe care 



1264 Idem, p. 64. 

1265 Ibidem. 

1266 Idem, p. 68. 

1267 Idem, p. 73. 

1268 Idem, p. 86. 

1269 Idem, p. 84. 



153 



Martin Luther 1-a făcut paradigmatic pentru 
protestantism, atunci când a exclus părţile 
din Scriptură care contrastau cu ideologia 
lui. Urmaşii lui recenţi nu au făcut decât să 

y y 

perfecţioneze metoda negării şi a destructu- 
rării Dumnezeieştii Scripturi. 

în articolul Preţul corect, autorul 

y 7 

mărturiseşte că a avut parte de „o serie de 
reproşuri" 1270 la articolul despre David şi 
Goliat. Pe drept cuvânt... 

însă căutând să-şi justifice demersul, 
autorul persistă în eroarea sa, aceea de a 
amesteca aspectul literal cu cel mistic (numit 
de autor „metaforic") al Scripturii 1271 . 

Lupta dintre David şi Goliat însă nu 
este „o metaforă, o istorie teologizată" 1272 , 
după cum ar vrea autorul, ci un fapt istoric. 
La fel ca cel al trecerii prin Marea Roşie sau 
al morţii Sfântului Moise. 

y 

Iar faptul istoric e, mai întâi de toate, 
istoric, chiar dacă orice fapt istoric poate fi 
interpretat şi duhovniceşte sau „metaforic" 
(în limbajul autorului). 

Ps. 113, 16, la care Mihăilă se referă, 
prezintă o exprimare mistică dintru început. 
Iar un om duhovnicesc, care tâlcuieşte 
Scriptura, distinge imediat sensul realist de 
cel mistic, de cel duhovnicesc al ei. A 
transforma totul în alegorie, fără funda- 
mente istorice, realiste, nu are de-a face cu 
erminia patristică. Dumnezeieştii Părinţi nu 
se joacă cu sensurile, ci pornesc de la faptele 



1270 Idem, p. 86. 

1271 Idem, p. 86-87. 

1272 Idem, p. 87. 



154 



istorice ca de la nişte realităţi, care pot 
comporta diverse aprofundări duhovniceşti 
iar când au de-a face cu texte duhovniceşti 

y 

nu încearcă să le considere evenimente 
istorice, pentru că ele vorbesc despre viaţa 
duhovnicească interioară a credincioşilor si 

y y 

nu sunt relatări istorice. 

Aşa că ţine de interpretarea teologică, 
adică de experienţa duhovnicească, puterea 
de a distinge între ce e literalist şi ce e mistic 
în Scriptură. 

Şi la fel ca în articolul anterior, autorul 
deconstruieşte pe mai departe Vieţile 
Sfinţilor, în acelaşi duh negativist al criticis- 
mului protestant, pe supoziţia că „e puţin 
probabil" ca Sfinţii Mucenici să fi avut timp 
de predici moralizatoare în faţa torţionarilor 
lor 1273 . 

însă dacă Sfinţii Mucenici „n-au avut 
timp" să îi admonesteze pe torţionarii lor, 
autorul nu face altceva decât să se instaureze 
în locul persoanelor sursă, care au scris 
martirajele şi să le nege mărturisirile. Adică 
el „ştie mai bine" decât ei. Decât cei care au 
fost martori la chinurile Sfinţilor. 

Căci dacă unele lucruri sunt false într-o 
scriere. ..toată scrierea e dubioasă. 

Sau autorul vrea să confunde, în mod 
neprincipial, textele sursă ale martirajelor cu 
rescrieri ale lor ce lasă de dorit. Iar critica 
textuală, la fel, nu din dor de cunoaşterea 
Scripturii se tot munceşte la deconstruirea ei 
ci pentru a arăta că Scriptura e plină de in- 
terpolări, de greşeli, de mistificări, adică „nu 



Idem, p. 90. 



155 



e credibilă". De aceea, nici Dr. Alexandru 
Mihăilă nu îmi mai pare credibil, atunci când 
încearcă să se lupte cu evidenţele. 

Punând problema vârstei lui Ismael 
atunci când a fost circumcis, autorul ne duce 
la concluzia că Scriptura, contrar a ceea ce 
cred protestanţii, nu e „complet ferită de 
greşeală formală" 1274 . 

însă asta e poziţia Bisericii noastre: 
Scriptura nu are greşeală constitutivă. 
Tocmai asta înseamnă a fi revelată: ea 
conţine adevărurile dumnezeieşti ale mân- 
tuirii noastre. 

De-a lungul istoriei, ediţiile Scripturii 
au suferit diverse deteriorări si inexactităţi, 

y y 7 

la fel si cărţile Sfinţilor Părinţi. Dar acestea 

y y y y 

nu fac parte din scrierea primă ci din modul 
istoric de transmitere a Scripturii. 

Tocmai de aceea, ca teolog ortodox, eu 
nu mă panichez şi nici nu caut să găsesc 
explicaţii textuale, atunci când văd „nere- 
guli" în vreo ediţie scripturală sau patristică. 
Pentru că ştiu că acele interpolări, acele 
neajunsuri ale textelor nu pot aparţine 
Scripturii sau Sfinţilor Părinţi în mod 
constitutiv, asta dacă nu cumva, în mod 
explicit, pe mărturia a mai mulţi Sfinţi 
Părinţi sau teologi de seamă, un anume 
Sfânt Părinte chiar a avut unele erori 
teologice. 

Pentru că un teolog ortodox nu se 
gândeşte, în primul rând, la faptul că 
Biserica „vrea să îl mintă" în textele ei, ci că, 



Idem, p. 97. 



156 



din diverse motive, există sau s-au perpetuat 
anumite erori la nivel de traducere şi de 
transmitere a unui text. 

De aceea, a face exegeză demolatoare 
pe texte „şubrede" sau „neclare" din punctul 
de vedere al transmiterii textuale, spune 
multe despre caracterul acelui teolog. 

Pentru că autorul nostru se dovedeşte 

y 

un iniţiat în cunoaşterea teologică pe care o 
dezbate dar nu si un om de caracter. El 

y 

tratează la modul uşor, liberalist teologia 
Scripturii, preferând, mai degrabă, discuţii 
despre reale sau părute incongruenţe textuale 
decât despre consistenţa teologică a Scrip- 
turii. Despre ea nu are mai nimic de spus. Şi 
tocmai consistenţa teologică a Scripturii e 
pâinea înţelegerii pentru un teolog. 

în p. 100, Mihăilă dă credit ipotezei 
criticiste a „redactărilor succesive deuterono- 
miste". Ipoteză pe baza căreia Sfântul Moise 
e deposedat de Pentateuh şi cărţile sale sunt 
puse pe seama unei şcoli de redactare. 

însă sunt de acord cu afirmaţia sa, cum 
că „profeţia este mai întâi pedagogie, abia 
apoi... pr evestire" 1275 . Lucru pe care îl conclu- 
zionează pe baza cărţii Sfântului Iona. 

în p. 107, în articolul despre mit în 
Scriptură (paradigma Bultmann), contrar 
amestecului dintre sensul istoric si cel 

y 

mistic, pe care 1-a practicat în cazul 
articolului despre David şi Goliat, autorul 
elimină anumite idei „fictive" din Scriptură, 
pe care le înşiră pe scurt, fără să dorească o 



Idem, p. 104. 



157 



abordare mistică a lor. De ce? Pentru că 
autorul, printre cuvinte, ne dă de înţeles că 
el e un om „realist", cu „capul pe umeri" şi 
nu dă atenţie „lucrurilor nestiintifice". 

> >> y y 

în p. 108 sunt blamaţi „minimaliştii". 
Aceştia sunt desconsideraţi de către autor 

y y 

pentru că idolatrizează „o istorie obiectivă, 
care, de fapt, nu există" 1276 . însă această 
afirmaţie e catastrofală pentru un om 
credincios şi plin de evlavie, pentru că 
Mihăilă îi spune acestuia că nu există istorii 
corecte, depline, veridice în Scriptură. Mai 
pe scurt: că nici măcar Scriptura nu e 
obiectivă. 

Pentru ca să facem o paralelă între 
afirmaţia iresponsabilă a lui Alexandru 
Mihăilă şi grija Sfântului Augustin al 
Hipponei pentru receptarea evlavioasă a 
Sfintei Scripturi, vom cita din Scrisoarea a 
28-a a acestuia, către Sfântul Ieronim, care 
va fi cuprinsă în Traduceri patristice (voi. 4). 

Sfântul Augustin citeşte Comentariul la 
Galateni al Sfântului Ieronim şi ajunge la un 
pasaj despre care îi scrie: „acest lucru 
înseamnă pentru mine cea mai dezastruoasă 
consecinţă care trebuie luată de către 
credincioşii noştri, cum că s-ar găsi ceva 
neadevărat în conţinutul Sfintelor Cărţi. 
Pentru că aici s-a spus, că omul prin care 
Scriptura a fost dată nouă face greşeli în 
timp ce scrie şi ne lasă în acele cărţi ale sale 
ceva neadevărat" [S 28, III]. 

însă Alexandru Mihăilă nu suspectează 
Scriptura doar de o mică eroare ci de non- 



1276 Idem, p. 108. 



158 



obiectivitate, lucru care o desfiinţează cu 
totul. Tocmai de aceea nu a putut să se 
ocupe de o exegeză teologică, pentru că, în 
adâncul său, autorul nu crede în posibili- 
tatea unei înţelegeri profunde şi coerente a 
Scripturii. Sau găseşte că acest lucru e mai 
puţin important decât jocul filologic pe texte. 

în p. 110, Mihăilă afirmă că „relaţia 
dintre istorie şi teologie este foarte 
controversată" . Complet fals. Afirmaţie făcu- 
tă după ce îl citase pe Keith Whitelam, care 
spunea că nu ştie să evalueze istoric 
minunea vorbirii măgăriţei lui Valaam. 

însă minunile Scripturii s-au petrecut 
în istorie, pentru că Dumnezeu îşi manifestă 
prezenţa Sa în istorie. De aceea, teologia nu 
are o relaţie controversată cu istoria pentru 
că ea s-a făcut si se face în istorie dar mai 

y 

presus de istorie în acelaşi timp. Motiv 
pentru care istoria este o auxiliară a 
teologiei. 

Neînţelegerea minunilor sau epurarea 
de minuni a Scripturii operată de protestan- 
tism nu e altceva decât o destructurare a 
Scripturii pe motive fals-raţionaliste. Pentru 
că reduce credinţa şi experienţa religioasă la 
ce se poate constata din punct de vedere 
grosier. 

în aceeaşi pagină, istoricul e văzut de 
Mihăilă ca un om neangajat religios, care se 
ocupă doar de fenomene palpabile (adică ar 
trebui să fie un ateu sau un indiferent religios 
pozitivist), plin de subiectivism, pentru că şi 



159 



„angajamentul religios" e tot o realitate 
subiectivă 1277 . 

însă angajamentul religios subiectivist 
poartă amprenta vieţii protestante şi 
neoprotestante. 

Ortodoxia nu pledează pentru o 
spiritualitate închisă în sine ci pentru o 
spiritualitate comunitară şi liturgică. 

De aceea noi considerăm că un istoric 
al Bisericii are puterea de a vedea şi a 
recunoaşte prezenţa şi lucrarea lui Dumne- 
zeu acolo unde istoricii nereligioşi nu văd 
nimic. Numai din perspectiva experienţei 
eclesiale un istoric poate să întrevadă 
profunda viaţă a Bisericii şi interrelaţiile 
dintre oameni si evenimente. 

y 

în p. m, autorul spune enormitatea că 
„goana după obiectivitate reprezintă un 
demers modern sau postmodern", când 
modernitatea şi postmodernitatea sunt ere 
ale subiectivismului exclusivist. 

în aceeaşi pagină, autorul pune semnul 
de egalitate între teologie şi subiectivism: 
„teologia nu-şi propune să ofere o imagine 
obiectivă, pentru că înţelege cunoaşterea ca 
fiind un act interpersonal. Adevărul, inclusiv 
ştiinţific, nu rămâne ceva obiectiv, pentru că, 
în mod surprinzător, Mântuitorul Se identi- 
fică tocmai cu aceste categorii aparent 
universale si obiective". 

y 

Insă cunoaşterea, ca act interpersonal/ 
comunional, e tocmai ieşirea omului din 

7 y 

subiectivitate, din subiectivismul exclusivist, 



Idem, p. 110. 



i6o 



care îşi gratulează numai propriile opinii. O 
cunoaştere interpersonală e obiectivă fără ca 
prin aceasta să nu poată fi înţeleasă personal. 
Dacă nu există obiectivitate, atunci niciun 
eveniment descris de Scriptură sau de vreun 
istoric nu poate fi înţeles ca real ci poate fi 
pus sub semnul întrebării. 

în articolul despre Valaam, după ce 
citează 3 surse patristice, autorul conchide 
în mod corect: „profetismul... este un dar 
extraordinar [primit de la Dumnezeu], care 
poate fi primit pe moment şi în mod 
excepţional şi de persoane păcătoase, chiar 
păgâne, subliniindu-se că la Dumnezeu totul 
e cu putinţă, El întorcând chiar şi blestemul 
magic al vrăjitorilor în binecuvântări şi 
profeţii" 1278 . 

în articolul despre darul profetic primit 
de regele Saul, Dr. Alexandru Mihăilă face o 
afirmaţie, care arată totala sa neştiinţă în 

y 7 y y 

ceea ce priveşte vederea extatică: „manifestă- 
rile extatice asociate profeţiei sunt influenţa- 
te şi de muzică" 1279 . 

Vederea extatică nu e produsă de 
muzică, nici de ce mănânci în acea zi, nici de 
locul unde te afli etc, ci este un dar al lui 
Dumnezeu, mai presus de fire, prin care te 
face părtaş vederii slavei Sale. La fel ca şi 
primirea darului profeţiei: extazul se pri- 
meşte deodată, e darul Lui şi nu are legătură 
cu ceva din lumea aceasta. 

în cel despre Samson, autorul ajunge la 
o concluzie corectă: „faptele lui Solomon de 



1278 Idem, p. i2i. 

1279 Idem, p. 124. 



i6i 



eroism sunt manifestări directe ale pogorârii 
[harului] Duhului lui Dumnezeu" 1280 . Numai 
că Mihăilă transformă această concluzie 
corectă într-o falsă dilemă: „cum e posibil ca 
un om peste care S-a pogorât Duhul lui 
Dumnezeu să ducă o viaţă imorală, iar 
Dumnezeu să-l asculte în continuare ca si 
cum nimic nu s-a întâmplat?" 1281 . 

Pentru că pogorârea harului în noi sau 
simţirea harului Treimii nu exclude alune- 
carea noastră spre păcat. Oricând ne 
pocăim, oricând ne îndreptăm, Dumnezeu 
ne face să simţim din nou harul Său. Astfel, 
ceea ce părea a fi un nod gordian, este, de 
fapt, o falsă problemă. 

Pentru că Sfânta Scriptură nu ne 
vorbeşte nimic despre pocăinţa multora 
dintre Sfinţii ei, deşi apar, mai apoi, ca Sfinţi, 
în mărturiile Tradiţiei, pe când, din relatările 
scripturale, par mai mult păcătoşi decât 
Sfinţi. 

A reduce totul la textul Scripturii sau a 
căuta o dezlegare a tuturor faptelor descrise 
în ea doar pe baza simplei citiri a ei 
înseamnă a gândi şi a te manifesta ca un om 
lipsit de profunzime eclesială. Pentru că noi 
citim Scriptura alături de Sfinţii Părinţi, 
alături de teologi, alături de diverşi martori 
şi interpreţi ai istoriei, însă având conştiinţa 
în faţa lui Dumnezeu că nu putem înţelege 
totul. înţelegem pe măsura noastră. Iar 
cercetând astfel textul Scripturii nu mai 
avem dorinţa de a epuiza un subiect. 



Idem, p. 129. 
Ibidem. 



l62 



Mai pe scurt: limitele exegezei sunt 
datorate nouă înşine. Puterii noastre reduse 
de înţelegere. 

însă autorul nostru abordează adesea 
tocmai subiecte pe care nu le înţelege şi la 
care, în loc de explicaţii, ne alegem doar cu 
întrebări. Sau cu mai multe semne de 
exclamare. Ca în cazul lui Samson: „a mers 
cu porţile cetăţii în cârcă de la Gaza la 
Hebron, adică 65 km!!!" 1282 . 

Dar dacă unui teolog ortodox îi e greu 
să creadă Scriptura în acest detaliu, cum 
poate să creadă că S-a întrupat Fiul lui 
Dumnezeu din Fecioară, când, potrivit 
ironiei sale, acest lucru „e şi mai de necon- 
ceput" decât cărarea porţii? Cum crede în 
minunile, în vederile extatice si în actele de 
mare ascetism ale Sfinţilor, dacă sunt atât de 

y 7 

împovărătoare aceste detalii pentru mintea 
sa? Nu e prea mult scepticism în teologul 
nostru? 

De aceea, articolele de faţă nu sunt 
articole de popularizare a teologiei Bisericii 
ci, mai degrabă, ele iniţiază conflicte 
interioare în oamenii credincioşi. Dacă dorea 
şi putea să răspundă punctual, ca Sfântul 
Maxim Mărturisitorul în Ambigua la proble- 
me grele, trebuia să meargă până la capăt. Să 
încercuie problema, să arate cum au 
rezolvat-o alţii sau nu şi să ne dea propria sa 
soluţie, ca o luminare de la Dumnezeu. 

y 7 

Altfel cartea de fată e doar o sumă de 

y 

întrebări şi de false dileme, fară nicio trudă a 
autorului de a clarifica lucrurile. 



Idem, p. 132. 



163 



în articolul Solomon, Sfânt sau păcă- 
tos?, Dr. Mihăilă se întreabă dacă Solomon e 
Sfânt sau nu 1283 , ca şi când nu ar fi ştiut că e 
Sfânt. 

însă eu înţeleg sensul titlului 
articolului: pe baza Scripturii, doar a ce 
spune Scriptura despre Solomon, este el 
Sfânt sau nu? Numai că noi nu ne reducem 
opinia despre un om al Scripturii doar la 
Scriptură, ci ne bazăm şi pe tradiţia 
patristică. Iar întrebarea din titlu nu îşi avea 
rostul, dacă autorul îşi anunţa cititorii 
despre distincţia pe care vrea să o facă: între 
ce găseşti în Scriptură despre cineva şi cum e 
privit el, de Biserică, punând cap la cap toate 
datele despre el, care s-au păstrat tradi- 
ţional. 

y 

în Ura şi Scriptura, el ajunge la 
concluzia nefericită: „pare că ura şi iubirea 
sunt alegeri arbitrare ale Divinităţii" 1284 . însă 
Dumnezeu iubeşte si urăşte ceva în mod 

y y y 

obiectiv, când e ceva de iubit sau de urât în 
om. Alegeri arbitrare, care nu ţin cont de 
interiorul omului, face numai Dumnezeul 
închipuit de Calvin: Dumnezeul predestina- 
tiei. 

y 

în p. 172 autorul îl ascultă pe Sfântul 
Ioan Gură de Aur si concluzionează: 

y 

„înseamnă deci că fiecare nume în parte are 
o valoare specială". 

în p. 186, Dr. Mihăilă ne mărturiseşte 
surpriza pe care a avut-o la contactul cu o 
afirmaţie a PS Atanasie Ieftici şi anume 



1283 Idem, p. 133. 

1284 Idem, p. 145. 



aceea că „orice revelaţie biblică... este o 
hristofanie" . însă aceasta e o reducţie teolo- 
gică. 

Pentru că orice revelaţie dumnezeiască 
este un dar al milostivirii Treimii. Nu Se 
revelează doar Fiul ci întreaga Treime, 
pentru că Fiul nu e niciodată separat de 
Tatăl si de Duhul Sfânt. 

y 

în p. 212, după un fragment din Sfântul 
Atanasie cel Mare, autorul concluzionează în 
mod corect: „Ortodoxia, dreapta credinţă a 
Bisericii, devine norma de interpretare a 
textului biblic, iar nu textul biblic, în 
înţelesul lui simplu, trebuie luat în conside- 
rare la formularea doctrinei". 

Dar pe baza acestei afirmaţii a 
autorului, nu trebuie să ajungem la 
concluzia nefastă cum că textul biblic nu 
conţine dreapta învăţătură a Bisericii. 
Scriptura conţine învăţătura ortodoxă dar ea 
e înţeleasă corect, profund, la modul 
personal şi comunitar, numai în viaţa 
Bisericii şi împreună cu tâlcuirile Sfinţilor 
Bisericii. 

E adevărat faptul că „cei care văd în 
Vechiul Testament exclusiv o anexă de 
profeţii pentru Noul Testament, lipsindu-1 de 
valoarea lui istorică, omenească, se arată ca 
fiind adepţi ai „monofizitismului" biblic" 1285 . 

Pentru că diofizitismul sinergie al 
Calcedonului nu e doar un principiu herme- 
neutic biblic 1286 ci principiul fundamental al 



1285 Idem, p. 226. 

1286 Idem, p. 227. 



165 



experienţei eclesiale. Toate le facem cu 
Dumnezeu şi prin harul Lui. 

Căci noi sfinţim în Biserică toate şi ne 
sfinţim interior tocmai pentru că istoria nu e 
lipsită de prezenţa energetică a lui Dumne- 
zeu. Putem să sfinţim toate si să ne sfinţim 

y y y 

pentru că suntem umpluţi de harul Treimii, 
prin care Dumnezeu ne ajută în fiecare clipă. 

în finalul articolului despre Sfântul 
Isaia, autorul ne invită spre „miezul teologic 
[al Scripturii], la unitatea celor două 
Testamente, la taina lui Hristos" 1287 . Dar nu 
ne propune nicio exegeză teologică în acest 
sens. 

Referindu-se la Fac. 17, 22 şi Jud. 13, 20, 
Mihăilă concluzionează în mod corect că 
„înălţarea reprezintă finalul lin al teofaniei, 
care începe inopinat, cu arătarea lui 
Dumnezeu, atunci când omul nu este 
pregătit [mai degrabă când e pregătit. ..dar 
nu îşi dă seama că e pregătit n.n.]. Pe această 
linie de idei, şi epistolele... pauline vor vorbi 
despre întruparea lui Hristos ca despre o 
„arătare" sau „descoperire"" 1288 . 

în Croncănind către Dumnezeu, autorul 
ne pune înainte o realitate existentă în 
Scriptură şi anume relaţia dintre animale şi 
Dumnezeu 1289 . Animalele strigă către Dum- 
nezeu si îsi cer de la El mâncarea lor 129 °. 

y y 

în finalul articolului avem o dezlegare a 
problemei din partea autorului, care în altă 
parte lipseşte cu desăvârşire. 

1287 Idem, p. 253. 

1288 Idem, p. 264. 

1289 Idem, p. 334-335- 

1290 Idem, p. 335. 



i66 



Astfel, „animalele nu au raţiune ca şi 
omul, ci doar o cunoaştere, „nu departe" de 
cea umană. [...] Raţiunea caracteristică omu- 
lui, chip al lui Dumnezeu, le lipseşte, fapt 
pentru care şi viaţa veşnică în Hristos nu le 
poate fi împărtăşită. Iar „rugăciunea" lor, 
croncănitul corbilor, răgetul leilor şi strigă- 
tul tuturor vietăţilor poate fi auzit doar de 
om, care ştie că raţiunile lor se urcă spre 

/~i , «12Q1 

Creator y . 

înainte de păcat, „omul se considera 
gol, dar era, în realitate, inteligent. [...] 
Şarpele era inteligent, însă manifestându-şi 
din inteligenţă doar viclenia, se arăta prin 
aceasta gol, lipsit de adevărata cunoaşte- 
re" 1292 . 

în p. 367, autorul afirmă, pe baza 
descrierilor extatice ale Scripturii, că 
„Heruvimii sunt fiinţe cereşti hibride, cu 
corp de taur sau leu, cu aripi de vultur, dar 
cap de om, semnificând raţiunea". 

Numai că vederile extatice ale Sfinţilor 
Scripturii au fost văzute pe măsura sfinţeniei 
lor. Aspectul Heruvimilor dumnezeieşti e 
unul iconomic în extaz şi nu reprezintă 
aspectul lor real, aşa cum sunt ei cu adevărat. 
Aşa că alţi Sfinţi pot vedea Heruvimii sub alt 
aspect/ formă. 

Autorul remarcă unul dintre lucrurile 
cuceritoare ale Scripturii: „familiaritatea cu 
care Dumnezeu i Se adresează omului" 1293 . 



1291 Idem, p. 340. 

1292 Idem, p. 367. 

1293 Idem, p. 438. 



167 



Iar El „aude orice rugăciune, dar îi oferă 
omului ceea ce îi este necesar şi potrivit" 1294 . 

„Vechiul Testament nu este deloc 
aniconic, [pentru] că porunca Decalogului 
„să nu-ţi faci chip cioplit" nu înseamnă 
respingerea oricăror imagini sacre" 1295 . 

în p. 517, autorul precizează că turnul 
Babei se află în Babilon şi îl identifică cu 
ziguratul dedicat lui Marduk. Lipsesc însă 
din articol datele concrete ale identificării 
turnului cu ziguratul. 

Duminica a preluat „importanţa 
sabatică, datorită semnificaţiei sale de zi a 
Domnului" 1296 . De aceea, „Biserica nu încalcă 
sabatul, ci creştinii sunt adevăraţii împlini- 
tori ai sabatului, în măsura în care, sub noua 
formă sabatică, cea duminicală, se împărtă- 
şesc de odihna lui Dumnezeu. Pentru că 

y 

doar învierea [Domnului] rămâne funda- 
mentul intrării în împărăţia lui Dumnezeu, 
adică al dobândirii odihnei" 1297 . Acestea sunt 
ultimele cuvinte ale cărţii. 

însă Dr. Alexandru Mihăilă nu are 
niciun articol de exegeză teologică în carte, 
ci toate articolele sale sunt de critică 
textuală şi de filologie aplicată. 

Introducerea sa, în care separa teologia 
de criticism, mă făcuse să trag speranţa, că, 
în persoana sa, voi găsi un teolog ortodox, 
care vede profund textele. 



1294 Idem, p. 453. 

1295 Idem, p. 484. 

1296 Idem, p. 582. 

1297 Ibidem. 



i68 



Numai că autorul începe articolul cu o 
problemă şi o lasă fără explicaţii sau 
analizează un cuvânt, un text sau o temă 
prin prisma cercetării critice şi, la final, fără 
nicio tangenţă cu aproape tot conţinutul 
articolului, ne oferă nişte explicaţii teologice 
deja ştiute. Cel mai adesea: care nu-i aparţin. 

însă Sfinţii Părinţi făceau teologie 
plecând de la text, dar contemplând textul 
cu smerenie, ei scoteau înţelegeri profunde 
despre el. Şi niciodată nu ajungeau la con- 
cluzii, care să bagatelizeze textul şi valoarea 
lui pentru mântuirea credincioşilor. 

La un moment dat a afirmat că cei mai 
mulţi dintre Sfinţii Părinţi nu ştiau limba 

j y y y 

ebraică... Dumnealui dă semne că ar avea o 
anume cunoaştere a ei. 

y 

însă n-am văzut nicio înţelegere 
duhovnicească a autorului pornind de la un 
cuvânt sau de la o sintagmă pe care a tradus - 
o după textul masoretic. Semn că nu îi 
foloseşte la nimic limba ebraică sau 
greacă. ..dacă nu poate să vadă duhovniceşte 
textele. 

Pentru că problema capitală a exegezei 
ortodoxe e aceea de a avea o experienţă 
mistică a lui Dumnezeu în viaţa ta. De a fi 
luminat de Dumnezeu să înţelegi textele 
Bisericii cât şi propria ta viaţă şi întreaga 
creaţie. 

y 

La aceasta adaugi texte critice, 
cunoştinţe filologice, diversitate lingvistică, 
multe raportări la Sfinţi şi teologi. Pentru că 
discernământul şi profunzimea înţelegerii 



textelor e dată de harul lui Dumnezeu 
prezent în noi. 

Acesta e motivul pentru care mulţi 
teologi recenţi „se tem" de teologie: simt că 
Dumnezeu nu conlucrează cu ei, nu le spune 
nimic, nu le dezvăluie nimic. Iar textele 
Scripturii şi ale Părinţilor sunt mute fară 
prezenţa lui Dumnezeu, care te face să vezi 
în adâncurile textelor. 

Eşuarea în criticism, în destructurarea 
Scripturii e semnul că nu au niciun mesaj de 
la Dumnezeu. Şi când nu ai niciun semn de 
la Dumnezeu... te simţi realmente singur... 



26. Studenţii lui Allan Bloom 



în The Closing of the American Mind 
[închiderea/ mărginirea minţii americane], 
publicată în 1987 şi editată în română în 
2006, sub titlul Criza spiritului american 1298 , 
Allan Bloom (profesor universitar american) 
vorbeşte despre studenţii săi. 

Iar primul lucru pe care îl spune despre 
studentul american, e că el vine la facultate 
cu preconcepţia cum că „adevărul e 
relativ" 12 ". 

Si cu toate că vin din medii foarte 

y 

diverse, studenţii săi „sunt unificaţi doar în 



129 Allan Bloom, Criza spiritului american. Cum 
universităţile au trădat democraţia şi au sărăcit sufletele 
studenţilor, cu un cuvânt înainte de Saul Bellow, trad. din 
engl. şi note de Mona Antohi, postfaţă de Sorin Antohi, Ed. 
Humanitas, Bucureşti, 2006, 501 p. 

1299 Idem, p. 23. 



relativism şi în credinţa în egalitate" 1300 . Că 
au drepturi egale. 

Relativismul l-au învăţat tot la scoală. 

y j 

Ea e singura „virtute", spune Bloom, „pe care 
s-a străduit s-o imprime întreaga educaţie 
elementară [americană], vreme de mai bine 
de cincizeci de ani" 1301 . 

Am putea spune că noi, românii, de 70 
de ani suntem bolnavi de limba de lemn 
comunistă şi de torpilarea valorilor, pe când 
americanii au fost îndoctrinaţi cu faptul că 
nimic nu e valabil pentru toţi şi că e mai bine 
să nu aibă valori şi crezuri comune, pentru ca 
să poată să se integreze toate naţiile şi 
minorităţile de tot felul. Politică de stat si la 

y y 

ei si la noi. 

y 

Relativismul însă, accentuează autorul, 
practicat la scară largă, face ca „adevăratul 
credincios... [să fie considerat] pericolul real" 
al naţiunii 1302 . De aceea, tinerii relativişti 
americani nu îşi pun problema să corecteze 
greşeli sau să aibă dreptate ci ca nimeni, din 
apropierea lor, să nu creadă că are 
dreptate 1303 . 

Din acest motiv, universităţile 
americane îşi doresc „să producă un anume 
tip de fiinţă umană" 1304 . Iar America îşi 
doreşte „să producă bărbaţi şi femei care au 
înclinaţiile, cunoştinţele si caracterul 

y 1 y y y 

capabile să susţină un regim democratic" 1305 . 



1300 Ibidem. 

1301 Idem, p. 24. 

1302 Ibidem. 

1303 Ibidem. 

1304 Ibidem. 

1305 Idem, p. 25. 



171 



Numai că în ultimul timp, subliniază 
autorul, s-a trecut de la „educaţia omului 
democratic la educaţia personalităţii demo- 
cratice" 1306 . Iar noul tip de educaţie e foarte 
permisiv, e deschis spre orice experienţă 1307 . 

Cu toate acestea, despre tinerii 
americani ai anilor '80, autorul spunea că 
„ştiu mult mai puţin despre istoria 
americană" 1308 . Pentru că „relativismul a 
distrus motivul real al educaţiei" si anume 

y y 

acela de „căutare a unei vieţi bune" 13 ° 9 . 

Nu-i mai interesează ţările străine 
decât în mod utilitarist 1310 iar studenţii 
practică multiculturalismul pe fondul mora- 
lei dulcegi că trebuie să ne înţelegem cu 
toţii 1311 . 

y 

însă, observă autorul, „studenţii şi noi, 
ceilalţi, suntem lipsiţi de entuziasmul 
elementar care decurge din descoperirea 
diversităţii" 1312 . 

y 

Entuziasmul e duhovnicesc, vine din 
credinţa şi din viaţa cu Dumnezeu şi din 
iubirea de oameni. Dacă valorile nu sunt 
importante, nici oamenii care le produc nu 
sunt importanţi. De aceea lipsa de viaţă, de 
bucurie pentru ceea ce descoperi. 

„Obtuzitatea intelectuală" 1313 a studenţi- 
lor americani, spune autorul, e considerată 
drept „o mare parte a farmecului studenţilor 

1306 Ibidem. 

1307 Idem, p. 26. 

1308 Idem, p. 34. 

1309 Ibidem. 

1310 Ibidem. 

1311 Idem, p. 35. 

1312 Idem, p. 42. 

1313 Idem, p. 50. 



172 



americani" 1314 . Dar ei ajung la facultate 
cunoscând Sfânta Scriptură, pe care o 
interpretează în maniera protestantismului 
timpuriu 1315 . 

Dându-şi seama de raportarea lor la 
Scriptură, Bloom a conchis că studenţii săi 
sunt „indiferenţi faţă de culturile naţionale" 
tocmai datorită modului în care interpre- 
tează Scriptura 1316 . 

însă trecând la discuţia despre cărţi, el 
spune că „studenţii noştri şi-au pierdut 
obişnuinţa şi gustul de a citi" 1317 . De aceea, 
„obtuzitatea psihologică a studenţilor noştri 
este cutremurătoare, fiindcă nu au la 
îndemână decât psihologia populară care să 
le spună cum sunt oamenii şi ce motivaţii au 
ei. 

[Căci] pe măsură ce starea de 
conştienţă pe care o datorăm aproape 
exclusiv geniilor literare păleşte, oamenii 
devin [tot] mai asemănători, neştiind că pot 
fi şi altfel" 1318 . 

Motiv pentru care studenţii americani 
(şi nu numai, că şi ai noştri sunt cam la fel) 
nu sunt capabili „să distingă între sublim şi 
gunoi, înţelegere fină şi propagandă" 1319 . 

Alături de filme 1320 , studentul american 
e plin de muzică 1321 . Apreciază muzica rock, 

1314 Ibidem. 

1315 Idem, p. 58. 

1316 Ibidem. 

1317 Idem, p. 68. 

1318 Idem, p. 70. 

1319 Idem, p. 70-71. 

1320 Idem, p. 71. 

1321 Idem, p. 76. 



173 



pentru că nu are „vreo sursă intelectuală 
înaltă" 1322 , însă ştie totodată că „rockul are 
ritmul raportului sexual" 1323 . 

în capitolul despre relaţii, autorul 
afirmă că studenţii americani sunt, „în 
general, amabili" 1324 . Sunt „plăcuţi, prietenoşi 
şi, dacă nu extrem de generoşi, cel puţin nu 
din cale-afară de meschini. Principala lor 
preocupare sunt ei înşişi, înţeleasă în sensul 
cel mai îngust" 1325 . 

Dar individualismul tinerilor americani, 
constată Prof. Bloom, e o consecinţă a 
declinului familiei 1326 . Individualism care se 
împacă cu credinţa lor că toţi „sunt creaţi 
egali şi au drepturi egale" 1327 . 

în ceea ce priveşte relaţiile între sexe, 
„există o familiaritate nepăsătoare cu trupu- 
rile altora, şi o mică inhibiţie cu privire la 
folosirea propriului corp pentru o gamă 
largă de scopuri erotice. 

Nu se pune un preţ special pe 
virginitatea proprie sau a partenerilor" 1328 . Iar 
„studentele nu se simt în general discri- 
minate sau dispreţuite pentru aspiraţiile lor 
profesionale" 1329 . 

însă universitatea americană nu mai 
operează cu distincţii, pentru că a eliminat 
distincţia fundamentală dintre superior şi 



1322 Idem, p. 82. 

1323 Idem, p. 83. 

1324 Idem, p. 93. 

1325 Idem, p. 94. 

1326 Idem, p. 98. 

1327 Idem, p. 100. 

1328 Idem, p. 123. 

1329 Idem, p. 124. 



174 



inferior în materie de creaţie si cunoas- 
tere 133 °. 



27. Amintirile Acad. Constantin C. 
Giurescu 



Din nota editorială a Acad. Dinu C. 
Giurescu, fiul autorului, aflăm că în ediţia 
2000 avem de-a face cu 3 cărţi de 
memorialistică, plus notele de subsol ale 
fiului 1331 . Cele 3 cărţi ale autorului cuprinse 
aici sunt: 

1. Amintiri I, Ed. Sport-Turism, 
Bucureşti, 1976; 

2. O continuare (redactată în 1977 şi 
rămasă în manuscris); 

3. Cinci ani şi două luni în penitenciarul 
de la Sighet (7 mai 1950-5 iulie 1955), Ed. 
Fundaţiile Culturale Române, Bucureşti, 

i 9 94 133 ^ 

Descrierile autorului încep cu vârsta de 
4 ani. Toamna lui 1905, când era la Viena cu 
tatăl său 1333 . Viena.. .şi portăreasa „bătrână şi 
gheboasă", care îl împiedică să ia nişte nuci 
de pe jos 1334 . 



1330 Idem, p. 402-403. 

1331 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. îngrijită de 
Dinu C. Giurescu, Ed. AII Educaţional, Bucureşti, 2000, p. 1. 
Ediţia citată are 542 p. 

1332 Ibidem. 

1333 Idem, p. 9. 

Din fotografia autorului, din p. 8, aflăm că a locuit pe 
strada Berzei, nr. 47, în Bucureşti. Şi că această casă a fost 
dărâmată la sistematizarea din septembrie 1987. 

1334 Ibidem. 



175 



Dracul verde (o jucărie) care se suia pe- 
o sfoară: o altă amintire pregnantă 1335 . 

Mama, „Elena, tânără, frumoasă - avea 
23 de ani când au plecat în străinătate - 
făcând gospodărie; ea gătea, ea deretica, iar 
după masă, frumos îmbrăcată, ieşea cu mine 
la plimbare în parc" 1336 . 

Elena cânta la pian şi era a doua fiică, 
născută în 1880, „a lui Costache Antonescu, 
negustor de seamă - postăvuri şi pânzeturi - 
de pe uliţa din Focşanii moldoveni" 1337 . 

După ce a fost în pelerinaj la Ierusalim, 
Costache Antonescu se retrage la Mănăstirea 
Neamţ. Unde adoarme, în noiembrie 1921, ca 
Ierom. Cozma, fiind îngropat în cimitirul 
Mănăstirii 1338 . 



Tatăl lui Constantin Giurescu se trage 
din Muntenia, din satul Chiojdul de Bâsca 
sau Chiojdul Mic 1339 . Cea mai veche informa- 
ţie despre neamul tatălui său e cea din 1798, 
când Ioniţă Giurescu, logofăt la zărăfia 
(administraţia financiară) Prahovei, a tran- 
scris Alixăndria lui Alexandru Macedon 1340 . 

Străbunicul lui Constantin Giurescu a 
fost Dumitrache Giurescu, care a trăit peste 
80 de ani şi printre copiii săi s-a numărat şi 
bunicul autorului, Costache Giurescu, născut 
în 1850 1341 . 



1335 Idem, p. 10. 

1336 Ibidem. 

1337 Ibidem. 

1338 Idem, p. 13. 

1339 Ibidem. 

1340 Idem, p. 14. 

1341 Idem, p. 15. 



176 



Zăcătorile = vasele de ţuică 1342 . 

Tatăl autorului s-a născut la 8/ 20 
august 1875 1343 Şi Şi _a mat BACul în octom- 
brie 1894 1344 . 

La Universitate, tatăl autorului i-a avut 
profesori pe Grigore Tocilescu, Dimitrie 
Onciul, Nicolae Iorga şi Ion Bogdan 1345 . Şi-a 
luat licenţa în Istorie în iulie 1898 şi devine 
profesor la Liceul Unirea din Focşani 1346 . 

îşi va cunoaşte viitoarea soţie, pe mama 
autorului, în anul 1900, pe când avea 20 de 
ani 1347 . 

Făcând liceul de fete din Focşani, acolo 
a învăţat mama autorului franceză, germană 
şi pian, literatură şi gospodărie 1348 . 

Părinţii autorului s-au logodit în 
decembrie 1900 şi s-au căsătorit în ianuarie 
1901. într-o iarnă grea, cu multă zăpadă 1349 . 
Pe atunci cuplurile, deşi mature, trebuiau să 
aibă consimţământul părinţilor pentru căsă- 
toria civilă 1350 . 

Autorul se naşte pe 13/ 26 octombrie 
1901 1351 . Familia sa se mută de la Focşani la 
Buzău, pentru că acolo a fost transferat tatăl. 



1342 Idem, p. 16. 

1343 Ibidem. 

1344 Idem, p. 17. 

1345 Ibidem. 

1346 Ibidem. 

1347 Ibidem. 

1348 Idem, p. 18. 

1349 Ibidem. 

1350 Ibidem. 

1351 Idem, p. 19. 



177 



Tatăl autorului, între 1902-1903, a fost 
profesor şi director al liceului din Buzău, în 
timp ce Spiru Haret era ministru al In- 
strucţiunii Publice 1352 . 

y 

Obţine bursa de studii Iosif Niculescu şi 
aşa ajunge, în 1903, la Viena 1353 . Stau 3 ani la 
Viena 1354 iar tatăl autorului „a recoltat un 
însemnat număr de documente privitoare la 
Constantin Brâncoveanu şi la istoria Olteniei 
în timpul ocupaţiei austriece (1718-1739). 
Documentele privind pe Brâncoveanu le-a 
publicat tata mai târziu, împreună cu 
Neculai Dobrescu, colegul său de studii, care 
şi el găsise, în arhivele vieneze, acte din 
vremea voievodului martir" 1355 . 

Familia se întoarce în ţară în 1906, 
toamna, iar tatăl autorului e „numit profesor 
de istorie la gimnaziul Dimitrie Cantemir, 
care, pe atunci, n-avea local propriu, ci sta 
cu chirie într-o casă particulară improprie, 
pe strada Primăverii 12" 1356 . în Bucureşti. 

Şi, în Bucureşti, familia Giurescu a 
locuit pe strada Frumoasă, care lega Calea 
Victoriei de stada Buzeşti 1357 . 

Autorul vizitează oraşul Turnu 

y 

Măgurele în 1906, pentru a-l întâlni pe 
unchiul său, căpitanul Chiriţescu. Din curtea 
unchiului său, Constantin Giurescu a 
mâncat struguri ţâţa vacii [e un soi altoit, 



1352 Ibidem. 

1353 Ibidem. 

1354 Ibidem. 

1355 Ibidem. 

1356 Idem, p. 20. 

1357 Ibidem. 



178 



aclimatizat în regiune, cel mai adesea de 
culoare albă n.n.] şi a călătorit cu barca pe 
Dunăre. Au plecat pe apă, până la Giurgiu, 
„cu un vapor cu zbaturi [paletele roţilor de 
propulsie ale vaporului n.n.], iar de la 
Giurgiu cu trenul" 1358 . 

Prefera ambarcaţiunile în locul trenu- 
rilor 1359 . 

De pe strada Frumoasă, în 1907, familia 
s-a mutat pe strada Ştirbei Vodă, la nr. 
164 1360 . Casa, cu „patru camere, hol, depen- 
dinţe şi o curte mare, cu câţiva pomi şi o 
boltă de vită" era situată în fata Bisericii 
Sfântul Ştefan (Cuibul cu barză), pe când 
paroh era Părintele Ionescu, „un preot falnic, 
înalt, cu barbă mare; ne uitam cu mult 
respect la el şi chiar cu oarecare teamă. La el 
ne-am spovedit pentru întâia oară - atunci 
am văzut că, în realitate, era un om blând - 
şi ne-am împărtăşit" 1361 . 

Pe când era şcolar, negustorul 
ambulant le vindea „zaharicale şi covrigi" 1362 . 

însă bragagiul 1363 de pe strada Berzei îşi 
avea dugheana 1364 lui, unde vindea rahat, 
pistil 1365 , acadele şi „alte bunătăţi" 1366 . 



1358 Ibidem. 

1359 Ibidem. 

1360 Idem, p. 21. 

1361 Ibidem. 

1362 Idem, p. 22. 

1363 Care vindea bragă: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Brag%C4%83 . 

1364 Prăvălia. 

1365 O pastă de fructe, uscată, vândută ca dulci. 

1366 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 22. 



179 



Constantin Giurescu a făcut clasa întâi 
la şcoala Cuibul cu barză, începând cu 
septembrie 1908 1367 . A terminat tot aici clase- 
le primare. în 1912 1368 . 

Primul mort pe care 1-a văzut în viaţa sa 
a fost o fată. „M-am dus s-o văd; era întinsă 
în coşciug, într-una din odăile casei, cu biata 
maica-sa plângând la căpătai 5 . 



Autorul ne spune că nu a jucat fotbal în 
timpul claselor primare pentru că „abia 
începea [fotbalul] să se introducă la noi în 
ţară" 137 °. Adică e un sport importat la înce- 
putul secolului al XX-lea. 

La liceu se juca oină 1371 , care era „jocul 
sportiv tradiţional românesc" 1372 , despre care 
tinerele generaţii nu mai ştiu nimic. Nici eu 
n-am văzut până acum vreun meci de oină. 
Nu ştiu cum arată jocul. Şi nici n-am văzut 
vreodată vreun meci televizat. 

Şi la începutul secolului al 20-lea, 
românii puteau cumpăra broşuri de la 
chioşcurile de ziare stradale 1373 . 

în 1910, familia Giurescu cumpără două 
case pe strada Berzei, cele de la numerele 75 
şi 73 1374 . Care au devenit numerele 49 şi 47. 
Cumpărate pe credit 1375 . 



1367 Ibidem. 

1368 Ibidem. 

1369 Idem, p. 25. 

1370 Idem, p. 29. 

1371 Ibidem. 

1372 Ase vedea: 

http : / / r o . wikipe dia.org/wiki/ Oin%C4%83 . 

1373 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 29. 

1374 Idem, p. 32. 

1375 Ibidem. " 



i8o 



Aici, în noile lor case cu curţi, au 
plantat un măr, un păr, un gutui, un cireş, 
un nuc şi doi brazi la stradă 1376 . 

Sora autorului, Elena, se naşte pe 25 
mai/ 7 iunie 1910 1377 . 

în 1912, autorul vede locomotiva Pacific, 
construită la Hannover, în Germania, de 
către Maffei, care atingea viteza de 126 de 
kilometri pe oră 1378 . 

în Piaţa Matache Măcelaru, care era 
situată „aproape de capătul străzii Berzei", pe 
lângă carne, se comercializau brânză şi 
smântână, legume, fructe şi tot felul de alte 
produse 1379 . Iar despre Matache, autorul 
bănuieşte că a trăit „în prima jumătate a 
secolului [al 19-lea n.n.] sau pe la 1850" 1380 . 

Doctorul familiei Giurescu: Haralambie 
Botescu. „Era înalt, purta barbă şi mustăţi şi 
avea o voce puternică" 1381 . 

înainte şi după primul război mondial, 
pe strada Berzei a funcţionat tramvaiul nr. 
12, care era tras de un singur caP 82 . 

Oltenii veneau la Bucureşti cu 
produse 1383 . Cu coşuri late, împletite sau cu 
vasele atârnate de cobiliţă 1384 . 

Cobiliţa, în imaginea infra, e lemnul 
îndoit de pe umărul ţărăncii, cu cioc de fier 



1376 Idem, p. 33. 

1377 Ibidem. 

1378 Idem, p. 34-35. 

1379 Idem, p. 35. 

1380 Ibidem. 

1381 Ibidem. 

1382 Idem, p. 36. 

1383 Ibidem. 

1384 Idem, p. 37. 



i8i 



la ambele extremităţi, cu care căra două 

y y 

vedre de apă în acelaşi timp. 



în secolul al 20-lea aveam o cobilită 
acasă, la Scrioaştea. Dar pe care o păstram ca 
element de arhivă. La fel ţineam si războiul 

y y 

de ţesut, la care mamaia Floarea a lucrat 
puţin, câteva preşuri, apoi 1-a strâns. Numai 
oamenii mai săraci, în timpul comunismului, 
duceau laptele la Lăptărie 1385 cu cobiliţa. Cei 
mai mulţi cărau laptele cu căruţul sau 
căruţa. 

y 

Si oltenii vindeau la Bucureşti 

y y 

zarzavaturi, fructe, peşte, iaurt, găini, gaz, 
oţet, cărbuni, flori, miei, vin 1386 . Femeile din 
satele învecinate Bucureştiului, veneau cu 
lapte covăsit [prins] iar geamgiii din Munţii 
Apuseni veneau cu geamuri, cu curse 1387 şi 



13 5 Erau punctele oficiale, din fiecare sat, în care 
statul român comunist strângea laptele de la oameni contra 
cost. Când comunismul a căzut, ţăranii au fost nevoiţi să 
plece cu laptele în spate la oraş, pentru ca să îl vândă într- 
un mod umilitor. 

1386 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 37. 

13 7 Pentru şoareci şi şobolani. 




182 



grătare 13 din sârmă, cu făraşe, tăvi, vase de 
tinichea şi căldări din tablă groasă 1389 . 

Evreii din Văcăreşti si Dudesti 

y y y 

strângeau hainele vechi, pentru ca să le 
vândă la hala de vechituri. Bulgarii, albanezii 
şi turcii vindeau la Bucureşti bragă, pistil şi 
salep (un fel de bragă fierbinte), rahat, 
îngheţată şi limonadă 1390 . 

Ţiganii strângeau fierul vechi sau 
reparau şi spoiau (le curăţau de negreaţă) 
vasele de aramă. Ei vindeau floricele (ceea ce 
noi numim azi pop-corn; un porumb special, 
cu boabe albe, care înfloresc când sunt 
coapte sub capac n.n.), urzicele (nu ştiu la ce 
se referă autorul n.n.) şi porumb fiert, 
ghiocei şi crizanteme 1391 . Tot ţiganii vindeau 
piepteni de os, cuţite cu plăsele de os, cion 
(o rădăcină de plantă care scotea petele) şi 
puneau cozi la topor 1392 . 

Butnarii puneau doage şi funduri la 
butoaie 1393 . 

La Scrioaştea, acţiunea de consolidare a 
butoaielor, la sfârşitul secolului al 20-lea, se 
numea păpurire. Pentru că, printre doage, se 
punea papură, într-un anume fel introdusă, 
pentru ca să nu se infiltreze vinul printre 
doage. Cei care nu făceau această opera- 
ţiune, părut banală sau neimportantă, aveau 
probleme cu butoaiele, pentru că vinul se 

1388 Grătare pentru fript carne şi vegetale afară, în 
curte. Dar şi grătare pentru sobe. 

1389 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 37- 

38. 

1390 Idem, p. 38. 

1391 Ibidem. 

1392 Ibidem. 

1393 Ibidem. 



183 



prelinge prin crăpăturile dintre doage, chiar 
dacă butoaiele se umflă când sunt umplute. 
Si autorul aminteşte de acest lucru: 

y y 

butnarii „reparau butoaiele de pus varză la 
murat strângându-le cercurile, după ce 
trăseseră câte un fir de papură între doage şi 
înlocuiseră pe cele stricate" 1394 . Şi e folosită 
papura pentru că se umflă la contactul cu 
vinul. 



Tot oltenii vindeau miezuri de nucă în 
Bucureşti 1395 . Lucru pe care acum îl fac 
ţiganii, la colţ de stradă... până vine poliţia 
şi. ..fug care încotro. 

în copilăria autorului, gramofoanele 
erau un lux şi cinematografele abia apă- 
reau 1396 . Circul Sidoli era pe strada 
Sapientei 391 . 

Ţiganii ursari veneau la Bucureşti cu un 
urs legat cu un lanţ. Şi puneau ursul să joace, 
în timp ce i se cânta 1398 . 

în 1909, tatăl autorului devine membru 
corespondent al Academiei Române 1399 . 

în septembrie 1912, autorul dă examen 
pentru a intra la Liceul Gheorghe Lazăr, 
unde a intrat primul 1400 . 

A învăţat Latina cu Prof. Constantin 

y 

Nedelcu 1401 . Totodată a învăţat si Germana si 

y y y 

Franceza în liceu 1402 . 



1394 Idem, p. 38-39. 

1395 Idem, p. 39. 

1396 Ibidem. 

1397 Idem, p. 40. 

1398 Ibidem. 

1399 Ibidem. 

1400 Idem, p. 41. 

1401 Idem, p. 49. 



184 



Fagurele de miere de la bunicul său 14 ° 3 . 

Cunosc şi eu expresia „fruntea 
ţuicii" 1404 : e vorba de ţuica aceea care curge 
prima oară din cazan şi care e mai tare. ..pe 
care ţăranii o pun aparte, în alte sticle, decât 
cea care curge la urmă, care e mai slabă. 

Ţuica păstrată în vase de gorun sau de 
dud 14 ' 5 . 

Autorul foloseşte cuvântul povarnă 
pentru clădirea şi instalaţia de făcut ţuică 14 ° 6 . 

La Scrioaştea ea se numea cazan. 
„Mergem la cazan să facem ţuică". Exista o 
singură instalaţie sătească în timpul comu- 
nismului. ..dar mai toate gospodăriile aveau 
una, de dimensiuni mici, acasă. 

Şi cazan însemna, deopotrivă, atât 
instalaţia de aramă, folosită acasă, în care se 
punea boştina (strugurii fermentaţi), din 
care reieşea ţuica dar si clădirea, de două 

y y y 7 

camere, cu un cazan mare, industrial, în care 
se producea ţuica şi care deservea un întreg 
sat. Oamenii veneau aici, dacă nu aveau 
instalaţie acasă, şi făceau ţuica. 

în 1910, Constantin Giurescu a vizitat 
localitatea Buşteni 1407 . în 1915 a fost la 
Telega, unde se făceau băi sărate (ocnă de 
sare) 14 ° 8 . în 1912, la Telega, i-a văzut pentru 
prima dată pe regele Carol şi regina 
Elisabeta 1409 . 



1402 Idem, p. 52. 

1403 Idem, p. 62. 

1404 Idem, p. 63. 

1405 Ibidem. 

1406 Idem, p. 64. 

1407 Ibidem. 

1408 Ibidem. 

1409 Idem, p. 65. 



i8 5 



în septembrie 1914 a fost dus, cu şcoala, 
la catafalcul regelui Carol 1410 . 

Tot în 1914, de unul singur, s-a dus la 
Galaţi, la familia Chiriţescu, pe care o 
vizitase si la Turnu Măgurele 1411 . Si Galatiul 

y O y y 

avea tramvaie în 1914 1412 . în 1913 fusese la 
Ploieşti şi atunci se ridicau acoperişurile 
peroanelor 1413 . 

A văzut, în 1913, avionul lui Aurel 
Vlaicu zburând „pe sus, pe deasupra străzii 
Ştirbei Vodă, la vreo trei sute de metri 
înălţime" 1414 . însă îl vede şi mort pe Aurel 
Vlaicu, în morga Spitalului Militar, „în sicriu, 
cu un buchet de flori pe piept. M-a 
impresionat faţa lui osoasă, cu trăsături 
puternice, aş putea zice dure. Ochii erau 
închişi, nu se vedea nicio urmă de rană sau 

y 7 

zgârietură" 1415 . 

în 1915, Austro-Ungaria îşi făcuse un 
plan de tratative, pentru ca în locul Transil- 
vaniei, România să primească Suceava, Gura 
Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra 
Dornei, chiar întreaga Bucovină, până la 
Nistru şi Ceremuş. Numai că el nu s-a 
derulat 14 ' 16 . 

O copie a acestui dosar [Haus-Hof- 
und-Staatsarchiv] se află în Arhivele Centrale 
de Stat din Bucureşti 1417 . 

y 

1410 Ibidem. 

1411 Idem, p. 65-66. 

1412 Idem, p. 66. 

1413 Ibidem. 

1414 Idem, p. 66-67. 

1415 Idem, p. 67. 

1416 Idem, p. 68. 

1417 Idem, p. 68-69. 



i86 



Tot în 1915, autorul a văzut pentru 
întâia oară marea. A locuit pentru o 
săptămână la Urziceni, apoi a ajuns la 
Constanţa. Dimpreună cu regimentul 75 de 
infanterie, pentru că unchiul său era 
comandantul regimentului 1418 . 

Puşca de calibrul 12 şi cum a ajuns 
vânător 1419 . „N-am tras nici în turturele, nici 
în lebădă şi cerb; am vânat în schimb iepuri, 
vulpi, lupi, mistreţi, raţe şi gâşte sălbatice; n- 
am ajuns să împuşc urs" 1420 . 

în n. 1, p. 70, fiul autorului spune că 
tatăl său a deţinut trei arme până în aprilie 
1950 (de calibru 12, 16 şi o carabină) şi că ele, 
fără nicio explicaţie, i-au fost confiscate de 
către comunişti. în ziua de 6 mai 1950, 
Constantin C. Giurescu a fost întemniţat la 
Sighet. 

La Constanţa, „în dreptul Cazinoului", 
în 1915, era „un mic port de bărci pentru cei 
ce voiau să facă scurte excursii în larg" 1421 . La 
Constanţa, autorul intră în primul mare 
restaurant pe care 1-a văzut 1422 . 

în 1916 vorbeşte despre instalarea 
centralei telefonice de la Chiojd 1423 . 

Iar în noaptea de 14 spre 15 august 1916, 
cu goarna de la primărie şi prin tragerea 
clopotelor, s-a declarat mobilizarea. înce- 
perea războiului 1424 . 



1418 Idem, p. 69. 

1419 Idem, p. 70. 

1420 Ibidem. 

1421 Ibidem. 

1422 Ibidem. 

1423 Idem, p. 71. 

1424 Ibidem. 



187 



Germanii bombardează Bucureştiul. 
„Una din bombe a căzut pe strada Berzei, nu 
departe de casa noastră, alta pe strada 
Atena, altele lângă Arhivele Statului. Câteva 
bombe au căzut în Piaţa Mare, unde fiind 
lume adunată, au fost mai multe victime. 
Urmele lăsate în zidurile clădirilor de 
bombele aruncate s-au mai văzut încă multă 
vreme după război, până în 1929-1930" 1425 . 

în iunie-iulie 1941, Bucureştiul a fost 
bombardat de sovietici 1426 . 



„Sublocotenentul Pătrăşcoiu, [care] a 
capturat o baterie întreagă de tunuri 
germane şi câteva sute de prizonieri" şi 
Ecaterina Teodoroiu au fost eroii acelor 
clipe 1427 . 

în ziua de 23 noiembrie/ 6 decembrie 
1916, primele detaşamente germane ocupă 
Bucureştiul 1428 . 

Bucureştenii se zăvorâseră în case, pe 
când „bucătării de campanie nemţeşti erau 
instalate în curtea Palatului, pe Calea Victo- 
riei", iar „la Capşa - hotel, cofetărie, 
restaurant si cafenea - se instalaseră bul- 
garii" 1429 . 

Măsuri şi restricţii din partea 
ocupanţilor. 

Bucureştenii trebuiau să predea toate 
armele, după care le-au cerut „trăsurile, caii, 
bicicletele, zahărul care depăşea cantitatea 



1425 Idem, p. 73. 

1426 Ibidem. 

1427 Idem, p. 74. 

1428 Idem, p. 75. 

1429 Ibidem. 



i88 



de cinci kilograme de familie, gazul lampant, 
vasele de bucătărie şi cazanele de aramă, 
clanţele de la uşi, de alamă, precum şi un 
număr de saltele, cearşafuri, covoare şi 
blănuri" 1430 . 

Cei care nu respectau ordinul predării 
obiectelor erau pedepsiţi „cu şase luni de 
închisoare sau 3.000 de lei amendă sau 
ambele împreună" 1431 . 

Pe 24 aprilie 1917, ocupanţii au început 
să rechiziţioneze clopotele Bisericilor, pentru 
ca să facă din ele obuze 1432 . De această 
măsură a scăpat clopotul cel mare de la 
Mitropolie, pentru că fusese dăruit de regele 
Carol I 1433 . 

Bucureştiului şi judeţului Ilfov li s-a 
impus, în mai 1917, cheltuieli de 86 de 
milioane de lei faţă de ocupaţia germană 1434 . 
Restul ţării trebuia să plătească 215 milioane 
de lei. Prin emisiunea monetară, fară 
acoperire în aur, a Băncii Generale a Ţării 
Româneşti, ţara s-a îndatorat cu două 
miliarde 114 milioane de lei 1435 . 

Germanii exploatează în mod 
sistematic teritoriul românesc în 1917. 
Românii sunt lăsaţi doar cu minimum 
necesar, cât să nu moară de foame 1436 . 
„Grâne, vite, petrol, lemne de construcţie, 
lână, lapte, peşte, fructe - până şi măceşe, 



1430 Ibidem. 

1431 Ibidem. 

1432 Idem, p. 76. 

1433 Ibidem. 

1434 Ibidem. 

1435 Ibidem. 

1436 Ibidem. 



189 



ghindă şi jir - totul se strânge şi se cară în 
Germania; pe deasupra lădiţele de câte cinci 
kilograme de alimente pe care fiecare soldat 
[german] avea dreptul să le trimită săptă- 
mânal acasă" 1437 . Adică germanul lupta pe 
front si îsi întreţinea si familia lăsată acasă. 
Ridicolul e si mai mare. Pentru că în 

y 

fiecare sat românesc exista un ofiţer german, 
care avea „misiunea" de a strânge ouăle din 
sat 1438 . „Fiecare gospodină trebuia să aducă 
la sediul Komandaturei un număr de ouă pe 
lună, chiar dacă n-aveai găini" 1439 . 

Acelaşi ofiţer german detaşat la sat, îi 
trimitea pe copiii şcolari să strângă planta 
laptele cucului, pentru că din sucul ei se 
făcea cauciuc. Şi le plătea sticla de un litru 
cu preţul de 3 lei 144 °. 

în n. 1, p. 77, Dinu Giurescu vorbeşte 
despre continuarea practicii cotelor de către 
comunişti. 

y 

Comandantul ocupaţiei germane însă, 
atunci când „bulgarii au pus într-o noapte 
mâna pe o seamă de manuscrise slave de la 
Academie" şi au vrut să le ducă în Bulgaria, 
i-a reîntors, de undeva aproape de Giurgiu, 
la Bucureşti 1441 . 

y 

Autorul a început să înveţe limba 
engleză cu englezul H. Lolliot 1442 . A făcut 



1437 Ibidem. 

1438 Idem, p. 77. 

1439 Ibidem. 

1440 Ibidem. 

1441 Idem, p. 78. 

1442 Ibidem. 



190 

limba română cu Arhim. Scriban, pe care îl 
caracterizează drept „un zdrahon de om, 
înalt si voinic, cu voce răsunătoare si ştiind o 

y ' y y 

sumă de lucruri" 1443 . Probabil se referă la 
Arhim. Iuliu Scriban (1878-1949) 1444 . 

A făcut limba germană cu germanul 
Richter 1445 . 

Autorul a făcut clasa a 6-a „în localul 
şcolii normale Sfânta Ecaterina, din coasta 
Mitropoliei" 1446 . 

Moare tatăl autorului 1447 . 

în primăvara lui 1918, în guvernul 
Marghiloman, Simion Mehedinţi a ajuns 
ministrul Instrucţiunii publice 1448 . Mehedinţi 
era academician ca si tatăl autorului. Si 

y y 

înainte să moară tatăl autorului, Mehedinţi 

1 y 

i-a cerut acestuia să fie secretar general la 
Bucureşti 1449 . Acesta acceptă funcţia 1450 . 

Boala şi munca extenuantă i-au 
provocat moartea. Astfel, tatăl autorului 
moare în dimineaţa zilei de 15 octombrie 
1918 1451 . Va fi îngropat la Bellu, „într-o după- 
amiază tristă de octombrie, pe ploaie şi 
vânt" 1452 . Iar moartea lui, i-a produs 
autorului o negare a milostivirii lui Dumne- 

1443 Idem, p. 79. 

1444 A se vedea: 

http://biserica.0rg/WhosWho/DTR/S/IuliuScriban.h 

tml. 

1445 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 79. 

1446 Ibidem. 

1447 Idem, p. 82. 

1448 Ibidem. 

1449 Ibidem. 

1450 Idem, p. 83. 

1451 Ibidem. 

1452 Idem, p. 84. 



191 



zeu, pentru că a ajuns la concluzia nefastă 
cum că Dumnezeu „nu ţine seama nici de 
dreptate, nici de criteriile noastre pămân- 
teşti" 1453 . 

y 

Afectat de moartea tatălui său, autorul 
asistă la „defilarea armatei române şi a 
detaşamentelor aliate pe Calea Victoriei" 1 * 5 *. 

„M-am dus s-o văd [se referă la defilare 
n.n.] şi pentru un ceas am uitat de 
nenorocirea ce se abătuse asupra familiei 
noastre. Eram pe trotuar, în dreptul 
hotelului Frascati; lângă mine privea un 
maior francez, înalt, blond, cu patru trese la 
chipiu. 

Treceau ostaşii noştri, purtând căşti 
franceze, treceau în pas de defilare, şi lumea 
era fericită, nebună de bucurie; uralele şi 
aplauzele nu mai conteneau; li se azvârleau 
flori. 

Au făcut impresie şi detaşamentele 
aliate; englezii, cu căştile lor rotunde, cu 
boruri late, francezii în uniformele lor 
albăstrui, cu poalele mantăii [mantalei] 
răsfrânte şi prinse în nasturi şi, mai ales, 
senegalezii: înalţi, voinici, negri ca tăciunele 
şi arătându-şi dinţi albi - parcă şi mai albi, 
prin contrast, când râdeau" 1455 . 

Familia sa, formată din mamă si trei 
copii, toţi minori, primesc după moartea 
tatălui său pensia de 750 de lei lunar 145 . însă, 

1453 Ibidem. 

1454 Idem, p. 85. 

1455 Ibidem. 

1456 Ibidem. 



192 



în decurs de doi ani, datorită devalorizării 
leului, pensia „n-a mai ajuns nici pentru 

* "14S7 

mâncare . 

înainte de primul război mondial, leul 
românesc era superior francului elveţian. Şi 
acest lucru se datora cererii „de grâu 
românesc pe piaţa occidentală, întrucât 
grâul nostru era mai bogat în gluten, deci 
mai hrănitor decât alte soiuri de grâu" 1458 . 

Devalorizarea leului s-a produs din 
cauza războiului 1459 . 

în 1919, din cauza sărăciei, în România 
s-a mâncat mămăligă de mei, aşa cum 
mâncaseră strămoşii noştri înainte de a se 

y y 

introduce porumbul 1460 . 

îl roagă pe Prof. Vasile Pârvan, prieten 
cu tatăl său, ca să îi autorizeze faptul de a 
urma cursul de limbă greacă ţinut de Asist. 
Papazolu 1461 . 

începe să-1 audieze şi pe Pârvan 1462 . 

Despre „marele act al Unirii, din 1 
decembrie 1918", a aflat din gazete 1463 . 

Din ziarul Universul, din 6 decembrie 
1918, autorul află că „numărul participanţilor 
la Marea Adunare [de la Alba Iulia, din 1 
decembrie 1918,] a fost de peste 150.000 de 
oameni" 1 * 6 *. în 1919 îşi publică primul său 



1457 Ibidem. 

1458 Ibidem. 

1459 Idem, p. 86. 

1460 Idem, p. 86-87. 

1461 Idem, p. 88. 

1462 Ibidem. 

1463 Idem, p. 89. 

1464 Ibidem. 



193 



articol 1465 . O recenzie, în care demontează 
opinia celui recenzat, a Prof. Ştefan Longi- 
nescu, demersul său critic ducând la 
nepublicarea celui de al doilea volum al cărţii 
profesorului. Era doar elev de liceu 466 ... 

Ion I. C. Brătianu, în 1919, dorea să 
mute capitala României de la Bucureşti în 
sudul Transilvaniei, în regiunea Făgăraşului, 
pentru că acolo era de I0C 1467 . 

însă ideea mutării capitalei era o modă 
a timpului. Turcii îşi mutaseră capitala de la 
Constantinopol la Ankara, la fel şi brazi- 
lienii, renunţând la Rio de Janiero, iar ruşii 
au părăsit Petrogradul/ Petersburgul şi au 
mutat capitala la Moscova 1468 . 

în iarna lui 1920-1921 îşi face primul 
palton 1469 . 

însă lăsându-1 într-o zi la garderoba 
bibliotecii Academiei, cineva i-a furat 
paltonul. Bianu 147 °, directorul bibliotecii 
Academiei, nici nu a vrut să audă de plata 
pentru palton 1471 . „Aşa că am plecat în haină, 
în toiul iernii, gândindu-mă că directorul 
bibliotecii a uitat de vremea, când, fecior de 
ţăran sărac din mijlocul Transilvaniei, ştia 
ce-i lipsa şi cât de greu se făcea o haină" 1472 . 

1465 Idem, p. 90. 

1466 Ibidem. 

1467 Idem, p. 91. 

1468 Ibidem. 

1469 Idem, p. 97. 

1470 Acad. Ioan Bianu: 

http :/ /www.biblacad.ro/IoanBianu2 .html . 

1471 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 97. 

1472 Ibidem. 



194 



însă în 1927, când Ioan Bianu s-a 
pensionat şi a fost cinstit cu o masă la 
restaurantul Cina, autorul, pe atunci 
profesor agregat, a luat cuvântul „în numele 
corpului didactic" 1473 . „Am acceptat. I-am 
făcut deci elogiul academic - fară să 
amintesc, bineînţeles, ceva din experienţele 
mele personale în privinţa raporturilor cu el 
- şi m-am gândit că soarta îşi are ironiile ei 
imprevizibile" 1474 . 

Constantin C. Giurescu se înscrie la 
facultate la Istorie-Geografie 1475 . Licenţa lui, 
Marile dregătorii în secolele XIV-XV, se 
transformă în teză de doctorat 1476 . 

în 1919 îl întâlneşte pe Alexandru 
Rosetti, care fusese student al tatălui său 1477 . 
Acesta îi dăruieşte cursul lui Ovid 

y 

Densuşianu, pe care îl editase şi autorul va fi 
prieten cu Rosetti pentru aproape 60 de 
ani 1478 . 

Şi-a dat licenţa în 3 ani în loc de patru, 
în 1922, cu menţiunea „magna cum 
laude" 1479 . Un an de zile a urmat seminarul 
de italiană al Prof. Ramiro Ortiz şi al Asist. 
Anita Belciugăţeanu 1480 . 

Autorul regretă că nu a putut învăţa 
limbile turcă şi maghiară 1481 . Pentru că, în 



1473 Ibidem. 

1474 Ibidem. 

1475 Idem, p. 98. 

1476 Idem, p. 101. 

1477 Ibidem. 

1478 Ibidem. 

1479 Ibidem. 

1480 Ibidem. 

1481 Idem, p. 102. 



195 



ceea ce-i priveşte pe „cercetătorii în istoria 
românilor - în întreaga istorie a românilor - 
pregătirea [lor] ştiinţifică implică o 
cunoaştere de multe limbi clasice si 

j y 

moderne: latina, greaca şi vechea slavonă, 
apoi franceza, germana, engleza, italiana, 
rusa, ungara şi turca; un ideal greu de 
realizat" 1 ^. 

începând cu p. 102, autorul îşi exprimă 
recunoştinţa faţă de profesorii săi. Primul 
enumerat: Dimitrie Onciul 1483 . Fiind preşe- 
dinte al Academiei, la înmormântare a fost 
omagiat de Vasile Pârvan 1484 . 

Despre Vasile Pârvan autorul spune: 
„am avut nu numai admiraţie şi respect 
[pentru el], dar şi afecţiune" 1 ^ 5 . 

Mama autorului moare în toamna lui 
1920, la Chiojd, „de tifos cu complicaţie 
flebită" 1486 . După acest eveniment dureros, 
Vasile Pârvan 1-a chemat şi i-a propus să fie 
asistent la Muzeul Naţional, pe care-1 
conducea 1487 . Pe atunci era în anul al 2-lea de 
facultate 1488 . Cu ajutorul său ajunge să dea şi 
examenul de docenţă, deşi nu îşi terminase 
doctoratul. A împărţit teza doctorală în două 
şi a făcut astfel rost şi de lucrarea pentru 
docenţă. Pârvan a făcut parte din „comisia 
de examinare la docenţă" cât si din aceea 



1482 Ibidem. 

1483 Ibidem. 

1484 Idem, p. 103. 

1485 Ibidem. 

1486 Ibidem. 

1487 Idem, p. 104. 

1488 Ibidem. 



pentru „gradul de profesor universitar 
agregat, în 1927, şi a alcătuit ambele 
rapoarte" 1489 . 

împreună cu Pârvan, autorul participă, 
în septembrie 1921, la săpăturile arheologice 
de la Histria 1490 . Şi aici a asistat „la 
descoperirea caloriferului care aducea aerul 
cald la băi, cât şi la descoperirea mozaicului 
acestei băi, apoi la [descoperirea] inscripţiei 
cu „laii" şi a o sumă de piese mărunte dintre 
care şi o gemă antică. Meseria de arheolog e 
pasionantă şi înţeleg de ce mulţi dintre tineri 
se îndreaptă spre această carieră" 1491 . 

A rămas prieten cu Pârvan şi după ce a 
ajuns profesor. 

„îl vizitam acasă, în vechea clădire care 
era pe locul unde se înalţă azi blocul ce 
formează coltul din sus al Căii Victoriei cu 

y 

strada Biserica Amzei; avea acolo un 
apartament (al soacrei sale!). 

Acolo i-am dus, în manuscris, în 1926, 
prima mea lucrare care s-a publicat în 
„Memoriile Secţiunii Istorice" ale Academiei, 
lucrarea intitulată Organizarea financiară a 
Ţării Româneşti în epoca lui Mircea cel 
Bătrân; tot acolo şi pe cea de a doua, despre 
Nicolae Milescu Spătaru, publicată în 
aceleaşi „Memorii"" 1492 . 

După ce a terminat Getica, Pârvan i-a 
dat lui Giurescu un exemplar de lux al cărţii, 
cu dedicaţia: „Iubitului meu şcolar şi coleg, 

1489 Idem, p.105. 

1490 Ibidem. 

1491 Idem, p. 106-107. 

1492 Idem, p. 107. 



197 



cu dragoste şi încredere, V. Pârvan" 1493 . Şi-a 
luat rămas bun de la Pârvan pe patul de 
spital. „Sta întins pe pat, cu faţa palidă, doar 
ochii îi ardeau, mi-a făcut un semn cu mâna, 
parcă de rămas bun" 1494 . 

Printre cei pe care „soarta rea" i-a luat 
poporului român, Giurescu îi aminteşte pe 
Mihail Eminescu, Panait Cerna 1495 , Ion 
Andreescu 1496 , Aurel Vlaicu, Constantin Giu- 
rescu, Traian Lalescu 1497 , Vasile Bogrea 1498 , 
Gheorghe Vâlsan 1499 , Alexandru Sahia 1500 , 
Mihail Sebastian şi Vasile Pârvan 1501 . 

A audiat cursurile si seminariile lui 

y 

Nicolae Iorga 1502 . Cursurile sale erau „foarte 
atrăgătoare" 1503 , prin „mulţimea de fapte şi 
sugestii" dar şi prin „referirile permanente la 
contemporaneitate" 1504 . Despre cum a aflat şi 
publicat textul pisaniei Bisericii lui Vlad 
Ţepeş de la Târgşor 15 ° 5 . însă Giurescu afirmă: 



1493 Idem, p. 110. 

1494 Idem, p. m. 

1495 A se vedea: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Panait_Cerna . 

1496 Idem: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Andreescu. 

1497 Idem: 

http :/ /ro . wikipedia . org/wiki/Traian_Lalescu . 

1498 Idem: 

http :/ /ro .wikipe dia . org/ wiki / Vasile_Bogr ea . 

1499 Idem: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/George_V%C3%A2lsan. 

1500 Idem: 

http :/ /ro .wikipe dia . org/ wiki / Alexandru_Sahia . 

1501 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit., p. 111. 

1502 Ibidem. 

1503 Ibidem. 

1504 Idem, p. 111-112. 

1505 Idem, p. 112. 



198 



„nu mă simt şi nu mă consider cirac al lui 
Iorga, n-am luat de la el nici metodă, nici 
concepţie istorică" 1506 . El a mărturisit că îşi 
datorează formaţia sa academică tatălui său, 

y 7 

apoi lui Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul, 
Simion Mehedinţi si Demostene Russo 15 ° 7 . 

y y 

Russo era „tipul eruditului", care 
investiga detaliul în săptămâni si luni de-a 
rândul 1508 . 

„Unul din cursurile cele mai frecventate 
şi ascultate cu interes şi plăcere era cursul 
lui Simion Mehedinţi, titularul catedrei de 
geografie şi antropogeografie" 15 ° 9 . Şi autorul 
îl consideră pe Mehedinţi ciraci ucenic al lui 
Titu Maiorescu 1510 . 

Prima excursie la geografie, autorul a 
făcut-o în 1920, când vizitează Giurgiu, 
Turtucaia, Silistra si Cernavodă 1511 . 

y y 

Atunci a cunoscut-o pe fiica lui 
Mehedinţi, Maria-Simona, „care mi-a făcut o 
impresie extraordinară: era frumoasă - o 
frumuseţe naturală, sănătoasă - şi inteli- 
gentă, încât de-a dreptul te intimida" 1512 . 

în anul 3 de facultate a făcut o lucrare 
de seminar la Prof. Mehedinţi, împreună cu 
P. P. Panaitescu, numită Hotarele şi popu- 
laţia Bugeacului 1513 . însă când trebuiau să 
publice articolul, Giurescu şi-a dat seama că 

1506 Idem, p. 114. 

1507 Ibidem. 

1508 Idem, p. 115. 

1509 Idem, p. 117-118. 

1510 Idem, p. 118. 

1511 Ibidem. 

1512 Idem, p. 119. 

1513 Ibidem. 



199 



Panaitescu greşise hotarele în harta pe care o 
făcuse. De aici a tras concluzia că „lucrurile 
[făcute] în colaborare comportă şi o parte de 
risc. Afară, bineînţeles, de cazul când cola- 
boratorul e o persoană de care eşti tot aşa de 
sigur ca de tine însuţi" 1514 . 

în 1922, după licenţă, la sfatul lui 
Pârvan, Constantin Giurescu îşi dă 
,,examen[ul] de capacitate pentru toate 
materiile" şi s-a înscris, ca materii principale, 
la Istorie şi Geografie 1515 . 

A dat examenele în februarie 1923 1516 . 3 
luni de pregătire şi trebuia să cunoşti toată 
materia pe care trebuia să o predai în cele 8 
clase de liceu 1517 . 

A dat 6 examene la Istorie si 6 la 

y 

Geografie, din februarie până în mai 1923. La 
Istorie, în urma examenelor, a primit media 
9, 75 iar la Geografie media 9, 81 1518 . Fiind 
pus să îşi aleagă catedra, autorul a ales 
catedra de Istorie de la Liceul Unirea din 
Focşani, unde fusese profesor şi tatăl său 1519 . 

A fost profesor la Focşani doar... o 
singură oră şi aceea „un examen de corigenţă 
în toamnă" 1520 . Pentru că, în unanimitate, 
consiliul Facultăţii de Litere 1-a recomandat 

y 

pentru „locul vacant de membru ce se ivise 
la Scoală Română din Franţa" 1521 . 



1514 Ibidem. 

1515 Idem, p. 121. 

1516 Ibidem. 

1517 Idem, p. 122. 

1518 Ibidem. 

1519 Ibidem. 

1520 Ibidem. 

1521 Ibidem. 



200 



în toamna lui 1923, autorul pleacă la 
Paris 1522 . Pleacă cu trenul, cu expresul 
Arlberg, trecând prin Budapesta, Viena, 
Tirol, Basel 1523 . Prima sa călătorie în străină- 
tate 1524 . 

A ajuns în Gara de Est din Paris, 
dimineaţa, într-o zi mohorâtă şi ploioasă, 
după două zile şi două nopţi de drum 
şi. ..nedormit 1525 . 

Ajunge cu un taxi în gara Luxemburg şi 
cu trenul la Fontenay 1526 . Se instalează în 
camera unde stătuse până atunci un alt 
român şi are prima surpriză în materie de 
servit masa în Franţa: chelnerul francez nu 
servea masa fără vin 1527 . Pentru că „un 
lucrător francez consuma zilnic minimum 
doi litri de vin" 1528 . 

Vizitează Parisul împreună cu Virgil 
Bogdan 1529 . începe să-şi pregătească doctora- 
tul pentru la Bucureşti şi deschide noi şanti- 
ere de cercetare 1530 . 

Studiază la Biblioteca Naţională din 
Paris 1531 . Aici a găsit „un preţios document de 
la Alexandru cel Bun, din 11 februarie 1400: 
cel dintâi document intern al acestui 
voievod. Am găsit, de asemenea, tot la 



1522 Idem, p. 124. 

1523 Ibidem. 

1524 Ibidem. 

1525 Idem, p. 126. 

1526 Idem, p. 127. 

1527 Idem, p. 128. 

1528 Ibidem. 

1529 Idem, p. 129. 

1530 Idem, p. 130. 

1531 Ibidem. 



201 



manuscrise, un chestionar francez de la 
începutul secolului al XVIII-lea asupra 
Moldovei şi Ţării Româneşti cu răspunsurile 
respective, chestionar care mi-a prilejuit un 
studiu publicat în „Melanges" din 1924" 1532 . 

Despre catedrala romano-catolică 
Notre Dame din Paris, autorul afirmă că 
„este... catedrala reprezentativă a genului, 
prin proporţiile reuşite, prin echilibrul 
perfect al diferitelor părţi componente. E 
puternică, fără a fi masivă, e elegantă, fără a 
fî căutată. Este o creaţie tipică a spiritului 
francez, caracterizat prin măsură, logică şi 
artă" 1533 . 

în 1929, Giurescu a văzut pentru prima 
oară Biserica Sfânta Sofia din Constanti- 
nopol. Pe care a revăzut-o de mai multe 
ori 1534 . Şi despre care spune că e o reuşită 
arhitectonică 1535 . „Nicăieri bolta care domină, 
de la marea înălţime, spaţiul uriaş închis 
între ziduri, nu poate fi egalată de plafonul 
catedralelor" 1536 . 

în primele săptămâni în Franţa, autorul 
vizitează mormântul lui Napoleon I 1537 . 
Vizitează muzeul Cluny, „situat tot pe malul 
stâng al Senei, ca şi Panteonul, ca şi 
Sorbona, ca şi Invalides. Se mai văd [şi azi] 
resturi din termele ridicate de împăratul 
roman Iulian Apostatul (361-363 )" 1538 . 



1532 Idem, p. 131. 

1533 Idem, p. 136. 

1534 Ibidem. 

1535 Idem, p. 137. 

1536 Ibidem. 

1537 Ibidem. 

1538 Ibidem. 



202 



Sutele de soiuri de vinuri franţuzeşti 1539 . 
Munca de cercetare în Biblioteca Naţională 
din Paris 1540 . 

în 1925 a vizitat oraşul Rennes, capitala 
Normandiei 1541 . Dar si oraşele Verdun, Vaux 

y y y 

si Douaumont 1542 . Vizitează catedrala din 

y 

Reims. De aici la Nancy, „capitala bogatei 
provincii Lorena, unde am admirat palatul 
ducal, cu faimosul lui grilaj" 1543 . 

Cu automobilul, la viteza de 90 km pe 
oră, a făcut o plimbare la Bar-le-Duc şi Pont- 
â-Mousson 1544 . De mai multe ori la 
Versailles 1545 şi o singură dată la Operă 1546 . 

In toamna lui 1925, Constantin 
Giurescu se întoarce în România, cu teza 
doctorală deja redactată. Trebuia doar să o 
transcrie 1547 . A transcris-o în octombrie 1925 
şi în noiembrie era gata pentru a o susţine. 

Raportul (referatul principal de azi n.n.) 
asupra tezei a fost făcut de Nicolae Iorga 1548 . 
Comisia de examinare, alături de Iorga, a fost 
compusă din Pârvan, Russo, P. Cane el şi 
decanul facultăţii, Charles Drouhet 1549 . 

Devine Doctor în Filosofie şi Litere, cu 
menţiunea Magna cum laude 1550 . 



1539 Idem, p. 139-140. 

1540 Idem, p. 144. 

1541 Idem, p. 145. 

1542 Idem, p. 146. 

1543 Ibidem. 

1544 Ibidem. 

1545 Idem, p. 147. 

1546 Ibidem. 

1547 Idem, p. 148. 

1548 Ibidem. 

1549 Idem, p. 149. 

1550 Ibidem. 



203 



Se prezintă şi la examenul de docenţă, 
după 10 zile de la primirea titlului de 
Doctor 551 . Teza doctorală avea 164 de pagini 
în 8°. 

Pentru examenul de docenţă avea 

y 

nevoie de o carte de circa 100 de pagini. 
Editura Socec i-a cerut 35.000 de lei pentru 
publicare şi el a cerut- o publicată în 6 
zile 1552 . Despre preţul cărţii, Giurescu spune: 
35.000 de lei „reprezenta de şapte ori salariul 
meu lunar de profesor secundar" 1553 . 

Grigore Tăuşan îz" împrumută banii 
pentru publicare 1554 . Comisia examenului de 
docenţă a fost alcătuită din Iorga, Pârvan, 
Russo, Cancel si Ilie Minea de la Iasi 1555 . 

7 y y 

După examen, Pârvan îl invită la masă, 
la restaurantul Boulevard, „unde mânca în 
mod obişnuit" si îl anunţă că va fi 

y y y 

Conferenţiar de Istoria Modernă a Româ- 
nilor, la facultate, începând cu ziua de 1 
ianuarie 1926 1556 . Lucrul s-a adeverit! 
Giurescu a primit adresă oficială, pentru a se 
prezenta la Ministerul Instrucţiunii Publice şi 
a depus jurământul cerut de lege pentru ca 
să devină Conferenţiar 1557 . 

Jurământul s-a făcut cu mâna pe Sfânta 
Cruce 1558 , în faţa lui Iuliu Valaori, secretar 
general al ministerului 1559 . 



1551 Ibidem. 

1552 Ibidem. 

1553 Ibidem. 

1554 Idem, p. 150. 

1555 Ibidem. 

1556 Idem, p. 151. 

1557 Idem, p. 153. 

1558 Ibidem. 



204 



în primăvara lui 1926, tot Valaori îi va 
propune să fie director al Aşezământului 
Cultural Ion C. Brătianu 560 '. Acceptă şi îl 
conduce 4 ani, până în iunie 1930 1561 . în 1927 
îl cunoaşte pe Ionel Brătianu 1562 . 

Autorul se logodeşte în martie 1926, în 
mod oficial (neoficial din iunie 1923), pe 12 
aprilie 1926 are loc cununia civilă iar pe 15 
aprilie 1926 se cunună religios în Biserica 
Domnita Bălasa 1563 . 

y y 

Taina Sfintei Cununii le-a fost slujită de 
PS Tit Simedrea, ierarhul fiind pentru prima 
dată când cununa pe cineva 1564 . Iar căsătoria 
lor a fost pentru toată viaţa, pe 15 aprilie 1976 
împlinind 50 de ani de căsătorie 1565 . 

în ziua de 15 februarie 1927 s-a născut 
primul lor copil: Dinu Giurescu 1566 , actualul 
academician. 

Pe 21 noiembrie 1928 s-a născut Dan iar 
în 2 decembrie 1930 Mona 15<57 . 

în vara lui 1926 locuieşte la soacră, la 
Vladomira, la 30 de km de Iaşi 1568 . Ciorba de 
peşte pregătită pe malul râului 1569 . Plus două 
linguri de mujdei 1570 . 

1559 Ibidem. 

1560 Idem, p. 156. 

1561 Idem, p. 157. 

1562 Idem, p. 158. 

1563 Idem, p. 160. 

1564 Idem, p. 160-161. 

1565 Idem, p. 161. 

1566 Ibidem. 

1567 Ibidem. 

1568 Ibidem. 

1569 Idem, p. 165. 

1570 Idem, p. 166. 



205 



în Balta Brăilei, mujdeiul de usturoi, în 
turceşte, se spunea sarmâzac 1571 . 

Crap pe Dunărica de până la 4 
kilograme 1572 . „Crapul e peştele cel mai 
vânjos, cel care luptă mai mult când e agăţat 
la cârlig" 1573 . 

Bătrânul Pescăruş, pescar din tată 
pescar, din Turtucaia, i-a spus autorului un 
cuvânt memorabil: „Dom' profesor, pescarul 
trebuie să fie cu inimă largă; peştele-i vânat; 
poate să nu vie deloc sau poate să ai o 
bucurie nemaipomenită" 1574 . 

A pescuit în balta Brăilei, pe gârla de la 
Muguroaia şi pe gârla de la Gingărăşoaia 1575 . 

în vacanţa de Paşti, în 1938, a făcut o 
excursie cu vaporul la Constantinopol şi 
Atena 1576 . 

A pescuit şi în râul Argeş şi în lacul 
Tâncăbesti. La Tâncăbesti, cu mulineta 
[dispozitiv ataşat undiţei n.n.], a prins „cel 
mai frumos exemplar de ştiucă din cariera 
mea de pescar sportiv: avea patru kilograme 
şi un sfert şi numai cu mare greutate am 
izbutit s-o aduc la mingioc [un coş din plasă, 
în care e prins peştele ce se zbate în acul 
undiţei n.n.], a cărui coadă mi-a îndoit-o 
puţin, şi apoi în juvelnic [coşul unde se ţine 
peştele deja prins/ pescuit n.n.]" 1577 . 



1571 Ibidem. 

1572 Idem, p. 167. 

1573 Idem, p. 168. 

1574 Ibidem. 

1575 Idem, p. 169. 

1576 Idem, p. 170. 

1577 Idem, p. 171. 



206 



A pescuit şi în lacurile Snagov şi 
Căldăruşani şi a prins păstrăv pe Teleajen şi 
Telejenel 1578 . A pescuit pe Timiş, pe Azuga, 
pe Buzău, la întorsura, în Vama şi Sita 
Buzăului, pe Bistriţa, la gura Barnarului, 
„unde am prins nu numai un splendid 
păstrăv, auriu, de cinci sute de grame, dar şi 
o lostriţă - prima şi ultima din viaţa mea de 
pescar sportiv -; era la limita inferioară 
admisă: 65 de centimetri lungime şi 3 
kilograme şi jumătate greutate, dar era o 
lostriţă, vânat rar şi preţuit" 1579 . 

A pescuit şi în apa Lăpuşnei, bogată în 
păstrăvi. Aici vede o cerboaică îmblânzită de 
Bibi Popescu 1580 . 

A pescuit şi în Mureş, la Deda 1581 . 

La începutul lui 1927 începe să se 
pregătească pentru cariera de profesor 
universitar 1582 . Comisia de examinare a fost 
compusă din Vasile Pârvan, care a scris 
raportul final, Demostene Russo, Petre 
Cancel şi Ilie Minea. Iorga a lipsit din 
comisie pentru că ţinea cursul la Sorbona 1583 . 

în urma examenului, la 1 martie 1927 
devine profesor agregat 1584 . „Eram cel mai 
tânăr profesor al facultăţii de Filosofie şi 
Litere şi, cred, şi al întregii Universităţi din 
Bucureşti: aveam douăzeci si cinci de ani si 



1578 Ibidem. 

1579 Idem, p. 172. 

1580 Ibidem. 

1581 Idem, p. 173. 

1582 Idem, p. 174. 

1583 Idem, p. 175. 

1584 Idem, p. 176. 



207 

ceva peste patru luni [adică 25 de ani 
neîmpliniţi n.11.]" 1585 . 

De pe atunci a început munca la Istoria 
romani /or" 86 , pe care a editat-o între 1935- 
1946 1587 . în 5 volume 1588 . 

Primul său asistent universitar a fost G. 
Sofronie, apoi Constant Grecescu 1589 . 

Când a început să participe la şedinţele 
consiliului facultăţii, atunci şi-a dat seama că 
Iorga nu vorbea cu Mihalache Dumi- 
trescu 1590 . Nici Mehedinţi cu Iorga nu 
vorbise o perioadă 1591 . 

Soţia lui Constantin Giurescu a fost 
fiica lui Simion Mehedinţi 1592 . 

între 1926-1930, autorul a fost 
binevoitor cu Iorga, datorită atitudinii bine- 
voitoare pe care o avusese faţă de el la 
doctorat şi docenţă, deşi Iorga se compor- 
tase urât fată de tatăl său 1593 . 

y 

în 1928, deşi strânge banii pentru 
delegaţia istoricilor români, care au plecat la 
Oslo (10.000 de franci elveţieni, acordaţi de 
Nicolae Titulescu), autorul rămâne în ţară 
pentru că era pe cale să se nască al doilea 
său copil 1594 . 



1585 Ibidem. 

1586 Ibidem. 

1587 Idem, p. 179. 

1588 Idem, p. 180. 

1589 Idem, p. 181. 

1590 Idem, p. 185. 

1591 Ibidem. 

1592 Idem, p. 186. 

1593 Ibidem. 

1594 Idem, p. 187. 



208 



La Sibiu, în iunie 1929, s-a făcut un 
congres al profesorilor de Istorie din ţară 1595 , 
însă Iorga a considerat referatul lui Panai- 
tescu, susţinut la acest congres, ca pe „un 
atac împotriva sa" 1596 . 

Pentru că neagă unele opinii ale lui 
Iorga, acesta „a început să mă critice la curs 
şi seminar; şi nu numai pe mine, dar şi pe P. 
P. Panaitescu şi pe Al. Rosetti, care-şi 
îngăduiseră să aibă păreri deosebite în [ceea] 
ce priveşte textele vechi româneşti" 1597 . 

Giurescu nu îi răspunde lui Iorga. în 
anul universitar 1928-1929 1598 , „criticile şi 
înţepăturile au continuat; ne acuza că ne 
ocupăm de detalii fără însemnătate sau - aşa 
cum va formula- o apoi în scris - că suntem 
„adunătorii tuturor nisipurilor" şi „călăreţii 
tuturor vânturilor"" 1599 . Acelaşi lucru si în 

y y 

anul universitar 1929-1930 1600 . Discuţie lăsată 
în derivă. 

La mormântul lui Avram Iancu l6o \ 
„Vinerea neagră": criza economică 

declanşată de bursa de la New York, în ziua 

de 24 octombrie 1929 1602 . 

Efectele ei s-au adâncit în 1931, 1932 şi, 

parţial, şi în 1933 1603 . în primăvara şi vara lui 



1595 Ibidem. 

1596 Idem, p. 188. 

1597 Idem, p. 189. 

1598 Ibidem. 

1599 Idem, p. 190. 

1600 Ibidem. 

1601 Idem, p. 196. 

1602 Ibidem. 

1603 Ibidem. 



209 



1929, autorul a adăugat un etaj casei din 
strada Berzei, nr. 47 1604 . 

în vacanţa de iarnă a anului 1927, 
împreună cu soţia, autorul a făcut o călătorie 
în Franţa si Italia l6 ° 5 . Cu trenul. Au trecut 

y y 

prin Vinkovce (în Iugoslavia), Ljubljana, 
Trieste, Lombardia, Veneţia, Padova, vreo 
jumătate de oră la Milano, Paris l6 ° 6 , Nisa, 
Avignon l6 ° 7 , Grasse („orăşelul parfumului"). 
Cu autocarul la Monte Carlo l6oS . Trec prin 
Villefranche şi Menton spre Italia. 
Milano 1609 , apoi ' Veneţia 1610 . 

O a doua călătorie cu soţia: de Paşti, în 

y y y 

1929, la Constantinopol 1611 . Pornesc pe mare, 
cu vasul Principesa Măria 1612 . Şi autorul îi 
consideră pe arhitecţii Sfintei Sofia drept 
„oameni de geniu", care au realizat „cel mai 
impresionant spaţiu închis, superior aceluia 
de la Sf. Petru din Roma sau din catedralele 
de tip francez" 1613 . Ceaiul turcesc 1614 . 
Vizitează şi muzeul Saraiului. Vede spada 
Sfântului Ştefan cel Mare. Despre care 
autorul crede că sultanul Soliman Magnificul 
a luat-o din cetatea Sucevei, în 1538, cu 



1604 Ibidem. 

1605 Idem, p. 202. 

1606 Ibidem. 

1607 Idem, p. 203. 

1608 Idem, p. 204. 

1609 Idem, p. 205. 

1610 Idem, p. 206. 

1611 Idem, p. 207. 

1612 Ibidem. 

1613 Idem, p. 208. 

1614 Idem, p. 209. 



210 



prilejul campaniei împotriva lui Petru 
Rareş 1615 . 

Tot în Sărai a văzut o metopă [placă cu 
basoreliefuri n.n.] de la Adamclisi 1616 . 

Vizitează Fanarul („un cartier amărât, 
cu case leproase, mucegăite, [care îţi dau] o 
impresie de sărăcie lucie şi de tristeţe" 1617 ) 
dar si Patriarhia ecumenică 1618 . 

y 

A fost şi la Şapte Turnuri, care se afla în 
ruină 1619 . Aici, în această închisoare, i s-a 
tăiat capul lui Barnowski Vodă al Moldovei, 
în 1633, pentru care s-a arătat semne 
minunate că a fost nevinovat, aici a fost 
închis Vasile Lupu dar şi Sfântul Constantin 
Brâncoveanu înainte de martirizare, pe care 
turcii îl porecliseră Altân bey = Principele 
aurului 1620 . 

Se întoarce la disputa cu Iorga 1621 . 
Scrie un studiu cu minusurile lui Iorga. 
Iorga tace 1622 . 

înainte de recenzia pentru Iorga, a 
făcut o recenzie pentru ediţia lui Giorge 
Pascu, profesor universitar în Iaşi, la 
Descriptio Moldaviae 1623 . Nici Pascu n-a 
răspuns nimic 1624 . Pe 18 iulie 1932, autorul a 



1615 Ibidem. 

1616 Idem, p. 210. 

1617 Ibidem. 

1618 Ibidem. 

1619 Ibidem. 

1620 Idem, p. 210-211. 

1621 Idem, p. 221. 

1622 Idem, p. 222-223. 

1623 Idem, p. 224. 

1624 Ibidem. 



211 



fost ales deputat de Putna, fiind votat cu 5. 
721 de voturi 1625 . 

Pe 16 februarie 1933 se trage în 
muncitorime 1626 . în 1934 Alexandru Rosetti 
conducea Fundaţiile Regale 1627 . 

în primăvara lui 1938, pleacă din nou cu 
vaporul spre Constantinopol. îmbarcaţi pe 
vasul Regele Carol I 1628 . Din nou la Sfânta 
Sofia, Marea de Marmara, Marea Egee, 
Pireu 1629 , Acropole 1630 , Muzeul Naţional al 
Greciei şi Muzeul Benakis 1631 , golful Saronic, 
spre Corint cu autocarul 1632 , Eleusis (ruinele 
templului zeiţei agriculturii, Demeter), 
Megara 1633 , Teba, Livadia 1634 , iar măslinul 
rodeşte doar după ce împlineşte vârsta de 30 
de ani, dar poate trăi sute de ani 1635 . „A-l tăia 
e o crimă; în antichitate această crimă se 
pedepsea cu moartea" 1636 . 

Ajung la Delfi 1637 . în pagina 256 se 
termină prima scriere a cărţii. 

Amintiri. Partea a doua, începe odată 
cu p. 259. Pentru perioada 1938-1947 1638 . 
Extrema dreaptă 1639 . 



1625 Idem, p. 230. 

1626 Idem, p. 238. 

1627 Idem, p. 239. 

1628 Idem, p. 247. 

1629 Idem, p. 248. 

1630 Idem, p. 249. 

1631 Idem, p. 250. 

1632 Idem, p. 252. 

1633 Idem, p. 253. 
1 34 Idem, p. 254. 

1635 Idem, p. 255. 

1636 Ibidem. 

1637 Ibidem. 



212 



Despre rolul Patriarhului Miron Cristea 
la Adunarea de la Alba Iulia, din 1 decembrie 
1918 1640 . Pe 31 martie 1938 se desfiinţează 
toate partidele politice din România 1641 . 

De ce Garda de Fier a câştigat în 
alegerile din decembrie 1937 1 42 . Ion Zelea 
Codreanu, tatăl lui Corneliu Zelea Codreanu, 
era polonez. Se chema Zelinski. Şi el şi-a 
schimbat numele în Zelea 1643 . 

Legiunea Arhanghelul Mihail a devenit 
Garda de Fier, apoi s-a numit Totul pentru 
tară 1644 . 

Uniforma legionarilor: cămaşă verde, 
centură şi diagonală, imitând uniforma 
militară. Se salutau precum hitleriştii: „cu 
braţul stâng ridicat şi palma deschisă" 1645 . 

Dan Barbilian, P. P. Panaitescu, Vasile 
Cristescu au fost legionari 1646 . 

Despre Nae Ionescu, autorul spune: 

„curios acest om.. .un amestec de 
inteligenţă satanică, de filosofîe compozită, 
jumătate raţionalistă, jumătate mistică, de 
talent real de vorbitor, fascinând tineretul, 
cu apetituri mari politice si de „joui- 
sseur 1647 "" 1648 . 

1638 Idem, p. 259. 

1639 Idem, p. 260. 

1640 Idem, p. 261. 

1641 Idem, p. 263. 

1642 Ibidem. 

1643 Ibidem. 

1644 Idem, p. 264. 

1645 Ibidem. 

1646 Ibidem. 

1647 c uv ânt în limba franceză: care se complace într-o 
bucurie cam perversă. 

1648 Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. cit, p. 265. 



213 



La 1 decembrie 1937, Corneliu Zelea 
Codreanu a declarat că este de partea Romei 
şi Berlinului în politica externă 1649 . Fiind 
considerat „o mare primejdie pentru ţară", el 
a fost închis pe 16 aprilie 1938 1650 . A primit 10 
ani de munca silnica 3 . 

„La Berghof, Hitler zz cere regelui Carol 
al II-lea să aducă Garda de Fier la putere" 1652 , 
însă Carol a hotărât „decapitarea mişcării 
legionare" 1653 . 

„Ion Antonescu era un ambiţios, dublat 
de un megaloman" 1654 . Rebeliunea din Bucu- 
reşti: 21 ianuarie-23 ianuarie 1941 1655 . Pusă la 
cale de legionari. 

Omorârea evreilor în abator 1656 . 

„Uciderea lui Nicolae Iorga şi a lui 
Madgearu a provocat o mare indignare, 
sporită şi prin faptul că rectorul Universităţii 
a refuzat la început să arboreze drapelul 
negru . 

Pe 23 ianuarie 1941, Horia Sima, la ora 5 
dimineaţa, a dat ordin legionarilor să 
înceteze focul 1658 . După încetarea rebeliunii, 
„încetează nu numai participarea mişcării 
legionare la conducerea statului, dar şi 
existenţa ei legală; ea este interzisă. La 28 
ianuarie 1941 ia fiinţă un nou guvern Ion 



1649 Idem, p. 266. 

1650 Ibidem. 

1651 Idem, p. 267. 

1652 Idem, p. 268. 

1653 Ibidem. 

1654 Idem, p. 293. 
1 55 Idem, p. 305. 

1656 Idem, p. 306. 

1657 Idem, p. 307. 

1658 Ibidem. 



214 



Antonescu, alcătuit exclusiv din militari şi 
tehnicieni" 1659 . 

Guvernarea Ion Antonescu: 23 ianuarie 

, 1660 
1941-23 august 1944 

Asasinatele făcute de către legionari 1661 . 

Nicolae Iorga a fost împuşcat de 
legionari în marginea comunei Strejnicu, în 
judeţul Prahova 1662 . 

Vestea morţii lui Iorga, autorul a aflat-o 
de la nepotul acestuia, Frasin Munteanu- 
Râmnic, în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 
1940 1663 . Iorga fusese ucis cu o zi înainte: pe 
27 noiembrie 1940 1664 . 

Trupele hitleriste capitulează în ziua de 
2 februarie 1943 1665 . Din 2 aprilie 1944 
războiul s-a purtat pe teritoriul României 1666 . 

Pe 12 aprilie 1944, Uniunea Sovietică 
acordă României un armistiţiu [suspendarea 
temporară a acţiunilor militare] 1667 . 

Rusii bombardează aerian Bucu- 
reştiul 1668 . Raidurile s-au făcut „cu puţine 
avioane; ele n-au făcut însă pagube materiale 
mari, nici multe victime omeneşti" 1669 . 
Americanii, tot aviatic, bombardează Câm- 



1659 Idem, p. 308. 

1660 Idem, p. 309. 

1661 Idem, p. 317. 

1662 Ibidem. 

1663 Ibidem 



luiueiii. 

1664 A se vedea: 
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Iorga. 

1665 Constantin _. Giurescu, Amintiri, ed. cit, p. 324. 

1666 Ibidem. 



1666 Ibidem. 

1667 Idem, p. 325. 

1668 Ibidem. 

1669 Ibidem. 



21 5 



pina, Ploieştiul şi localitatea Brazi, în zonele 
petroliere 1670 . 

însă contraofensiva română a făcut 
daune considerabile aviaţiei americane. 

y 

„După însăşi recunoaşterea americanilor, a 
fost bombardamentul cu cele mai mari 
pierderi în avioane şi echipaje. Prizonierii au 
fost bine trataţi, mai bine decât se aşteptau 
ei şi decât ar fi vrut germanii" 1671 . 

Numai că în ziua de 4 aprilie 1944, de la 
ora 14, în valuri succesive, bombardierele 
americane au bombardat masiv Bucureş- 
tiul 1672 . 

...Si „niciodată în istoria Bucureştilor n- 

> 77 y 

au pierit, în mai puţin de două ceasuri, atâţia 
oameni; n-am putut să-mi procur o cifră 
exactă. Un romancier a dat cifra de optspre- 
zece mii de morţi; în cercurile de istorie 

y 7 

economică se vorbeşte de două mii două 
sute" 1673 . 

Stivele de morţi au fost formate în mai 
multe puncte. Una la Atelierele Căilor Ferate- 
Griviţa: circa 50 de ingineri şi subingineri. O 
a doua pe Calea Griviţei, a 3-a lângă 
restaurantul „5 lei": tot pe Calea Griviţei. Cea 
mai mare a fost cea din Facultatea de 
Medicină, unde s-au adus morţii din 

7 y 

cartierul Cotroceni dar si din alte cartiere 1674 . 

y 

în parohia Cărămidarii de Jos au murit 
circa 140-150 de persoane la bombarda- 

1670 Idem, p. 326. 

1671 Ibidem. 

1672 Ibidem. 

1673 Idem, p. 327. 

1674 Ibidem. 



2l6 



mentul american 1675 . în cartierul Dudeşti- 
Cioplea au murit 21 de persoane 1676 . Bombele 
americane au lovit si câteva trenuri în Gara 

y 

de Nord, în care se aflau refugiaţi din 
Moldova. 



Al doilea bombardament american 
devastator, de data aceasta şi cu bombe 
incendiare, a avut loc în Bucureşti pe 15 
aprilie 1944. La 11 zile după cel la care ne-am 
referit anterior 1677 . 

„A fost lovită greu Universitatea, dărâ- 
mându-se partea veche şi arzând etajul 
mansardat din clădirea nouă; o serie de 
biblioteci de seminar, între care biblioteca 
seminarului de istorie veche, cu cărţile lui 
Grigore Tocilescu şi Vasile Pârvan, şi o parte 
din biblioteca seminarului de istoria româ- 
nilor, cu donaţia „Profesor Grigore Nicu- 
lescu", au dispărut în flăcări. 

Tot atunci a fost distrusă complet şi 
clădirea de alături, a „Cărţii Româneşti". 

Un început de incendiu a fost provocat 
de o bombă incendiară cu fosfor la locuinţa 
profesorului Victor Papacostea; a putut fi 
stins aruncându-se nisip, nu apă - aceasta 
activa arderea - asupra focarelor de incen- 
diu" 1678 . 

în luna mai a anului 1944, de mai multe 
ori, Bucurestiul a fost atacat de bombardiere 
engleze 1679 . însă în al doilea război mondial 



1675 Ibidem. 

1676 Idem, p. 328. 

1677 Ibidem. 

1678 Idem, p. 328-329. 

1679 Idem, p. 329. 



21 7 



au fost bombardate şi Turnul -Severin, 
Constanta, Iasiul, Braşovul 1680 . A doua scriere 

y 7 y 7 y 

se termină în p. 331. 

Ultima scriere cuprinsă în carte începe 
în pagina 355. Despre detenţia sa la Sighet. 
Fiind prefaţată de fiul său, Acad. Dinu 
Giurescu (p. 335-352). 

Din prefaţa lui Dinu Giurescu, aflăm că 
tatăl său, Acad. Constantin C. Giurescu, a 
fost arestat în zorii zilei de 6 mai 1950, o zi 
de sâmbătă, de la locuinţa sa din str. Berzei, 
nr. 47, din Bucureşti. 

A fost dus cu duba la Sighet, unde a 

ajuns duminică, 7 mai 1950, către ora 18, 

1681 
30 . 

A fost închis până în ziua de 5 iulie 
1955, fiind eliberat pentru domiciliu forţat în 
satul Măzăreni, din Brăila. S-a întors în 
Bucureşti în noiembrie 1955 1682 . La Măzăreni, 
autorul a început să scrie ce s-a petrecut cu 
el la Sighet 1683 . Manuscrisul Sighet a fost 
îngropat de avocatul Nicolae Caracal eanu „în 
grădina casei sale părinteşti, situată pe Calea 
Călăraşi, nu departe de intersecţia cu strada 
Traian" 1684 . Dinu Giurescu a primit manus- 
crisul în 1977, în anii '80 manuscrisul a locuit 
în Huntington, Indiana, la Prof. Paul 
Michelson şi l-a reprimit în 12 aprilie 1988, 
după ce a ajuns în America 1685 . 



1680 Idem, p. 331. 

1681 Idem, p. 335. 

1682 Ibidem. 

1683 Idem, p. 336. 

1684 Ibidem. 

1685 Ibidem. 



2l8 



în prefaţa cărţii despre Sighet, 
Constantin Giurescu ne spune că a început s- 
o scrie la Măzăreni, pe 17 iulie 1955 şi a 
terminat-o pe 12 noiembrie 1955 1686 . 

Pe 6 mai 1950, Securitatea vine cu ordin 
de percheziţie 1687 . E dus la Ministerul de 
Interne 1688 . I se sechestrează toate bunurile 
avute la el l689 . 

Dus cu duba. Şoseaua Ploiestiului l69 °. 

y y 

Sinaia, Făgăraş (maşina e alimentată cu 
benzină) 1691 , Sibiu, Alba-Iulia 1692 . La Sighet îi 
spune ofiţerului: „istoria noastră rămâne una 
singura . 

După lotul său a ajuns la Sighet şi 
grupul greco-catolic 1694 . 

A fost închis într-o celulă de „circa cinci 
metri lungime pe doi lăţime şi pe trei şi 
jumătate înălţime" 1695 . Fereastra era la doi 
metri înălţime 1696 . Patul era de fier, cu saltea 

y 7 

de paie, cearşaf, pătură şi pernă de paie 1697 . 

Prima mâncare: o bucată de pâine (35- 
40 de grame) si o bucăţică de slănină (10-12 
grame) 1698 . 

Mai târziu primeşte raţia de pâine 
pentru 24 de ore: 250 de grame 16 ". 



1686 Idem, p. 355. 

1687 Idem, p. 357. 

1688 Idem, p. 360. 

1689 Idem, p. 361. 

1690 Idem, p. 366. 

1691 Idem, p. 368. 

1692 Idem, p. 369. 

1693 Idem, p. 373. 

1694 Idem, p. 376. 
1 95 Idem, p. 377. 

1696 Ibidem. 

1697 Ibidem. 

1698 Idem, p. 378. 



219 



La prânz: fasole cu grăsime de porc 1700 . 
După mâncare primeşte apă 1701 . Pe la 17-18 
mâncarea de seară: tot iahnie de fasole 1702 . 

Trei ani si două luni, în mod 
predominant, le-a servit arpacaş 1? ° 3 . Medicul 
închisorii e uman 17 ° 4 . Bărbierit pe 20 mai 17 ° 5 . 
Tot atunci le-a servit 40-50 de grame de 
carne 1706 . 

Aflăm titlul tezei de licenţă a fiului său, 
Dinu Giurescu: Costache Negri şi seculariza- 
rea averilor mănăstireşti 1707 . Teza de doctorat 
a aceluiaşi: Viaţa şi opera lui Costache Negri, 
„pe temeiul celor 263 de scrisori inedite 
adresate lui Cuza Vodă şi găsindu-se în 
arhiva acestuia depusă la Academia Româ- 
nă" 1708 . 



Pe 22 mai, autorul e scos „la 
plimbare" 1709 . Câte 30 de paşi înainte şi 
înapoi, cu capul plecat în pământ 1710 . îl 
zăreşte pe Victor Papacostea 1711 . 

„Penitenciarul principal din Sighet a 
fost construit de unguri în 1896" 1712 . Clădirea 
unde a stat autorul era informă de T 1?13 . 



1699 Idem, p. 379. 

1700 Idem, p. 380. 

1701 Ibidem. 

1702 Idem, p. 381. 

1703 Idem, p. 382. 

1704 Idem, p. 386. 

1705 Idem, p. 389. 

1706 Ibidem. 

1707 Ibidem. 

170 Idem, p. 390. 

1709 Idem, p. 391. 

1710 Ibidem. 

1711 Idem, p. 392. 

1712 Idem, p. 396. 



220 



în celula 12, cea mai proastă a 
închisorii, au fost închişi Dinu Brătianu 
(1950) si Constantin Argetoianu (1954- 

1955)" 714 -' 

Comuniştii au transformat capela 
închisorii Sighet în depozit de paturi, saltele 
şi alte obiecte iar din 1955 în „magazie 
pentru bagajul deţinuţilor" 1715 . 

Celula 57: celula frizerului 1716 . 

Vasile Ciolpan era directorul închisorii 
la acea dată 1717 . Din iunie 1955 au avut alt 
director, pe un locotenent de etnie ţigăneas- 
că 1718 . 

La finele lui 1953, începutul lui 1954, le- 
au servit macaroane 1719 . 

în cinci ani şi două luni de închisoare, 
autorul a numărat circa 40 de gardieni 1720 . 

„Pintea a fost unul din gardienii cei mai 
buni pe care i-am avut. Om de omenie, gata 
de glumă, avea o reală simpatie pentru noi, 
deţinuţii" 1721 . 

y y 

Autorul a locuit în celula 21 1722 . 
Celula lui Iuliu Maniu 1723 . 
Celulele 39 şi 69 erau „neagră" 1724 , adică 
celule de izolare. Comunicarea prin zid 1725 . 

1713 Ibidem. 

1714 Idem, p. 397. 

1715 Idem, p. 398. 

1716 Idem, p. 402. 

1717 Idem, p. 407. 

1718 Idem, p. 411. 

1719 Idem, p. 418. 

1720 Idem, p. 420. 

1721 Idem, p. 422. 

1722 Idem, p. 426. 

1723 Idem, p. 438. 

1724 Idem, p. 447. 



221 



Conferinţele între deţinuţi 1726 . Exerciţiile de 
limbă 1727 . Toate făcute fară ştirea gardienilor. 

De la Ing. Priboianu a aflat că C. 
Argetoianu se pare că a murit în celula 12 1728 . 
Mihail Manolescu a murit în noaptea de 30 
spre 31 decembrie 1950, în celula 67 1729 . Aurel 
Vlad a murit pe 1 iulie 1953, la orele 3 
dimineaţa 1730 . 

Al. Lepădatu s-a spânzurat. Gh. 
Brătianu s-a sinucis prin tăierea venelor de 
la gât, Costel Tătăranu s-a sinucis din cauza 
bolii de ficat 1731 . 



La început au fost îngropaţi în sicrie. 
Mai apoi fără sicrie: în pături 1732 . 

Ion Pelivan a murit pe 24 decembrie 



1953 1733 . 

D. Burileanu, guvernatorul BNR [Banca 
Naţională a României], a murit pe 24 aprilie 

1954™. 

în celula 21, autorul a trăit două luni, în 
vara lui 1951, cu un păianjen cu cruce. Pe care 
l-a domesticit 1735 . 

Cucul care cânta la 4 dimineaţa 1736 . 
Pupăza pe care a auzit-o de câteva ori 1737 . în 



1725 Idem, p. 448. 

1726 Idem, p. 452-455- 

1727 Idem, p. 456. 

1728 Idem, p. 458. 

1729 Idem, p. 461. 

1730 Idem, p. 466. 

1731 Idem, p. 467. 

1732 Ibidem. 

1733 Ibidem. 

1734 Idem, p. 468. 

1735 Ibidem. 

1736 Idem, p. 469. 

1737 Ibidem. 



222 

p. 469 se încheie cartea însemnărilor de la 
Sighet. 

28. Mihail Kogălniceanu: ziua de 
naştere, ziua de Botez, ziua morţii 

Din condica tatălui său, a vornicului Ilie 
Kogălniceanu, aflăm ziua de naştere a lui 
Mihail Kogălniceanu: „în zilele preaînălţatu- 
lui domn Scarlat Callimac la anul 1817, sept. 
6, gioie demeneaţă în zori de ziuă în 
ceasurile de noapte la nouă ceasuri" 1738 . 
Adică într-o zi de joi, la 9 dimineaţa, pe 6 
septembrie 1817. 

Din aceeaşi însemnare a tatălui, aflăm 
că Mihail a fost botezat de „domniţa 
Mărăoara Callimac" 1739 . 

Pe 10 august 1834, ÎPS Veniamin 
Costachi adevereşte faptul că Mihail 
Kogălniceanu este „fiul legitim al domnului 
agă [colonel n.n.] Ilie Kogălniceanu şi al 
soţiei sale, Catinca, fiica medelnicerului 
[boierul care îl servea la masă pe domnul 
ţării n.n.] Apostol de Stavillă" 1740 , că s-a 
născut „la 6 septembrie 1817" 1741 şi că a fost 
„botezat în religia ortodoxă la 14 ale aceleiaşi 
luni, în Biserica Sf. Gheorghe din Iaşi, de 

1738 M.[ihail] Kogălniceanu, Scrisori, cu texte îngrijite, 
adnotate şi prezentate de Augustin Z. N. Pop şi Note de 
călătorie, cu texte îngrijite, adnotate şi prezentate de Dan 
Simonescu, col. Studii şi Documente, Ed. pentru Literatură, 
Bucureşti, 1967, p. 175. 

1739 Ibidem. 

1740 Idem, p. 177. 

1741 Ibidem. 



223 



către economul Antonie şi că naşa sa a fost 
răposata principesă Măria Callimachi" 1742 . în 
concluzie: a fost botezat ortodox pe 14 
septembrie 1817, la Iaşi. 

Din registrul celor decedaţi, pe anul 
1891, al primăriei Iaşi, la nr. 616 se găseşte 
„actul de moarte" 1743 al lui Mihail 
Kogălniceanu. 

Actul de deces e întocmit pe 3 iulie 
1891, la ora trei după amiază 1744 . Avea 74 de 
ani când a murit, „de religie ortodoxă, 
proprietar, căsătorit cu d-na Ecaterina 
Cogălniceanu" 1745 . 

După care aflăm ziua morţii: 20 iunie 
1891, ora 10 dimineaţa, „în casa din strada 
Oudinot din oraşul Paris". Si a fost adus în 

y y 

Iaşi pe 1 iulie 1891, la ora 17 1746 . 



29. Dezideratele lui Nicolae Bălcescu 



Bălcescu considera că ne lipseşte „o 
istorie adevărat naţională" 1747 . însă el nu se 
credea în stare de un asemenea demers 1748 . 
Dar cel care ar face acest lucru, considera 
Bălcescu, „ar face cea mai mare slujbă patriei 



1742 Ibidem. 

1743 Idem, p. 179. 

1744 Ibidem. 

1745 Ibidem. 

1746 Ibidem. 

1747 N.[icolae] Bălcescu, Scrieri alese, ed. de Andrei 
Rusu, cu pref. de Paul Cornea şi cronologie de Horia 
Nestorescu-Bălceşti, Ed. Minerva, Bucureşti, 1973, p. 3. 

1748 Idem, p. 4. 



noastre" 1749 , pentru că astfel ea „îşi va 
lua.. .rangul ce i se cuvine între popoarele 
Europei" 1750 . 

Autorul începea un alt articol cu 
următoarele propoziţii: „Istoria este cea 
dintâi carte a unei naţii. într-însa ea îsi vede 

y y 

trecutul, prezentul şi viitorul. O naţie fără 
istorie este un popol [popor] încă barbar, şi 
vai de acel popol care şi-a pierdut religia 
suvenirilor [amintirilor]" 1751 . 

în Cuvânt preliminariu despre izvoarele 
Istoriei Românilor, Bălcescu spune că 
„românii au trebuinţă astăzi să se întemeieze 
în patriotism şi în curaj şi să câştige 
statornicie în caracter"[ul] lor 1752 . 

în acelaşi articol, puţin mai încolo, 
autorul vorbeşte despre faptul că poporul 
român a fost privegheat de „o mână 
providenţială" 1753 , de mâna lui Dumnezeu. 

Si dacă am conştientiza acest lucru si 

y y y 

anume purtarea de grijă a lui Dumnezeu cu 
poporul nostru, acest lucru „ne va duce să 
credem, că o naţie, care în mijlocul atâtor 
nevoi şi-a păstrat naţionalitatea ei în curgere 
de 18 veacuri, [aceea] nu mai poate peri 
[pieri] . 

Această convicţie [convingere], apoi, ne 
va face să avem mai multă încredere în viitor 
şi să lucrăm cu mai multă inimă la o reformă 
politică şi soţială [socială], care să ne facă 
vrednici [de] a ne lua rangul ce ni se cuvine 



1749 Ibidem. 

1750 Ibidem. 

1751 Idem, p. 5. 

1752 Idem, p. 10. 

1753 Ibidem. 



225 



în marea familie a naţiilor [naţiunilor] euro- 
pene" 1754 . 

Bălcescu pleda pentru o istorie 
diacronică. Una care „să ne arate poporul 
român cu instituţiile, ideile, simtimentele 
[sentimentele] şi obiceiurile lui în deosebite 
[diferite] veacuri" 1755 . 

Autorul consideră că poeţii au fost „cei 
dintâi istorici" ai lumii 1756 . Iar referindu-se la 
români, autorul spune că ei „nu pot peri 
[pieri]" 1757 . 

Fiindcă românii „sunt cea mai veche 
naţie în Europa, care şi-a păstrat neclintit 
naţionalitatea ei şi o esistenţă [existenţă] 
politică. O mână providenţială a preveghiat 
[priveghiat] asupră-i şi a scăpat-o din toate 
primejdiile. 

Acea providenţă, care ne-a păstrat, fără 
îndoială pentru un scop, pentru un viitor 
oarecare [anume], va urma a ne protecta 
[proteja], căci ea a hotărât tutulor [tuturor] 
naţiilor o misie [misiune] a împlini [de 
împlinit] pe pământ. Dar ea ne va protecta 
[proteja] numai cu condiţia ca şi noi să 
facem tot ce atârnă [tot ce ţine] de noi, ca şi 
noi să împlinim misia [misiunea] noas- 
tră" 1758 . 

Evenimentele viitorului, credea autorul, 
„trebuiesc pregătite din vreme" 1759 . Căci „noi 



1754 Ibidem. 

1755 Idem, p. 11. 

1756 Ibidem. 

1757 Idem, p. 84. 

1758 Ibidem. 

1759 Idem, p. 85. 



226 



înşine şi societatea noastră trebuie să fim 
pregătiţi, alminterea [altminterea] nu ne-am 
putea folosi de dânsele" 1760 . Trebuie să fim 
pregătiţi interior pentru evenimentele viito- 
rului. Dar, mai ales, să le determinăm să se 
reliefeze şi, în acelaşi timp, să fim în stare de 
a ne raporta la noile schimbări pe care 
viitorul le produce. 

Referindu-se la modul cum se prezintă 
societatea, Bălcescu spunea că o societate rea 
înseamnă, de fapt, o cârmuire/ o conducere 
statală rea 1?61 . 



Pleda pentru „unitatea naţională a 
românilor" 1762 . „Unitate mai întâi în idei şi în 
simtimente [sentimente], care să aducă apoi, 
cu vremea, unitatea politică, care să facă din 
munteni, din moldoveni, [...] din transilvă- 
neni, din bănăţeni [...] un [singur] trup 
politic, o naţie românească, un stat de şapte 
milioane de români. 

La crearea acestei naţionalităţi, la o 
reformă socială a românilor, bazată pe 
sfintele principuri [principii] ale dreptăţii şi 
ale egalităţii, trebuie să ţintească toate 
silinţile [silinţele] noastre. 

Românismul dar e steagul nostru, subt 
[sub] dânsul trebuie să chiemăm [chemăm] 
pe toţi romanii ' . 

Iar modelele de urmat în materie de 
pregătire a naţionalităţii erau, pentru Bălces- 
cu, slavii, nemţii, grecii 1764 . 

1760 Ibidem. 

1761 Idem, p. 86. 

1762 Ibidem. 

1763 Ibidem. 



227 



Revoluţia de la 1848 era considerată de 
Nicolae Bălcescu o expresie a celor „18 
veacuri de trude, suferinţe si lucrare a 

y y y 

poporului român asupra lui însuşi" 1765 . Şi, 
totodată, o acţiune de „democratizare a 
statului prin egalitatea drepturilor" 1766 . 

Bălcescu îsi dorea ca naţia română să 

y y 

fie „o naţie una, puternică şi liberă prin 
dreptul şi datoria noastră, pentru binele 
nostru şi al celorlalte naţii" 1767 . 

Dar pentru ca să unificăm naţia 
română, avem nevoie de „solidaritatea tutu- 
lor [tuturor] românilor" 1768 , „unire la care 
[românii] sunt meniţi prin naţionalitate, 
prin aceeaşi limbă, religie, obiceiuri, simţi 
mente [sentimente], prin poziţia geografică, 
prin trecutul lor şi, în sfârşit, prin nevoia d-a 
se păstra şi d-a se mântui" 1769 . 

Autorul considera „naţionalitatea... 
sufletul unui popor" 1770 . Iar „unitatea naţi- 
onală" 1771 , subliniază el, a fost „visarea iubită 
a voievozilor noştri cei viteji" 1772 . 

De aceea, „panromânismul... trebuie să 
fie astăzi ţinta noastră comună de activitate. 

y 

Printr-însul se completă [completează] sinte- 
za noastră revoluţionară" 1773 de la 1848. 



1764 Ibidem. 

1765 Idem, p. 106. 

1766 Idem, p. m. 

1767 Idem, p. 112. 

1768 Ibidem. 

1769 Ibidem. 

1770 Ibidem. 

1771 Ibidem. 

1772 Ibidem. 

1773 Idem, p. 113. 



228 



Pentru că revoluţia de la 1848 a dorit ca 
românul să fie liber şi proprietar 1774 . însă 
„revoluţia viitoare", considera Bălcescu în 
mod corect, lucru care s-a împlinit la 1918, 
„va cere unitatea si libertatea naţională" 1775 . 

Iar întregirea naţiei române o considera 
„sfânta şi marea faptă ce Dumnezeu ne-a 
încredinţat" 1776 . 

y 



30. Monografia lui P. P. Panaitescu 
despre Dimitrie Cantemir 



în ediţia primă 1777 , din 1958, cu scris 
foarte mic, ea are 265 p. 

Şi autorul a compus -o din 25 de 
capitole, în afară de introducere, concluzii şi 
bibliografie. 

în Introducere, Panaitescu consideră că 
„în scrieri [le sale, Cantemir] începe ca un 
mistic si sfârşeşte ca un om de ştiinţă" 1778 . 

Iar informaţia din carte e preluată din 
„izvoare inedite, manuscrisele lui Cantemir, 
copiate pentru Academia R. P. R., docu- 
mente privitoare la familia lui, la domnia lui 
în Moldova, precum şi izvoare publicate în 
vechile reviste ruseşti si în unele reviste 

y y 

germane, ca şi în cărţi publicate în diferite 



1774 Idem, p. 114. 

1775 Ibidem. 

1776 Ibidem. 

1777 P.[etre] P. Panaitescu, Dimitrie Cantemir. Viaţa şi 
opera, col. Biblioteca Istorică, voi. III, Ed. Academiei RPR, 
Bucureşti, 1958, 265 p. 

1778 Idem, p. 5. 



229 



ţări în veacul al XVIII-lea, rămase până acum 
necunoscute" 1779 . 

Este o carte dedicată „cercetătorilor 
specialişti" şi „marelui public cult" 178 °. 

Şi Panaitescu începe prin a prezenta 
lucrurile care nu îi plac din cercetarea de 
până atunci referitoare la Cantemir, între- 
prinsă de Xenopol, Iorga, G. Pascu, Ştefan 
Ciobanu, Ilie Minea, Sextil Puşcariu 1781 . 

Lui A. D. Xenopol, autorul îi impută că 
nu a afirmat faptul că Dimitrie Cantemir a 
vrut să scape ţara de sub robia turcă 1782 . 

Iorga nu a prezentat coerent operele lui 
Cantemir 1783 şi a dispreţuit opera sa scriitori- 
cească 1784 . Nici nu a afirmat faptul că în ţările 
române a pătruns cultura clasică greacă şi 
nu neogreacă 1785 . 

G. Pascu prezintă „cam schematic" 
viaţa şi opera lui Cantemir şi „nu pomeneşte 
nimic despre atitudinea antiboierească a lui 
Cantemir, nici de legătura lui cu Rusia refor- 
melor lui Petru" 1786 . Ştefan Ciobanu, deşi a 
avut meritul „de a fi pus la îndemâna 
cercetătorilor o serie de documente ruseşti 
inedite", totuşi nu a folosit „cele mai 
importante publicaţii curente de izvoare şi 
studii ruseşti privitoare la D. Cantemir" 1787 . 

1779 Idem, p. 6. 

1780 Idem, p. 7. 

1781 Idem, p. 10-13. 

1782 Idem, p. 10. 

1783 Ibidem. 

1784 Idem, p. 11. 

1785 Ibidem. 

1786 Idem, p. 12. 

1787 Ibidem. 



230 



Ilie Minea, într-o lucrare de 422 de 
pagini, a produs „o analiză încâlcită a 
cuprinsului lucrărilor lui Cantemir, cu 
comentarii asupra evenimentelor politice, 
dar fară a recurge măcar la compararea 

textelor cu izvoarele folosite de Cante- 

• «1788 
mir 1 . 

Sextil Puscariu a omis mai multe 

y 

lucruri: „atitudinea autorului în problemele 
sociale, legăturile cu mediul cultural al 
Rusiei, atitudinea tendenţioasă a lui Cante- 
mir faţă de vechile instituţii ale Moldovei şi 
susţinerea unui punct de vedere monar- 
hic" 1789 . 



„Cea mai veche biografie a lui Dimitrie 
Cantemir este lucrarea latină: Vita principis 
Demetrii Cantemiri" 1790 . Desi este anonimă, 
se presupune că zz aparţine lui „T. S. Bayer, 
profesorul lui Antioh Cantemir, german 
stabilit în Rusia, mort la 1738" 1791 . 

în p. 19, Panaitescu consideră că Iorga 
„a izbutit să demonstreze că, de fapt, nu a 
existat o epocă fanariotă, în sensul că cele 
mai multe familii ale domnilor, care au 
domnit în ţările române în acea vreme erau 

y 

sau româneşti (Racoviţă, Calimachi) sau nu 
erau din Fanar si domniseră si înainte de 

y y 

această vreme în Moldova si Tara Româ- 

y y 

nească: Ghiculeştii; sau greceşti, dar înrudite 
prin sânge cu boierimea românească: Mavro- 
cordatii". 

1788 Idem, p. 12-13. 

1789 Idem, p. 13. 

1790 Idem, p. 14. 

1791 Ibidem. 



231 



Neamul lui Dimitrie Cantemir se trăgea 
din Fălciu şi era unul de răzeşi săraci 1792 . 

Cantemir nu era numele lor de familie 
ci tatăl său îl numeşte astfel „în amintirea lui 
Cantemir paşa, celebrul oştean tătar de la 
începutul veacului al XVII-lea împotriva 
căruia luptaseră codrenii din Fălciu" 1793 . 

Familia domnului se trage „din satul 
Silişteni, pe malul Elanului, în ţinutul Fălciu, 
sat astăzi dispărut" 1794 . 

Dimitrie Cantemir se naşte pe 26 
octombrie 1673, P e când tatăl său era boier în 
Moldova 1795 . A fost botezat de domnul tării, 
adică de Dimitrie Cantacuzino, purtând 
numele lui. La Botez, el a primit de la naşul 
său satul Valea Iliei 1796 . 

A fost ostatic la Constantinopol între 
1688-1691, în timpul domniei tatălui său, 
după care se întoarce în Moldova 1797 . 

Dascălul său: Ieremia Cacavelas. Despre 
care Panaitescu, în mod fals, consideră că 
„misticismul" învăţat de la Cacavelas a 
deformat vocaţia sa intelectuală 1798 . 

însă Ieremia Cacavelas era preot 
ortodox, originar din Creta, studiase la 
Lipsea şi la Viena făcuse studii teologice. 



1792 Idem, p. 27. 

1793 Idem, p. 28. Informaţia schimbării numelui, 
Panaitescu a obţinut-o de la S. Zotta, Despre neamul 
Cantemireştilor, Iaşi, 1930, p. 8, cf. Idem, p. 28, n. 2. 

1794 îbidem. ' 

1795 Idem, p. 37. 

1796 Ibidem. 

1797 Ibidem. 

1798 Idem, p. 38. 



232 



Acesta cunoştea greacă, latină şi italiană şi 
era un bun predicator 1799 . în Moldova, în 
1670, Cacavelas a fost numit „profesor de 
greacă la Scoală Domnească" 1800 din Iasi si 

U y y y 

era „corector al cărţilor greceşti tipărite la 
Iaşi în tipografia grecească întemeiată acolo 
de patriarhul Dositei al Ierusalimului" 1801 . 

în 1667 scrie, în greacă, lucrarea teolo- 
gică Cercetare asupra celor cinci deosebiri 
între Biserica grecească şi cea romană, 
lucrare rămasă în manuscris, păstrându-se la 
Oxford 1802 . Aşa că nu putea să îl influenţeze 
negativ pe Cantemir, ci dimpotrivă. 

Până în 1700, accentuează Panaitescu, 
Cantemir „scrie trei lucrări sub influenţa 
profesorului său: Divanul lumii cu înţeleptul, 
Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre si 

U y y y 

Logica" l8 ° 3 . Scrieri pe care Panaitescu, în 
mod paradoxal, le consideră „mistice şi 
destul de obscure ca exprimare" 1804 . Asta 
pentru ca să înţelegem cât de prost înţelegea 
Panaitescu teologia ortodoxă. 

Dimitrie Cantemir e ales domn al 
Moldovei, de către boieri, la vârsta de 19 
ani l8o \ 

Importanţa luptelor de la Petervaradin 
(1697) şi Stănileşti (1711) în viaţa sa l8 ° 6 . 



1799 Ibidem. 

1800 Ibidem. 

1801 Ibidem. 

1802 Ibidem. 

1803 Idem, p. 39. 

1804 Ibidem. 

1805 Idem, p. 42. 

1806 Idem, p. 45. 



233 



Dimitrie Cantemir se căsătoreşte la Iaşi 
cu domnita Casandra, fiica lui Serban vodă 

y ' y 

Cantacuzino. „O căsătorie politică", sublinia- 
ză Panaitescu 1807 . Devenind astfel mostenito- 

y 

rul politic al domnului şi „cel mai însemnat 
rival şi duşman al lui Constantin Brânco- 

»i8o8 

veanu 

Panaitescu citează în p. 45, n. 8, 
Calendarul lui Constantin vodă Brâncoveanu, 
în care spune că Sfântul Constantin a 
însemnat în jurnalul său, cu ocazia căsătoriei 
lui Cantemir, „cuvinte murdare la adresa lui 
Dimitrie Cantemir" l8 ° 9 . 

în 1700, Dimitrie Cantemir avea 27 de 
ani l8l °. Istoria Ieroglifică e scrisă între 1700- 
1711. în Rusia, între 1711-1723, el scrie Istoria 
Imperiului Otoman, Descrierea Moldovei şi 
Hronicul 1811 . 

Divanul a fost publicat în tipografia 
domnească de la Iaşi, pe 30 august 1698, din 
porunca fratelui său, Antioh vodă 
Cantemir 1812 . Deşi nu era în stare să judece 
valoarea teologică a Divanului, Panaitescu 
afirmă că lucrarea lui Cantemir nu este pe 
„linie ortodoxă" în totalitate 1813 . Lucru 
neadevărat. 

„Manuscrisul autograf al Istoriei 
Ieroglifice se află „azi la Biblioteca Lenin din 
Moscova, cu o fotografie (microfilm) la 



1807 Ibidem. 

1808 Ibidem. 

1809 Ibidem. 

1810 Idem, p. 46. 

1811 Idem, p. 47. 

1812 Ibidem. 

1813 Idem, p. 52. 



234 



Academia R. P. R., aşteaptă o nouă ediţie, 
căci ediţia Academiei Române (Gr. Tociles- 
cu, 1883) nu corespunde nici transcrierii 
ştiinţifice, nici nu cuprinde notele explica- 
tive, neapărat necesare pentru o astfel de 
lucrare cu cheie şi cu caracter alegoric" 1814 . 

Panaitescu presupune că Istoria 
Ieroglifică a fost scrisă „între mai şi decem- 
brie 1705" 1815 . 

Cine sunt personajele: p. 76-77. Ţara 
Românească era ţara păsărilor, pe când Im- 
periul Otoman: împărăţia peştilor 1816 . Sfântul 
Constantin Brâncoveanu era Corbul 1817 . 

Panaitescu consideră scrierea „pamflet 
politic" 1818 . Totodată afirmă că „Istoria Iero- 
glifică este prima scriere beletristică în 
româneşte, prima scriere care nu mai era 
nici predică bisericească, nici letopiseţ" 1819 . 

Domnia sa în Moldova: 1710-1711 1820 . El a 
scăzut „birul steagului" 1821 . în urma tratatului 
de alianţă cu Petru cel Mare, Cantemir tran- 
sformă Moldova „într-un stat de monarhie 
autoritară" 1822 . 

Tratatul cu Petru cel Mare 1-a semnat la 
Luţk, pe 13 aprilie 1711 şi era „al treilea tratat 
încheiat de Moldova cu statul rusesc de la 
Moscova, în decursul veacurilor, primul fiind 



1814 Idem, p. 75. 

1815 Idem, p. 76. 

1816 Idem, p. 76-77. 

1817 Idem, p. 76. 

1818 Idem, p. 79. 

1819 Idem, p. 90. 

1820 Idem, p. 95. 

1821 Idem, p. 97. 

1822 Idem, p. 99. 



235 



cel încheiat de Ştefan cel Mare cu Ivan al III- 
lea la 1482, al doilea [fiind] al lui Gheorghe 
Ştefan cu ţarul Alexei Mihailovici la 1656" 1823 . 

Lupta de la Stănileşti, contrar celor 
spuse de Iorga, a fost „un război naţi- 
onal" 1824 , pentru că exista „un mare entu- 
ziasm popular pentru lupta de eliberare 
împotriva turcilor" 1825 . Oastea era formată 
din 17.000 de oameni, pe când boierimea din 
Moldova dezertase 1826 . 

Pe 24 iunie 1711, ţarul Petru cel Mare 
soseşte la Iaşi fără să se anunţe 1827 . Armata 

rusească venită în Moldova era de 4.000 de 

•1828 
oameni 

Bătălia de la Stănileşti, pe Prut, lângă 
Fălciu, a avut loc între 8-12 iulie 1711 1829 . 

Armata lui Cantemir si a tarului a fost 

y y 

înconjurată de turci şi de tătari, conduşi de 
marele vizir Mehmed Baltagi paşa l83 °. în vara 
lui 1711, recoltele din Moldova fuseseră 
distruse de către lăcuste 1831 . 

Tratatul dintre ruşi şi turci se 
perfectează în Moldova, pe 12 iulie 1711 1832 . Pe 
16 iulie 1711, într-o zi de luni, Dimitrie 
Cantemir şi ai lui au părăsit Iaşiul pentru 
totdeauna, după o domnie de 8 luni 1833 . 



1823 Idem, p. 102. 

1824 Idem, p. 110. 

1825 Ibidem. 

1826 Ibidem. 

1827 Idem, p. 112. 

1828 Idem, p. 114. 

1829 Ibidem. 

1830 Ibidem. 

1831 Idem, p. 115. 

1832 Ibidem. 

1833 Idem, p. 117. 



236 



Din 1 august 1711, Cantemir devine 
„principe serenisim al Rusiei, va avea case de 
piatră la Moscova, i se dă drept de judecată 
asupra tuturor moldovenilor ce veniseră cu 
el în Rusia; numărul lor era de 4.000, după 
scrisoarea lui Cantemir" 1834 . 

Primeşte „o casă luxoasă la Moscova şi 
o pensie anuală de 6.000 de ruble. ..o dată cu 
portretul ţarului încadrat în pietre preţioase. 
Oştenii moldoveni fuseseră colonizaţi, din 
ordinul lui Petru, în sloboziile din Ucrai- 
na" 1835 . 

Casandra, soţia lui Cantemir, moare în 
1712 şi a fost îngropată în Biserica grecească 
din Moscova 183 . 

Din 1719, el se mută la Petersburg de 
unul singur şi îşi lasă familia la Moscova, 
alături de fiica lui, Smaragda 1837 . 

După ce moare Smaragda, în iulie 1720, 
„toţi copiii lui Cantemir sosesc şi ei în 
capitală, de unde nu urmau să se mai 
mute" 1838 . 

După 8 ani de văduvie, Dimitrie 
Cantemir se recăsătoreşte. Cu cneaghina 
Anastasia Trubeţkoi, fiica generalului Ivan 
Iurievici Trubeţkoi" 1839 . A doua soţie a lui 

y y 

Cantemir avea 18 ani, vârsta fiicei lui, 
Maria l84 °. Nunta are loc la 14 ianuarie 1720, 



1834 Idem, p. 126. 

1835 Idem, p. 126-127. 

1836 Idem, p. 129. 

1837 Idem, p. 134. 

1838 Ibidem. 

1839 Ibidem. 

1840 Ibidem. 



237 



„în prezenţa ţarului, a ţarinei şi a familiei 
imperiale" 1841 . însă „la cererea naşului, 
Cantemir îşz" rade barba, leapădă hainele 
orientale şi se îmbracă după moda apuseană, 
cu perucă pudrată şi haine scurte" 1842 . 
Familia sa devine una...monc/enă l843 , deşi nu 
acesta era modul său de viată. 

Ţarul Petru o lasă însărcinată pe Măria 
Cantemir 1844 . Copilul însă se naşte mort 1845 . 
Din acest motiv familia Cantemir intră în 
dizgraţia ţarului 1846 . 

Măria Cantemir moare în 1757, fără să 
se mai mărite 1847 . 

Crezând că va muri, Dimitrie Cantemir 
se spovedeşte episcopului de Astrahan 1848 . 
Suferea de diabet 1849 . 

Adoarme în ziua de 21 august 1723, la 19. 
20 de minute, având 50 de ani şi fiind 
ministru al ţarului 1850 . Trupul său, îmbălsă- 
mat, a fost dus la Moscova şi îngropat în ziua 
de 1 octombrie 1723 1851 . 

A fost îngropat „în dreapta intrării", în 
Biserica zidită de el, cu hramul Sfinţii 
Constantin şi Elena, din Mănăstirea 
grecească Sfântul Nicolae din Moscova. 



1 41 Idem, p. 134-135. 

1842 Idem, p. 135. 

1843 Ibidem. 

1844 Idem, p. 140. 

1845 Idem, p. 141. 

1846 Ibidem. 

1847 Ibidem. 

1848 Idem, p. 145. 

1849 Idem, p. 146. 

1850 Ibidem. 

1851 Idem, p. 146-147. 



238 



Unde fuseseră îngropate şi prima soţie 
şi fiica lui, Smaragda şi unde vor fi îngropaţi 
şi Măria Cantemir cât şi Dimitrie, fiul lui 
Ântioh Vodă 1852 . 

Sistema religiei mahomedane a fost 
singura carte publicată în Rusia şi anume în 

1722 1853 . 

Hronicul, în versiunea latină, 1-a 
terminat în 1717 1854 . Scris la îndemnul 
Academiei din Berlin 1855 . 



31. Veleităţile teologice ale unui istoric 
al artei 



Domnul Andrei Plesu nu a vrut să fie 

y 

original nici în această a doua încercare a sa 
de a intra, fără iniţiere, pe teritoriul teologic. 
A folosit titlul şi tema cărţii lui Joachim 
Jeremias, Parabolele lui Iisus 1856 , la care a 
adăugat apendicele: „Adevărul ca po- 
veste" 1857 . Numai că poveste, azi, înseamnă 
basm, chestii din trecut, dubioase... poveste 
relativizând Adevărul cu majusculă. 

1852 Idem, p. 147. 

1853 Idem, p. 212. 

1854 Idem, p. 228. 

1855 Ibidem. 

1856 Publicată în română sub titlul: Joachim Jeremias, 
Parabolele lui Iisus, trad. din lb. engl. de PS Calinic 
Dumitriu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Pr. Prof. 
Dr. Vasile Mihoc şi Dr. Ştefan Matei, cu un cuv. introd. de 
Părintele [Constantin] Galeriu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 
2000, V- VIII + 322 p. 

1857 Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca 
poveste, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2012, 314 p. 



239 



Din Cuvânt înainte, aflăm că această 
carte a apărut la cererea editurii Humanitas, 
că a fost scrisă la Berlin 1858 si că un număr de 

y 

oameni, amintiţi în p. 8, i-au făcut diverse 
„sugestii" despre părţi din carte 1859 . Adică e o 
carte colectivă... dacă sugestiile a 9 persoane 
au fost introduse în carte. 

Mai înainte însă de a se vinde sub forma 
cărţii, conţinutul cărţii de faţă z-a slujit 
autorului „pentru susţinerea unor conferinţe 
la Universitatea din Iaşi, la Institutul de 
Studii Avansate din Nantes şi la Centrul de 
Studii Bizantine „Sf. Petru şi Andrei" din 
Bucureşti" 1860 . 

y 

Numai că atunci când si le auxiliază la 

y 

CV, conferinţele mai sus amintite... par altce- 
va decât cartea. 

însă autorul nostru, în loc să îsi facă 

7 y 

câte un text pentru fiecare demers academic 
sau conferenţiar avut în plan, a făcut un text 
pentru toate conferinţele de dinainte de 
publicarea cărţii, pentru editura Humanitas 
şi pentru conferinţele de după, de la lansarea 
cărţii, având un singur text pentru toate. 

Din punct de vedere academic asta 
înseamnă autoplagiere în formă continuată. 
Sau, mai plastic: ciorbă reîncălzită. 

Onestitatea intelectuală însă, dacă o ai, 
îţi cere să faci muncă de cercetare pentru 
fiecare demers academic la care participi. 
Dacă nu poţi să munceşti în acest ritm, îţi 
declini participarea. 



1858 Idem, p. 7. 

1859 Idem, p. 8. 

1860 Ibidem. 



240 

Tot în cuvântul introductiv, autorul îşi 
ia măsuri de precauţie. Mărturiseşte că este 
„perfect conştient" de faptul, că teologii vor 
privi această carte drept opera unui 
„intrus" 1861 . A unui veleitar. De acord! Nici nu 
poate fi altfel catalogată, atâta timp cât 
Andrei Pleşu nu are specializare teologică. 
Iar dumnealui, de obicei, îi zeflemiseşte pe 
lăutăristi... 

y 

Textul cărţii e scris în limbajul preţios, 
caracteristic autorului, cu care ne-a învăţat 
de-a lungul timpului. Şi prin stil, autorul 
vrea să compenseze lipsa de idei preţioase/ 
personale şi de organicitate a scrierii. Pentru 
că organicitatea scrierii teologice vine din 
munca de cercetare teologică continuă, iar 
ideile/ perspectivele teologice sunt conse- 
cinţele unei vieţi mistice intense. 

y y 

Teologia nu se scrie doar când vrei, ci 
tot timpul. Dar pentru ca să o scrii tot 
timpul, trebuie să o trăieşti tot timpul, adică 
să fii una cu ea. 

Discuţia despre parabole începe în p. 13. 
Şi parabolele, spune autorul, ne plasează „în 
teritoriul naraţiunii, care se substituie 
argumentaţiei 

Numai că autorul vrea să argumenteze 
conţinutul parabolelor, să îl explice, iar 
parabolele nu sunt poveşti ci tocmai 
argumente ale existenţei relaţiei lui Dumne- 
zeu cu oamenii. 



Ibidem. 
Idem, p. 13. 



241 



Până în p. 25, autorul face o acoladă, 
care n-are de-a face cu parabolele Domnului. 

între p. 25-27 avem o singură idee: 
parabola a fost considerată de Domnul ca 
fiind „în perfect acord cu El însuşi" 1863 . 
Deducţie logică, atâta timp cât Domnul a 
recurs de multe ori la parabole. 

Primele citări scripturale (p. 29-30). 

Autorul analizează dacă e un act 
discriminatoriu faţă de marea audienţă, 
faptul că Domnul explică parabolele numai 
Sfinţilor Apostoli 1864 . Dacă decizia Lui este 
una „elitistă" şi, implicit, „smintitoare" 1865 . 
însă Pleşu ajunge să constate că şi Sfinţii 
Apostoli erau, uneori, „la fel de obtuzi" ca şi 
poporul 1866 . 

Numai că Domnul nu le cerea o 
înţelegere raţionalistă Sfinţilor Apostoli, una 
prin care „să dezlege" parabolele ca pe un 
rebus, ci o înţelegere teologică, luminată de 
slava lui Dumnezeu. 

Lucru pe care îl vedem cu ocazia 
răspunsului Sfântului Apostol Petru, când, 
luminat de Dumnezeu, spune că Iisus este 
Hristos [Mt. 16, 16-17]. Asta le cerea Domnul, 
de fapt, Sfinţilor Apostoli: o înţelegere 
mistică, duhovnicească, profund teologică a 
cuvintelor Lui şi nu descifrări de „povestiri 
obscure". 

Mulţimea, prin parabole, trebuia să fie 
tot mai atentă la Domnul, la ce propovă- 
duieşte El şi să cugete mai presus de cele 

1863 Idem, p. 25. 

1864 Idem, p. 30. 

1865 Ibidem. 

1866 Idem, p. 38. 



242 



grosiere. Pe când Sfinţii Apostoli trebuiau să 
se deschidă revelării lui Dumnezeu, umplerii 
lor de har, pentru ca să înţeleagă cuvintele 
Domnului în profunzimea lor dumnezeiască. 

în p. 41, autorul citează şi din Joachim 
Jeremias, a cărui perspectivă de lucru „a 
preluat-o" în tăcere. 

în p. 42, Andrei Pleşu consideră că este 
„un minim gest de politeţe" să credem în 
„caracterul revelat al textelor sacre". Al 
textelor sfinte ale Bisericii sau ale oricărei 
religii? 

Făcând aluzie la baba ortodoxă, care are 
Ortodoxia în suflet (sintagmă a lui Petre 
Ţuţea, preluată şi de Mircea Platon), autorul, 
ca şi când nu ar fi înţeles sensul expresiei, 
atrage atenţia că „nu orice gospodină de 
vârsta a treia, care se aferează bigot prin 
ograda bisericii, e receptaculul optim al 
credinţei" 1867 . 

Autorul, adesea, ori moralizează, ori 
divaghează. Face parte din stilul său... alune- 
cos, plictisitor prin continua dorinţă de a 
epata. 

Şi când divaghează de la centrarea pe 
parabolele Domnului, el se lansează într-o 
exegeză filosofică asupra parabolelor, 
eliminând substanţa lor reală: teologia. Un 
exemplu avem în p. 45, unde ajunge să 
afirme: „Iisus încearcă însă o soluţie-limită: 
sfinţirea exteriorităţii lumii, aducerea lumii 
într-un „înăuntru", care să-i salveze exterio- 
ritatea fără a o dispreţui şi destrăma". 



1867 Idem, p. 44. 



243 



Ce are o astfel de formulare bombastică 
cu simplitatea parabolelor Domnului? Sau 
de ce nu poate fi Andrei Pleşu, simplu şi cu 
miez în exprimările sale? Şi unde vrea să ne 
ducă autorul, dacă nu coboară în textul 
parabolelor? Iar dacă Domnul face cu noi 
teologie în parabolele Sale, de ce până la 
această pagină autorul nu a coborât la... 
subiect, ci ne dă impresia că El se ocupă cu 
„filosofia vagului", precum Gabriel Liiceanu? 

La Andrei Pleşu nu căderea din slava lui 
Dumnezeu este marea dramă a umanităţii ci 
„exterioritatea" 1868 . Eu înţeleg, fără dubii, că 
prin exterioritate desemnează acelaşi lucru. 
Dar când autorul epatează, el doreşte să ne 
convingă de faptul că „inventează" un nou 
limbaj şi prin asta „o altă erminie/ tâlcuire/ 
exegeză". Pentru că dorinţa autorului, măr- 
turisită la una dintre prezentările cărţii, a 
fost ca în această carte să le arate teologilor 
cum se tâlcuiesc, în mod atractiv, parabolele 
Domnului. 

Numai că parabolele Domnului nu sunt 
atractive în mod tabloid, nu sunt sclipoase, 
nu sunt formate din cuvinte si termeni 

y 

absconsi si tălcuirea lor nu înseamnă 

y y 

înlocuirea terminologiei teologice cu cea 
filosofică. Ci tăria parabolelor e dată de 
profunzimea mistică a adevărului pe care 
trebuie să îl sesizezi în adâncul lor. 

De aceea, dacă păcatul nu produce 
căderea din relaţia cu Dumnezeu ci 

y 

exterioritate, şi găsim şi un corelativ pentru 



Idem, p. 45. 



244 

har şi altul pentru comuniune şi altul pentru 
Treime, prin acestea nu schimbăm datele 
problemei şi nici nu le aprofiindăm, ci 
divagăm. Pierdem timpul. 

Iar ca să nu pierdem timpul şi să 
învăţăm ceva de la Andrei Plesu, ar însemna 

y y ' 

ca el să ne ofere o vedere mistică, teologică a 
parabolelor, prin aceea că el, condus de 
Dumnezeu, a coborât în adâncul parabolelor 
şi a înţeles ce a vrut să ne spună Domnul 
prin ele. 

însă vom găsi aici o experienţă unică, pe 
care Sfinţii Părinţi ai Bisericii nu au sesizat-o 
încă şi pe care Biserica nu o ştie? Vom găsi 
ceva nou... sau pierdem timpul? 

în pagina 46 aflăm că „parabola 
hristică" vrea să ne invite „în spaţiul 
întrebării". Presupunere falsă. 

De ce? Pentru că Domnul a pus 
parabolele Sale tocmai în faţa acelora care 
aveau întrebări. Care erau întrebări ambu- 
lante. Pentru că parabolele Lui nu sunt 
problematizări ci răspunsuri. 

El le-a dat şi ne-a dat răspunsuri extrem 
de clare. Dar răspunsurile Lui au profunzimi 
cu mult mai mari decât înţelegerile definiţio- 
nale. Răspunsurile Lui au relevanţă continuă 
pentru fiecare dintre noi, oricând am trăi şi 
oricine am fi. Pentru că Domnul a venit să 
ne dea răspunsuri paradoxale şi nu liniare. 

De aceea, atunci când s-a pus problema 
împărăţiei sau a aproapelui nostru sau a 
desăvârşirii, cei în cauză au înţeles că 
exigenţele Lui sunt absolute şi paradoxale. 



245 



Cei care le-au acceptat, L-au urmat, iar 
cei care nu le-au acceptat, nu le-au refuzat 
pentru injusteţea lor ci tocmai pentru cople- 
şitoarea lor înălţime. 

Din n. 1, p. 46, aflăm că sintagma 
păcatul exteriorităţii nu îi aparţine. îi 
aparţine lui Frithjof Schuon 1869 . 

Pagina 47 e pentru Heidegger. Şi, nu în 
ultimul rând, e o reclamă gratuită făcută lui 
Gabriel Liiceanu. Căci autorul ne aminteşte, 
cum că prietenul său a tradus Fiinţă şi 
timp l8l °. Numai că Heidegger nu are de-a 
face cu ce spun... parabolele Domnului. 

De la exterioritate... autorul ajunge la 
Iad şi îl defineşte: „a nu fi înlăuntrul a nimic, 
a nu fi înlăuntrul nimănui, a nu avea un 
„înlăuntru" - acesta este iadul" 1871 . 

Numai că definiţia autorului e falsă de 

y 

la cap la coadă. Toţi avem o lăuntricitate a 
noastră... depinde însă care e conţinutul ei. 
Iar nimeni nu poate fi în afara slavei lui 
Dumnezeu, a prezenţei Lui. 

Pentru că Iadul nu înseamnă a fi în 
afara prezenţei lui Dumnezeu ci a nu 
suporta prezenţa Lui, pentru că nu eşti plin 
de slava Lui. 

Pe scurt, conform realităţii ontologice a 
omului şi corect teologic, autorul trebuia să 
spună: Iadul înseamnă a nu avea nimic din 
Dumnezeu în tine. A fi gol de prezenţa Lui. 

1869 A se vedea: 

http:/ / en.wikipedia.org/wild/Frithjof_Schuon. 

1870 ££ Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca 
poveste, op. cit, p. 47, n. 1. 

1871 Idem, p. 48. 



246 



în p. 49, autorul ratează înţelegerea 
paradoxală a lui napapaMxo. Pentru că verbul 
grecesc nu înseamnă doar „a arunca laolaltă, 
a pune alături" 1872 . Ci, la forma sa intranzi- 
tivă, verbul înseamnă „a trece peste, la [o 
altă realitate], a veni în apropierea [adevă- 
rului], a naviga spre [împărăţia lui Dumne- 
zeu]", pe când în forma sa tranzitivă, el 
înseamnă: „a sta unul lângă altul/ alăturat". 

De aceea, parabola este un drum 
comunional, dar spre veşnicie şi nu spre un 
comunitarism teluric. Pentru că împărăţia 
din parabolele Domnului e împărăţia Lui şi 
nu o aşteptare hiliastă, într-un cosmos 
netransfigurat de slava Treimii. Sensul 
parabolei este transcendent şi presupune 
înduhovnicirea noastră şi nu o împrietenire 
doar pentru acum şi azi, ci pentru veşnicie. 

Tot în p. 49, autorul consideră că 
„parabola hristică nu aspiră la instalare, la 
definitivat. în cele din urmă, după atingerea 
scopului, ea va deveni superfluă". 

însă parabolele Lui nu au căzut în 
desuetudine si nici nu devin caduce odată cu 

y 

o anume înţelegere a lor, după cum nici 
trupul Domnului, luat din Fecioară, nu a 
devenit „un obiect" de care S-a dispensat la 
înălţare. De aceea, Biserica păstrează cuvin- 
tele Domnului si revelaţiile Sale în aceeaşi 

y y y 

prospeţime lingvistică a lor, pentru că noi nu 
ne oprim la exteriorul cuvintelor. 

Cuvintele sunt un drum deschis spre 
Dumnezeu, parabolele sunt răspunsuri ale 



2 Idem, p. 49. 



247 



Sale pentru noi, chemări ale Lui la 
comuniune. De aceea cuvintele şi modul 
cum au fost spuse cuvintele Lui nu sunt 
perisabile, pentru că au prospeţimea Aceluia, 
Care întotdeauna e Acelaşi. 

y 

Iar noi, de fiecare dată, le auzim ca 
spuse tainic de Domnul, pentru că El este 
Cel care ni le face explicite în lăuntrul nostru. 

Citând In. 16, 25, autorul trage 
concluzia că parabolele sunt „o soluţie 
circumstanţială" 1873 pentru Sfinţii Apostoli, 
însă lucrurile nu stau astfel. 

Sfinţii Apostoli, şi după învierea 
Domnului şi umplerea lor de har la Cincize- 
cime, au avut nevoie continuu de luminarea 
lui Dumnezeu. Tainele lui Dumnezeu nu li 
s-au descoperit integral şi nici nu ni se vor 
descoperi vreodată. Ci atât ei, cât şi noi, au 
crescut si creştem continuu în înţelegerea 

y y y O 

parabolelor Lui, a minunilor Lui, a cuvin- 
telor Lui, a revelaţiilor Lui. 

Nu ne putem debarasa de nimic din ce 
ne-a spus El. Chiar dacă înţelegem, la un 
moment dat, mai mult decât alţii, prin 
aceasta nu ne putem dispensa de parabolele 
Lui sau de vreun cuvânt al Lui, pentru că 
numai un infatuat consideră că adâncimea 
cuvintelor Lui e doar cea pe care el o poate 
înţelege. Omul temător de Dumnezeu vede 
toată revelaţia Lui ca pe un ocean de taine 
dumnezeieşti, de care se bucură pe măsura 
lui şi nu o sumă de afirmaţii banale şi 
vetuste. 



1873 Idem, p. 50. 



248 



în pagina 51, autorul face prima 
afirmaţie adecvată parabolelor: ele au „o 
dimensiune apofatică". Şi dacă au o 
dimensiune apofatică, atunci ele nu sunt 
circumstanţiale, aşa după cum autorul a 
afirmat anterior, pentru că apofatismul 
presupune o continuă înţelegere a parabole- 
lor. 

în p. 55, Pleşu explică ce înseamnă 
apofatismul parabolelor. Şi anume faptul că 
„parabolele cheamă şi totodată ţin la 
distanţă" pe cel credincios. Pentru că ele 
presupun o înaintare continuă în înţelegerea 
lor. însă tinerea la distantă nu e datorată lui 

y y 

Dumnezeu ci lipsei noastre de creştere în 
înţelegerea Lui. 

„Credinţa.. .e un mod de viată" 1874 . 

** y y 

în aceeaşi pagină 58, autorul consideră 
că făclia sub obroc şi cetatea pe munte sunt 
două parabole în care avem de-a face cu „o 
ieşire a tainei în lumină". Eu consider că în 
fiecare parabolă şi în fiecare minune a 
Domnului avem de-a face cu acest lucru: cu 
o revelare şi mai accentuată a divino-umani- 
tăţii Sale. Pentru că scopul Domnului a fost 
acela de a ne încredinţa deplin de întruparea 
Sa şi despre faptul că Dumnezeu e Treime şi 
că sensul omului este îndumnezeirea lui. 

„Adevărul dumnezeiesc nu e făcut să 
treacă neobservat", pentru că el trebuie „să 
lucreze ca un reper puternic, să iradieze 
asupra celor din preajmă" 1875 . 



1874 Idem, p. 58. 

1875 Idem, p. 59. 



249 



Parabolele însă nu au menirea să îi lase 
pe oameni „în ceaţa' 1876 ci, după cum spune 
autorul în aceeaşi pagină, ele au un mesaj 
„hiperevident" 1877 . 

Dar, pe de altă parte, se observă faptul 
că Pleşu nu consideră limbajul drept un 
spaţiu propriu al exprimării experienţei 
mistice. Pentru că el vorbeşte despre „dicta- 
tura castratoare a orizontalităţii" 1878 . Iar ori- 

y 

zontalitatea, aici, e totuna cu limbajul. 

Insă exprimarea experienţei nu este un 
obroc pentru experienţă, ci o invitaţie la 
experienţă. Pentru că experienţa mistică este 
personală şi ea nu poate fi transmisă prin 
mărturisirea ei. Mărturisirea experienţei are 
rolul doar de a te înflăcăra pentru căutarea 
ei şi de a-ţi preciza detaliile realităţii ei. 

în n. 1, p. 63, autorul ne deconspiră unul 
dintre aporturile colaboratorilor la cartea sa. 
Două texte patristice indicate de Anca 
Manolescu. 

Mi-aş fi dorit, ca cititor, ca autorul să 
vorbească despre totalitatea sugestiilor pe 
care le-a primit de la alţii, pentru ca să ştim 
cât e.. .Andrei Plesu în această carte si care e 

y y 

ponderea ideilor altora, în afară de bibliogra- 
fia citată. 

Pentru că ideile altora, primite „prie- 
teneşte" sau ideile pe care şi le-a asumat de 
la alţii fară citarea lor, după ochiul meu 



1876 Idem, p. 60. 

1877 Ibidem. 

1878 Idem, p. 62. 



250 



specializat în domeniu, sunt numeroase iar 
ideea de fond a autorului nu există. 

Ea ar fi existat în momentul când cartea 
de fată ar fi fost o nevoie sistemică în întele- 

y y 

gerea teologică şi nu o abordare lacunară a 
unei problematici evanghelice. 



Din p. 73 începe discuţia despre 
parabola Semănătorului. Şi autorul are drep- 
tate când spune că „a înţelege" înseamnă „a 
interioriza o stare" 1879 . Şi mai bine zis: a 
înţelege începe odată cu faptul de a fi umplut 
de o stare, adică de prezenţa harului lui 
Dumnezeu. E adevărat şi faptul că prostia 
non-patologică nu este „inocentă" 1880 . E o 
patimă. Născută din lene şi din indiferenţă. 

însă prin divagaţia începută în p. 81 şi 
terminată în p. 83, autorul a abandonat 
discutarea parabolei. 

O constatare corectă e si aceea că 

y 

trebuie „să colaborezi cu realul în datele 
lui" 1881 . Să nu presupui că realitatea e alta 
decât este. Decât aceea pe care o simţi tot 
timpul. 

„Sufletul avariat [de păcate n.n.] 
rămâne infinit recuperabil" 1882 . 

De la p. 93 începe divagaţia despre 
răbdare. Si în loc să vadă răbdarea în relaţie 

y y 

cu Dumnezeu, autorul o tratează în sine, ca 
subiect filosofic. însă răbdarea în Scriptură 
nu e un subiect ci o cale spre întâlnirea cu 

1879 Idem, p. 81. 

1880 Idem, p. 82. 

1881 Idem, p. 86. 

1882 Idem, p. 88. 



251 



Subiectul discuţiei teologice, Care e Dumne- 
zeu. Tocmai în p. 95 ajunge la răbdarea pusă 
în relaţie cu Domnul, pe care o tratează 
fugitiv. 

Din p. 97 începe discuţia despre copiii 
din pieţe. însă nu începe discuţia ex abrupto 
ci divaghează spre problema spiritului 
critic^. 

Aici, eu nu pot fi de acord cu această 
aserţiune a sa: „spiritul critic poate fi şi o 
formă de infantilism mental" 1884 . Cine are 
spirit critic, adică putere de judecată, acela e 
un om duhovnicesc, un om plin de expe- 
rienţă şi nu un prostuţ. 

însă autorul începe să vorbească despre 
„spiritul critic", adică despre un străvăzător 
al experienţei, dar se referă, de fapt, la 
răzgâiaţii cu diplomă, la cei plini de o 
proastă creştere intelectuală 1885 . Adică la 
intelectualii fără experienţă duhovnicească şi 
profundă de viaţă, care sunt părerologi şi nu 
cunoscători ai lucrurilor. 

în continuare, Andrei Pleşu face o 
afirmaţie cu totul în dizarmonie cu istoria 
gândirii. Şi anume că „gândirea n-are voie să 
fie mofturoasă, să traverseze piaţa lumii şi a 
ideilor cu o grimasă dispreţuitoare" 1886 . 

însă de la filosofii lumii vechi şi până la 
filosofii postmodernităţii, cu toţii au dovedit 
că gândirea nu numai că e plină de mofturi ci 
şi de nebunii şi exclusivisme de tot felul. 

1883 Idem, p. 98. 

1884 Ibidem. 

1885 Ibidem. 

1886 Idem, p. 98-99. 



252 



Nietzsche e genial pentru că i-a 
minimalizat pe toţi de dinaintea lui. Kant e 
genial pentru că a exclus experienţa din 
calcul. Exclusivismul si unilateralitatea sunt 

y 

modul de-a fi al gândirii filosofice. Iar dacă 
filosofii păgâni erau nişte teologi rataţi ai 
vremii lor sau nişte aroganţi cu zeii, marii 
filosofi ai modernităţii au fost, aproape în 
exclusivitate, teologi catolici şi protestanţi 
sau oameni care au vrut să exorcizeze gân- 
direa oamenilor de credinţa creştină. 

Gândirea autonomă, cea care exclude 
revelaţia dumnezeiască, e un moft continuu. 
„Piaţa" lumii şi a ideilor este un supermarket 
de extremisme. Pentru că ideile omului sunt 
considerate mai presus decât omul şi deta- 
şate de el. 

Numai gândirea duhovnicească nu e 
mofturoasă şi exclusivistă. Ea se ocupă de 
patimi şi de păcatele lumii cu atenţie şi cu 
responsabilitate. De aceea nici nu îşi permite 
să-i dispreţuiască pe oameni, pentru că ştie 
că oamenii se pot converti în orice clipă şi 
pot ieşi din caruselul vieţii lipsite de sens. 

în p. 99, autorul face aluzie la 
încremenirea în proiect. O temă a sa 
predilectă dar şi pe care o practică. 

Pruncii sunt permeabili la nou tocmai 
pentru că sunt „infinit modelabili" 1887 . 

însă iarăşi nu pot fi de acord cu domnul 
Andrei Pleşu atunci când afirmă, că spiritul 
critic e „opac" 1888 . Tocmai pentru că nu e 



1887 Idem, p. 101. 



253 



opac, spiritul critic, omul străvăzător, poate 
să vadă ce e bun şi ce nu e bun dintr-o carte, 
acţiune, persoană. 

Pentru că maturii nu sunt impotenţi să 
vadă adevărul mântuirii, după cum nici 
pruncii nu pot, de la sine, să-1 vadă. Ci toţi 
putem vedea ce ne e de folos, cu harul lui 
Dumnezeu, dar nu toţi vrem să facem asta. 

Dacă cei în vârstă ar fi opaci la 
convertire, nu se explică mulţimea celor care 
s-au convertit la vârste mature sau venera- 
bile. Iar dacă pruncii şi copiii ar fi, de la sine, 
monumente de sinceritate şi de adevăr, nu se 
explică de unde atâta ură şi răutate la mulţi 
copii. însă alegerea lui Dumnezeu ţine de 
înţelegerea faptului că în El e adevărata 
viaţă, adevărata perspectivă a împlinirii inte- 
rioare. 

întâietatea e a celor care îşi „vor 
interioriza smerenia, umilitatea copiilor" 1889 . 
Iar Domnul nu refuză nimănui împărăţia 
„oricât de precar, oricât de „mic"" l89 ° ar fi. 

Da, e adevărat, în lumea creştină, copiii 
nu sunt nişte „perfecţi", nişte desăvârşiţi ci, 
„mai curând, ...deţinători ai unei exemplare 
plasticităţi y . Ai unei genuine plasticităţi 
interioare. Pentru că desăvârşirea e rodul 
conlucrării ascetice, neîntrerupte, cu Dum- 
nezeu şi nu o stare de pasivitate lamentabilă. 
Drumul nostru spre desăvârşire, în Ortodo- 



1889 Idem, p. 102. 

1890 Idem, p. 104. 

1891 Ibidem. 



254 



xie, trece prin curăţirea de patimi, prin 
contemplări multiple ale monumentelor 
Tradiţiei şi ale cosmosului, prin vederi 
dumnezeieşti tot mai copleşitoare, pentru a 
rămâne în slava Lui neîncetat. 

în p. 106, după o largă digresiune pe 
subiectul copiilor, autorul ajunge la conclu- 
zia că cei din piaţă, copiii din piaţă, sunt 
„embleme ale adulţilor imaturi, mereu „exte- 
riori" marelui „joc" al revelaţiei". 

Pe baza paginii 107, înţeleg că autorul 
consideră spiritul critic, în sine, adică 
puterea de judecată, ca pe o realitate „nefor- 
mată", care are nevoie de „orientare". Pasajul 
la care mă refer e acesta: „refuzul visceral, 
spiritul critic dezordonat trebuie să capete o 
orientare, să se alinieze unei opţiuni" 1892 . 

Din punctul meu de vedere, nu poţi 
avea spirit critic fără o opţiune religioasă, 
filosofică sau existenţială profundă, fermă, 
constantă. Tocmai pentru că crezi în ceva, 
pentru că ai experimentat ceva, te şi 
pronunţi cu multă pătrundere pe tema 
acelui subiect. 

Critica teologică, literară, filosofică, 
politică etc are în spate o opţiune de viaţă, o 
alegere dar şi o bogată experienţă în dome- 
niul în care se pronunţă. 

De aceea nu cred că trebuie să numim 
producţii ale spiritului critic manifestările 
prostuţe ale nihilismului/ exclusivismului de 
orice fel. Cel care neagă de dragul negării, 
gică contra, zeflemistul de profesie nu are 



1892 Idem, p. 107. 



255 



de-a face cu critica ci cu pierderea timpului. 
Ca să critici trebuie să ai în spate o 
experienţă, o operă, o asumare şi o înţele- 
gere existenţială a lucrurilor pe care le dez- 
baţi şi pe care le vezi mai bine decât alţii. 

în capul paginii 108, Pleşu enunţă o altă 
temă de fond a sa: marginalitatea. 

Ca şi încremenirea în proiect (care 
reprezintă o batjocură la adresa celor cu 
operă de lemn sau cu operă.. .mereu amâ- 
nată) sau ca obscenitatea publică (care 
înseamnă tot ceea ce nu-i place), margina- 
litatea e coşul de gunoi unde el îşi aruncă, 
adesea, preopinenţii nedoriţi. 

„Marginalitatea" nu e doar un substan- 
tiv la Andrei Pleşu, după cum adjectivul vag 
nu e o întâmplare pusă cu furca într-o carte 
anume a lui Gabriel Liiceanu. Pentru Plesu, 
marginalitatea reprezintă toţi acei intelec- 
tuali, pe care el nu i-a bifat, nu i-a ajutat să 
parvină, care nu sunt publicaţi de editurile 
„indicate" de el/ ei. ..adică: ceilalţi/ restul/ 
proştii. De aceea, „marginalii" sunt anumiţi 
autori, care o zic verde în faţă... implicit şi 
opera lor. 

Căci - cităm -, „cântărirea distantă a 
împrejurărilor sfârşeşte prin a deveni 
marginalitate" 1893 . Cine stă la distanţă de noi, 
cei care „manageriem" cultura... devine o 
marginalitate. 

O, da, contextul de aici e altull 
Numai că această carte a domnului 
Andrei Pleşu, ca şi cea despre îngeri, nu sunt 



1893 Idem, p. 108. 



256 



cărţi „de teologie" şi nici nu sunt mono- 
tematice, adică nu se ocupă doar de ce e în 
titlu, ci cărţi cu mai multe paliere de mesaj. 
Iar dacă nu citeşti „bine" cartea, dacă o 
citeşti „cu entuziasm" orb, nu vei ajunge 
niciodată la persoana autorului şi nici la 
adevărata sa implicare socială. îl vei idea- 
liza... dar nu întâlnii 



Pornind de la jocul copiilor din 
parabolă, Andrei Pleşu zşz sprijină opţiunea 
politică chiar şi acolo unde nu te-ai fi 
aşteptat deloc. Cine din România prezentu- 
lui nu ştie sintagma „preşedinte jucător"? 

Iată că în începutul paginii 108 avem o 
discuţie despre judecător pornind. ..de la 
joacă. Judecătorul, spune autorul, „prin defi- 
niţie... nu joacă" 1894 . Adică potrivit statutului 
său profesional. 

Depinde însă, care judecător nu joacă/ 
nu se joacă cu vieţile oamenilor... sau care 
preşedinte nu îşi iese din atribuţii. Că legea, 
constituţia, bunul simţ.. .îţi cer să nu te joci 
de-a dumnezeu când eşti pus într-o funcţie 
de utilitate publică... dar realitatea cotidiană 
frapează legea, bunul simţ, constituţia. 

Iar dacă nu joacă, judecătorul, la 
domnul Pleşu, doar „comentează" 1895 . însă 
comentariul judecătorului e de un kantia- 
nism pur: „comentariul [judecătorului], în 
loc să asume şi să îmbogăţească lumea, 
ajunge să o substituie" 1896 . Mai concret: 



1894 Ibidem. 

1895 Ibidem. 

1896 Ibidem. 



257 



„Salariile bugetarilor vor fi tăiate, începând 
cu 2014, cu 50%. Am văzut că, din experi- 
mentul prim, aţi scăpat. Să vedem dacă mai 
scăpaţi şi din ăsta!". 

Căci judecătorul se substituie lumii, 
realităţii, lui Dumnezeu... şi dictează „în locul 
lor". E un fel de papă al tribunalului. 

Judecătorul, continuă autorul nostru, 
„trăieşte închis în cercul idiosincrasiilor sale, 
îşi confirmă, la nesfârşit, prosta dispoziţie: 
nu are neutralitatea de primă instanţă a 
reflecţiei analitice, ci o neutralitate umorală, 
constantă, devenită fel de a fi, pasivitate" 1897 . 

Idiosincrasia, în accepţiunea primă, 
vorbeşte despre urticarie. Când nu suporţi 
medicamentul... te scarpini. Eşti gata să îţi 
jupoi pielea de pe tine. 

însă, fără doar şi poate, autorul a ridicat 
termenul la sens temperamental, vorbind 
despre racile judecătorului... cu diverşi... 

Ca să îl traducem pe autor, judecătorul 
e un zbanghiu pus într-o funcţie cheie, care 
în loc să gândească mai înainte să scoată 
ceva pe gură.. .el vorbeşte din umorile lui/ 
din glandele lui. ..temperamentale. Pentru că 
există nu numai pasivitatea ca lene ci şi 
pasivitatea ca inconturnabilitate. 

Omul se manifestă după caracterul lui, 
după mojicia lui învăţată de-acasă, după cum 
e el, de fapt, sub pielea lui. 

Aşa că, dacă unii sunt pasivi pentru că 
nu fac nimic... alţii sunt pas ivi... pentru că nu 
se schimbă din modul lor nefiresc de 
existenţă. 



1897 Ibidem. 



258 



încetăţeniţi în rău. îmbătrâniţi în rele. 

y y y 

Care nu dau doi bani pe principii, pe valori, 
pe conştiinţă. 

Vă rog să reţineţi sintagma pleşiană: 
„neutralitate umorală"! Ea este un paradox 
aparent. 

Umoralul = exprimare nervoasă. 

Neutralitatea = stai pe loc, trecere de 
pietoni! 

Când Andrei Pleşu iese la televizor sau 
scrie în Dilema veche sau pe Adevărul... scrie 
din postura de „neutru umoral". Dumnealui, 
în aparenţă, „nu se implică" în politică, nu 
are „afaceri" netransparente, nu are interese 
„oculte" ci doar.. .opinii. 

Te îmbraci la patru ace, vorbeşti atent, 
spui opinii... numai că ceva, ceva, un lucru 
anume.. .nu singurul... enerveazăl Ce? 

Gândirea sa... umorală. Gândirea sa 
instinctuală, bine ascunsă sub „opinii". 
Gândirea sa instinctual de gaşcă. Gândirea sa 
atentă la „detaliile" care aduc bani. ..şi nu la 
detaliile care exprimă adevărul. Pentru că la 
domnul Pleşu „credibilitatea" sa stă în 
popularitatea pe care o are.. .şi nu în 
mărimea şi valoarea operei sau în bulversarea 
produsă de ritmul editorial. 

Dumnealui produce atent „opinia", 
adică cartea, interviul, prezentarea de carte, 
sejurul publicitar. Se scuză că „nu are timp" 
să scrie, că e „înrobit" de atâtea chemări la 
şuete şi zâmbete mici, că oameni „răi" îi 
discută opiniile cu aceeaşi... nonşalanţă cu 
care şi dumnealui le răstălmăceşte pe ale 



259 



altora, însă cartea, când produce cartea. ..ea 
nu bulversează prin conţinut ci prin tam- 
tamul entuziast pe care, oameni care nu îl 
citesc sau îl citesc fără să îl... descoase, îl fac. 
De aceea, eu mă uit. ..sz dincolo de 

7 y 

copertă, de stil, de pagini. ..La idei, la 
înlănţuirea lor, la de unde sunt furate sau 
nu, la cât de original sau neoriginal e, la cât 
de gânditor e sau mai puţin. ..la faptul dacă 
am dat banii pe carte degeaba... sau doar 
pentru câteva pagini. ..aşa, strânse frază cu 
frază... frunză cu frunză. 

Neutralitatea umorală a domnului 
Pleşu însă, după înfrăţirea băsesciană, se lasă 
tot mai necitită. Dacă entuziasmul confra- 
ţilor ortodocşi nu ar fi fost negândit de mare 
pentru ultima sa carte, ea ar fi rămas în 
coltul... celorlalte... Dar titlul cărţii si „înfră- 

y y y ** 

ţirea" cu Biserica, după înfrăţirea cu Băsescu, 
a dat „roade". Poate că va fi inclusă şi ca 
studiu „de neînlăturat" la NT... 

însă, în strategia de marketing de a 
vinde cărţi în coproducţie cu Biserica, 
domnul Pleşu 1-a avut drept înaintemergător 
pe domnul Dan Puric. După actorul devenit 
peste noapte „teolog" ortodox şi care a făcut 
nu puţine descinderi în provincie de popula- 
rizare a cărţilor sale, si domnul Andrei Plesu 

y ' y y 

a mers cu cuvântul, nu numai cu cartea, în 
provinciile istorice ale României. 

Cărţile s-au vândut, teatrul mimico- 
gestual a fost văzut şi de „habotnicii" 
ortodocşi, care nu merg la teatru, intelectua- 
litatea „a coborât" în Biserică prin domnul 



260 



Pleşu, ne-a spus cum stă treaba cu 
parabolele (aşteptăm un comentariu la 
întreaga Scriptură, de ce nu?), ortodocşii au 
fost entuziasmaţi, chiar au râs copios la 
prezentările sale de carte. ..şi asta e! 

Şi asta pentru că judecătorul „nu 
găseşte niciodată motive să intre în horă şi 
ratează, de altfel, toate alternativele" 1898 . 

O altă atenţionare importantă! Toţi 
trebuie să intrăm „în horă" (termen 
neelucidat încă!), pentru că „alternativele" 
sunt multiple. Pentru detalii asupra „alterna- 
tivelor", vă rog să apelaţi la autor! Cu 
încredere... 

Pe judecător „îl irită, în egală 
măsură 18 ", bucuria şi tristeţea, reproşează 
bucuriei că e prea veselă şi tristeţii că e prea 
sumbră" 1900 . Şi acum vine bomba: judecă- 
torul nu activează în serviciul public ca un 
„exponent al unei juste „măsuri", ci ca 
profesionist al dezamăgirii şi al inadec- 
varii y . 

Cu alte cuvinte, autorul ştie că 
„opiniile" din umoralitate şi profesionaliza- 
rea în inadecvare şi în catastrofism sunt o 
dramă v/e... dar a făcut lobby politic, de 8 ani 
de zile, pentru dramă. ..Şoc şi dramă. 

Adică, interesul joacă fesul. ..Iar cărţile 
si discursurile sale o dau la întors ca la 

y 



1898 Ibidem. 

1899 Uneori mai pun virgule de la mine, ca aici, pentru 
că autorul nu le pune întotdeauna... iar corectorul nu le-a 
sesizat lipsa. 

1900 Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca 
poveste, ed. cit., p. 108. 

1901 Ibidem. 



26l 



Ploieşti, nu din neştiinţă... ci din „intrarea în 
hora . 

Acum, ca scriitor postdecembrist, care 
„joacă în horă", domnul Pleşu ce mai poate 
să spună despre Mihail Sadoveanu sau 
despre Tudor Arghezi? A venit comunismul, 
au intrat si oamenii „în horă"... si domnul 

y 77 y 

Pleşu a intrat „în horă"... posibilităţile au fost 
„diverse" şi „este" diverse, deşi unul mai 
sărac şi mai lipit pământului nu face atâtea 
compromisuri pentru a trăi în comparaţie cu 
cei „iconali" ai României. 

Dacă intri „în horă"... te pot lătra şi 
câinii, pot trage concluzii şi „marginalii", cât 
şi cei cu păreri „vagi" despre multe lu- 
cruri. ..dar care simt ridicolul de situaţie. 

y 

Care? Acela de a te da „iconic", când „nu te 
duce" posibilităţile şi nici dăruirea către 
public. 

Bineînţeles, domnul Pleşu este o 
somitate, cel mai bun scriitor şi teolog al 
României, un trimis al nostru în delegaţii 
ecumenice, care „înlocuie", la o adică, pe toţi 
teologii României la un loc, deşi dumnealui 
e critic de artă, un om pe care l-am privit de 
aproape fără să intru „în horă" (adică n-am 
făcut bani niciodată împreună) şi despre 
care, în această umilă carte, scriu fraze 
„pline de invidie şi de miopie". 

Un gest „iresponsabil" din partea mea... 

Dar dacă, până acum, am avut 
„bădărănia" să mă dărui atât de mult, pe 
gratis, la nivel editorial, de ce să nu fac cărţi 



262 



în care să admir, în mod critic, pe oameni 
care mă întrec cu mult... Şi de la care, în mod 
indubitabil, am învăţat foarte multe lucruri. 

Tocmai de aceea, cu luciditate, comen- 
tez cartea de faţă, pentru ca să nu mai fiu 
„pasiv" ci, cât de cât, să intru „în varianta 
apofatică" 1902 a existenţei. Adică în aceea în 
care, pe fiecare zi, creşti spre noi înţelegeri. 
Tot mai profunde, tot mai duhovniceşti. 

Momentul unic trebuie valorificat. Citat 
chintesenţiat din aceeaşi p. 108. Numai că 
trebuie să ai luminare de la Dumnezeu ca să 
ştii când. ..se petrece acest moment. Sau 
când te întâlneşti cu un om al lui Dumne- 
zeu... 

Şi regăsim, iarăşi, câteva trăsături de 
caracter ale duplicităţii: „e bolnav de 
retractilitate, opac la toate apelurile, la toate 
semnele vremii" 1903 . 

Cu citirea „semnelor vremii", în 
prezentul de-acum, se ocupă o serie de 
extremişti ortodocşi, care, de dimineaţă şi 
până seara, online, reduc Ortodoxia la o 
discuţie despre masoni, despre cum vor fi ei 
„cipuiţi" de „noua ordine mondială" peste 
câteva săptămâni sau 3-4 ani, despre cum 
satanismul o să ne mănânce „sufletele", 
despre cum Dumnezeu, deşi prezent, nu ne 
cam „bagă în seamă", că dacă ne-ar băga... pe 
satanişti i-ar mânca, pe homosexuali i-ar 
bombarda, pe eretici i-ar desfiinţa şi pe 
masoni i-ar electrocuta, bineînţeles, cu 
fulgere din cer. 



1902 Ibidem. 

1903 Ibidem. 



263 



Retractilitatea ţine însă de „rezistenţa 
prin cultură". Există rezistenţa prin martiriu 
cât şi rezistenţa prin umilinţă continuă, după 
cum există şi „rezistenţa" prin fofilare, prin 
pactizare, prin maimuţărire a principiilor. 

Când din jucărea la barbut a princi- 
piilor ies money poţi, post factum, să 
numeşti acest lucru „rezistenţă prin cultură". 
Asta, în situaţia, când ar fi murit toţi cei de- 
atunci...şi vorbeşti unor copii care n-au de-a 
face cu comunismul. Care nu ştiu cu ce s-a 
mâncat comunismul. 

Dar nu prin cărţi... „s-a rezistat" în 
comunism... ci prin „colaborare strânsă" cu 
Securitatea! Ca „să te laşi" publicat... ieşit la 
studii... reintrat în ţară. ..dus la congrese... 
trebuia să te laşi şi „prelucrat". 

Sau te făceai că eşti „prelucrat" până în 
unghii în materie de ideologie marxistă, 
pentru ca să nu zică cineva că nu eşti „om de 
încredere al noii societăţi democratice si 

y y 

socialiste". 

„Prelucrarea" fierului, ocupaţie din 
străbuni, era ridicată la acţiune de lucru şi 
practicată pe oameni. 

Numai că cele mai bune dintre metalele 
de preţ ale României, platina României... a 
ajuns la închisoare. Ani grei de temniţă 
pentru acuzaţii fantasmagorice sau nu atât 
de „periculoase" pe cât se pretindea. 

„Rezistenţa prin cultură" a fost retrac- 
tilă. Adică a fost făcută de oameni care au 
trebuit „să se retragă" în ei. ..ca să spună 
numai „ce trebuia spus". A fost făcută cu 
frică, cu supuşenie, cu atenţie iepurească... 



264 



De aceea, Herta Muller 19 ° 4 i-a atras 
atenţia, respectuos, lui Gabriel Liiceanu, că 
ea a primit nişte şuturi în fund... din cauza 
literaturii pe care a scris-o. ..şi au expulzat-o. 
Pentru că literatura se face şi astfel. ..prin 
rezistenţa rezistenţă... şi nu doar prin 
rezistenta ascunsă sub fusta literelor. 

Pentru autor, maturizarea copilului 
înseamnă „a avea iniţiativa, curajul, 
solidaritatea a-filierii" 19 ° 5 . Depinde la ce ne 
afiliem... pentru că iniţiativa şi curajul nu ne 
fac, în mod neapărat, nişte maturi profunzi 
şi responsabili. Tot la fel, depinde ce înţelege 
Andrei Pleşu, în mod pragmatic, prin „flexi- 
bilitate" 1906 . Pentru că, în text, el defineşte 
flexibilitatea comportamentală a unui om 
drept modul „de a sesiza corect oportunita- 
tea şi de a găsi tonul optim al con-sonanţei 
cu ea" 19 ° 7 . 

Vagul definiţiei se potriveşte foarte 
bine şi pentru un om al excelenţei şi pentru 
un profitor. 

Pentru un om extraordinar în inventică, 
precum Ionuţ Alexandru Budişteanu 19 ° 8 , a 
sesiza corect oportunitatea înseamnă a 
accepta ajutorul financiar şi logistic care îl 
poate face mult mai productiv în munca sa. 
El nu are nevoie de pile pentru ca să găn- 



1904 A se vedea: 

http :/ /ro . wikipedia . org/wiki/Herta_M%C3%BCller . 

1905 Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca 
poveste, op. cit., p. 109. 

190 Idem, p. 110. 

1907 Ibidem. 

1908 A se vedea: 

https://www.facebook.com/budisteanu.ionut. 



265 



dească, pentru că şi aşa gândeşte mai mult 
decât mulţi alţii, ci are nevoie de bani si de 

y y ' y 

spaţiu în care să se desfăşoare. 

însă, pentru un om incapabil, care vrea 
să parvină, şi care se aciuează pe lângă 
Colegiul Noua Europă 1909 , care atrage bani 
europeni şi, poate, şi de altă provenienţă, „a 
sesiza corect oportunitatea" înseamnă ace- 
laşi lucru ca pentru Budişteanu? Acesta e 
motivul pentru care explicaţiile autorului se 
pliază şi pe faţa celor care fac mult dar şi pe 
faţa celor care „profită", la fel de mult, de 
oportunitate. 

A. Pleşu, ne explică, în continuare, de 
ce trebuie să fim flexibili. Pentru că „apelul 
nu vine întotdeauna în aceeaşi costumaţie, 

y y 7 

nu recurge mecanic la aceeaşi strategie, nu 
foloseşte aceeaşi stilistică" 1910 . 

y y 

Fraza pare ruptă dintr-un curs de 
contraspionaj. în care generalul de securitate 
îşi atenţionează trupa trimisă în acţiune, că 
teroriştii au. ..costumaţii multiple. Ei pot 
ataca în diverse moduri şi prin diverse 
persoane. Poţi fi atacat din senin, fără să ştii 
vreodată... de unde si de către cine... 

y 

Dar, la fel de bine, „flexibilitatea" 
morală propusă de autor poate însemna şi a 
juca la mai multe mese. 

Astăzi mă poate apela USLul 1911 , mâine 
mă poate apela barca scufundată a lui 



1909 Idem: http://www.nec.ro/. 

1910 Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca 
poveste, op. cit., p. 110. 

1911 Textul fiind scris pe când încă Uniunea Social- 
Liberală [USL] era în viaţă. 



266 



Băsescu, poimâine barca extremistă. Sau 
toate în acelaşi timp. 

Astăzi mă poate apela o editură pentru 
un contract de colaborare, mâine o alta. 
Concurentă. 

Pentru că apelul îmbracă, mereu, o altă 
haină, strategiile (adică interesele vizavi de 
tine) sunt altele, stilistica, pe ici pe colo, se 
poate schimba, dar, în esenţă, rămâne 
aceeaşi. 

Dacă eşti bun la ceva... eşti bun pentru 
ca să facem bani cu tine şi nu pentru ca să te 
iubim, stimăm, ajutăm în mod real... 

Mai pe scurt: mesajul domnului Pleşu 
are cameleonism capitalist în substanţa lui. 
Lucru confirmat din destul de aceea că a 
ştiut, cu multă „perspicacitate", să decodifice 
la timp apelurile dar să şi profite de ele. 

Există mai multe căi, care nu se 
invalidează reciproc 1912 . Tot în p. 110 îl citează 
pe Sfântul Ioan Gură de Aur şi, în singura 
notă de subsol a paginii, aminteşte de altă 
carte a sa şi anume de Minima moralia. 

în p. m, Pleşu face un reproş masiv 
Bisericii: „massa creştinilor si însăşi institu- 
ţia bisericească se epuizează de secole în 
exerciţiul steril al dezbinărilor dogmatice şi 
cred că dreapta credinţă e o specie de 
indispoziţie, la egală distanţă şi de bucurie, şi 
de lacrimi". E începutul reproşului... 

Adică, din punctul său de vedere, 
Biserica se epuizează/ îşi sleieşte puterile în 
certuri principiale, ea se ocupă cu „dezbina- 



1912 Ibidem. 



rea dogmatică" şi nu cu prezervarea dogma- 
tică a sănătăţii credinţei ortodoxe. 

Cu alte cuvinte, Academia Română, 
dacă se ocupă cu păstrarea şi explicarea 
limbii române şi îi enervează pe unii şi pe 
alţii când explică un etimon sau când 
impune o regulă de scriere, se ocupă cu 
„distrugerea" limbii române şi nu cu prezer- 
varea ei. 

însă Biserica se ocupă cu sănătatea 
adevărului şi a vieţii ortodoxe. 

O biserică bolnavă la adevăr se numeşte 
eretică, adică contrară adevărului deplin, una 
care preferă partea şi nu întregul, după cum 
un om bolnav se numeşte pacient. Cei care 
tratează bolile, le şi cunosc pe fiecare în 
parte. Dacă ai o problemă la dinţi, nu îţi vor 
face niciodată citostatice, după cum a taxa 
dogmatic un lucru anapoda, care încalcă tot 
bunul simţ experienţial al Tradiţiei, nu 
înseamnă a produce indispoziţie creştinilor 
autentici ai Bisericii Ortodoxe ci multă 
bucurie. 

Eu mă bucur de fiecare carte patristică 
a Bisericii, pe care o citesc sau o traduc, 
pentru că mă bucur de oamenii care au spus 
cel mai profund adevărul Bisericii. Dar îmi 
produc o mare indispoziţie oamenii care 
citează din Sfinţi fără să-i citeze, ca domnul 
Pleşu, care învaţă de la ei. ..apoi ne revând 
ideile lor ca şi când le-ar fi visat noaptea. 

Şi îmi produc indispoziţie oamenii care 
profită de gândirea Sfinţilor dar nu au evlavie 
faţă de ei, pentru că plagierea ideatică a 
Sfinţilor, a filosofilor, a genialilor de tot felul, 



268 



în faţa celor care i-au citit şi ei pe aceşti 
oameni unici ai lumii. ..nu poate decât să 
stârnească zâmbete. 

Ortodoxia nu e o tristeţe lamentabilăl Si 

j y 

nici o împărăţie a exclusivismului. Ci o 
experimentare continuă a iertării şi a 
bucuriei dumnezeieşti. Pentru că e trăire în 

y 

adevăr şi bucurie în harul Prea Sfintei 
Treimi, Care, prin coborârea Sa harică în noi, 
ne certifică adevărurile Sale. 

Cine vede în ea doar „palori [gălbeneli/ 
învechiri] didactice" 1913 , doar o instituţie 
„preocupată de bunuri contingente" 1914 , cred 
că vorbeşte despre propria sa... perspectivă 
asupra Bisericii. 

Şi Andrei Pleşu spune că Biserica „a 
produs, în cazurile nefericite [de oameni ai 
credinţei], un tip uman greu digerabil, 
capabil să practice în acelaşi timp peroraţia 
pioasă şi lăcomia achizitivă, smerenia de 
suprafaţă şi vanitatea de fond, distanţarea de 
lume şi patima puterii şi a instalării umane 
[în istorie]" 1915 . 

Păcat însă, că domnul Pleşu, după un 
tablou atât de pregnant al modului de-a fi al 
unui „rebut eclesial" nu ne dă şi numele lui. 
Sau al lor. ..Păcat că nu merge „la doco- 
mente". 

Dacă tot are o intensă aversiune fată de 

y 

patriarhul, episcopul, stareţul, teologul, 
monahul, mireanul, cine-o fi el/ ei, la care 
dumnealui se referă, care sunt atât de du- 



1913 Idem, p. 111. 

1914 Ibidem. 

1915 Ibidem. 



plicitari, care erodează, din interior, viaţa şi 
teologia Bisericii, credibilitatea ei, de ce nu 
ne dă numele lor? 

La fel în politică, cultură, învăţământ, 
sport, afaceri, online, underground. De ce ne 
privează de sfârşitul confesiunii? Dacă are 
date, dacă cunoaşte, dacă are surse de 
informare, dacă îi ştie ca-n palmă, de ce nu 
ni-i spune? Aşteptăm eventualele sale memo- 
rii/ jurnale pe această temă... 

A lăsat în urmă Biserica... şi continuă să- 
i vitrioleze pe cei duplicitari, fără nume în 
cartea sa. Prin singular. ..eu cred că înţelege 
pluralul. Sper să nu mă înşel. 

Şi iată ce spune: „aces tip uman [de 
impostor eclesial] îşi ia distanţă faţă de orice 
îi apare drept prea „intens" şi ia „căldicelul" 
prudenţei sale drept „măsură" cuviincioasă, 
drept înţelepciune. Rezultatul [comporta- 
mentului său duplicitar] e banalizarea voca- 
ţiei [preoţeşti], „ortopraxia" mohorâtă, si- 
multana absenţă din frumuseţea lumii şi din 
tragicul ei" 1916 . ' 

La următoarea editare a cărţii (că 
cererea e excedentară la Humanitas pentru 
„colecţiile de autor"), cred că autorul trebuie 
să rupă suspansul. Să ne dea unul, zece, 50 
de nume din ăştia „ciumaţi", din Biserica 
noastră, pentru ca oamenii credincioşi. ..„să 
nu-i mai încurce" ca până acum. Şi cum 
domnul Pleşu e o voce ascultată, o 
autoritate, când vor auzi credincioşii orto- 
docşi câteva nume.. .vor şti de cine să se 



1916 Ibidem. 



teamă... şi ce „virtuţi" ne-ortodoxe să nu mai 
cultive. 

în finalul p. m, citând un preot catolic 
fără nume, autorul trage o altă concluzie fără 
scrupule: nu există maturitate, oamenii nu 
sunt maturi, ci „există doar trepte diferite ale 
prunciei inconsistente". Aşa că, pe viitor, 
dacă voi considera imature/ irelevante/ 
puerile anumite conjecturi ale domnului 
Andrei Pleşu, dumnealui nu se va supăra, 
pentru că toţi suntem, în fapt, nişte copii 
prostuţi, răzgâiaţi, care spunem ce ne trece 
prima dată prin cap. 

Autorul consideră filialitatea „o livrare 
de sine" 1917 . Pentru ca să nu spună: o dăruire 
de sine, aşa cum a citit formularea, adesea, în 
cărţile teologice. 

Căci Andrei Plesu vrea să scrie 

y 

„teologie", dar, în acelaşi timp, să nu îşi 
piardă nici „alura filosofică". Motiv pentru 
care face un melanj din cele două limbaje, în 
detrimentul teologiei, dar substanţa cărţii nu 
e de la filosofi ci de la teologi. De la teologi 
resemantizaţi de autor. 

Mai pe înţelesul tuturor: ia ideea 
teologică de la Sfântul sau teologul cutare şi 
o reformulează „în stil propriu". Aportul la 
dezvoltarea ideii = zero. Eu si alţii ca mine, 

y y ' 

care ne ocupăm cu teologia zilnic, înţelegem 
cât de „original" e domnul Pleşu la idei, la 
cele „neasumate". Dar „massa", vorba dum- 
nealui, nu ştie. De aceea îl apreciază 
adulator şi chiar vehement adulator. 



1917 Ibidem. 



2 7 1 



în p. 120, autorul ajunge iarăşi pe un 
teritoriu pe care îl cunoaşte foarte bine: 
„Lucrătorii nevrednici ai viei nu sunt nici 
indiferenţi, nici inadecvaţi faţă de mesajul 
care li se transmite. Nevrednicia lor devine 
vrednicia de a respinge, de a anula. înainte de 
a înţelege sau nu ceea ce li se cere, ei vor 
suprimarea sursei, care li se adresează". 

„Intelectualii" nevrednici „nu sunt nici 
indiferenţi" la ce se întâmplă în aria 
excelenţei, chiar dacă se fac că nu văd sau 
nu-i interesează, după cum nu sunt „nici 
inadecvaţi" faţă de ce li se cere. Adică ar avea 
puterea să muncească, dar nu vor! 

Dar pentru că nu vor să muncească, 
pentru ca nu cumva „să ajungă ca 
Eminescu", ca să îşi apere nevrednicia... ei îşi 
arogă „vrednicia" „de a respinge, de a anula" 
pe cei care produc mai mult decât ei. Mai pe 
scurt: cine face mai mult decât noi e duşma- 
nul nostru pe viaţăl 

Numai că negarea, eliminarea din 
calcul, nerecenzarea celui care produce 
mult, mai mult decât „nevrednicia" multora, 
nu se reduce doar la literatură... ci e un 
atentat la viaţa scriitorului, a omului de 
cultură, a inventatorului, a valoricului. 

Pentru că asta spune domnul Pleşu mai 
sus: „înainte de a înţelege sau nu ceea ce li se 
cere, ei vor suprimarea sursei, care li se 
adresează". 

Mai înainte ca să îmi citească mie 
cărţile... există unii, zice domnul Plesu, care 
mă vor mort. ..Aceşti unii, nu vor să citească 



272 



nimic de la mine, pentru ca să nu se 
demoralizeze... 

Căci dacă citeşti in extenso cărţile mele, 

y y 7 

începi să îţi pui întrebări. întrebările încep să 
te împungă. Te uiţi apoi la CVul meu, vezi că 
sunt preot, mai am şi barbă, par cam „şters", 
vin şi de la ţară. ..am nici 36 de ani. ..şi am 
scris atât de mult. 

Ceva începe să te enerveze rău de tot, 
atunci când ai orgoliul că eşti „productiv" în 
materie de scris. Sau când nu mai aştepţi 
niciun „extraordinar" pe lume, că şi aşa, cei 
de până acum, „ne-au înnebunit de cap", 
pentru că „nu îi înţelegem". 

„Te apucă dracii", vorba românului, şi 
în loc să mă ajuţi şi să mă admiri, să mă 
sprijini cu rugăciunea, cu prietenia şi cu 
banii tăi, mă tratezi ori ca pe „o inexistenţă" 
ori ca pe „un mort încă viu", care trebuie 
eliminat. 

Dar, după cum spune domnul Andrei 
Pleşu, aversiunea faţă de mine şi de alţii ca 
mine nu e pe motiv „de dreptate" ci pe motiv 
„de nevrednicie". Te complexez, fără ca să o 
vreau, şi în loc să admiţi evidenţa, începi 
injuriile: „e îngâmfat, e nebun, e prost, e 
etcetera". 

Numai că injuriile nu îţi sporesc opera! 
Pentru ca să fie operă, trebuie să fie muncă. 
Şi munca, fară doar şi poate, e observabilă. 
De aceea, pentru toţi cei care cred că opera 
lor „nu e pe măsura lor", există o singură 
soluţie salvatoare: să facă în asa fel încât să o 

y y 

mărească... pană ajunge la măsura proprie. 



273 



Iar munca pe fiecare zi, extenuantă, e 
un tratament de decomplexare. Produci, te 
bucuri de ceea ce produci şi, cu timpul, îţi 
trece „furia" pe alţii, pentru că înţelegi că 
alţii, care sunt „mari", sunt mari pentru că 
„au muncit" şi nu pentru că „s-au lăudat că 
pot să scrie" sau că „vor scrie". 

De la Descartes la persoana întâi 1918 la 
„riscul autoritarismului" 1919 . Iar „autoritatea 
adevărată e cea pe care o recunoşti în mod 
liber" 1920 . Autoritatea are capacitatea de a 
umbri 1921 , subliniază autorul. De a umbri în 
mod duhovniceşte, adică de a umple haric. 

Pe când „refuzul autorităţii te situează 
între a fi neîntemeiat si a fi neterminat: fără 

y 

punct de sprijin şi fără ţinta 11922 . 

Demonii şi dorinţa de uzurpare a 
autorităţii lui Dumnezeu 1923 . 

y 

Din p. 140, Andrei Pleşu începe să 
vorbească despre „tema absenţei". 

însă punând problema credinţei, 
autorul spune enormitatea (pe care numai 
un non-teolog o putea spune) cum că 
credinţa „nu construieşte pe evidenţe" 1924 . Şi 
asta tocmai când evidentele credinţei, adică 

y y 7 

ale revelaţiei şi ale experienţei mistice, sunt 
însuşi fundamentul vieţii noastre ortodoxe. 

y J y 



1918 Idem, p. 121. 

1919 Idem, p. 122. 

1920 Idem, p. 123. 

1921 Idem, p. 126. 

1922 Idem, p. 131. 

1923 Idem, p. 134. 

1924 Idem, p. 140. 



274 



Ci, la Pleşu, credinţa e o formă fără fond, 
ceva vag, fără concreteţe interioară: „ea 
[credinţa]... este un pariu pe inevidenţă, un 
mod de a trăi în lipsa garanţiilor ultime, în 
tensiunea unei expectative fără termen. 
Credinţa merge pe încredere, speranţă, 
arvună si răbdare" 1925 . 

y 

însă „credinţa" autorului, care nu are 
evidenţe interioare şi, implicit, certitudini 
personale, e o fantasmă de adolescent. E un 
fel de „iubire" fără sentimente împărtăşite şi 
fără relaţie cu o persoană. Adică iubeşti 
femeia aşa.. in general, în mintea ta plină de 
fantasme, pentru care faci multe coşuri pe 
faţă şi nu într-o persoană anume, cu care ai o 
relaţie. 

y 

„Credinţa" despre care vorbeşte Andrei 
Pleşu este credinţa fără experienţă mistică, 
fără evidenţe personale, adică o ideologie 
despre credinţă, proprie azi foarte multor 
oameni fără experienţă eclesială reală. E 
„credinţa" lipsită de simţiri, contemplaţii şi 
vederi dumnezeieşti. Adică e „credinţa" care 
crede că crede. ..dar nu are niciun răspuns de 
la Cel în care afirmă că crede. 

însă, dacă nu ai răspunsuri personale, 
actuale, în viaţa ta, de la Dumnezeul în Care 
crezi, bineînţeles că ceea ce tu numeşti 

7 y y 

„credinţă" „e dialog calm cu o promi- 
siune" 1926 . Adică cu o inexistentă. Vorbeşti cu 

y y 

pereţii... aştepţi promisiuni. ..dar nu ai certi- 
tudini. Numai că ortodocşii, care se curătesc 
de patimi şi care au tot felul de experienţe 



1925 Ibidem. 

1926 Idem, p. 140-141. 



275 



mistice, îndumnezeitoare, nu trăiesc „cu 
promisiuni", cu „imaginaţii despre viitor" sau 
„despre viaţa veşnică" ci ei experiază, în mod 
tainic, de acum, însăşi viata veşnică cu 
Dumnezeu, pentru că văd slava Lui şi ştiu 
cum vor trăi, la parametri şi mai înalţi, în 
veşnicie. De aceea, pentru ei, pentru astfel 
de oameni, care sunt adevăraţii ortodocşi, 
care stiu ce înseamnă a crede, credinţa este 

y 7 y 

experiabilă, e plină de evidenţe, adică de 
certitudini dumnezeieşti şi ei aşteaptă 
moartea pentru a intrat cu totul. ..în comu- 
niunea veşnică cu Dumnezeu, care e o 
realitate şi o certitudine copleşitoare pentru 
ei încă de acum. 

Nu mai are rost, după această 
explicaţie, să polemizăm cu afirmaţia 
autorului, cum că Dumnezeu este „absenţa 
care devine prezentă prin aşteptarea ta" 1927 , 
însă, după cum se observă, eu, omul, par 
„mai viu" decât Dumnezeu, în definiţia 
pleşiană, pentru că eu sunt un prezent care 
aşteaptă, pe când Dumnezeu e o absenţă 
Care nu-mi vorbeşte. 

Ca şi în cazul credinţei, şi nădejdea, o 
altă virtute dumnezeiască, plină de realitate 
şi de certitudine experienţială, devine o 
pungă goală la Andrei Pleşu. în termenii 
autorului, „aşteptarea", adică nădejdea, este 
„prezentificarea inactualului, substanţierea 
unui imediat potenţial. Prin aşteptare eşti, 
într-un anumit sens, creatorul Creatorului 
tău" 1928 . 



1927 Idem, p. 141. 

1928 Ibidem. 



Pentru că nădejdea, la Pleşu, nu e un 
dor plin de descoperiri dumnezeieşti, nu e 
starea dumnezeiască în care suporţi toate, 
chiar şi moartea, pentru Cel în care crezi, în 
care nădăjduieşti şi pe care îl iubeşti fără 
saţiu, fară limită, fără amendamente ci o 
aşteptare vagă. în care, aşteptând, dai „o 
concreteţe" lui Dumnezeu, „îl faci impor- 
tant" pe Dumnezeu, „îl faci" să existe, când 
nădejdea e tocmai modul în care Dumnezeu 
te face pe tine, cel care crezi în El, un om cu 
sens, un om cu traiectorie, un om care nu îţi 
ratezi împlinirea interioară. 

Mai pe scurt: autorul ne arată din plin 
că nu e prea dus la Biserică dar că nici nu 
înţelege, la modul personal şi experimental, 
viaţa ortodoxă. Se încrede în propriile 
deducţii fară experienţă, aşa după cum îşi 
imaginează domnişoara.. .că se va produce 
prima noapte de după şi naşterea. Numai că 
realitatea bate fantezia iar experienţa 
ortodoxă îţi distruge tot imperiul de idoli 
mentali, pe care ţi i-ai făcut în afara ei. Iar 
Andrei Pleşu e bogat în fantezii despre 
experienţa ortodoxă, numai că fanteziile 
teologice, în Ortodoxie, nu te fac o autoritate 
teologică. 

Discutând parabola fecioarelor, autorul 
admite că aşteptarea are destinatar, pe 
Mirele Bisericii, dar că „personajul [Hristos] 
şi (re) apariţia Lui [a doua Sa venire]... sunt 
date în modalitatea absentei" 1929 . 

Admite şi faptul că „aşteptarea 
[Mirelui] nu e o formă de pasivitate, de 



1929 Ibidem. 



277 



moţăială flască, petrecută cu ochii spre 
orizont" 1930 , că nu suntem puşi „să practicăm 
aşteptarea în sine" 1931 ci să „aşteptăm 
slujind" 1932 . Termenii parabolei l-au con- 
strâns să admită aceste nuanţe. 

y 

Dar pentru a nu discuta aşteptarea, 
autorul se concentrează asupra lucrului pe 
care trebuie să-1 faci, fară să pierzi din vedere 
transcendenta existentei 1933 . Adică lasă as- 

y y y 

teptarea...în absenţă. 

De la sămânţă la ascunsul istoriei 1934 , 
însă, subliniază el, „sensul istoriei şi al 
universului creat nu poate fi obiect de 
cunoaştere. Nu e ceva de inventat sau de 

y 

găsit. E ceva de creditat" 1935 . 

Dar a credita pe Dumnezeu, a accepta 
ce spune El despre sensul istoriei şi al 
cosmosului si anume cum că toate se 

y 

împlinesc în El şi se transfigurează, nu 
exclude cunoaşterea acestui fapt. 

în experienţa mistică a Bisericii, fiecare 
dintre noi tocmai asta experimentăm: modul 
cum noi, în sufletul şi în trupul nostru, în 
întreaga noastră persoană, ne schimbăm, ne 
înduhovnicim, ne îndumnezeiem. Pe măsură 
ce ne umplem de har şi toate ale noastre 
încep să se schimbe interior spre sensul şi 
împlinirea noastră eshatologică, pe atât 
înţelegem ce virtualităţi duhovniceşti are 

y O y y 



1930 Idem, p. 143. 

1931 Ibidem. 

1932 Ibidem. 

1933 Idem, p. 144. 

1934 Idem, p. 144-145. 

1935 Idem, p. 145. 



278 



fiinţa umană şi cosmosul în general şi cum 
ne vom schimba noi şi întreaga creaţie în 
slava Lui. A credita pe Dumnezeu, deci, nu 
exclude pe a experimenta traseul împlinii 
noastre eshatologice. Tocmai de aceea // 
credităm pe Dumnezeu întru toate: pentru 
ca să trăim, pe viu, revelaţiile Lui. 

în p. 146 autorul pune problema 
libertăţii. Şi după ce afirmă că libertatea 
trebuie să ţină cont „de ritmurile naturii" 1936 , 
adică de firea omului, pentru că libertatea de 
a alege e proprie omului, ne spune că 
„respiraţia" 1937 libertăţii umane „nu are nimic 
de-a face nici cu zelul insomniac, nici cu vreo 
amorţeală utopică" 1938 . însă zelul care nu 
doarme e un parametru al libertăţii, al 
libertăţii entuziaste, fără de care nu poţi să 
faci lucruri mari, pe când „amorţeala 
utopică", unde cred că vizează un ascetism 
dubios, în care omul presupune că e neispitit 
de rele dar lucrurile stau altfel, ţine tot de 
libertate dar cu consecinţe sterile pentru cel 
care îl alege. 

Autorul trebuie să ne precizeze ce 
înseamnă pentru el „respiraţie" a libertăţii. 
Pentru că libertatea poate să respire şi când i 
se pune pumnul în gât şi când e pusă la zidul 
de execuţie si când e lăsată să moară de 

y y 

foame. Libertatea respiră în sine şi nu 
contextual. Tocmai de aceea şi judecarea 
faptelor noastre ţine de cum am decis, 



1936 Idem, p. 146. 

1937 Ibidem. 

1938 Ibidem. 



279 



interior, asupra a ceea ce e bine sau rău şi nu 
după contextul în care am acţionat. 

în p. 146, autorul începe să vorbească 
despre timp iar în pagina următoare afirmă: 
„timpul lumii ocultează timpul împărăţiei, 
adică timpul mare" 1939 . 

în aparenţă aşa par a sta lucrurile! 
Postmodernitatea îţi oferă delicii, care să te 
facă să te uiti si să îl uiti. 

y y y 

însă, în fapt, cine doreşte să vadă 
prezenţa lui Dumnezeu în lume şi cine are 
nevoie de adevăratul sens al omului, nu se 
lasă dus de nas de timpul şi de ritmul 
decadent al lumii. 

Autorul conştientizează faptul că „a fi 
„între oameni" şi a fi, totodată, „cu 
Dumnezeu" nu e o îndeletnicire la îndemâna 
oricui" 1940 . E o greutate imensă existenţială, 
care presupune un mare efort, o mare 
pierdere de energie şi de timp. Tocmai de 
aceea, cei care vor să trăiască „non- 
palpitant" nu se înhamă la o astfel de viaţă, 
la viaţa duhovnicească, pentru că e grea... şi 
deloc uşoară. 

însă autorul nu citeşte corect parabola 
aşteptării Mirelui, atunci când afirmă că 
„textele nu încurajează, totuşi, vreo formă de 
„excepţionalism". Ceea ce ni se cere nu este 
să avem „geniul" aşteptării ci, dimpotrivă, 
umilitatea ei" 1941 . Numai că omul aşteaptă pe 
Mirele Bisericii... după cum este el, după cum 



1939 Idem, p. 147. 

1940 Idem, p. 151. 

1941 Ibidem. 



280 



se construieşte zilnic. Eminescu aşteaptă ca 
Eminescu si Bănel Nicolită ca.. .el însuşi. 

y y y 

Chiar dacă ai dori să aştepţi „cu genialitate" 
sau „cu sfinţenie", fără să le ai ca posesiuni 
intime, nu ti-ar folosi la nimic. 

7 y 

De aceea, aşteptarea Mirelui e pe 
măsura conştientizării, a stării tale zilnice. 

y ' 

Poţi să îl aştepţi pe Mire cu o 
indiferenţă marcantă, cu o frică imensă, 
terorizat de răspunsul Lui, după cum îl poţi 
aştepta plictisindu-te, imaginându-te altul, 
imaginându-te cu mai mult păr în cap şi 
bani în cont... sau certându-te cu El, 
încercând să îl minimalizezi prin tot ceea ce 
faci. 

Toată creaţia // aşteaptă pe Mirele 
Bisericii! 

Chiar şi cei care // neagă, chiar şi cei 
care nu au timp de EL. .îl aşteaptă. Şi nu îl 
aşteaptă „după cum şi-ar dori" sau „după 
cum ar fi ideal" ci „după cum poate fiecare". 

Iarăşi e o eroare să credem, că dacă 
Domnul i-a folosit în parabolele Sale pe 
sclavi, fetele din escorta nuntaşilor şi 
portari 1942 , doar ei reprezintă postura 
trecerii, a trecătorului. Domnul putea să 
aleagă orice alt statut social şi să scoată, din 
el, trăsătura de care avea nevoie pentru a ne 
transmite o înţelegere profundă a vieţii 
duhovniceşti. Adică nu trebuie să îl reducem 
pe Dumnezeu doar la formele parabolice pe 
care El le-a folosit, pentru că Dumnezeu ne 
inspiră, pas cu pas, tot felul de astfel de 



1942 Ibidem. 



28l 



imagini, care pot să indice înţelegeri duhov- 
niceşti. 

y 

Si vedem asta din scrisul si din vorbirea 

y y 

Sfinţilor, cum ei sunt luminaţi de Dumnezeu 

y 7 y 

să formuleze diverse parabole, diverse 
ilustrări, prin care ne introduc în interiorul 
experienţelor mistice. 

Domnul Andrei Pleşu are dreptate 
atunci când spune, că titulatura de rob al lui 
Dumnezeu nu înseamnă „o condamnare la 
servilitate" 1943 . Pentru că robia lui Dumnezeu 
e autentica noastră libertate. 

Robul priveşte în sus 1944 iar aşteptarea 
Lui este „facultatea de a te mişca privind în 
sus, spre o altă lume decât lumea din care 
faci parte" 1945 . 

însă „intervalul „absenţei Stăpânu- 
lui"" 1946 nu înseamnă absenţa Lui ci prezenţa 
Lui de interioritate. Dacă Hristos ar fi 
absentat o clipă din Biserica Lui şi din lume 
întreaga existenţă s-ar fi transformat în... 
inexistenţă. Pentru că tocmai prezenţa Lui 
de adâncime, fundamentală şi fondatoare, 
proniatoare şi atotsusţinătoare reprezintă 

viata si existenta creaţiei. 

> > > > 

E adevărat: ierarhia Bisericii nu 
„stăpâneşte" lumea ci o slujeşte 1947 \ Noi n- 
avem pe pământ „rolul Său" 1948 , nu // 



1943 Idem, p. 152. 

1944 Ibidem. 

1945 Ibidem. 

1946 Idem, p. 153. 

1947 Ibidem. 

1948 Ibidem. 



282 



înlocuim pe El, ci avem o activitate 
„subalternă" 1949 Lui. 

De aceea, membrul ierarhiei bisericeşti, 
pentru „comportamentul de vătaf brutal, 
ademenit de plăcerile şefiei, [...] plăteşte cu 
viata si cu sufletul" 1950 . 

y y 

în p. 154, fără doar şi poate, Andrei 
Pleşu se referă la media recentă a Patriarhiei 
Române. Care e formată din „publicaţii 
religioase sau posturi de televiziune „de 
profil", [ce] adoptă tonul şi limbajul dis- 
cursului omagial" 1951 . Se referă, desigur, la 
discursul omagial comunist... 

Iar „o sumedenie de parohi şi teologi 
vorbesc despre „Biserica noastră", cum 
vorbeau activiştii de pe vremuri despre 
partid sau cum vorbesc gaiţele patriotice 
despre ţărişoară: exaltat, encomiastic, lacri- 
mogen y5 . 

Activiştii vorbeau despre partid ca 
despre secta lor. Printre „gaiţele patriotice", 
în primul rând, cred că îl vizează pe Corneliu 
Vădim Tudor, care îşi asumă patriotismul ca 
pe deviză de partid. 

însă, dacă „parohi şi teologi" vorbesc 
despre Biserică la modul exclusivist, şi eu 
cunosc, aud, văd... cu durere, intelectuali 
români care vorbesc despre „ştiinţă", 
„cultură" sau „gândire" în termeni sectari. 
Adică având impresia că ceea ce fac ei „nu 
poate fi înţeles" de către alţii. Şi dintr-o 
autosuficienţă greu de înţeles, care e tot de 

1949 Ibidem. 

1950 Ibidem. 

1951 Idem, p. 154. 

1952 Ibidem. 



283 



sorginte comunistă la noi, ca şi discuţiile 
fals-omagiatoare, „intelectualii" la care eu 
mă refer acum, preferă non-dialogul onest cu 
publicul, cu publicul larg, o închidere în sine 
păguboasă, pe care o tratez. ..ca pe o toană 
amuzantă. 

însă problema de fond e aceasta: dacă 
teologii şi non-teologii pot şi vor să aibă 
dialoguri profunde. Dacă ar dori. ..s-ar nărui 
multe dintre preconcepţiile ambelor tabere. 

A fi pregătit, da, înseamnă a avea „o 
constantă „prezenţă de spirit"" 1953 . 

însă, din p. 159, îmi dau seama că 
autorul nu ştie ce înseamnă „apofatic" 
pentru experienţa ortodoxă. Pentru că Pleşu 
afirmă: „apofatismul e tocmai adaptarea 
minţii la misterul Fiinţei Supreme, la 
indicibilul ei noptatic". 

Adevărul e tocmai invers: apofatismul 
experienţei mistice ortodoxe înseamnă 
bulversarea/ copleşirea/ inundarea minţii şi a 
întregii fiinţe umane de slava lui Dumnezeu, 
din care experimentatorul vederii dumne- 
zeieşti înţelege foarte puţin din ceea ce vede. 

Tocmai de aceea vederea lui 
dumnezeiască/ extatică e apof atică: pentru 
că presupune o cunoaştere la nesfârşit a ceea 
ce a trăit, cândva, într-o vedere extatică. 

Cunoaşterea lui Dumnezeu e apofatică 
pentru că nu are limite terestre. Aici şi în 
veşnicie îl vom cunoaşte din ce în ce mai 
mult pe Dumnezeu, pentru că descoperirile 
de Sine ale lui Dumnezeu nu sunt finite ci 
infinite şi veşnice. 



Idem, p. 155. 



284 



întreaga experienţă şi teologie ortodoxă 
e apofatică şi mistică pentru că presupune 
experimentări extatice, personale, directe şi 
detalieri nesfârşite ale experienţei. 

Din spusa autorului rezultă că noi avem 
o minte aşa de „puternică" şi de „capabilă", 
încât ne adaptăm la realitatea lui Dumnezeu 
după cum băgăm ştecherul în priză. Numai 
că asta crede cineva foarte orgolios, cineva 
foarte încrezător în „capacităţile" minţii 
„autonome", pentru care cunoaşterea e 
reducerea la propriile deducţii. 

întâlnirea reală şi nu imaginară cu 
Dumnezeu, adică întâlnirea extatică, e 
bulversantă. 

De la prima experienţă de acest fel, 
înţelegi nu numai că nu vei putea înţelege 
vreodată pe Dumnezeu fără rest ci, chiar şi 
ceea ce vezi, din mila Lui, rămâne o taină 
pentru tine, dacă El nu te luminează asupra 
ei. Motiv pentru care citim revelaţiile 
Sfinţilor şi nu înţelegem nimic din ele. Sau le 
înţelegem fantezist. 

Adică lucrurile văzute extatic sunt de o 
asemenea înălţime experimentală şi depăşesc 
atât de mult liniaritatea mintii noastre încât 

y 

nu avem nicio analogie, pentru o astfel de 
experienţă, în viaţa noastră. 

Fapt pentru care experienţa mistică e 
dumnezeiască, e revelarea slavei Lui în noi si 
nu un efort al nostru de cunoaştere, implicit 
un rezultat mulţumitor de cunoaştere. 

y y 

Venirea ca un fur şi durerile facerii 1954 . 
Autorul vorbeşte despre „calitatea aşteptă- 



1954 Idem, p. 160. 



285 



rii" 1955 cât şi despre „răbdarea de a asedia" 195 . 
Despre neruşinare în p. 167-168. Iar ceea ce 
îţi permiţi cu un prieten, subliniază Andrei 
Pleşu, nu îţi permiţi cu un străin 1957 . 

Şi autorul înţelege corect faptul, că în 
anumite contexte, nesimţirea este „o anu- 
mită versiune a curajului" 1958 . Dar nu numai 
a curajului ci şi a dragostei şi a respectului 
pentru cineva. Pentru că trebuie să facem, 
uneori, şi lucruri în forţă, lucruri care nu se 
fac şi nu ar trebui făcute. ..dacă oamenii şi 
situaţiile ar fi normale. 

într-o lume normală, plină de cuviinţă 
şi de iubire, nimeni nu ar muri de foame, 
nimeni nu ar fi minimalizat, nimeni nu ar fi 
exclus.. .sau nimeni nu ar fi lăsat în rătăcirea 
lui. A deranja în folosul omului, a-1 deranja 
pe om cu o nesimţire plină de iubire şi de 
grijă pentru el, înseamnă a fi nesimţit în bine 
cu el. 

Cea mai mare nesimţire e însă să pari 
„sfânt", să pari „omenos", să pari „implicat", 
dar să nu faci nimic concret pentru oameni. 
Să-i laşi să moară şi trupeşte şi duhovni- 
ceşte...în timp ce ai o nesimţită părere despre 
cât de „sfânt" eşti. 

„Solicitarea promptă" 1959 . Suntem în 
situaţia cerşetorului 1960 . Trebuie să reven- 

y y 

dicăm continuu, dacă ştim că avem drepta- 



1955 Idem, p. 161. 

1956 Idem, p. 167. 

1957 Idem, p. 168. 

1958 Idem, p. 169. 

1959 Idem, p. 170. 

1960 Idem, p. 171. 



286 



te 19 \ Şi îndrăzneala şi perseverenţa sunt 
rentabile 1962 . 

în p. 178, autorul pledează pentru 
participare, dezbatere şi îmbogăţire interi- 
oară în discuţia despre talanţi. Iar 
răsplătirea din partea Domnului vizează 
„creativitatea şi curajul [nostru] de a 

»ig6^ 

risca y . 

Pleşu are dreptate când spune că 
dogmele Bisericii trebuie receptate cu trezvie 
şi digerate 196 *, încât ele „să te locuiască în 
chip fertil, să te transforme, să se resoarbă în 
chimia unică a persoanei tale" 1965 . 

Numai că, pentru un astfel de demers, 
nu trebuie să fii un începător în înţelegerea 
dogmelor ci un foarte profund om duhovni- 
cesc şi un imens teolog, adică un experimen- 
tator al lor. Simpla lor cunoaştere nu îţi dă şi 
puterea de a le comenta. 

între riscul „rentabil" şi imobilismul 
„letal" 1966 . Iar în p. 181, autorul // califică pe 
Domnul drept „un maestru al riscului". 

Despre interpretare şi riscurile ei 196? . 
Invitaţia „obstinată" la Nunta împărăţiei 1968 . 

însă, desi în filosofia de viată a 
domnului Pleşu, care e una exclusivistă pe 
motive fals-elitare, marginalii de toate 
felurile rămân marginali, în parabola Dom- 

1961 Idem, p. 172. 

1962 Ibidem. 

1963 Idem, p. 179. 

1964 Idem, p. 180. 

1965 Ibidem. 

1966 Idem, p. 180-181. 

1967 Idem, p. 182. 

1968 Idem, p. 187. 



287 



nului e nevoit să constate că marginalii, 
„nebăgaţii în seamă" de cei de la centru dar şi 
„scursurile" societăţii, „au acces la „centru", 
dacă nu sunt chiar împinşi spre centru" 1969 . 

Autorul remarcă „meschinăria... flagran- 
tă" a scuzelor 1970 . însă discursurile celor care 
îşi cer scuze nu sunt „ridicole" 1971 ci 
reprezintă modul lor de-a fi. Viaţa lor, cu 
totul, e ridicolă şi nu numai pretextelel 

Amânarea este, adesea, un refuz 1972 . Iar 
în comentariul asupra fricii de Domnul, au- 
torul o prezintă ca pe o realitate complexă, 
care nu are de-a face cu „psihologia de 
penitenciar" 1973 . 

însă, în pagina următoare, autorul ne 
dovedeşte că nu înţelege ce înseamnă frica 
dumnezeiască, pentru că spune neadevărul, 
cum că expresia frică şi cutremur „ţine de 
ambianta vetero-testamentară" 1974 . Adică: 
doar de trecut. 

Numai că revelarea lui Dumnezeu, în 
orice secol, cuprinde frică şi cutremur, pe 
lângă bucurie şi entuziasm dumnezeiesc, 
pentru că şi în veşnicie, Puterile cereşti, îl 
receptează astfel pe Dumnezeul treimic. 
Măreţia copleşitoare a lui Dumnezeu 
produce un cumul paradoxal de trăiri în 
revelarea Sa fată de creaţie. Pentru că 

y y 

revelarea Lui umple de sfinţenie întreaga 
fiinţă umană şi o scoate spre comuniune. 



1969 Idem, p. 189. 

1970 Idem, p. 193. 

1971 Ibidem. 

1972 Idem, p. 194. 

1973 Idem, p. 205. 

1974 Idem, p. 206. 



288 



Mă bucur că autorul înţelege că 
teologia Scripturii nu e „o teologie a fricii" 1975 
ci că mesajul Domnului e „dătător de curaj şi 
de calm lăuntric" 1976 . E adevărat şi faptul că 
mesajul Domnului „nu exclude pe 
nimeni" 1977 . El e „mereu proaspăt, imprevizi- 
bil, „scandalos"' 1978 . Şi de aceea, în predica 
Sa, „asistăm.. .la cea mai radicală destructu- 
rare a „ideologicului" din zorii culturii şi 
civilizaţiei europene y . 

Pornind de la această constatare 
profundă, autorul afirmă că teologii şi 
oamenii Bisericii au alunecat „în eticism acru 
şi în predică militantă" 1980 . Adică spre o 
ideologizare a revelaţiei dumnezeieşti, ideo- 
logizare ce „duce la fiindamentalism, adică la 
angajarea ei în dispute de putere, la transfor- 
marea adevărului viu într-un sentenţios 

y 

program politic" 1981 . 

Interesantă e si următoarea remarcă a 

y 

lui Andrei Pleşu: „obstacolul inconturnabil 
de care se izbeşte efortul ecumenic nu este 
suma deosebirilor doctrinare dintre confe- 
siuni şi religii, ci tendinţa tuturora de a se 
comporta ideologic" 1982 . Numai că eu o 
etichetez drept o afirmaţie extremistă. 
Pentru că, în concluzie, autorul ne spune că 
nu există decât ideologii teologice şi nicio 
credinţă autentică. 

y 

1975 Ibidem. 

1976 Ibidem. 

1977 Idem, p. 211. 

1978 Ibidem. 

1979 Idem, p. 213. 

1980 Ibidem. 

1981 Ibidem. 

1982 Ibidem. 



289 



Din punctul meu de vedere, teologia şi 
experienţa ortodoxă nu pot fi niciodată 
ideologice, pentru că ele cuprind întreaga 
raportare a Bisericii la Dumnezeu, la oameni 
şi la totalitatea existenţei. Teologiile etero- 
doxe suferă de unilateralitate pentru că sunt 
ideologice. Nu mai vorbesc de experienţele 
ideologizate ale diverselor culte şi religii. 

Dacă nu ţinem cont de cine e Ortodoxia 
în comparaţie cu restul teologiilor etero- 
doxe, nu vom avea niciodată o poziţie teolo- 
gică fundamentală în discuţiile inter- 
religioase ci numai „adevăruri paralele". 

Mai pe scurt: discuţiile interreligioase 
sau „efortul ecumenic" nu trenează din 
cauză că toate teologiile sunt „ideologice" ci 
că Ortodoxia stă la masa discuţiilor cu tot 

y 

felul de teologii ideologice şi toţi ceilalţi vor 
să-i astupe glasul unic cu afirmaţiile lor 
ideologice. Pentru că ideologia apare acolo 
unde se manufacturiază o problematică 
teologică pe baza revelaţiei şi nu acolo unde 
revelaţia e retrăită continuu ca modul nostru 
de a fi. 

în aceeaşi pagină citată anterior, 
autorul vorbeşte despre ateism ca despre o 
ideologie născută din „credinţa devenită 
ideologie" 1983 . Şi credinţa ideologizată pro- 
duce „masificare somnolentă" a Bisericii, 
„adeziune oarbă" la modul ei de a fi şi 
„activism monocolor" 1984 sau, ceea ce se 
numeşte adesea, „asistenţă socială". 



1983 Ibidem. 

1984 Ibidem. 



Cărţile Tradiţiei sunt citite pentru 
„nevoia de soluţie existenţială" 1985 . însă 
autorul ajunge să disocieze, în mod fals- 
pietist, calea de adevăr, spunând: „căutătorul 
nu caută... o idee, un adevăr logic, ci o cale, o 
indicaţie de conduită, un sens de viată" 1986 . 

y 7 y 

Dar de când sensul vieţii nu are. ..logică, 
nu are adevăr, nu are împlinire? De când 
conduita de viaţă, viaţa omului, e o gaură 
neagră a gândirii? 

în aceeaşi pagină, autorul îl citează pe 
Hegel cu filosofia „nu are voie să fie 
consolatoare" 1987 . însă filosofia nu e doar 
nevoie de consolare... ci, în primul rând, 
îndreptăţire de sine. Autorul de cărţi 
filosofice tocmai de aceea scrie: pentru ca să 
îşz justifice preeminenţa privirii sale asupra 
lumii în comparaţie cu alţii. 

El îşi subliniază cu putere diferenţa de 
opinie şi consolarea/ alinarea lui e aceea că 
perspectiva sa asupra lumii, a omului şi a lui 
Dumnezeu o crede o eliberare de neştiinţă 
pentru ceilalţi. El are conştiinţa că îi ajută pe 
ceilalţi să se vadă mai bine şi împlinirea lui 
constă în aceea ca alţii să-i trăiască gândirea, 
raportarea la viaţă. 

în pagina 219, Andrei Pleşu dovedeşte 
că are o perspectivă epidermică, şcolărească 
asupra a două personaje imense ale 
literaturii: Don Quijote şi Emma Bovary. Şi 
dacă la marile personaje eşti şcolar... 



1985 Idem, p. 217. 

1986 Idem, p. 218. 

1987 Ibidem. 



291 



intelectualitatea ta este o formă de negare 
sistematică a profunzimilor. 

în cuvintele sale: ambele personaje 
„păcătuiesc tocmai prin pornirea lor 
nesăbuită de a „aplica" ceea ce au citit, 
ştergând, astfel, limitele dintre realitate şi 
ficţiune" 1988 . 

y 

Remarca sa e ca inepta zicere a elevului 
de liceu: „nu vreau să citesc mult. ..ca să nu 
înnebunesc ca Eminescu". Tocmai de aceea, 
dacă te duci la un psihiatru, care nici el nu 
are toţi boii acasă, poţi să ai mari probleme 
„de interpretare" pe premisa că.. .citeşti şi 
scrii mult. Pentru că atât de mult sunt 
străini oamenii comuni de scris, citit, gândit 
şi inventat... încât aceste activităţi par 
adevărate semne de „nebunie". 

Asa si cu domnul Plesu acum: a 

y y y 

interpreta pe Don Quijote şi pe Emma 
Bovary într-o liniaritate calpă, fară profunde 
şi complicate raportări interioare la realitate, 
prin prisma cărora au acţionat într-un mod 
insular şi nu într-altul, comun şi frecvent 
regăsibil, înseamnă a transforma psihologia 
de geniu într-o exprimare mucoasă a 
realităţii. 

De aceea, aşa cum am spus-o anterior 
în mai multe feluri, nu mă miră receptarea 
de suprafaţă a parabolelor Domnului şi a 
problematicii religioase în general de către 
Prof. Andrei Pleşu. Oamenii vorbesc din 
interiorul şi pe măsura experienţei lor. Iar 
dacă a sa e redusă în domeniul teologic cât şi 
în experienţa mistică şi existenţială ca atare, 



1988 Idem, p. 219. 



nu ne-ar fi putut da lucruri „mai presus" de 
sine. 

Tot în p. 219, autorul afirmă că „nu 
orice text trebuie să devină regulă de 
comportament". De ce nu? 

Pentru că atunci când vorbim despre 
comportament uman nu vorbim doar despre 
acţiuni vizibile, grosiere, ci, în mod masiv, 
despre acţiuni interioare, nevăzute pentru 
mulţi. 

y 

Eu pot citi filosofie, teologie, literatură 
de orice fel, ziare şi reviste de tot felul, 
bloguri şi diverse canale de comunicare şi 
mă pot comporta după cum învăţ acolo. Sau 
pe baza lucrurilor pe care le înţeleg din ceea 
ce citesc. 

Dar dacă eu învăţ tot felul de ritualuri, 

y 7 

de acţiuni si de moduri de comunicare de la 

y y 

alţii, a mă comporta pe măsura lor nu 
înseamnă, în mod neapărat, a le aplica la 
vedere. ..ci a mă raporta interior, cu cei care 
le practică, în mod propriu acelora. 

Dacă ştiu teologie budistă sau baptistă, 
când mă întâlnesc cu un reprezentant al 
lor... ştiu să mă comport interior şi exterior 
ca ei. ..dar fără să le-o arăt. Ei pot deduce, din 
ceea ce las să se înţeleagă... că le ştiu modul 
de-a fi si de a se manifesta. 

y 

Fiindcă eu pot să mă manifest oricând 
ca alţii, dacă i-am înţeles. ..dar mă pot 
exprima şi numai la nivel lingvistic despre 
ceea ce stiu. 

y 

în aceeaşi pagină, Pleşu afirmă că 
„singurul teritoriu în care aspiraţia „bova- 



293 



rică" se justifică e teritoriul căutării spiri- 
tuale" 1989 . 

în asceza ortodoxă, bovarismul poartă 
numele de acedie. Adică e plictiseala 
enormă, pe motiv de lene şi inactivitate, în 
care îţi place să cochetezi cu tot felul de 
năluciri „dulci" şi periculoase. 

Mai pe scurt: bovarismul e foarte 
impropriu vieţii spirituale, pentru că viaţa 
spirituală e plină de dinamism, de proiecte 
în derulare, de frumuseţe interioară şi de 
împlinire de sine. 

însă, conform „datelor pieţei", adică ale 
realităţii brute, ortodocşii, se pare, au o mare 
„evlavie" la acedie, adică la pierderea 
timpului în stil mare. Le place să piardă.. .să 
se piardă în „idei mari" despre ei, dar nu pot 
să pună pe masă. ..multe lucruri duse la 
capăt. 

De aceea, ne e mai uşor să facem 
pelerinaje sau mitinguri decât să scriem, să 
ne batem cu pumnul în piept că suntem 
ortodocşi dar Sfinţii Părinţi stau în colecţii 
teologice numai la catolici şi protestanţi şi 
noi îi traducem de acolo, să zidim Biserici, că 
Bisericile nu le facem noi ci doar le plătim... 
decât să arătăm că suntem biserici ale lui 
Dumnezeu, care putem da mărturie, în 
tomuri multe, despre realitatea divino- 
umană a credinţei si a vieţii noastre cu 

y y y 

Dumnezeu. Din acest motiv.. .nu putem „să-1 
continuăm" pe Părintele Stăniloae: pentru că 
nu ne formăm interior pentru lucruri 
mari... ci doar pentru „umilinţa" inactivităţii. 



1989 Ibidem. 



294 



Fapta ca temelie 1 " 0 . însă Hristos 
Dumnezeu nu a părăsit niciodată „construc- 
ţia dogmatică" pentru „a urca muntele dur al 
întrupării ei" 1 " 1 , ci a fost şi una şi alta în 
acelaşi timp. 

Dar e adevărată afirmaţia, cum că 

y 7 

„fapta meritorie e afirmarea unităţii şi a 
unicităţii tale" 1 " 2 . E o participare integrală 1 " 3 
la acţiunea ascetică. 

într-o butadă din p. 223, autorul 
consideră că ar putea să existe o comunitate 
ortodoxă cuviincioasă, care să fie, în acelaşi 
timp, neglijentă din punct de vedere liturgic, 
însă cuviinţa ortodoxă, în Biserică, se 
manifestă, în primul rând, ca atenţie la slujbe 
şi ca bucurie pentru comuniune. 

Sunt de acord si cu afirmaţia: 

y y 

„ritualismul abundent nu poate compensa... 
impuritatea unei vieţi smintite" 1 " 4 . Ritua- 
lismul abundent te face şi mai fariseu, dacă 
una e slujba ta şi alta e viaţa ta. 

Nu trebuie doar să facem ci să facem 
bine 1 " 5 . Iar „activismul temerar e la fel de 
neproductiv ca şi inacţiunea" 1 " 6 . Un mare 
adevăr e si afirmaţia: „discursul hristic nu e 

y y " 

niciodată liniar, monoton, previzibil" 1 " 7 . 

Tocmai de aceea interpretarea cuvinte- 
lor Domnului e nesfârşită, pentru că reve- 

1990 Idem, p. 220. 

1991 Idem, p. 221. 

1992 Idem, p. 222. 

1993 Ibidem. 

1994 Idem, p. 224. 

1995 Ibidem. 

1996 Idem, p. 225-226. 

1997 Idem, p. 226. 



295 



laţia Sa este un abis fără fund. Oricine începe 
să înţeleagă cu adevărat cuvintele Lui ajunge 
să constate că se scufundă într-un ocean 
nesfârşit de înţelegeri. 

însă în p. 226-227, deşi apelează la 
comentariile altora, autorul îsi arată 
indisponibilitatea pentru subtilităţile exege- 
tice. Nu-i plac exegezele istoriciste şi nici 
cele duhovniceşti ci doar cele pragmatice. 

Numai că, atunci când vrei să faci studii 
serioase pe Scriptură şi Părinţi trebuie să 
îmbini tot felul de abordări în munca ta de 
cercetare. Căci „liniaritatea, monotonia şi 
previzibilitatea", ca să îl citez pe autor, nu au 
de-a face cu cunoaşterea teologică. 

Dar pentru că exclude exegezele 
întregitoare, autorul îşi unidimensionează 
perspectiva. Pasajul extins la care mă refer 
(p. 227): 

„Inadecvate şi simplificatoare mi se par 
şi o sumedeie de interpretări pioase, 
potrivită cărora „temelia" pe care suntem 
invitaţi să construim sunt Dumnezeu, Iisus, 
credinţa, sau Biserica. E adevărat că analogia 
Dumnezeu-stâncă există în multe pasaje din 
Scriptură (cf, între altele, Psalmii 18, 2; 31, 2- 
3; 71, 3) şi că, în Prima Epistolă către 
Corinteni (10, 4), se vorbeşte despre „stânca 
duhovnicească", care este Hristos, dar nu e 
obligatoriu ca, de câte ori în desfăşurarea 
unui text apare acelaşi cuvânt, el să aibă 
aceeaşi semnificaţie şi să se preteze la 
aceeaşi alegorizare. 

în parabola de care ne ocupăm, 
„temelia" (stânca) e fapta, ca expresie în act 



a Cuvântului. A înlocui intenţia explicită a 
episodului cu o lectură solemn-instituţională 
e [înseamnă] a rata sensul lui nemijlocit. 

E limpede că Evanghelia îndeamnă la 
credinţă, la asumarea referinţei hristice în 

y 7 y 

tot ceea ce întreprinzi, la „nimic fară 
Dumnezeu" şi la „nimic în afara Bisericii". 

Dar aici nu asta e tema! Aici e vorba 
despre vacuitatea lui „a şti", dacă nu e însoţit 
de „a face". Despre restul e vorba în alte 
locuri". 

„Prostia e riscantă" 1 " 8 , ne spune 
autorul. Dar tot la fel de riscantă e şi 
cunoaşterea pe sfert şi presupunerea că ştii 
totul. Din această presupunere îngâmfată, 
mulţi veleitari se consideră teo/ogz... dacă au 
frunzărit câteva cărţi de teologie. 

însă teologii nu se ocupă doar de 
probleme disparate, contextuale ci de între- 
gul revelaţiei şi al gândirii teologice. Şi pot 
să îl explice în mod organic, din interior şi cu 
lux de amănunte, pentru că teologia e una 
cu viaţa lor. Ceea ce veleitarii nu pot să facă. 

în p. 230, Andrei Pleşu ne reaminteşte, 
pentru a nu ştiu câta oară, că nu e teolog şi 
nici mistic. 

Pentru că, în definiţia pe care o dă 
contemplaţiei, el spune: „contemplativitatea 
nu e o monomanie intelectuală, ci un mod de 
a adulmeca „urma" adevărului, înainte de-a 
porni, efectiv, spre el" 1 " 9 . 



1998 Idem, p. 228. 

1999 Idem, p. 230. 



297 



Dacă nu ar fi urmat citarea din Sfântul 
Maxim Mărturisitorul, aş fi considerat că 
autorul se referă la ce numeşte contemplaţie 
un poet sau un pictor. Căci, pentru un 
pictor, a contempla trupul unei femei, 
pentru a-1 picta, înseamnă a adulmeca liniile 
ei de forţă, pe care trebuie să le pună pe 
pânză. Iar pentru un poet, a adulmeca o idee 
sau o realitate poetică înseamnă a se angaja 
în starea de a o scrie. A mirosi modul cum 
trebuie să scrie un anume sentiment, o 
anumită stare, un anume fapt de viaţă... 

însă, pentru un teolog plin de sfinţenie, 
a contempla înseamnă a vedea mulţime de 
înţelegeri, prin umplerea lui de către slava lui 
Dumnezeu, din privirea atentă a unui text 
sau a unui om sau a unei situaţii sau a unei 

y 

privelişti anume. 

Domnul Andrei Pleşu, dacă era teolog 
contemplativ, avea mare nevoie acum, la 
înţelegerea parabolelor Domnului, de 
umpleri ale sale cu har, pentru ca să 
înţeleagă... ce niciun alt Sfânt Părinte al 
Bisericii, până la el, nu a înţeles. Căci dacă 
omul e unic şi iluminările de la Dumnezeu 
sunt pe măsura unicităţii lui, atunci Pleşu ar 
fi trebuit să scrie, pe măsura contemplării 
sale, adevăruri despre Scriptură. 

Dar pentru autor, contemplaţia dumne- 
zeiască nu e un teren al găsirii de sensuri 
sau, după cum spune Sfântul Maxim 
Mărturisitorul, de raţiuni ale lucrurilor, care, 
deşi sunt multe, ele sunt unitare, pentru că 
vin şi se întorc la Dumnezeu, Care ni le-a 



298 



împărtăşit... ci este un preambul al cunoaşte- 
rii. 

Şi afirmă acest neadevăr, pentru că 
dumnealui nu ştie ce e contemplaţia 
teologică şi, mai ales, când ajunge cineva la 
contemplaţie. 

Pentru că adevărata contemplaţie vine 
după ce ai avut vederi mistice, adică extaze. 
Numai după ce te curăţeşti de patimi în mod 
real şi ai primele vederi dumnezeieşti, iar 
întreaga ta fiinţă este umplută de slava lui 
Dumnezeu şi de dorul pentru a împlini toată 
virtutea dumnezeiască, tocmai atunci începi 
să ai înţelegeri din ce în ce mai profunde în 
materie de cunoaştere teologică. 

Iar cărţile Sfinţilor Părinţi, cel mai 

y y y 7 

adesea, au fost scrise în această fază a 
sfinţirii lor: când ei avuseseră deja vederi 
mistice şi începuseră să le înţeleagă întru 
câtva si au devenit oameni duhovniceşti din 

y y 

oameni sufleteşti (care apelau doar la modul 
lor omenesc, redus, de înţelegere) şi care au 
fost atraşi de Dumnezeu, pas cu pas, spre 
înţelegeri din ce în ce mai suple şi mai sfinte. 

Acesta e şi motivul pentru care mulţi îi 
înţeleg distorsionat pe Sfinţi: pentru că 
gândesc cuvintele lor, experienţa lor, 
destăinuirile lor, cu mintea unui om 
sufletesc/ intelectual, care crede că teologia 
se reduce la filologie. 

însă, dacă le urmezi Sfinţilor, pe 
singura cale a îndumnezeirii, în Biserica 
Ortodoxă, vei înţelege pe deplin faptul că 
scrierile şi înţelegerile lor sunt din experienţe 
extatice şi din luminări dumnezeieşti şi că 



299 



Dumnezeu dăruie aceste lucruri tuturor 
celor care se sfinţesc cu adevărat. 

Mai concis: dacă nu le înţelegem din 
lăuntru... adică din propria noastră expe- 
rienţă duhovnicească... atunci batem câmpii 
în materie de înţelegere a Sfinţilor. Si 

y O y y 

spunem prostii din neştiinţă... nu pentru că 
am fi rău intenţionaţi. 

Tot în p. 230, autorul îl citează pe 
Părintele Andrei Scrima cu afirmaţia: 
„trebuie să acţionăm... ca nişte contemplativi 
şi să practicăm contemplaţia ca nişte oameni 
activi". Mai întâi de toate, trebuie să fim 
contemplativi, aşa cum am spus mai sus: în 
urma curăţirii noastre de patimi şi a unor 
vederi mistice pe care le-am trăit. 

După ce vom fi contemplativi... vom 
înţelege că acţiunea are altă relevanţă pentru 
un contemplativ. Şi că acţiune, înseamnă, 
pentru fiecare contemplativ în parte... 
altceva. 

Dacă un contemplativ are harisma 
cuvântului şi a scrisului, pentru el acţiune 
înseamnă a scrie şi a predica şi nu a ridica 
Biserici de zid. 

Dacă un contemplativ e plin de harisma 
iubirii de oameni, poate opta pentru a-i 
ajuta într-un anume fel, pragmatic sau prin 
a se retrage cu totul din lume şi a-i ajuta prin 
nevoinţa şi rugăciunile sale cele sfinte. 

Aşa că, pentru prima parte a afirmaţiei 
Părintelui Scrima (trebuie să acţionăm... ca 
nişte contemplativi), trebuie să fim mai întâi 
contemplativi... şi apoi vom vedea noi cum 



vom acţiona... Pe când, pentru a doua parte a 
afirmaţiei (să practicăm contemplaţia ca 
nişte oameni activi), trebuie să ai „multă 
dexteritate". E ca si cum i-as recomanda 

y y 

unui om să scrie un roman... în timp ce 
merge pe bicicletă. 

Dacă credeţi că sunteţi în stare să 

y y 

scrieţi un roman în timp ce mergeţi pe 
bicicletă sau în timp ce faceţi baie în cadă 
sau în timp ce staţi în cap... atunci 
contemplaţia poate fi „practicată" în timp ce 
şofam, construim case, ridicăm poduri, 
facem copii... 

De aceea, nişte monahi, care se numesc 
isihaşti sau sihastri la noi, încep începutul cu 
retragerea simţurilor şi a trupului din lume 
si cu liniştirea. Si cu zeci, sute, mii de 

y y y 77 

rugăciuni ale lui Iisus într-o zi. Alături de 
foarte multe fapte ascetice, liturgice şi 
mistice, aceştia ajung pas cu pas la curăţirea 
lor de patimi, la vederi dumnezeieşti, la 
contemplări imense ale Scripturii şi ale 
creaţiei, la umpleri copleşitoare, transfigura- 
toare ale fiinţei lor de către har. 

Unii ca aceştia pot să practice contem- 
plaţia şi rugăciunea ca nişte oameni activi, 
pentru că sunt plini de har şi de simţiri şi 
înţelegeri sfinte. Dar cei care presupun că 
sunt „contemplativi", pentru că sunt ei „mai 
visători" din fire sau „mai poetici" sau „mai 
filosofi", nu pot să fie „activi" şi „contempla- 
tivi" la locul de muncă. Pot să fie doar 
inadaptaţi şi lamentabili... 

în p. 231, autorul afirmă că „actul 
sporeşte înţelegerea. Pe de altă parte, sunt 



30i 



lucruri pe care nu le înţelegi decât în măsura 
în care le faci". De aici şi activismul sau 
experimentalismul multora, care cred că vor 
înţelege un lucru... dacă îl vor face. 

Adolescenţii vor să facă sex cât mai 
repede... pentru că sunt ideologizaţi cu 
lozinca, cum că actul sexual e „cea mai mare 
experienţă a omului". Şi ei vor să aibă „cea 
mai mare experienţă" cât mai repede.. .motiv 
pentru care mulţi sunt dezamăgiţi de „cea 
mai mare experienţă", făcută la repezeală şi 
cu cine nu trebuie. 

Satanismul pare o metodă „rapidă" de 
„a acumula puteri", „forţe", „autoritate". 

Drogul „te exportă" într-o altă lume, 
mult „mai democratică" decât cea de faţă. 

Alcoolul e uitarea în care ne aruncăm. 

Banii sunt „atotputernicia", care pare 
„să ne salveze" de toate lucrurile. 

Numai că există lucruri pe care nu le 
poţi afla acţionând. Au existat mulţi asceţi, 
care n-au devenit niciodată mistici, pentru 
că au considerat că asceza, munca lor cu 
patimile, e „ultima şcoală" a Ortodoxiei. 

însă asceza e liceul sfinţeniei. Asceza e 
pentru reîntoarcerea la firescul omului, la 
echilibru... şi înseamnă aşteptarea coborârii 
lui Dumnezeu la noi. Iar Dumnezeu coboară 
la noi odată cu primul extaz. ..şi cu 
următoarele... 

Dacă Dumnezeu nu coboară la ascet, la 
cel care se nevoieste, el nu devine niciodată 
mistic. Ascetul devine mistic (adică posesor 
de cunoaşteri dumnezeieşti, care nu sunt 
rezultatul muncii lui ci al revelării lui 



302 



Dumnezeu în viaţa lui) odată cu primul 
extaz. 

Iar cel care nu are vederi mistice, acela 
nu poate contempla raţiunile lui Dumnezeu 
din creaţie si din cărţile Lui si nici nu se 

y y y y 

poate îndumnezei, adică transfigura la 
nivelul persoanei lui; în sufletul şi în trupul 
lui. 

Pentru ca să intri la facultatea sfinţeniei 
trebuie să ai măcar un extaz, pentru ca să ştii 
diferenţa între ce poţi înţelege cu mintea 
ta.. .şi ce nu poţi înţelege niciodată, dacă 
Dumnezeu nu ti le revelează. 

y 

în viaţa practică, specializarea în 
ceva... înseamnă a cunoaşte ceva în mod real, 

y 7 

pragmatic. în teologie însă, a cunoaşte ceva 
real înseamnă a primi revelaţii de la 
Dumnezeu. Citirile teologice şi presupunerile 
în materie de experienţă mistică sunt 
grădiniţa Ortodoxiei. Cu ele începi, că aşa e 
începutul, dar nu termini cu ele. Dacă ele 
sunt începutul şi sfârşitul. ..ai doar „o foarte 
bună părere despre tine însuţi" dar nu o 
reală experienţă teologică şi duhovnicească. 

Impunerea credinţei drept „criteriu 
ireductibil al intrării în împărăţie" este „un 
exemplu caracteristic al transformării 
mesajului hristic în ideologie" 2000 . 

Făptuirea care nu se raportează la 
Dumnezeu „se iroseşte într-un pragmatism 
vid" 2001 . Pragmatismul nu e niciodată vid, 
pentru că ajută cuiva... dar e corect accentul 



Idem, p. 231. 
Idem, p. 232. 



303 



autorului pus pe raportarea la/ pe relaţia cu 
Dumnezeu, când vine vorba de fapte 
ascetice. 

Suntem mereu chemaţi la „reacţie 

y 77 f 

vie" 2002 . „Logosul [Dumnezeu Cuvântul 
întrupat] procedează în răspăr cu 
ideologiile" 2003 , până într-acolo încât „îşi face 
contra-propagandă. El Se oferă tuturor, dar 
atrage atenţia că drumul alături de El este o 
cursă epuizantă, o opţiune pentru sacrifi- 
ciu" 2004 . 

în p. 238, autorul se teme de 
„alegorizarea arbitrară". în principiu are 
dreptate: mulţi încearcă să alegorizeze 
Scriptura, fără experienţă mistică la bază. 

în fapt însă, din exemplele pe care le dă 
în p. 238-239, autorul greşeşte. Pentru că 
alegorizarea Scripturii sau, mai ortodox 
spus, înţelegerea duhovnicească multiplă a 
Scripturii, e pe măsura experienţei duhovni- 
ceşti şi a luminărilor primite de la 
Dumnezeu. 

Ambigua Sfântului Maxim Mărturisito- 
rul sau comentariile la Vechiul Testament 
ale Sfântului Chirii al Alexandriei sunt 
exemple pragmatice despre ce înseamnă 
plurivalenţă de sens teologic pentru acelaşi 
nume sau sintagmă teologică. 

Constructorul turnului şi regele care 
pleacă la război poate fi Domnul, poate fi 
omul, poate fi mintea noastră... Lucrurile se 



2002 Idem, p. 235. 

2003 Idem, p. 237. 

2004 Ibidem. 



304 



judecă contextual în materie de înţelegere 
duhovnicească. însă înţelegerile multiple ale 
unui singur cuvânt scriptural nu se exclud 
reciproc ci se împacă paradoxal. 

Dacă un comentator ar spune că 
samariteanul milostiv este Domnul, el ar 
avea dreptate, dacă gândeşte toată parabola 
în sensul implicării lui Dumnezeu în viaţa 
umanităţii. Dar dacă samariteanul milostiv 
ar fi desemnat drept mintea noastră, care se 
converteşte la credinţă şi care se coboară în 
smerenie şi îşi ajută întreaga fiinţă, căzută în 
patimi multe... iarăşi nu ar greşi, dacă 
întreaga parabolă ar fi văzută în sensul 
interiorist al experienţei duhovniceşti. 

Mai pe scurt: problema nu e alegori- 
zarea Scripturii ci mimarea alegorizării! 
După cum, marea problemă nu e 
comentariul teologic (pentru că e o mare 
binefacere pentru oamenii credinţei) ci 
mimarea faptului că eşti în stare de un astfel 
de demers eclesial. 

E un semn de mare sfinţenie şi de mare 
profunzime teologică, acela ca să poţi da mai 
multe interpretări la un text scriptural şi 
toate să fie valide, toate să fie surprinzător 
de proaspete. 

Cea mai mare nesimţire e însă 
următoarea: ca, fără a fi om duhovnicesc si 
teolog profund. ..să presupui că alegorizezi 
Scriptura, că o înţelegi profund... propunând 
tot felul de interpretări ideologizante. Pentru 
că adevărata alegorizare/ înţelegere multiplă 
a unui text sfânt face parte din harisma 
dumnezeieştii teologii, pe când imaginaţia 



305 



debordantă şi bolnavă în materie de teologie 
şi de interpretare naşte fantezii eretice. 

Şi se poate observa, din p. 239, acelaşi 
reflex păgubos al autorului, de a nega 
comentariul multiplu, care e profund 
teologic si tradiţional. Pentru că el doreşte 
„să simplifice" mesajul evanghelic. 

Pasajul la care mă refer (din p. 239): 

„La fel, a spune că regele care se 
îndreaptă, ameninţător, spre regele (nepre- 
gătit) din parabolă e fie a. Iisus, de a cărui 
judecată nu vom scăpa decât „făcând pace" 
cu El prin fapte bune (Sf. Grigorie cel Mare), 
fie b. Satana, care vine asupra noastră pentru 
a ne înfrânge (Fericitul Augustin), este, din 
punctul nostru de vedere, divagatoriu. 

Nici efortul augustinian de a citi 
Parabola casei zidite pe stâncă echivalând, 
minuţios, ploile distructive cu superstiţiile, 
vânturile cu vorbăria goală a oamenilor şi 
fluxul năvălitor cu pofta carnală nu ni se 
pare de mare ajutor hermeneutic, dincolo de 
„sublimitatea" lui morală. 

De altfel, asemenea „transcrieri" sunt 
infinit „permutabile". Fericitul Ieronim, de 
pildă, preferă să identifice ploile cu diavolul, 
torentul cu Antihristul si vânturile cu 
spiritele rele. Se poate înţelege, contextual, 
în spiritul epocii şi al urgenţelor polemice şi 
misionare, tipul acesta de interpretare. 

Dar ne îndoim că, pentru cititorul de 
azi, el mai poate di purtător de rod, „faptă" 
exegetică cu adevărat eficace". 



Şi în loc să fie mulţumitor pentru 
comentariul patristic, incalculabil mai 
profund decât al său, Andrei Pleşu îi 
consideră „proşti", dintr-un foc, pe trei mari 
Sfinţi Părinţi ai Bisericii, după cum se vede 
din citatul supra. 

însă mesajul multiplu al Scripturii e 
tocmai obiectul de studiu al teologului. Dacă 
nu te simţi teolog. ..e normal să fii exclusivist 
în materie de interpretare. 

Şi în ciuda faptului că autorul este un 
exclusivist în materie de receptare a co- 
mentariilor pe surse şi un reducţionist la idei 
cadru, tot el se plânge de „interpretările 
simplificatoare" 2005 . 

însă fiecare Sfânt Părinte si-a scris 

y 

iluminările sale dumnezeieşti la textele 

y 

Scripturii sau ale Părinţilor anteriori. Le-a 
scris pentru ca să îi mulţumească lui 
Dumnezeu pentru ele şi pentru ca să fie de 
folos comunităţii Bisericii. însă iluminările 
unuia nu le exclud pe ale celuilalt. Efortul 
nostru e de a le sintetiza în mod paradoxal, 
de a le descoperi sensurile comune şi 
complementare, atâta timp cât toate sunt 
darul si harul lui Dumnezeu, Care le uneşte 

y ' y 

pe toate în Sine. 

Mă indispune profund lipsa de 
subtilitate şi de flexibilitate teologică şi 
duhovnicească a Prof. Andrei Plesu. Si care 

y y 

se manifestă prin încercarea obstinată de a 
da impresia că „lămureşte definitiv" comen- 



2005 Idem, p. 239. 



307 



tăriile la parabole, că „din toate câte sunt" 
dumnealui ne face un pacheţel de înţelegere 
pentru acum. 

Mai pe scurt: că e în stare „să explice" şi 
„să simplifice" lucrurile, încât tonele de cărţi 
cu interpretări patristice şi teologice să 
ajungă, în definitiv... un mic sandvici. Pe care 
cititorul grăbit să îl cumpere, odată cu 
cartea. ..şi în 300 de pagini să aibă, pe rapid, 
„toată" teologia parabolelor. 

Numai că lucrurile nu se pot spune 
niciodată pe scurt... şi nici în termeni 
definitivii Comentariile autentice la Scriptură 
şi Părinţi sunt pline de referinţe infrapa- 
ginale, de erudiţie, de subtilitate, de 
sfinţenie... şi nu sunt mici pilule pe care le 
înghiţi... într- o pauză de publicitate TV. 

„Regretul intens" 2006 . 

Uneori şi eu îl văd pe autor, cât şi pe 
alţi intelectuali „de marcă" ai României, ca 
pe nişte „somnolenţi în propriul lor presti- 
giu" 2007 . Şi asta nu pentru că „ar dormi" tot 
timpul, ci pentru că, cel mai adesea, nu 
înţeleg „ce se cere" de la ei sau „ce ar trebui 
să facă" în materie de operă personală. 

Sau prestigiul te face amnezic. ..şi îl 
confunzi cu valoarea recenzabilă. Numai că 
prestigiul, funcţia, recunoaşterea în epoca ta 
sunt apă de ploaie... pentru că pe viitorime o 
interesează opera ta, ce ai făcut tu pe când ai 
primit atâţia bani, atâtea onoruri, atâtea 
aplauze... 



2006 Idem, p. 240. 

2007 Idem, p. 241. 



308 



Da, regretul intens, chiar şi în ultima 
clipă, e un început de mântuire! Numai că 
opera, opera mare. ..nu se scrie pe patul 
morţii... 

y 

Usa e „vie" în Creştinism 2008 si cel care 
intră pe ea trebuie să aleagă 2009 . însă poarta 
împărăţiei „e largă, [numai] intrarea e 
strâmtă" 2010 . „Prospeţimea clipei, unicitatea 
cazului" 2011 . Mirele Bisericii e dincolo şi 
dincoace de uşă 2012 . 

Cum „Se revarsă", domnule Pleşu, 
„Tatăl. ..în misiunea Fiului" 2013 ? Ca persoană 
sau ca energie? Cum aţi ajuns la această 
concluzie sau de la cine aţi preluat-o? 

Şi cum poate renunţa Fiul, Care Se face 
om, „la atributele divinităţii Sale" 2014 , când 
atributele/ însuşirile unei persoane sunt 
inalienabile 7 . La care atribute a renunţat Fiul 
întrupat, pe când era om printre oameni? în 
definitiv, pentru ce fel de chenoză a Fiului 
pledaţi? 

De ce, „prin Fiul, Tatăl a intrat pe 
poarta cea strâmtă (din perspectiva Sa) a 
omenescului" 2015 ? S-a întrupat şi Tatăl? De ce 
nu vă referiţi si la Duhul Sfânt în relaţie cu 

y y y 

chenoza? Tatăl si Duhul au suferit schimbări 

y 

în urma întrupării Cuvântului? S-a schimbat 

2008 Idem, p. 247. 

2009 Idem, p. 248. 

2010 Idem, p. 249. 

2011 Idem, p. 250. 

2012 Idem, p. 251. 

2013 Idem, p. 253. 

2014 Ibidem. 

2015 Ibidem. 



309 



raportarea Tatălui şi a Duhului la Fiul, după 
întruparea Fiului sau a Treimii vizavi de 
lume? 

Dăm pagina şi punem o altă întrebare, 
la un alt text ambiguu: cum se realizează, în 
mod practic, „topirea identităţii proprii [a 
omului] în identitatea, mai înaltă, a Celui 
care cheamă" 2016 ? Cel care cheamă e 
Dumnezeu iar identitatea e persoana. De 
aceea reformulez întrebarea: cum se poate 
„topi", domnule Andrei Pleşu, persoana mea 
în „identitatea" tripersonală a lui Dumne- 
zeu? 

Mă pierd în Treime ca în nirvana? 
Devin consubstanţial cu Dumnezeu, dacă 

y 7 

mă îndumnezeiesc? Atunci, dacă „mă 
topesc"/ mă pierd/ mă scufund/ „devin" 
Dumnezeu, sunt de pe acum „o parte" de 
Dumnezeu. Şi dacă toţi oamenii sunt „părţi" 
din Dumnezeu, atunci niciun om nu e „o 
creatură"... ci toti suntem „veşnici". 

y 77 y 

Numai că în Ortodoxie, creatura nu a 
fost propovăduită niciodată ca având traiec- 
tul de a deveni „Dumnezeu prin fire" ci 
îndumnezeirea noastră este transfigurarea 
noastră prin harul Treimii, fară ca prin 
aceasta, prin sfinţenie, să suferim o 
schimbare de identitate. Noi devenim oameni 
îndumnezeiţi, adică plini de slava Lui, în 
relaţie cu Dumnezeu si nu semizei sau 

y y 

dumnezei prin fiinţă. 

„Nu poţi căpăta totul, fără să dai 
totul" 2017 . 



Idem, p. 254. 
Idem, p. 254-255. 



310 



în p. 255, autorul vorbeşte despre 
unirea cu Dumnezeu. însă unirea cu El, 
înseamnă „topirea" în El, la care autorul s-a 
referit în p. 254? 

în finalul p. 255, Pleşu se referă la 
„ekstasis". Şi înţelege extazul/ vederea 
dumnezeiască ca pe o „dez-grăniţuire [o 
depăşire a graniţelor] a eului", care e însoţită 
de „uimire, de mysterium tremendum, de 
cutremurare trezitoare" 2018 . însă, pentru că e 
vorba despre o schimbare de stare, autorul 
vede şi moartea, „la apogeu, în categoria ek- 
stazului" 2019 . Numai că nu orice trecere în 
veşnicie, prin moarte, este o schimbare de 
stare... bună. Vederea dumnezeiască e o 
vedere a slavei Treimii, adică o schimbare 
bună, îndumnezeitoare. 

Cel care moare în păcate multe e 
întâmpinat de demoni la moarte, adică „la 
apogeul" vieţii, şi nu trece. ..în lumina slavei 
dumnezeieşti. însă, desigur, moartea e o 
schimbare radicală de stare, pentru că ieşim 
din timp şi intrăm în veşnicie, dar, prin asta, 
nu este şi o experienţă îndumnezeitoare, în 
mod neapărat, pentru suflet. Doar oamenii 
credincioşi şi plini de har experiază, în 
veşnicie, din ce în ce mai mult, slava lui 
Dumnezeu. Pe care au trăit-o, în mod extatic 
şi prin simţire a ei, încă de aici, din viaţa în 
Biserică. 

O altă frază nebuloasă a autorului: „a te 
dedica, a te lăsa preluat în solaritatea 



2018 Idem, p. 255. 

2019 Idem, p. 256. 



3ii 



Celuilalt, a Fiului, aşa cum El S-a lăsat 
preluat în universul tău sublunar, după ce 
mai întâi S-a contopit într-o perfectă 
identitate cu Tatăl" 2020 . 

Fiul are o solaritate separată de a 
Tatălui şi a Duhului, adică o slavă separată? 
El S-a lăsat preluat/ folosit sau S-a întrupat 
în mod conştient? De când universul omului 

y 

e doar sublunar 7 . 

Şi când „mai înainte", S-a „contopit" 
Fiul cu Tatăl „într-o perfectă identitate"? 
Dacă avem proprietatea termenului, a 
contopi înseamnă a se amesteca. însă cum s- 
a amestecat/ contopit persoana Fiului cu a 
Tatălui în cadrul relaţiilor intratrinitare? 

y 

Treimea domnului Plesu are doar două 

y 

persoane 7 . Ce a făcut Duhul Sfânt în timp ce 
Fiul şi Tatăl erau „contopiţi", adică deperso- 
nalizaţi reciproc 7 . Sau de ce nu 5-a contopit şi 
Duhul cu Tatăl şi cu Fiul, adică: 
depersonalizat 7 . Şi de ce înţelege comuniunea 
persoanelor dumnezeieşti ca pe o anihilare 
reciprocă a lor, când persoanele nu se pot 
autodesfiinţa niciodată? 

însă citatul plin de erezii de deasupra, 
autorul şi-1 „justifică" pe baza a trei locuri 
scripturale: In. 17, 21-23, m - H> 2 Şi m - 3> 3°- 

La In. 17, 21-23 se vorbeşte despre 
comuniunea Sfinţilor („toţi să fie una"), care 
e posibilă datorită comuniunii Treimii. Căci 
persoanele treimice sunt unite la nivelul 
singurei fiinţe dumnezeieşti, pe care o 
personalizează în mod întreit, fiecare 
persoană având- o în mod integral. 



Ibidem. 



312 



La In. 14, 2 nu se vorbeşte despre 
„contopirea" Tatălui cu Fiul, pe care autorul 
a învătat-o de la romano-catolici, din erezia 

y ' 

lui Filioque, ci despre „multele locaşuri" ale 
împărăţiei. Adică despre diversitatea de 
percepere a slavei lui Dumnezeu, bazată pe 
gradul de sfinţenie personală. 

In. 3, 30 nu are nimic de-a face cu 
relaţia dintre Tatăl si Fiul ci cu relaţia dintre 

y y y 

Fiul întrupat şi Sfântul Ioan Botezătorul. 

însă, chiar dacă „justificarea" autorului 
nu are fundament, cititorul cărţii trage 
concluzia că fantezia „contopirii" Fiului cu 
Tatăl e „ortodoxă". Asta cu atât mai mult cu 
cât autorul e felicitat, la nivel înalt, de ierarhi 
ai Bisericii Ortodoxe Române, pentru de- 
mersul său „teologic". 

Tot în p. 256, autorul înţelege 
inspirareal umplerea noastră de har, ca pe „o 
absorbire [a noastră] în răsuflarea sacră" a lui 
Dumnezeu. Dar absorbirea budistă despre 
care Pleşu vorbeşte, care nu are nimic de-a 
face cu umplerea noastră de slava dumne- 
zeiască, şi-o „fundamentează" pe baza textu- 
lui de la Gal. 2, 20. 

Numai că Sfântul Pavel vorbeşte acolo 

y 

despre ce trăieşte un om duhovnicesc, când 
simte în el, cel mai viu, pe Hristos Cel viu. 
Simţirea lui Hristos în noi nu înseamnă o 

y 

anihilare a persoanei noastre ci o tot mai 
pronunţată personalizare a noastră, pentru 
că simţim în noi persoana lui Hristos, prin 
slava Lui, Care e persoana prin excelenţă şi 
izvorul întregii personalizări umane. 



313 



Relaţia cu Hristos ne face tot mai 
conştienţi de realităţile noastre interioare 
abisale. Creşte în noi, împreună cu El, 
conştientizarea faptului că suntem taine 
imense ale mâinilor lui Dumnezeu, ale 
Creatorului nostru. De aceea, întâlnirea cu 
Hristos si conlocuirea cu Hristos Dumnezeu 

y 

e abisul abisurilor, e profunzimea profunzi- 
milor, e cea mai mare bucurie şi împlinire, 
cea mai frumoasă înfrumuseţare a persoanei 
noastre şi nu o golire, o uitare sau o 
desfiinţare de sine. 

Alegerea „depărtării" 2021 . „Cult[ul] juve- 
nil al independenţei nelimitate, al noutăţii 

1 1 . W2022 

absolute 

Discutând însă Parabola fiului risipitor, 
autorul ajunge la concluzia că „nu o fierbinte 
căinţă si nici măcar dorul de acasă nu sunt 

y y 

motivaţiile sale" 2023 , ale întoarcerii sale. 

Şi aceasta, pentru că Andrei Pleşu nu a 
înţeles ce înseamnă venirea lui în... fire. Nu 
ştie cum arată pocăinţa reală, după o viaţă 
dezastruoasă băută până la fund. Probabil s- 
ar fi aşteptat ca parabola, în replici de 
telenovelă, să ne spună că a plâns, s-a 
văietat, s-a dat cu capul de pereţi. ..când s-a 
văzut la porci şi. ..extrem de singur... 

însă parabola, ca toată Scriptura, prin 
trei cuvinte, de o profundă sobrietate, a 
arătat toată drama celui ajuns la fundul 
sacului. Nu mai era nevoie să îngroaşe 



2021 Idem, p. 262. 

2022 Idem, p. 263. 

2023 Idem, p. 264. 



3H 



tabloul... pentru că cineva, care face ca fiul 
care risipeşte. ..ştie care sunt consecinţele 
dureros de dureroase ale ratării, ale 
depravării, ale întunecării interioare. 

Pe scurt: s-a întors acasă plin de 
înţelepciunea pocăinţei. Cu o experienţă 
dramatică a epuizării de sine dar şi cu 
experienţa vie, profundă, a milei lui 
Dumnezeu cu el. 

Da, există şi oameni „prea cuminţi" 2024 ! 

Iar autorul e tributar, în abordarea 
persoanei fiului celui bătrân, omileticii 
mioape de la noi, care 1-a văzut întotdeauna 
pe cel Sfânt ca pe un invidios pe cel iertat de 
multe păcate. Tocmai de aceea autorul 
spune: „cuminţenia lui este resentimentară şi 
revendica tivă " 2 ° 25 . 

însă fiul cel bătrân, care a rămas fidel 
Tatălui, vorbeşte în termeni juşti. După 
dreptatea evlaviei şi a sfinţeniei, cel păcătos 
nu este vrednic de bucuria celui Sfânt. 
Numai că aici, pe cel Sfânt, Dumnezeu vrea 
să îl facă şi mai Sfânt, pentru că îl învaţă 
paradoxul iubirii şi al iertării lui Dumnezeu. 

Şi anume faptul, că e important orice 
om care se întoarce la Dumnezeu si că el 

y 

trebuie ajutat să se bucure de mila lui 
Dumnezeu, pentru ca să primească, după 
roadele pocăinţei lui, un loc în împărăţia Lui. 

însă niciodată Dumnezeu nu minima- 
lizează sfinţenia Sfinţilor! Sfântul, adică fiul 
cel bătrân, nu este niciodată demn de 



2024 Ibidem. 

2025 Idem, p. 265. 



315 



aruncat din faţa Lui, ci el are nevoie, 
continuu, de o cuprindere şi mai largă a 
sfinţeniei. De aceea, lecţia lui Dumnezeu 

y 7 y 

pentru el e aceea de a fi mai înţelegător, mai 
profund cu oamenii, cu cei care se întorc, 
pentru că asta înseamnă o sfinţenie şi mai 
delicată şi mai suplă, atât în relaţia cu 
Dumnezeu cât şi cu oamenii. 

Dacă autorul ar fi citit parabola cu 
atenţie, lucru valabil şi pentru mulţi dintre 
predicatorii de la noi şi de pretutindeni, ar fi 
văzut că Tatăl spune despre fiul cel bătrân 
următorul lucru în Lc. 15, 31: „Fiule, tu 
întotdeauna eşti cu Mine [nav-coie |ieu' 'E|iou 
d] şi toate ale Mele ale tale sunt [i\âvm za 
'E|ia oâ eoiLv]" [cf. GNT]! 

Aşadar problema celui presviteros (v. 
25)/ celui bătrân, a fiului bătrân nu este 
„suficienţa morală" 2026 , pentru că el trăieşte 
în intimitate cu Dumnezeu. 

Dumnezeu nu îl găseşte pe cel Sfânt 
„un invidios" ci un moştenitor al Său, care 
pune problema iertării celor păcătoşi şi nici 
nu îi propune celui Sfânt să păcătuiască şi 
el... ca să îl ierte. 

Pentru că fiul cel regăsit.. .nu e „Sfânt" 
pentru că a păcătuit. ..ci el a început calea 
sfinţeniei. Pentru aceea e paradigmatic 
pentru toţi: pentru că a înţeles că sfinţenia e 
numai acasă, numai în intimitatea cu 
Dumnezeu si că El e izvorul stabilităţii reale, 

y y 7 

al împlinirii personale. Versetul următor 
însă, al 32-lea, face parte din îmbogăţirea 



Ibidem. 



3 i6 



duhovnicească a celui Sfânt. Cel Sfânt 
trebuie să stea alipit de Dumnezeu toată 
viaţa, să nu îşi permită zburdări fără 
rost. ..dar, când are de-a face cu păcătoşi, pe 
care Dumnezeu z-a chemat la viata sfântă, 

y 7 

atunci el trebuie să se veselească si să se 

y 

bucure de cel înviat de morţi, pentru că 
pocăinţa e o înviere, cea mai tulburătoare şi 
profundă înviere, din morţi. 

Astfel înţelegem, că această dumne- 
zeiască parabolă îl face pe păcătos să meargă 
pe calea sfinţeniei şi pe Sfânt să fie şi mai 
Sfânt şi mai frumos şi mai încăpător în 
înţelegerea voii Lui cu oamenii. 

Adică nu putem să maximalizăm 
pocăinţa ca şi când ar fi totuna cu o viaţă în 
sfinţenie iar sfinţenia să o minimalizăm 

J y y 

pentru că nu e pitorească. Domnul vrea să 
dea încredere celor care se convertesc, să le 
arate disponibilitatea Lui infinită faţă de ei şi 
nu să bagatelizeze sfinţenia. 

Aşa că Andrei Pleşu e la ani lumină 
depărtare de realitatea parabolei, atunci 
când îl asimilează pe presviteros cu fariseii şi 
cu cărturarii 2027 . 



Ajungând la „tatăl" din parabolă, care e 
Tatăl, autorul spune că „tatăl din parabolă 
nu e prea norocos: are doi fii diferiţi, care 
insa, pana la urma, se aseamănă 

însă Tatăl din parabolă, adică 
Dumnezeu, e bucuros de ambele feluri de fii 
ai Săi: şi de cei cu o viaţă aventuroasă dar 



2027 Ibidem. 

2028 Idem, p. 266. 



317 



care, de la un moment dat, au trăit în ritmul 
sfinţeniei, dar şi de cei care, toată viaţa lor, 
au trăit în ritmul sfinţeniei, fără derapaje 
majore. 

El e bucuros de toţi fiii împărăţiei Lui. 
Si Sfinţii se aseamănă unii cu alţii desi nu 

y y y y 

sunt identici, pentru că toţi // vor pe 
Dumnezeu mai mult decât orice altceva. 

Cei doi fii nu „greşesc fiecare în felul 
lor" 2029 , pentru că fiul cel bătrân nu greşeşte, 
ci doar întreabă şi se manifestă potrivit 
exigenţelor sfinţeniei. ..dar e adevărat că 
Dumnezeu, „din compasiune, [adoptă] o 
postură indemnă, de dragul unei definitive 
(şi spontane) reconcilieri" 2030 . Şi postura pe 
care Si-a asumat-o Fiul lui Dumnezeu, aceea 

y 7 

de a Se întrupa, de a deveni om, lucru socotit 
„nedemn" pentru Dumnezeu, a fost aceea 
care ne-a reconciliat, în mod copleşitor, cu 
Dumnezeu. 

Tatăl iartă „cu asupra de măsură" 2031 . 
Pocăinţa nu este „o revenire... ci o 
întâlnire" 2032 . Şi întâlnirea e o „înviere" 2033 
pentru fiul cel regăsit. 

însă fiul cel bătrân nu a „rămas 
departe" 2034 ci a venit şi mai aproape de 
Dumnezeu, aşa cum nu a ajuns fiul cel 
pocăit, care abia îşi începuse pocăinţa. O 
nouă revelaţie, o nouă vedere dumnezeiască, 



2029 Ibidem. 

2030 Idem, p. 267. 

2031 Ibidem. 

2032 Ibidem. 

2033 Idem, p. 268. 

2034 Ibidem. 



3i8 



produce o schimbare şi mai profundă în 
sfinţenie. Pe când convertirea nu înseamnă, 
automat, sfinţenie, ci primul pas în teritoriul 
imens şi veşnic al sfinţeniei, în care poţi avea 
foarte multe căderi. Tot mai aproape, şi mai 
aproape de Dumnezeu, a ajuns fiul cel 
bătrân, cel loial, cel plin de sfinţenie. Cel 
pocăit.. .abia îşi începe ascensiunea. 

Tot în p. 268, autorul consideră că 
urgia [wpyLoGri] fiului celui bătrân, de la Lc. 
15, 28, e mânia păcătoasă şi nu mânia 
sfinţeniei, care doreşte dreptatea lui Dumne- 
zeu, însă în Scriptură, urgia şi mânia lui 
Dumnezeu sunt expresia aversiunii totale a 
Lui faţă de păcat, faţă de nedreptate, faţă de 
iubirile false, idolatre. 

Iar cine trăieşte în el harisma urgiei lui 
Dumnezeu, a mâniei sfinte, a luptei împo- 
triva oricărui păcat şi a oricărei contaminări 
a învăţăturii Sale, e umplut de râvna iubirii 
pentru Dumnezeu. 

însă mânia sfântă, ne învaţă Domnul, 
trebuie îmbinată, pentru o sfinţenie şi mai 
copleşitoare, cu milostivirea plină de grijă 
faţă de oameni. Scopul nostru nu e de a-i 
îndepărta pe oameni de Dumnezeu ci de-ai 
apropia. De a-i converti pe toţi la dreapta 
credinţă şi slujire a lui Dumnezeu. 

Tocmai de aceea, o râvnă bună pentru 
Ortodoxie înseamnă o râvnă iubitoare, 
atentă, delicată, smerită cu oamenii. Din 
râvna aceasta, bună în principiu, radicaliştii/ 
extremiştii noştri fac din Ortodoxie un tun si 

y y y 

nu o îmbrăţişare. Pentru că Domnul ne 
spune că e atât de uşor să condamni, să treci 



319 



cu vederea, să nu vezi mai profund oamenii... 
dar marea experienţă şi sensibilitate şi 
atenţie fată de oameni înseamnă a-i vedea si 

y y y 

a-i cunoaşte şi a-i înţelege profund. 

Da, e adevărat: „iertarea [lui Dumne- 
zeu] nu se acordă după reguli fixe" 2035 ! 
Dumnezeu e paradoxal în iertarea Lui, în 
îmbrăţişarea Lui, în venirea Lui spre noi. 
Adică e surprinzător. Nu ştii când, cum, prin 
cine, unde îi va vorbi cuiva, îl va îndemna pe 
cineva, îl va schimba pe cineva. 

De aceea, El ne îndeamnă şi pe noi să 
învăţăm lecţia surprinderii în bine. Adică să 
nu aşteptăm ca oamenii să ne roage să facem 
un lucru bun pentru ei, ci noi trebuie să 
inventăm strategii de îmbucurare a lor. Noi 
trebuie să venim în întâmpinare. în întâmpi- 
narea... surprinzătoare a altora. 

însă, dimpotrivă, sfârşitul parabolei 
discutate e „concluziv" 2036 . Concluzia e că 
trebuie să ne bucurăm şi să ne veselim 
pentru orice schimbare în bine înregistrată 
în cineva anume. E o lecţie uluitoare de 
atenţie şi de pozitivitate socială. 

Asta înseamnă că trebuie să fim 
capabili să înregistrăm/ să surprindem/ să 
întrevedem bucuriile frumoase, schimbările 
frumoase din alţii, pentru ca să ne bucurăm 
de ele. 

Trebuie să ne facem din bucuriile altora 
propriile noastre bucurii, pentru că asta 
înseamnă să-i privim pe oameni ca 



2035 Ibidem. 

2036 Ibidem. 



320 



Dumnezeu: cu ochi curaţi, frumoşi, pro- 
funzi. 

Arnold Hultgren nu are „dreptate" când 
afirmă, că „nu aflăm nimic despre cele ce vor 
urma" 2037 . Ba da, din plin! Aflăm că ei, cei 
doi, adică toţi membrii împărăţiei Lui, se vor 
bucura şi se vor veseli, pentru că bucuria lor 
nu are sfârşit. 

y 

„Reabilitarea inteligenţei ca virtute" 20 ^. 
Când însă n-a fost inteligenţa, antrenată în 
acţiuni bune, o virtute 7 . 

„Riscul inteligenţei este glacialitatea 
neangajată, virtuozitatea goală, superbia 
intelectuală" 2039 . Numai că nu inteligenţa e 
de vină când eşti rece, când vorbeşti la pereţi 
sau când te crezi atotştiutor ci orgoliul, infa- 
tuarea, superbia, care folosesc inteligenţa în 
mod inuman. 

„Inflamaţia sufletească nereflectată" sau 
„fierbinţeala nu e mai puţin dăunătoare 
decât glacialitatea" 2040 . 

în p. 277, autorul găseşte că iconomul 
nedrept a fost „ager la minte, deştept, gata să 
uzeze, pentru a se salva, de şiretenie şi 
tocmai datorită acestor calităţi e lăudat si 

y y 

dat de exemplu". 

Că a fost şiret si a acţionat ileqal e 

y y y *J 

vizibil. ..numai că ele nu sunt „calităţile" 
pentru care a fost lăudat de Domnul. El a 
fost lăudat pentru că şi-a făcut prieteni şi a 

2037 Idem, p. 269. 

2038 Idem, p. 275. 

2039 Ibidem. 

2040 Ibidem. 



321 



lucrat în favoarea altora.. .în ciuda mane- 
vrelor păcătoase. Pentru că putea să fure tot, 
să-şi pună banii pe carcL.şi să plece la mare. 

Pentru că aici e vorba despre o 
raportare realisto-fricoasă a lui la realitate, 
când s-a văzut în prag... de şomaj. A zis să îşi 
facă „prieteni" pe baza avutului altuia.. .aşa 
cum, dacă ai postul de conducere la ICR, îţi 
poţi face „prieteni" şi mai mulţi, pentru 
momentul când vei fi exclus din prim-planul 
social. însă Dumnezeu, privind din perspec- 
tiva celor ajutaţi, te vede altfel... dacă, prin 
macheavelismul tău. ..ai făcut binele aşteptat 
de alţii. 

y 

Din p. 281 începe „încheierea" cărţii. în 
care autorul ne dă explicaţii... 

Şi explicaţia primă e că a vrut să 
acopere, în mod „scrupulos", bibliografia 
temei dar a sfârşit „prin a fi inhibat de 
cantitatea ameţitoare, asfixiantă, a textelor 
existente" 2041 . Adică s-a asfixiat din cauza 
mulţimii comentariilor la parabole. 

Şi eu care credeam, în mod naiv, că 
autorul a stat faţă în faţă cu textul în limba 
greacă, s-a uitat la el, a înţeles, din insulfare 
dumnezeiască textul şi şi-a spus opinia 
despre el, iar celelalte lucruri au fost 
colaterale. De pedanterie. Adică: raportările 
la alte comentarii. 

însă Andrei Pleşu a făcut invers: a luat 
o linie de cărţi pe tema parabolelor, s-a uitat 
prin ele, le-a frunzărit puţin, conţinutul 
lor.. .1-a exasperat (unele fiind docte, cu 



Idem, p. 281. 



multe referinţe textuale) şi. ..a pus în cartea 
sa o parte din ce-a citit. Pentru că timpul e 
scurt... si cartea vandabilă nu trebuie să 

y 

depăşească 300 de pagini. 

A doua confesiune: autorul a riscat ca 
Peter Schăfer de la Princeton 2042 . A lăsat la o 
parte „tot ce nu i s-a părut esenţial" 2043 , cel 
mai adesea, după observaţia mea... chiar 
esenţialul. Şi nici nu putea să facă altfel, 
adică, uneori, să nu ajungă deloc la esenţialul 
parabolei, pentru că demersul său nu a fost 
unul personalo-exegetic, aşa după cum ne-a 
mărturisit în această pagină, ci de compilare 
de comentarii la parabole. 

Dar cum compilarea de texte este 
ocupaţia de bază a studentului român iar 
dânsul e profesor şi, deci, citeşte scrieri ale 
studenţilor săi, Prof. Andrei Plesu nu a ieşit 

y 7 y j 

din trendul autohton. S-a menţinut în albia 

y 

lăutărismului universitar, care nu are opinii 
personale, profunde şi discutate până în 
pânzele albe, pentru care e în stare să moară 
pe rug ca Savonarola 2044 ci face cărţi la 
marginea... compromisului sau în abjecţia 
lipsei de personalitate. 

în al 3-lea rând, autorul s-a bucurat de 
o bibliotecă generoasă, din Berlin 2045 . Lucru 
care nu 1-a ajutat foarte mult. Putea să o 
scrie şi de-acasă... cu acelaşi „succes" garan- 
tat. 



2042 Ibidem. 

2043 Ibidem. 

2044 A se vedea: 

http : / / r o . wikipe dia.org/wiki/ Gir olamo_Savonar ola . 

2045 Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca 
poveste, op. cit., p. 281. 



323 



în al 4-lea rând, în ciuda gândului 
obsesiv, că gestul său e inutil („la ce bun încă 
o carte despre parabole?" 2046 ), a învins 
imperativul practic: „mai am nevoie să scriu 
încă o carte.. .pentru că editura Humanitas 
are nevoie, ca si mine, de nişte bănuţi în 
plus". 

Şi cum să nu fii pragmatic, într-un 
capitalism sălbatic? Iar când notorietatea 
gonflată îţi întrece puterea de seducţie prin 
scris, adică opera, de ce să nu încerci încă o 
carte, încă o nouă carte, dacă şi aşa „se va 
vinde"? De ce să nu vinzi, dacă există mulţi 
„proşti" care cumpără? Şi de ce să nu o 
cumpere, dacă e „teologică"?! Şi dacă e 
„teologică", de ce să nu o includem în 
Tradiţia Bisericii, alături de Sfinţii Ioan Gură 

y 7 y 

de Aur, Chirii al Alexandriei, Augustin al 
Hipponei? 

E adevărat: uneori, întrebările, sar 
calul. De aceea, să continuăm. ..sfârşitull 

în al 5-lea rând, autorul a constatat că a 
fost „mai descurcăreţ" decât alţi comenta- 
tori. Pentru că el nu a căzut nici în 
„inapetenţa doctă" pentru înţelegerea 
parabolelor dar nici în „moralină", vorba 
nihilistului Nietzsche 2047 . 

De aceea, cartea de faţă, spune autorul 
cu orgoliu (studiat, şlefuit în ani), a ajuns la 
„intenţia originară a textelor" 2048 . Adică la 
experienţa apostolică a parabolelor. Pentru 
că nu există nicio „diferenţă" între cum au 



2046 Idem, p. 282. 

2047 Ibidem. 

2048 Ibidem. 



324 



receptat Apostolii parabolele şi cum le-a 
receptat Andrei Pleşu. 

De aceeaşi părere este însă şi baptismul 
sau penticostalismul în ceea ce priveşte 
„epoca primară" a Bisericii. Un baptist, cu 
acelaşi orgoliu „plin de credincioşie", consi- 
deră că botează şi crede şi înţelege Scriptura 
ca Apostolii iar un penticostal crede, „cu 
aceeaşi ardoare", că primeşte „botezul 
Duhului" aidoma Apostolilor la Cincizecime. 

Membrii celor două facţiuni religioase, 
ca şi Andrei Pleşu, sunt ferm convinşi de 
puterea lor, personală, de a atinge „intenţia 
originară", încât îţi pot explica, zile în şir, de 
ce tu eşti „un inapt invidios", care nu îi poţi 
înţelege. 

Numai că dumnealor presupun că 
intenţia Domnului cu parabolele sau cu 
Biserica e monodimensională si statică. 

Andrei Pleşu vrea să se întoarcă la 
singura nuanţă a parabolelor, aşa cum „a 
vrut-o" Domnul, şi pe aceea să ne-o livreze în 
carte, pe când baptiştii şi penticostalii vor să 
se „întoarcă" în secolul I, pe „aripile de 
ceară" ale imaginaţiei, la costum şi cravată, 
pentru ca „să trăiască" ca Apostolii. 

Andrei Pleşu taie, cu sabia ninja, 
multele interpretări ale parabolelor, făcând 
din multul frumos... unul „satisfăcător", pe 
când neoprotestanţii noştri trăiesc o utopică 
întoarcere în trecut, la primordialitatea Bise- 
ricii, ei ne-având nimic de-a face cu Biserica 
lui Hristos, aceea care a străbătut secolele 
până la noi. 



325 



în al 6-lea rând, autorul „a dedus" că 
„inventarul lucrărilor catolice şi protestante 
este infinit mai amplu decât acela al 
lucrărilor ortodoxe" 2049 . Si „deducţia" sa e 

y *' y 

făcută după frunzărirea câtorva zeci de cărţi 
(asta cu indulgenţă, pentru că eu presupun 
„un efort mult mai limitat" al autorului 
pentru această carte. Bineînţeles, bazându- 
mă pe explicitul şi implicitul cărţii de faţă). 

Cum însă facem compararea lui „infinit 
mai amplu" cu. ..ceea ce nu a citit autorul? în 
afară de Ioan Gură de Aur, avut în română şi 
citat tangenţial, „teologul" Andrei Pleşu nu a 
mai citat pe niciun alt ortodox, care înţelege 
parabolele. 

Cum să îi ştie „infinit mai mult" pe 
ortodocşi, dacă nu i-a tradus sau citit 7 . 

y ' 

Eu, spre exemplu, am cunoştinţe mai 
multe (nu „infinit mai ample") despre ce au 
spus exegeţi ortodocşi ai parabolelor şi 
fiecare Sfânt exeget pe care îl cunosc a venit 
cu particularitatea lui, care mi-a îmbogăţit 
perspectiva de ansamblu a parabolelor. 

Dar, cu toate că am citit doar foarte 
puţin... din tradiţia exegetică a Bisericii pe 
această problemă, eu cred că tot ceea ce se 
cuprinde în Tradiţie nu epuizează subiectul... 
ci sunt aşteptate şi alte noi aprofundări ale 
lor. Adică parabolele sunt, pentru Biserică şi 
pentru mine, o problemă deschisă, veşnic 
deschisă şi cu multiple şi complementare 
semnificaţii. 

y 

Biserica aşteaptă noi şi noi explicitări la 
întreaga Tradiţie şi, fără doar şi poate, îl 



2049 Ibidem. 



326 



invită şi pe Prof. Andrei Pleşu la noi nevoinţe 
duhovniceşti şi intelectuale în acest scop. 

A 7-a concluzie a autorului e o 
problemă., .romano-catolică de anvergură. 
Teologii romano-catolici mai recenţi, care 
nu sunt nici „duhovniceşti" şi nici „raţiona- 
lişti", ci scriu „după impulsul de moment", 
nu pot să suporte deloc acest aspect al 
Tradiţiei Bisericii una: comentariul mistic, 
experienţial. 

Şi problema de extracţie romano- 
catolică e aceasta: Andrei Pleşu are repulsie 
faţă de „abuzul de alegorie" 2050 . Iar „abuzul 
de alegorie" înseamnă, mai pe româneşte: 
excluderea din calcul a Sfinţilor, care sunt 

y 7 

mari teologi şi mari mistici ai Bisericii. 

Iar dacă Pleşu ar fi avut la degetul 
m/c... Tradiţia Bisericii, dacă ar fi fost un mic 

y 7 

torţionar Vişinescu al teologilor, i-ar fi pus 
pe patul lui Procust 2051 pe următorii, amintiţi 
aleatoriu: pe Sfântul Maxim Mărturisitorul, 
pe Sfântul Grigorie al Nyssei, pe Sfântul 
Chirii al Alexandriei etc, pentru că Sfinţii 
aceştia au văzut, în mod profund, mai multe 
sensuri la un mic versetuş din Scriptură. 
Uneori au văzut 3 sensuri la un cuvânt. ..nu la 
un versetl 

Iar cum la Andrei Plesu sensurile 

y 

Scripturii sunt doar albe sau negre, pe sistem 
maniheist 2052 , am fi pierdut o seamă de opere 
ale unor teologi atât de imenşi, încât soarele 
nostru e mic copil pe lângă ei. 

2050 Idem, p. 284. 
2051 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Patul_lui_Procust. 
2052 Idem: http://ro.wikipedia.org/wild/Maniheism. 



327 



Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am 
avut parte de asemenea „luminaţi", care să 
ne trieze cărţile „bune de citit" ale Sfinţilor! 

> 77 y 

în loc s-o mai explicăm pe a 8-a.. .dăm 
tot textul autorului avut în vedere, pentru ca 
cititorul suplu al cărţii mele.. .să nu mai aibă 
nevoie de. ..adăugiri: 

„După ce comunici cititotului că, în 
cazul „Făcliei sub obroc", făclia e Hristos, 
obrocul - legea vetero-testamentară, iar 
sfeşnicul - Biserica drept-credincioşilor, nici 
cititorul, nici exegetul nu mai au nimic de 
făcut. Rien ne va plus! De asemena frugale 
„prescurtări" hermeneutice nu scapă nici 
mari şi ispirate figuri ale patristicii. Sf. Ioan 
Gură de Aur însuşi rezolvă, de pildă, 
Parabola celor zece fecioare cu câteva 
„translaţii" previzibile: făcliile reprezintă 
harul fecioriei, castitatea, iar uleiul - iubirea 
aproapelui (aici în forma pomenii datorate 
săracilor). Somnul e, inevitabil, moartea, 
trezirea e învierea, iar negustorii de ulei sunt 
cei sărmani, care dau ocazia celorlalţi să-şi 
manifeste iubirea faţă de aproape [le]. Citită 
în aceşti termeni, parabola e o şaradă perfect 
inteligibilă dacă ştii cheia" 2053 . 

Mai pe scurt: Ioan Gură de Aur are 
„probleme mari" când e recenzat de Andrei 
Plesu! 

y 

Pentru că marele Sfânt al Bisericii se 
ţine adesea de „şarade inteligibile", adică de 
enigme lipsite de enigmatism. Mai pentru tot 



2053 Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. Adevărul ca 
poveste, op. cit., p. 284. 



328 



românul, Andrei Pleşu ne spune, după cum 
credea şi Martin Luther, că Ioan Gură de Aur 
„mai bate şi câmpii" în comentariile sale. 

în p. 285 însă, autorul îl elogiază pe 
protestantul german Adolf Jiilicher, pentru 
faptul „de a fi demontat mecanismul, 
oarecum facil, al monomaniei alegori- 
zante" 2054 . Adică pentru faptul că a distrus 
paradoxul revelaţiei. 

Pentru că multiplicitatea de sensuri a 
Scripturii, a cultului, a actelor ascetice face 
parte din paradoxul relaţiei lui Dumnezeu cu 
oamenii. Din paradoxul sfinţeniei. Iar cum 
protestanţii nu au paradoxuri şi nici sfinţenie 
ci liniarităţi şi exclusivisme mioape, cred că 
domnul Pleşu „nu a greşit deloc" când s-a 
bucurat de demersul teologic al lui Adolf 
Jiilicher. Pentru că nu te poţi bucura decât 
de cei care îti seamănă. 

O altă observaţie, din p. 285, care ne 
vizează - pentru că a zis, în p. 282, că 
ortodocşii „abordează parabolele mai curând 
ca materie omiletică" - e aceea că ortodocşii 
practică „omiletică moralizant sentimentală, 
care dizolvă înţelesul grav şi neconvenţional 
al parabolelor într-o mică oră de dirigenţie, 
într-o dădăceală de duminică" 2055 . 

Fapt pentu care, preoţii ortodocşi 
români de pretutindeni, care sentimentali- 
zează parabolele Domnului, să ia aminte la 
ce spune domnul Pleşu, să uite omiletică pe 
care au învăţat-o şi să nu mai dădăcească pe 
oameni la predică. 



2054 Idem, p. 285. 

2055 Ibidem. 



329 



Să citească această carte, „foarte 
folositoare de suflet", să o înveţe ca pe Tatăl 
nostru şi din ea să predice la Sfânta 
Liturghie. Pentru că aici, în această carte şi 
numai în această carte, acum şi la preţ redus, 
exegeza parabolelor a ajuns, repetăm faptul, 
până la „intenţia originară" a Autorului 
parabolelor. Pentru că Domnul, subliniază 
autorul, nu S-a întrupat pentru noi pentru ca 
„să ţină un duios discurs de mătuşă cumse- 
cade" 2056 . 

în p. 294, autorul, după decapitarea 
alegoriei, decapitează şi „obsesiile 
numerice", şi ele practicate, cu multă 
relevanţă şi profunzime, de Dumnezeieştii 
Părinţi ai Bisericii. 

y 

în p. 296, în efortul său bultmannian de 
„demitologizare" a exegezei scripturale, 
Andrei Pleşu ia în derâdere şi interpretările 
care ţin cont de realitatea unirii firilor în 
persoana lui Hristos. Iată pasajul la care mă 
refer: 

„Aceeaşi parabolă pune delicate 
probleme de „fiziologie mistică", şi nu de azi, 
de ieri! Dacă Iisus mănâncă şi bea, cum vom 
rezolva teologic problema digestiei sacre? Sf. 
Irineu [de Lyon] nu se sfieşte să o califice 
drept semn al „umanităţii" fristice. Tertullian 
e contra. Clement din Alexandria încearcă să 
concilieze cele două poziţii, arătând că, în 
cazul lui Iisus, trebuie să ne imaginăm un fel 
de combustie spontană care distruge fără 
reziduuri hrana asimilată". 



2056 Idem, p. 286. 



330 



în p. 298, autorul foloseşte formularea: 
„lucram la o teză de doctorat pe tema 
peisajului românesc". Asta ar presupune că 
are. ..mai multe doctorate. 

De aceea, formularea e incorectă: 
„lucram la singura mea teză doctorală, făcută 
în Istoria artei şi nu în Teologie". Cu care a 
devenit Doctor în Istoria artei în 1980 şi care 
poartă titlul: Sentimentul naturii în cultura 
europeană. Şi care nu e o... monumentalitate. 
La o adică pot şi.. .dovedi această afirmaţie. 

Tot în p. 298 autorul se referă şi la 
„acribia prost dozată". Pentru că Andrei 
Pleşu consideră că unii exegeţi ai parabolelor 
au plecat după detalii şi au pierdut, din 
vedere, întreaga imagine a lor. 

Răsuflu uşurat la...paginea 300. Nu mai 
are rost să discut bibliografia finală... Autorul 
a tot spus cine este în paginile acestei cărţi: 
un diletant. Unul... apreciat... 

Şi e adevărat şi faptul că am dat spaţiu 
prea mare, în cartea de faţă, ultimei cărţi a 
domnului Pleşu. însă eu, uneori, am o 
emoţie aparte... pentru diletanţi. Mai ales 
pentru diletanţii de succes. Pentru că aceştia, 
ca si preşedinţii cu două mandate sau ca si 

y ± j j y 

academicienii intraţi în Academie prin 
politică, au un mod unic al lor de a se 
propune. Şi nu îmi pot reprima plăcerea de a 
nu remarca graţia şi onestitatea şi pătrun- 
derea lor dialectică, cu toată exasperarea de 
rigoare. 



33i 



în concluzie: aştept cu nerăbdare şi alte 
producţii teologice ale domnului profesor 
Andrei Pleşu, tot la fel de convingătoare. 

Dumnealui, în clipa de faţă, are 65 de 
ani, abia e la începutul vieţii, se află în plină 
afirmare, are un public fidel, semnalele 
critice îi sunt favorabile şi, cred eu, mai 
poate să ne ofere cel puţin 10-15 cărţi 
substanţiale în materie de teologie exegetică 
şi, de ce nu, şi dogmatică. 



32. „Logica filosofică" a lui Toma de 
Aquino în comentariul lui Wilhelm Dancă 



A publicat paralela dintre Aristotel şi 
Toma în 2002 2057 . Şi despre Toma vorbeşte 
începând cu p. 36, dând o scurtă viaţă a lui. 

Toma de Aquino s-a născut „la 
Roccasecca, un castel din comitatul 
dAquino în Campania", în 1224/ 1225 2058 . în 
1230, la 5 ani, Toma zz cunoaşte pe călugării 
benedictini de la Monetcassino, unde îşi 
începe studiile. în 1239 merge la 
universitatea din Neapole, unde studiază 
„artele liberale", adică „logica, gramatica şi 
lucrările despre natură ale lui Aristotel" 2059 . 

2057 Wilhelm Dancă, Logica filosofică. Aristotel şi 
Toma de Aquino, cu pref. de Alexander Baumgarten, Ed. 
Polirom, Iaşi, 2002, 313 p. CVul autorului: 

http://www.unibuc.ro/ri/organizare/dirresumane/po 
st-vaca/ desf-conc-orga-in- 

facu/docs/2oi2/sep/i2_i8_3i_25Danca_Wilhelm.pdf. 

2058 Idem, p. 36. 

2059 Ibidem. 



332 



La 19 ani, adică în 1244, intră în ordinul 
dominican la Neapole. Din 1245 îl cunoaşte 
pe Albert cel Mare 2o6 °, care era profesor la 
Paris 2061 . 

în 1248, Albert îl duce pe Toma la Koln. 
Şi „călugării dominicani descoperă excepţio- 
nala sa putere de memorizare şi de înţelegere, 
predispusă spre raţionamentul abstract" 2062 . 
Se referă la Toma... care e hirotonit preot 2063 . 

în 1252 e trimis de Albert în Franţa, 
pentru a activa în mediul universitar. La 
Paris preda şi călugărul franciscan Bona- 
ventura 2064 . 

în 1255, Toma devine magistru în 
teologie şi predă 3 ani la Paris. în 1259 se 
mută în Italia pentru 10 ani. între 1268-1269 
predă iarăşi la Paris 2065 . 

în 1272 se întoarce în Italia şi, la 

Neapole, este rectorul universităţii domini- 

2066 

cane 

Pe 6 decembrie 1273 are „un ictus 
cerebral" 2067 , adică o apoplexie, cauzată de o 
hemoragie cerebrală. 

în această moment sau în această 
perioadă ultimă a vieţii lui, Toma a avut 
„viziunea mistică", în urma căreia a conchis 



20 0 Atât profesorul lui Toma, Albert cel Mare, cât şi 
Toma de Aquino, sunt cinstiţi ca „sfinţi" în Biserica 
Romano-Catolică. Nu şi în cea Ortodoxă. 

2061 Wilhelm Dancă, Logica filosofică. Aristotel şi 
Toma de Aquino, op. cit., p. 37. 

2062 Ibidem. 

2063 Ibidem. 

2064 Ibidem. 

2065 Ibidem. 

2066 Idem, p. 38. 

2067 Ibidem. 



333 



că „toate scrierile mele sunt paie în 
comparaţie cu ceea ce am văzut" 2068 . „Nu mai 
scrie nimic, se mişcă si se hrăneşte destul de 

7 y y y 

greu, vorbeşte şi mai puţin ca înainte" dar 
slujeşte în continuare ca preot 2069 . 

Papa Grigorie al X-lea îl trimite la 
Conciliul de la Lyon, pentru luna mai 1274 2070 . 
Toma porneşte la drum deşi avea sănătatea 
şubredă. însă, „din cauza unei lovituri la cap, 
boala se agravează şi el cere să fie dus la 
castelul nepoatei sale Francesca, în apro- 
piere de Maenza, pe via Appia" 2071 . 

Dar simţind că moare, e găzduit în 
„camera de oaspeţi a mănăstirii cisterciene 
de la Fossanova". Aici moare în ziua de 7 
martie 1274 2072 . 

Deşi pentru Toma de Aquino, Dionisie 
Areopagitul este Sfântul Dionisie Areopagitul 
şi o autoritate teologică de necontestat, pe 
care îl citează des, ca şi pe Sfântul Augustin 
de Hippo, pentru autor el este „Pseudo- 
Dionisie Areopagitul" 2073 . 

Din p. 41, W. Dancă se ocupă de „opera 
tomistă" şi spune că Summa Theologiae este 
„o sinteză organică şi completă a mai multor 
tratate de teologie din vremea lui" 2074 . Ar fi 
fost interesat de spus, care sunt tratatele 
teologice pe care Toma le-a sintetizat/ 



2068 Ibidem. 

2069 Ibidem. 

2070 Ibidem. 

2071 Ibidem. 

2072 Ibidem. 

2073 Idem, p. 39. 

2074 Idem, p. 41. 



334 



compilat în lucrarea lui. Pentru că, dacă le 
vedem conţinutul, ne putem da seama cât de 
„creator" a fost Toma în cartea sa. ..Lucrarea 
fiind, după cum spune autorul, curs 
universitar 2075 . Şi în timpul lui Toma s-or fi 
compilat cursurile universitare ca acum?... 

începând cu p. 42, autorul nostru se 
ocupă cu „definiţia logicii". Şi ne spune că 
Toma „defineşte logica cu ajutorul 
conceptului de artă" 2076 . Dar ajunge să con- 
cluzioneze că logica, la Toma, este „o ştiinţă 
teoretică" 2077 sau, mai degrabă, „o intro- 
ducere în ştiinţă" 2078 . 

y y 

în subcapitolul dedicat „diviziunii 
logicii", din p. 44, autorul ne spune că Toma 
considera logica pură „ştiinţă filosofică" iar 
logica aplicată o vedea ca ţinând de artă. 
Logica nu se ocupă cu realităţi fizice ci cu 
realităţi mentale 2079 . Pentru realităţile logice, 
Toma foloseşte sintagma ens rationis/ 
entitate raţională 2080 . 

De aceea, „obiectul logicii este 
constituit din entităţile raţionale, care au un 
fundament în real" 2o8 \ fapt pentru care 
„creaţiile fanteziei nu intră în atenţia 
logicii" 2082 ci a artei. Deşi arta nu e produsul 
imaginaţiei pure ci la baza ei stă o realitate 
fantazată, schimbată, amestecată cu pro- 
priile noastre dorinţe de existenţă. 



2075 Ibidem. 

2076 Idem, p. 42. 

2077 Idem, p. 43. 

2078 Ibidem. 

2079 Idem, p. 45. 

2080 Ibidem. 

2081 Idem, p. 46. 

2082 Ibidem. 



335 



„Intenţiile secunde sunt obiectul 
logicii" 2083 . Adică informaţiile existenţiale pe 
care le-am dobândit în viaţă şi pe care le-am 
abstractizat. în comparaţie cu logica, care 
studiază entităţile raţionale ale mintii 

j j y 

noastre, psihologia se ocupă cu „actele 
minţii... [ca şi cu] lucruri reale" 208 *. 

„Pentru Toma, cunoaşterea intelectuală 
se reduce la operaţia de abstractizare care, 
pe scurt, înseamnă abstragerea formei din 
materia individuală sau a universalului din 
particular sau, în fine, a speciei inteligibile 
din imaginile singulare" 2085 . Iar prin ab- 
stractizările intelectului se obţin „ideile 
universale" 2086 . 

Autorul subliniază faptul că în 
comparaţie cu Sfântul Augustin, Toma de 
Aquino acorda „o importanţă esenţială" 
imaginaţiei 2087 . însă imaginaţia nu produce 
imagini de la sine, aşa după cum vrea să ne 
convingă Wilhem Dancă, vorbindu-ne 
despre „imaginile din fantezie" 2088 ci se 
bazează pe memorie. O memorie deficitară, o 
memorie care uită, care îşi uită experienţa de 
viaţă, înseamnă o tot mai mică putere de 
fantazare. 

Baza de date personale, pe care noi o 
manipulăm în mod veridic dar pe care ne 
putem permite şi să o schimbăm/ 
modificăm, stă în memorie. 



2083 Idem, p. 48. 

2084 Idem, p. 49. 

2085 Idem, p. 65. 

2086 Ibidem. 

2087 Idem, p. 66. 

2088 Idem, p. 67. 



336 



Fantezia apelează la memorie ca să 
producă. Aşa că imaginile stau în memorie şi 
nu în fantezie. Fantezia doar prelucrează 
memoria. 



E adevărat faptul că „adevărurile 
eterne", adică ale Revelaţiei dumnezeieşti, 

7 y y 7 

„nu sunt rodul căutării omeneşti, ci al 
iluminării divine" 20 9 . 

însă, după „redescoperirea" lui Aristo- 
tel, adică după căderea scolasticii din 
teologia creştină în filosofia păgână, „mediile 
intelectuale ale scolasticii... [vorbesc] despre 
un nou fel de cunoaştere, care elimină 
intervenţia divină si valorifică în mod 

y y 

exclusiv activitatea mintii umane" 2090 . Si asa 

y y y 

a început autonomizarea trufaşă a reflecţiei 
teologice romano-catolice! De aici, de la 
pretenţia luciferică că pot cunoaşte cele ale 
lui Dumnezeu fără El, fără ajutorul Lui...s-a 
ajuns la ideea scandalos de puerilă, că un 
om, papa, este infailibil şi că el este 
înlocuitorul lui Hristos pe pământ. 

Prof. Wilhelm Dancă nu reacţionează 
negativ la auzul ideii, că o şcoală de gândire 
romano-catolică consideră mintea umană 
mai importantă decât descoperirea dumne- 
zeiască. Nu protestează. Nu găseşte acest 
lucru drept inacceptabil, adică faptul de a 
scrie o teologie care să nu aibă de-a face cu 
Dumnezeu. Dimpotrivă, subliniază faptul că 
„Toma a observat că, teoretic, doctrina 



2089 Idem, p. 68. 

2090 Ibidem. 



337 



abstractizării [care nu are de-a face cu 
teologia ci cu logica şi filosofia n.n.] este mai 
solidă decât cea a iluminării" 2091 . 

Şi aceasta, pentru că Toma nu ştia ce 
înseamnă iluminare/ vedere extatică. Dacă ar 
fi ştiut, ar fi înţeles că orice abstractizare a 

y 7 y 

minţii umane este incomparabil de ştearsă 
pe lângă o vedere dumnezeiască. 

Pentru că ideile de cub, de pom, de om, 
la care noi ajungem după multe operaţii 
mentale de înţelegere a lor sunt la îndemâna 
noastră, pe când realităţile văzute extatic 
depăşesc orice imaginaţie umană. Fapt 
pentru care, neavând în memorie niciun 
extaz, nu îţi poţi imagina un extaz, chiar 
dacă le citeşti pe toate avute de Sfinţi. Pentru 
că experienţa poate fi redată întrucâtva în 
cuvinte sau imagini, abstractizată sau fanta- 
zată, dar nu şi lipsa ei. 

în p. 71, autorul spune că „Toma nu 
separă intelectul de imaginaţie, aşa cum fac 
Descartes, Hume şi Kant". 

Dar am putea vreodată să le separăm? \ 
Cum am putea separa, dacă ne dorim, 
mintea de sentimente si de voinţă, cât si 
trupul de suflet? Cum am separa văzul de 
miros? Când pipăm, cum am separa simţirea 
obiectelor de căldura sau răceala lor? De ce 
să separăm însuşirile sufletului şi simţurile 
trupeşti şi sufleteşti când ele sunt la un loc, 
când ele sunt un buchet armonios al 
ontologiei umane? Pentru că întrebarea e 
alta: de ce nu mai vrem să vedem omul în 



2091 Ibidem. 



338 



integralitatea lui, ca un tot unitar în mişcare, 
ci avem nevoie de ipotetica lui disecare, 
pentru ca să încercăm să îl înţelegem? 

Trecând la tratarea conceptelor, autorul 
ne spune că la Toma conceptul e sinonim cu 
termen, cuvânt interior, idee 2092 . Şi că, la con- 
cept, ajungem prin abstractizare, conceptul 
fiind „gândul în forma sa actuală" 2093 . 

„Conceptele sunt reprezentări univer- 
sale" 2094 şi „prin concepte se cunosc 
lucrurile" 2095 . Asta numai dacă, despre lu- 
cruri, ne-am format concepte corespun- 
zătoare. Dacă am înţeles lucrurile şi oamenii 
cu adevărat. 

însă, în p. 84, definirea conştiinţei de 
către Toma doar ca „act" al sufletului dar nu 
şi ca facultate/ însuşire a sufletului sau ca 
habitus/ mod de a fi e consternantă pentru 
mine. Pentru că asta ar însemna că ceea ce 
numim conştiinţă nu are memorie. Ea este 
ceva fulgurant şi nu fundamental în 
ontologia noastră. 

însă conştiinţa e o însuşire a sufletului 
şi nu o manifestare pasageră a lui. Şi tocmai 
pentru că sunt conştient de cine sunt şi de 
ceea ce fac, sunt răspunzător atât pentru 
atitudinile mele cât şi pentru lipsa lor în 
viata celorlalţi. 

y y 

Şi pentru că tot astăzi am citit un pasaj 
care explică ce înseamnă om cu conştiinţă în 
faţa judecăţii lui Dumnezeu, îl voi reda aici 

2092 Idem, p. 81. 

2093 Ibidem. 

2094 Idem, p. 82. 

2095 Idem, p. 83. 



339 



pentru a calibra lucrurile. Mi-a plăcut prin 
poeticitatea lui fermă şi de aceea mă bucur să 
îl redau in extenso: 

„Parousia lui Hristos este deopotrivă şi 
momentul învierii universale, a tuturor 
oamenilor care au trăit de la începutul lumii. 

Acest cutremur de viată arată iubirea 
infinită a lui Dumnezeu pentru viaţa fiecărui 
om şi deopotrivă demnitatea unică şi 
absolută a persoanei şi vieţii umane. Niciun 
om nu poate fi redus la un obiect, înrobit 
sau ucis (fie el şi spiritual), pentru că în el 
Hristos este întreg şi pentru eternitate. 

în evenimentul procesului eshatologic 
al lumii vor fi judecate nu numai faptele, ci şi 
intenţiile, ideile, idealurile, consecinţele 
lucrărilor, şi faptelor noastre în ce-i pe care 
i-am cunoscut. 

Va fi cântărită nu numai lucrarea, ci şi 
posibilitatea ei neîmplinită din pricina 
patimilor şi morţii noastre interioare. 

Progresia geometrică a efectivităţii 
noastre pe pământ va fi cântărită în balanţa 
iubirii drepte a lui Dumnezeu, iar rugăciunea 
Bisericii pentru noi şi a noastră, pentru 
fiecare sau pentru oricine, va deschide 
perspective imense ale legăturilor inter- 
umane. Această balanţă va întregi valoarea 
infinită a persoanei umane [...] 

Dimensiunea mimetică, sau cea 
ereditară, influenta sau vibraţia firii noastre 

y y y 

într-un sens sau altul vor putea fi descifrate 
în realizarea lor în oamenii prin care am 
rămas: Non omnis moriar. 



340 



Fiecare lucrare benefică a noastră în 
lume, fie că e vorba de naşterea sau creşterea 
unui om, de sădirea unui copac sau de 
edificarea unei case, de mirarea în fata unei 
flori, de săparea unei fântâni sau de scrierea 
unei cărţi, va primi eflorescenţa temporală a 
consecinţelor ei în oameni până la sfârşitul 
veacului. 

Dimpotrivă, fiecare persoană pe care 
am rătăcit- o, ispitit- o sau smintit- o, - 
implicit şi înfricoşător -, căderea ei pentru 
veşnicie va atârna greu în balanţa nemuririi 
noastre spre osândă. Fiecare om care 
moşteneşte raiul şi datorită mie, mă trage 
după el în rai. Fiecare om care cade în 
tenebrele iadului şi datorită mie, antrenează 
şi căderea mea, ca ispititor [...] 

Judecata este instanţa de adunare a 
tuturor criteriilor valorice ale lui Dumnezeu. 
Ea judecă nu numai fapta, ci şi nefapta, 
nelucrarea, timpul pierdut pentru sine sau 
timpul pe care l-au pierdut alţii din cauza ta, 
timpul pierdut pentru măriri fără de sens, 
pentru protocol şi convenţii umane sterile şi 
timpul petrecut în ura şi judecata 
aproapelui" 2096 . 

Pentru Toma, „limbajul serveşte 
comunicării" 2097 şi el „nu separă limbajul de 
cunoaştere şi de raportul ei cu realitatea" 2098 . 



209 Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati, Taina veacurilor. 
Unirea timpului cu eternitatea în rugăciunile Bisericii, teză 
doctorală în Liturgică, Ed. Doxologia, Iaşi, 2010, p. 330-331. 
Cartea are 518 p., în format mare. 

2097 Wilhelm Dancă, Logica filosofică. Aristotel şi 
Toma de Aquino, op. cit., p. 90. 



34i 



Pentru că „Toma leagă semnificaţia de 
cunoaştere" 20 ", atâta timp cât „despre ceea 
ce nu există, nu se poate da o definiţie şi nu 
se poate şti ceva 

Despre tipurile de analogie 2101 . 

Definiţia este „un discurs scurt, care 
vrea să explice esenţa unui lucru sau natura 
speciei şi face aceasta indicând genul şi 
diferenţa specifică" 2102 . 

Despre concepte începând cu p. 160. 

Judecata este o „operaţie a 
intelectului" 2103 pentru Toma. Iar prin 
judecată se face judecarea unui lucru, 
afirmându-se sau negându-se ceva despre 
el 2104 . 

Discutând noţiunea de principiu, Toma 
spune că „principiul este ceva din care 
purcede altceva" 2105 . Logica distinge între 
enunţ şi propoziţie. Enunţul este „sunetul sau 
cuvântul scris", pe când propoziţia este 
„sensul unui enunţ" 2106 . Autorul accentuează 
faptul că Toma a dat „o atenţie deosebită 
raţionamentului practic, datorită relevanţei 
pe care o are în morală" 2107 . 

Pentru că „morala trebuie să arate fără 
echivoc unui individ ceea ce trebuie să facă 



2098 Ibidem. 

2099 Idem, p. 117. 

2100 Idem, p. 121. 

2101 Idem, p. 129. 

2102 Idem, p. 151. 

2103 Idem, p. 170. 

2104 Idem, p. 171. 

2105 Idem, p. 172. 

2106 Idem, p. 183. 

2107 Idem, p. 208. 



342 



într-un caz particular şi nu doar să ofere 
înşiruiri de principii universale abstracte" 2108 . 

în concluzie, autorul se referă la mai 
multe elemente de logică, care se regăsesc la 
Toma de Aquino, dar tratându-le defalcat şi 
nu într-o privire unitară. Fapt pentru care 
nu rămâi cu o viziune de ansamblu în urma 
citirii cărţii. 



33. Iorga vorbind despre cronici şi 
cronicari 



în ediţia din 1988, pe care o vom 
cita 2109 , sunt grupate 10 studii ale lui Nicolae 
Iorga despre cronici româneşti şi 5 despre 
cronici străine. 



A prezentat studiul Cronicele din 
secolul al XVII-lea, la Academia Română, în 
şedinţa din 26 martie 1899. Pe atunci era 
membru corespondent al Academiei 2110 . 

Şerban Cantacuzino era „energic, 
dibaci, stăruitor, un luptător politic de 
prima[ă] ordine" 2111 . 

Viaţa Sfântului Nifon a fost scrisă de 
Gavriil Protul de la Sfântul Munte Athos 2112 . 
Ea a fost tradusă din greacă în slavonă 2113 şi 

2108 Ibidem. 

2109 N.[icolae] Iorga, Despre cronici şi cronicari, ed. 
îngrijită de Damaschin Mioc, Ed. Ştiinţifică şi Enciclo- 
pedică, Bucureşti, 1988, 364 p. 

2110 Idem, p. 8. 

2111 Ibidem. 

2112 Idem, p. 9. 

2113 Idem, p. 10. 



343 



traducerea în română s-a făcut în secolul al 
17-lea 2114 . 

„Vlad-Vodă Ţăpăluş" 2115 , „Vlăduţă- 
Vodă" 2116 , „Pîrvuleştii" 2117 , „domnu sultan 
Selim" 2118 , „Băsărab-Vodă tare s-au căit de 
moartea lui Vlădută-Vodă" 2119 . 

y 

„De obicei. ..o cronică nu se prescur- 
tează, ci se amplifică" 2120 . 

Citat dintr-o cronică: „Dumnezeu au 
fost cu dânşii, că nu i-au călcat alte limbi 
[neamuri] străine, şi au făcut multe vitejii şi 
au trăit în pace bună" 2121 . 

în p. 21 a cărţii, Iorga citează o cronică, 
în care se descrie modul în care Sfântul 
Constantin Brâncoveanu a fost ales si uns ca 

y 

domn: cu învoirea oficialului turc, a agăi, 
fruntaşii ţării îl aleg pe „un boiar", pe „jupan 
Constandin Brâncoveanul vel logofăt", 
pentru că ştiau că este „înţelept şi să trage 
din odrasliia [viţă] domnească". 

Şi după ce l-au ales, s-au închinat în 
faţa lui, zicându-i: „într-un ceas bun 2122 să ne 



2114 Ibidem. 

2115 Idem, p. 12. 

2116 Ibidem. 

2117 Ibidem. 

2118 Idem, p. 13. 

2119 Ibidem. 

2120 Idem, p. 14. 

2121 Idem, p. 17. 

2122 în Scrioaştea-Teleorman, când eram mic şi mă 
duceam „cu bolindeţii", în ajunul Naşterii Domnului (23 
decembrie), strigam la fereastra omului pe care îl colindam: 
„Bună seara, la ajun, că e mâine Moş Crăciun, într-un ceas 
bun, scoateţi 3 bolindeţi!"...dacă noi eram trei. Bolindeţii = o 
milostenie formată din biscuiţi, covrigi, mere, nuci etc. Aşa 
că ceasul bun are de-a face cu Dumnezeu, pentru că e darul 
Lui. 



344 



fie Măriia Ta domnu până la adânci 
bătrâne aţe 2123 \" . 

Dar după alegerea domnului a urmat 
ungerea lui, făcută de ÎPS Theodosie. 
Mitropolitul îl „introduce, luându-1 de mână, 
în altar, „prin poarta mare înpărătească" 
[adică prin Sfintele uşi împărăteşti n.n.]... 
înconjură altarul, sărută masa sfântă, Evan- 
ghelia şi crucea, îngenunchind apoi înaintea 
pristolului [Sfintei Mese], „di[e] [i-]au cetit 
molitvie [rugăciune] de domnii [domnie] 
asupra [deasupra] capului"" 2124 . 

După cum se observă era vorba de un 
ritual sfânt, asemănător Hirotoniei, prin care 
domnul era înscăunat. Aici nu se vorbeşte 

y 

despre ungerea lui cu Sfântul Mir, dar ştim 
că aşa s-au practicat lucrurile până la Regele 
Mihai I al României. 

Domnul a fost binecuvântat de către 
Mitropolit, el se aşează pe scaun, i se cântă 
la mulţi ani, boierii îi sărută mâna si, în 

y 7 y 7 

curte, preoţii l-au primit cu cântări. Şi de aici 
încolo el venea la slujbă şi se aşeza în „jilţul 
voievozilor" 2125 . 

în pagina următoare, avem un fragment 
din cuvântul Sfântului Constantin Brânco- 
veanu de la înscăunarea lui ca Domn. Si 

y 

Sfântul Constantin le-a spus celor prezenţei 
că şi-a lăsat odihna şi moşiile, pentru că a 



2123 Iar adâncile bătrâneţi, care au de-a face cu o viaţă 
de evlavie şi de înţelepciune, apar adesea în basmele şi 
urările noastre din vechime. 

2124 N.[icolae] Iorga, Despre cronici şi cronicari, ed. 
cit., p. 21. 

2125 Ibidem. 



345 



ascultat de boieri, şi că „mai mult fără voia" 
lui s-a făcut domn 2126 . 

A urma jurământul de credinţă al 
boierilor faţă de noul domn, pe Sfânta 
Evanghelie, pusă în mijlocul Bisericii. Dar şi 

/v • 2127 

in scris . 



Tot în p. 22 a cărţii e descrisă 
prohodirea şi îngroparea domnului Şerban- 
Vodă. Şi lui i s-a făcut „pamiete [pomenire] 
mare, cu bani la săraci şi bucate multe" 2128 . 

Şerban-Vodă a domnit io ani şi a murit 
la 55 de ani 2129 . 

în Moldova lui 1685 era o foamete 
grozavă, încât „om pre om mânca" 2130 . 
Motivul? „Domnul grămădise „pânea" la 
Curte pentru a o vinde în profitul său, şi 
oamenii muriau de foame" 2131 . 

Domnul Vladislav, predecesorul lui 
Vlad Ţepeş, se plângea de faptul că românii 
nu si-au scris istoria 2132 . 

Nici până astăzi n-au timp... să şi-o 
consemneze cu lux de amănunte. 

Vintilă-Vodă era din Slatina 2133 . 

Despre schimbarea calendarului la 
„frânei" [francezi] 2134 . 

Odată cu domnul Leon-Vodă vine la 
conducere familia Basarabestilor si într-o 



2126 Idem, p. 22. 

2127 Ibidem. 

2128 Ibidem. 

2129 Idem, p. 23. 

2130 Idem, p. 39. 

2131 Ibidem. 

2132 Idem, p. 40. 

2133 Idem, p. 42. 

2134 Idem, p. 42-43. 



346 



cronică anonimă el este descris ca „un tiran 
lacom, strângător de dări fără de milă" 2135 . 

Primul război dintre Vasile Lupu şi 
Matei Basarab s-a petrecut în 1637 2136 . 

Craiul August al II-lea al Poloniei, la 
încoronarea lui, a purtat haine care costau 
1.000 de pungi de bani 2137 . 

După ce Sfântul Antim Ivireanul a fost 
luat prizonier, Bujoreanu a fost decapitat la 
fântâna lui Radu Vodă, a fost ucis şi un 
membru al familiei Bălăceanu iar Ioan 
Avramie, predicatorul Curţii, care era grec 
din Veneţia, a fost aruncat in închisoare 2138 . 

y ' 

Pe soţia lui Ştefan Vodă o chema 

y y 

Candachia 2139 . 

Axintie Uricarul, Ghinea Ţucala, Radu 
Vărzarul 214 °, clucerul Răducanu 2141 , Pantazi 
Câmpineanu 2142 , baş-capuchehaia Manola- 
che 2143 , State Leurdeanu ajunge mare 
paharnic 2144 , Dimitrie Dudescu era vistier 2145 , 
doamna Marica Brâncoveanu 2146 , Antide 
Dunod era „prelat catolic" 2147 , vornicul 
Vâlcu 2148 . 



2135 Idem, p. 45. 

2136 Ibidem. 



2137 Idem, p. 58. 

2138 Idem, p. 67-68. 

2139 Idem, p. 71 + Idem, p. 71, n. 146. 

2140 Idem, p. 84. 



2141 Idem, p. 93. 

2142 Idem, p. 94. 

2143 Idem, p. 95. 

2144 Idem, p. 97. 

2145 Idem, p. 99. 

2146 Idem, p. 100 

2147 Idem, p. 103. 

2148 Ibidem. 



347 



„Anton Măria Del Chiaro a fost secretar 
al lui Constantin Brâncoveanu şi al lui Ştefan 
Cantacuzino" 2149 . 

Letopiseţul Cantacuzinesc cuprinde „o 
perioadă de 400 de ani din istoria Ţării 
Româneşti, de la sfârşitul secolului al XIII- 

y 7 y 

lea şi până la sfârşitul secolului al XVII-lea 
(1290-1690), adică de la „întemeierea" ţării şi 
până la primii ani din domnia lui Constantin 
Brâncoveanu" 2150 . 

„Cronica românească a lui Gheorghe 
Brancovici" a fost „scrisă la curtea lui Şerban 
Cantacuzino în 1686-1687". Ea începe de la 
facerea lumii şi ţine până la anul 7194 de la 
facerea lumii, adică până la anul 1686 2151 . 

„Constantin Cantacuzino Stolnicul a 
fost una din cele mai importante figuri 
culturale printre boierii noştri din secolul al 
XVII-lea. 

Ştia greceşte, italieneşte şi latineşte, 
călătorise prin Europa, avea gust pentru 
cărţi, şi posedăm încă rămăşiţe din biblioteca 
sa 5 . 

El a fost omorât la Constantinopol, prin 
sugrumare, pe când era închis în temniţă, 
dimpreună cu fiul său, Ştefan Vodă, la ora 
22, pe 7 iulie 1716 2153 . 

Ilinca Poneasca 2154 , testamentul lui 
Pano Pepano 2155 , românii din Macedonia 2156 . 



2149 Idem, p. 126. 

2150 Idem, p. 128. 

2151 Idem, p. 154. 

2152 Idem, p. 156. 

2153 Ibidem. 

2154 Idem, p. 174. 

2155 Idem, p. 190. 

2156 Idem, p. 191. 



34 8 



în şedinţa din 5 iunie 1936 - acum, 
Iorga fiind membru al Academiei -, a 
prezentat studiul: Originea lui Mihai Vitea- 
zul după o cronică românească 2157 . 

Despre fiica Fericitului Mihai Vitezul, 
Florica si soţul ei, Preda din Greci 2158 . 

y y 7 

Postolache Chigheciu era „stegar la 
Câmpulung" 2159 . 

în judeţul Iaşi, în 1848, erau secetă, 
lăcuste şi holeră, plus pregătire pentru 
război 2160 '. 

La 1730, în Ţara Românească, taxa pe 
oerit şi tutunărit era de 6 parale şi cea de 
văcărit era de 33 de bani pentru vita mare iar 
pentru mănzaţi [viţei înţărcaţi] şi gonitori 
[tauri] era de 16, 5 bani 2161 . 

Cineva, în 1767, pe un Minei, a scris 
cuvântul anatemă sub forma anaftemă 2162 . 

La 1808, pe o altă carte de cult 
ortodoxă, cineva a scris: „hrana celor 
du h ovn icos i [duhovniceşti] " 2l63 . 

Zoica ţiganca, Pană Ciobotă 2164 , jupânul 
Necolae Ciubuciu 2165 , Elena a murit de copilă 
de „lăngoare [tifos]" 2166 , „Ardealul românesc 
n-are însă cronici" 2167 , pe un Penticostar 



2157 Idem, p. 197. 
2158 Ibidem. 

2159 Idem, p. 225. 

2160 Idem, p. 229. 

2161 Ibidem. 

2162 Idem, p. 230. 

2163 Ibidem. 

2164 Idem, p. 231. 

2165 Ibidem. 

2166 Ibidem. 

2167 Idem, p. 232. 



349 



apare numele: „popa Vonuţu de la 
Lozna" 2168 , Teodor Uibardi scrie [cu sensul 
de: transcrie] un Octoih în Maramureş 2169 . 

Baioş Gabor, popa Ionăşel 2170 , Mihoc, 
Gafie (nume de bărbat) 2171 şi, tot în p. 237, 
avem descrisă o vedenie avută de un Părinte 
Diacon din Ardeal. 

Acesta, pe 3 decembrie 1768, în noaptea 
spre ziua de pomenire a Sfintei Marii 
Muceniţe Varvara, a avut o vedenie. A văzut 
cum umbla singur printr-o grădină, plină de 
pomi înfloriţi şi pe jos erau numai flori. într- 
o Biserică a întâlnit doi arhierei bătrâni, 
„amândoi cu barbe sure [alb-negre]". 
Arhiereii l-au luat şi l-au dus în mijlocul 
Bisericii si l-au încoronat cu o veche coroană 

y 

de aur. Dar coroana era prea mare pentru el 
şi i-a alunecat pe cap până la jumătatea 
nasului. 

însă după ce o ţinură câtva timp, 
arhiereii au luat- o de pe capul lui. La 
întrebarea sa, arhiereii i-au răspuns: „nu este 
a ta, ci este a craiului Apafi Mihaiu" 2172 . 

Cronicile străine încep odată cu p. 241. 

Felician Zaach 2173 , Ioan de Kiikollo 2174 , 
Marco Guazzo a scris nişte istorii care încep 
cu anul 1509 2175 , Şehabeddin 2176 , Marc Pem- 



2168 Idem, p. 233. 

2169 Ibidem. 

2170 Idem, p. 236. 

2171 Idem, p. 237. 

2172 Ibidem. 

2173 Idem, p. 260. 

2174 Idem, p. 268. 

2175 Idem, p. 284. 

2176 Idem, p. 303. 



350 



flinger 2177 , Gritti a trecut în 1532 prin 
Târgovişte 2178 , Majlath (sec. 16) 2179 , ţarul 
bulgar Terteres 2l8 °, Luccari a fost în 
Moldova 2181 . 

Indicele de nume: p. 333-361. Din el 
aflăm că Arbuz (Harbuz) era un nobil cuman 
din sec. 13 2182 , Benga Stanciul a fost un 
portar, care a fost ucis de turci la Clejani, în 
Giurgiu, în 1522 2183 , Berindei a fost adversarul 
Sfântului Ştefan cel Mare 2184 , iar beglerbegul 
Caragea a fost ucis la Varna în 1444 2185 . 

Miron Costin a trăit între 1633-1691 2186 , 
Dragomira era mama lui Staico 2l8? , Gaspar 
Graţiani a fost domn al Moldovei între 1619- 
1620 2188 , Nichifor Gregoras, cronicar bizan- 
tin, a trăit între 1295-1360 2189 , Manolache 
Lambrino a fost ginerele Sfântului Constan- 
tin Brâncoveanu, el fiind soţul doamnei 
Bălasa 2190 . 

y 

Nastasia era fiica Candachiei (sec. 
17) 2191 , PS Pahomie de Roman (170 7-1714) 2192 , 
Păuna Greceanu a fost soţia lui Ştefan 



2177 Idem, p. 321. 

2178 Idem, p. 322. 

2179 Ibidem. 

2180 Idem, p. 323. 

2181 Idem, p. 328. 

2182 Idem, p. 334. 

2183 Idem, p. 336. 

2184 Ibidem. 

2185 Idem, p. 338. 

2186 Idem, p. 340. 

2187 Idem, p. 342. 

2188 Ti 

Idem, p. 344. 
21 9 Idem, p. 345. 

2190 Idem, p. 348. 

2191 Idem, p. 352. 

2192 Idem, p. 353. 



35i 



Cantacuzino 2193 , Petersburg a devenit 
Leningrad 2194 , Podul lui Harbuz din Boto- 
şani 2195 , cronicarul arab Tabari (839-923) 2196 , 
a existat în Moldova, între 1583-1587 şi în 
1593, un mare vornic cu numele Vartic 2197 , 
Visa a fost soţia lui Mihnea Turcitul 2198 , Vlad 
înecatul a fost domn al Tării Româneşti între 

y y 

1530-1532 2199 , iar Vucaşin a fost rege al 
Macedoniei între anii 1365-1371 2200 . 



34. Simţul documentar al interviului 



Prof. Toma George Călinescu 2201 a 
inclus 77 interviuri document în ed. 2002 a 
cărţii sale Convorbiri in amurg 2202 . 

Iar primul interviu al cărţii este cel pe 
care i 1-a luat lui Ion Agârbiceanu 2203 (preot 
greco-catolic). Agârbiceanu avea ochi albaş- 
tri şi barbă albă, lungă, la 80 de ani 2204 . Iar 



2193 Ibidem. 

2194 Ibidem. 

2195 Idem, p. 354. 

2196 Idem, p. 358. 

2197 Idem, p. 360. 

2198 Ibidem. 

2199 Ibidem. 

2200 Idem, p. 361. 

2201 T~\ 

Despre sine: 

http://www.poezie.r0/index.php/author/0002296/T 
oma%2oGeorge%2oMaiorescu#bio. 

2202 Toma George Maiorescu, Convorbiri în Amurg, 
Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2002, 519 p. 

2203 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Ag%C3%A2rbicean 

u. 

2204 Toma George Maiorescu, Convorbiri în Amurg, 
op. cit, p. 17. 



352 



pentru el, cunoaştere însemna partici- 
pare 2205 . Tinerii scriitori trebuie să se fereas- 
că de „primejdia superficialităţii" 2206 . Un 
interviu din 1958 2207 . 

Din p. 33 începe interviul cu Tudor 
Arghezi. De la sfârşitul lui 1957 2208 . Şi poetul 
îi spune intervievatorului: „versul alb e 
folosit atunci când nu poţi să faci un vers 
colorat" 2209 . 

Gândirea, într-un text bine scris, 
trebuie „să calce pe piatră" 2210 , pentru că 
cuvintele trebuie să fie „bine înfipte în 
text" 2211 . Graba, în scris, „strică scrisul" 2212 . 

Apoi îi vorbeşte despre constrângerile 
pe care le cere poezia 2213 . Se referă, 
bineînţeles, la constrângerile intrinseci artei 
poetice. în poezie nu trebuie să fii „găunos şi 
să nu te joci cu vorbele goale. E un păcat. 
Scriitorul are responsabilitatea înainte de 
toate faţă de limba lui" 2214 . 

Despre traducere, Arghezi îi spune că 
este „o transpunere" 2215 . După care se 
întoarce la poezie şi îi spune că dacă ai 
vocaţia poeziei, atunci poezia „e o treabă 

»22l6 • 

grea şi nu o joaca. 



2205 Idem, p. 18. 

2206 Idem, p. 19. 

2207 Idem, p. 20. 

2208 Idem, p. 33. 

2209 Ibidem. 

2210 Idem, p. 35. 

2211 Ibidem. 

2212 Ibidem. 

2213 Ibidem. 

2214 Idem, p. 35. 

2215 Ibidem. 

2216 Idem, p. 36. 



353 



Din p. 38 începe un dialog cu Arghezi 
din luna mai, 1960, pe când poetul împlinea 
80 de ani. Pe atunci locuia pe bulevardul 

Aviatorilor 2217 . 



Din p. 41 începe interviul cu medicul 
Ana Aslan 2218 . Care a făcut experienţe pe 
şoareci... si a constatat că şoarecii trataţi 

y y y y 

medical au trăit cu 4 luni mai mult. ..decât 
ceilalţi 2219 . Fiind întrebată dacă bătrâneţea 
este „reversibilă", Ana Aslan a răspuns: 
„întinerirea rămâne pentru om o metaforă, o 
expresie poetică. Natura nu cunoaşte evolu- 
ţia inversă. Totodată ritmul, procesul, evolu- 
ţia anumitor cauze ale îmbătrânirii pot fi, 
dacă nu stopate, amânate, încetinite" 2220 . Un 
interviu din 1973. 

Interviul cu pictorul Corneliu Baba 2221 
începe în p. 50. Şi în care mărturiseşte cu 
tristeţe că a existat o perioadă în viaţa lui, 
când era „plagiat şi reeditat sub diverse 
semnături" 2222 . în p. 55, Baba afirmă: „fiecare 
e stăpânul sau sclavul sensibilităţii şi gândirii 
sale". Iar „în artă nu există reîntoarceri [în 
timp], ci numai cuceriri noi" 2223 . 



2217 Idem, p. 38. 

2218 A se vedea: 

http : / /ro . wikipe dia . org/ wiki / Ana_Aslan . 

2219 Toma George Maiorescu, Convorbiri în Amurg, 
op. cit, p. 42. 

2220 TJ 

Idem, p. 44. 

2221 A se vedea: 

http :/ /ro .wikipe dia . org/ wiki / Corneliu_Baba . 

2222 Toma George Maiorescu, Convorbiri în Amurg, 
op. cit, p. 51. 

2223 Idem, p. 57. 



354 



Interviul e din 1965 şi, în finalul lui, 
Baba admite faptul că geniul e înţeles, 
uneori, şi mai târziu, după moartea acestuia, 
dând două exemple clasice: Van Gogh şi 
Cezanne 2224 . 

Cu Eugen Barbu... începând din p. 60. 
în care spune la un moment dat: „nu sunt de 
părere că toate capodoperele literaturii 
universale sunt realiste" 2225 . 

în p. 64: „Dumnezeule mare, 
Dostoievski e de zece ori mai profund decât 
Kierkegaard, tocmai pentru că scrie roman. 
în roman ai reconcilierea absolutului cu 
relativul, expresia generalului în particular. 
Şi, după mine, acest lucru este emoţionant, 
si in viata si in arta . 

y y y 

în p. 65, Barbu îi dă o replică tăioasă 
autorului cărţii şi îi spune: „orice scriitor 
aduce în literatura pe care o scrie o zestre de 
cultură, si nu trebuie confundat cu 

1 y 

cronicarul sportiv, dezlănţuit când nu-i place 
fotbalul. Dumneavoastră bănuiţi că se pot 
scrie romane fără să fi citit nimic? Dacă vă 
interesează, am crescut la şcoala romanului 
rus şi a americanilor moderni (Steinbeck, 
Faulkner, Dos Passos). Vorbiţi ca şi când eu 
aş nega influenţa unor scriitori străini asupra 
scriitorilor noştri. Se uită că de ani de zile zz 

y 

traduc pe Faulkner şi pe Thomas Mann şi că, 
pentru a convinge Editura de literatură 
străină să publice Doktor Faustus în româ- 
neşte, mi-au trebuit ani de zile!...". 



2224 Idem, p. 59. 

2225 Idem, p. 61. 



355 



Eugen Barbu credea că un traducător 
trebuie să fie un om de geniu. Pentru că 
trebuie să fie cineva care „să găsească 
adevăratele corespondenţe" 2226 între limba 
sursă si limba în care e tradusă cartea. Si eu 

y y 

cred acelaşi lucru! 

y 

Şi îl dă exemplu de traducător de geniu 
pe Arghezi, căruia „câţiva poeţi străini îi 
datorează mult" 2227 . Lucru cu care sunt 
perfect de acord. Arghezi a avut un profund 
simţ al limbii române dar şi al constituirii 
metaforelor. 

Barbu a văzut pe viu, în Muzeul de Artă 
Modernă din Paris, picturi ale lui Picasso, 
Dufy 2228 şi Matisse şi l-a enervat faptul că 
pictura lor era înconjurată de pictura 
epigonilor lor 2229 . 

în finalul p. 67, el spune iarăşi ceva 
magistral: „progresul în artă se măsoară cu 
milimetrul. Sufletul omenesc nu este o 
masină-unealtă" . Tocmai de aceea sunt 

y 

puţini cei care înţeleg arta în profunzimea ei. 
Pentru că arta presupune ca şi tu, receptorul 
ei, să ai o creştere spirituală şi culturală 
profundă pentru a o înţelege. 

Barbu îl credea pe Faulkner un 
neînţeles 2230 . Pentru că „progresul în artă 
merge în adânc, către zone foarte obscure 
[...] [şi pentru a-1 detecta] trebuie să ai un 



2226 Idem, p. 67. 

2227 Ibidem. 

2228 A se vedea: 

http : / / en . wikipe dia.org/ wiki/ Raoul_Dufy . 

2229 Toma George Maiorescu, Convorbiri în Amurg, 
op. cit., p. 67. 

2230 Idem, p. 68. 



356 



radar [sufletesc] neobişnuit, să contrariezi la 
început, ca orice explorator, şi chiar să ai 
puterea de a fi detestat" 2231 . Iar a avea puterea 
de a fi detestat... înseamnă a avea curajul de a 
spune adevăruri profunde, cu orice preţ, 
pentru că ştii că tu ai adevărul şi nu cei care 
nu văd profund realitatea. 

Pe Cehov, Eugen Barbu îl considera 
„părintele literaturii moderne, pentru că a 
ştiut ce-i acela subtextul, pentru că a avut 
umor (nu se mai poate scrie nimic în lume 
fără umor!) şi pentru că, deşi a scris mult, a 
fost scurt" 2232 în nuvelele sale. 

în ultima pagină a interviului, Eugen 
Barbu mărturiseşte că „nu avem o critică 
obiectivă" 2233 în România. Motiv pentru care 
„scriitori buni decad pentru că sunt linguşiţi" 
iar „cei mai mediocri scriu mult. O fac 
pentru bani, nu e niciun secret. Aş dori să 
redevenim măcar un an amatori, să vedeţi 
câte retrageri spectaculoase din câmpul pro- 
zei şi-al poeziei!" 2234 . 

Primul interviu temperamental al cărţii, 
pentru că autorul l-a enervat pe Barbu cu 
unele remarci ale sale. Iar interviul e 
nedatat. 



Pe Lucian Blaga, autorul l-a văzut la 
Cluj, în 1947, iarna, la o şedinţă de 
cenaclu 2235 . Şi Blaga a venit la acea întrunire 
literară „cu un surâs tainic pe buzele subţiri 



2231 Ibidem. 

2232 Idem, p. 69. 

2233 Idem, p. 70. 

2234 Ibidem. 

2235 Idem, p. 79. 



357 



ca un tăiş de cuţit, economicos în gesturi, 
meditativ, aparent absent şi inaccesibil" 2236 . 

Autorul a fost studentul lui Blaga 2237 . 

Iar Blaga „solicita gândirea studentu- 
lui" 2238 ... student care nu mai gândeşte, din ce 
în ce mai mult, cu mintea lui. ..dar copiază cu 
propria lui mână. „Blaga nu concepea 
Filosofia în afara Ştiinţei" 2239 . 

Autorul a primit ultima scrisoare de la 
Blaga pe 29 decembrie 1948. Ne-o transcrie 
(p. 89-90) dar ne dă şi o copie a scrisorii (p. 
91-92). 

Interviul cu Şerban Cioculescu începe 
în p. 102. Din care aflăm că Lucian Blaga, 
„chiar în Ardealul său, a găsit o atmosferă 
ostilă în critica literară" 2240 . Interviul e din 

1965 2241 . 

Pe Victor Eftimiu, în interviul pe care i 
1-a luat, îl explică, din prima frază, prin 
operă: „70.000 de versuri - poezii şi poeme 
dramatice, basme, cronici ritmate şi 
traduceri, 10 volume de nuvele şi 10 romane, 
5 povestiri în versuri pentru copii, 6 volume 
de amintiri şi polemici, 2 volume de cugetări 
şi aforisme, 50 de piese de teatru, dintre care 
40 reprezentate şi 10 inedite în sertare..." 2242 . 
Ce copleşitoare e munca multă, atunci când 



2236 Ibidem. 

2237 Idem, p. 87. 

2238 Ibidem. 

2239 Idem, p. 88. 

2240 Idem, p. 108. 

2241 Idem, p. 109. 

2242 Idem, p. 120. 



358 



o repertoriezi, nu?! De aceea şi mulţi îi aleg 
pe cei care „îi termină" de citit într-o zi- 
două... 

în p. 121, Victor Eftimiu îi spune 
autorului că scrisese până atunci 1054 de 
sonete. Adică un record mondial... pentru că 
Shakespeare a scris 140 de sonete, Dante 
200, Petrarca 365 2243 ... 

Tot în p. 121, Eftimiu îi spune autorului: 
„am găsit şi folosit 200 de rime noi". 

Coşbuc şi Chendi 2244 i-au fost „naşii 
literari" lui Eftimiu 2245 . A trăit răscoala din 
1907, primul război mondial, a fost în lagăr 
în timpul dictaturii lui Ion Antonescu 2246 . 

Interviul e din 1965 şi se termină în p. 

125. 

Cel cu Marin Preda începe în p. 328. 

Şi autorul începe prin a ne insinua 
cotloanele pregătirii interviului: „după câteva 
săptămâni de răspunsuri evazive... acceptarea 
vine brusc" 2247 . 

Despre Marin Preda, autorul spune: era 
„un exploziv înclinat spre descărcări instan- 
tanee sublimate şi anulate" 2248 . 

Şi Preda, vorbindu-i despre un roman al 
său... îi spune faptul că „un scriitor [de 
roman] trebuie să rămână un povestitor" 2249 . 



2243 Idem, p. 121. 

2244 A se vedea: 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilarie_Chendi. 

2245 Toma George Maiorescu, Convorbiri în Amurg, 
op. cit, p. 123. 

2246 Ibidem. 

2247 Idem, p. 328. 

2248 Idem, p. 329. 

2249 Ibidem. 



359 



Ce altceva ar putea fi? Pentru că în 
analiză, în reflecţie, în fantezie sau în 
descriere, nu faci altceva decât să povesteşti 
realitatea ta interioară. 

în p. 333, Preda se confesează în 
materie de construire a personajelor şi 
afirmă: „eu am învăţat să caut izvorul 
pasiunilor individului în legătura strânsă 
între pasiunea individuală şi problemele soci- 
ale contemporane" . 

Din p. 334, aflăm că Marin Preda a 
locuit pe strada Dionisie Lupu din Bucureşti, 
la nr. 74 şi că a fost „vecin de palier", de etaj, 
cu autorul cărţii. 

începe al doilea interviu... 

Preda considera „vârsta primei tinereţi" 
o vârstă a risipirii 2250 . De aici numele 
romanului său: Risipitorii 2251 . 

în p. 346 vorbeşte despre „tendinţa spre 
universalitate a unei culturi", pentru că 
există „nevoia spirituală a omului de a 
comunica cu ceilalţi oameni de pe toate 
meridianele" 2252 . Fapt pentru care onlineul 
ne satură o nevoie reală a fiecăruia dintre 
noi: nevoia de comunicare universală cu 
semenii noştri. 

y 

Traducerea, credea Preda, înseamnă „o 
sărăcire a expresiei" 2253 cărţii. 

în încheierea celui de al doilea interviu, 
Preda afirmă ceva important pentru totdea- 
una în materie de carte: „Marea forţă 
creatoare a artei noastre trebuie să se reverse 



2250 Idem, p. 334. 

2251 Ibidem. 

2252 Ibidem. 

2253 Idem, p. 347. 



360 



de aici înainte dincolo de formele de 
expresie... şi să găsească forme de expresie 
care, păstrându-şi şi [pe] mai departe farme- 
cul inexprimabil al specificului naţional, să 
fie totuşi covârşite de conţinut, si acest 

y j j 7 y 

conţinut să-şi caute. ..nestingherit drumul 
spre universalitate" 2254 . Pentru că numai 
conţinutul care depăşeşte expresia e general 
valabil. Ambele interviuri ale lui Marin Preda 
sunt din 1965 2255 . 

Interviul cu Mihail Sadoveanu începe în 
p. 375. Sadoveanu avea nişte ochi „de culoare 
nelămurită" 2256 , „între albastru ceţos şi 
verde"** 57 . Iar Mihail Sadoveanu era de 
părere că scriitorul „are nevoie de multă 
sârguinţă, energie, de voinţă puternică. Dar 
înainte de toate, de răbdare, de multă 
răbdare" 2258 . Pentru că scrisul are ascetismul 
său. în iarna lui 1953, el i-a spus autorului că 
trebuie să fie sobru şi curat ca preotul unei 
discipline sacre când vine vorba de scris 2259 . 
Căci „creaţia e o mare bucurie. Dar şi un 
mare chin. O coroană de lauri şi de spini" 2260 . 

în 1956 i-a dat un interviu autorului, în 
care i-a spus că în clasa a 5-a de liceu (a 9-a 
de acum) i-a apărut primele poezii în revista 
Viata nouă din Bucureşti 2261 . Adică Sado- 

y y 

veanu a început prin a publica poezie... 



2254 Idem, p. 349. 

2255 Ibidem. 

2256 Idem, p. 375. 

2257 Ibidem. 

2258 Idem, p. 377. 

2259 Ibidem. 

2260 Ibidem. 

2261 Idem, p. 378. 



361 



După care, în aceeaşi revistă, a publicat 

două schite: Duşmanii si O domnişoară 

> > > > 

binecrescută 2262 . A pierdut acele scrieri şi le-a 
„reconstruit din memorie" 2263 . 

A primit sume „foarte mici" de bani 
pentru colaborările sale la reviste 2264 . Iar pe 
când el era tânăr, „scriitorii aveau diferite 
slujbe: dădeau lecţii, făceau corectură, scriau 
în locul altora, îndeobşte slugăreau flămânzi 
şi dezbrăcaţi. După câte-mi amintesc, se 
plătea cu câte 15 lei un foileton cu urmare şi 
cu 20 de lei o nuvelă. Cărţile se tipăreau în 
tiraje mici, edituri erau puţine, majoritatea 
lor urmărind scopuri pur comerciale" 2265 . 

Nu s-a schimbat mare lucru, timp de un 
secol, în materie de bătaie de joc faţă de 
scriitori si de traducători. Iar editurile au 

y 

rămas tot fom iste după bani. 

în aceeaşi pagină 379, Sadoveanu 
vorbeşte despre plata pe care a primit-o 
pentru scrierile sale. Pentru Şoimii a primit 
100 de lei, pentru Povestiri 200 de lei, pentru 
Dureri înăbuşite 300 de lei 2266 . însă, deşi el a 
fost plătit doar o singură dată pentru o carte, 
„editorul avea dreptul să le retipărească timp 
de 5 ani fără vreo plată suplimentară [faţă de 
autor]. Mai târziu am stabilit un regim mai 
convenabil" 2267 . în concluzie: scriitorul publi- 
că aproape pe degeaba... editorul scoate profit 
nelimitat. 



2262 Ibidem. 

2263 Ibidem. 

2264 Ibidem. 

2265 Idem, p. 379. 

2266 Ibidem. 

2267 Ibidem. 



362 



Nicolae Bălcescu, spune Sadoveanu, a 
murit „ros de tuberculoză, [şi a fost] aruncat 
în groapa comună a cerşetorilor din Palermo 
[din cauza sărăciei]; Grigore Alexandrescu [a 
fost] dement o jumătate de viaţă; D.[imitrie] 
Bolintineanu...[a murit] între săracii unui 
spital; Nicolae Filimon, trăind umilit ca un 
cântăreţ de Biserică; Eminescu, Creangă, 
Caragiale, surpaţi de boli şi mizerie" 2268 . 
Pentru că românii nu au timp de scriitorii lor 
în timpul vieţii dar zz omagiază, în treacăt, 
după moarte. 

întrebat fiind despre cititori, Sado- 
veanu ne furnizează o cifră dureroasă pentru 
anul 1941: „se aflau în ţara noastră peste 
3.500.000 de analfabeţi" 2269 . Acum câţi or fi? 
Si câţi sunt aculturali? 

y y 

Cartea lui, Nicoară Potcoavă, la prima 
ediţie, a fost tipărită în 50.000 de exem- 
plare 2270 . 

Sadoveanu era de părere - şi sunt de 
acord în mod deplin cu asta - că „un scriitor 
trebuie să cunoască întreaga sferă a activi- 
tăţii omeneşti, s-o cerceteze, s-o exploreze cu 
o curiozitate nestinsă" 2271 . 

Adică să nu facem romane pur 
subiective, în care să ne scriem doar 
experienţele noastre ci unele în care să 
arătăm, cu probe, că am explorat, cunoscut şi 
înţeles lumea noastră. Scrisul e o ştiinţă, o 

y y y ' 

ştiinţă în continuă expansiune, care cere 

2268 Ibidem. 

2269 Idem, p. 379-380. 

2270 Idem, p. 381. 

2271 Ibidem. 



363 



efort continuu şi nu doar talent, care se 
mulţumeşte cu puţin. 

A vizitat fabrica de penicilină 2272 . 

Când a împlinit 75 de ani, Sadoveanu a 
spus: „Aştept opere durabile. Aştept ca 
scriitorii noştri să privească atent toate 
realizările prezentului" 2273 . Şi eu aştept 
acelaşi lucru: opere durabile de la toată 
lumea.. .în care să dovedească faptul că văd 
profund lucrurile. 

Din p. 388, aflăm că e vorba de trei 
interviuri combinate, luate în trei ani diferiţi: 

1953. 1955 Şi 1961. 

Anexele cărţii, formate din fotografii şi 
scrisuri olografe, încep în p. 509. 

în această pagină, în 509, îl vedem pe 
Mihail Sadoveanu în braţe cu fiica lui, pe 
când aceasta era copilă. în 1960.. .pe fiica lui 
Sadoveanu chemând-o Daniela Wanda. 

Scrisul mic si cu multe ştersături al lui 

y y 

Marin Preda 2274 . Scrisul de mână al lui 
Agârbiceanu 2275 . O scrisoare de la Arghezi 2276 
şi scrisul lui Corneliu Baba 2277 , cu care se 
termină cartea de fată. 

y 



35. Dialogul lui Goma cu prezentul 



2272 Idem, p. 385. 

2273 Idem, p. 388. 

2274 Idem, p. 511. 

2275 Idem, p. 512. 

2276 Idem, p. 518. 

2277 Idem, p. 519. 



364 



Actuala Flori Bălănescu 2278 a avut un 
dialog online, prin email, cu Paul Goma 2279 , 
care a început pe 30 octombrie 2007 şi s-a 
încheiat pe 11 februarie 2008, în aşa fel încât 
a publicat dialogul în 2008 2280 . 

Autoarea semna Notă asupra ediţiei pe 
12 mai 2008, vorbindu-ne despre Goma ca 
despre un „prooroc al zilelor noastre" şi 
despre „stilul Goma" 2281 . 

Iar când spune „proroc" se referă la 
faptul că vocea lui e gravă, dureroasă, 
revendicativă şi restauratoare a trecutului, a 
spunerii lui aşa cum a fost iar stilul Goma e 
modul foarte personal în care scriitorul 
român, aflat acum în exil, la Paris, scrie. 

Şi pentru că se împlineau 30 de ani de 
la ziua de 20 noiembrie 1977, când Goma a 
devenit un exilat, Flori Stănescu îl întreabă 
cum s-au petrecut lucrurile atunci 2282 . 

Goma răspunde dinspre prezent spre 
trecut, pentru că, dintre oamenii de atunci, 
care au făcut „posibil" exilul lui, unii mai 
trăiesc şi azi. 

în octombrie 1977 şi-a dat seama că 
rămăsese singur. El şi familia lui erau 
singuri... Adică „fără colegi scriitori [şi] fără 
sprijinul sonor al Europei libere" 2283 . 



2278 A se vedea: http://flori-balanescu.blogspot.ro/. 

2279 Opera sa se află aici, pe blogul personal: 
http://www.paulgoma.com/. 

2280 Flori Stănescu şi Paul Goma, Dialog, în col. 
Fapte, idei, documente, Ed. Vremea, Bucureşti, 2008, 151 p. + 
18 fotografii ale scriitorului. 

2281 Idem, p. 6. 

2282 Idem, p. 7. 

2283 Idem, p. 11. 



36 5 



Iar pentru că nu a vrut să se retragă în 
munţi 2284 , scriitorul a plecat cu avionul la 
Paris, pe 20 noiembrie 1977 2285 . Şi le-a spus 
securistilor că se va întoarce în tară numai 

y y 

atunci când va vedea că România nu mai e 

• , ^2286 
comunista 



Mărturiseşte deschis, în aceeaşi pagină, 
că nu a prevăzut revoluţia de la 1989 2287 . Deşi 
Goma vorbeşte peiorativ despre revoluţia... 
unde românii şi-au plătit libertatea şi 
demnitatea lor cu preţ de sânge. 

Eu nu pot să neg şi nici să bagatelizez 
acele zile sfinte pentru România, pentru că 
ele, pentru mine şi pentru mulţi, au însem- 
nat o nouă viată. Si asta, chiar dacă, ca si 

y y 1 1 y 

Goma, simt că multe dintre speranţele 
noastre au fost falsificate de către neoco- 
muniştii ajunşi la putere sau infiltraţi în 
toate structurile de forţă ale statului român. 

y 

însă trebuie să distingem între cei care 
n-au vrut să se schimbe după revoluţie, 
pentru că erau hulpavi să parvină în 
continuare... şi cei care s-au schimbat 
datorită ei. 



Paul Goma enervează când vorbeşte 

y 

despre trecut. Pentru el, trecutul. ..e un 
prezent nelămurit. De aceea, referindu-se în 
mod strict la sine, Paul Goma îi consideră 
nedemni pe toţi aceia care nu l-au sprijinit în 
protestul său, pe când era în România. 

2284 Idem, p. 12. 

2285 Idem, p. 13. 

2286 Ibidem. 

2287 Ibidem. 



366 



în p. 12 ne oferă următoarele nume 
nedemne: [Constantin] Ţoiu, Titus Popovici, 
[Gabriel] Dimisianu, Fănuş [Neagu], Băieşu, 
Băran, Dan Zamfirescu, A. Dobrescu, 
Răcănel-Dragoş, Eugen Barbu, C. V. Tudor, 
Dinu C. Giurescu, [Dan] Ciachir, Marian 
Popa, Ileana Lucaci, pe când în p. 15 o altă 
listă de nedemni: [Augustin] Buzura, [Ana] 
Blandiana, [Nicolae] Manolescu, Zaciu, 
Doinaş, E.[ugen] Simion, [Marin] Sorescu, 
[Andrei] Pleşu, [Gabriel] Liiceanu, [Mircea] 
Dinescu, [Laurenţiu] Ulici. 

Pentru că Goma se referă la moralitatea 
lor, la pactizarea lor cu ideologia comunistă. 
De aceea, el ironizează modul în care scrii- 
torii români din România, după revoluţie, 
încearcă să-şi apere onorarea invocând 
„rezistenţa prin cultură" 2288 . 

Goma spune apăsat, că românii nu ştiu 
ce e disidenta 2289 . Nu stiu ce înseamnă să ai 

j y 

opinii diferite de cele ale majorităţii. Ce 
înseamnă să alegi, pe cont propriu, împo- 
triva tuturor, un anumit mod de-a fi. 
Deopotrivă, crede el, noi nu avem nici 
memorie, ci „vegetăm de zor într-un perpetuu 
prezent" 2290 . 

Trecutul e adus în forţă în casa 
prezentului. Goma ne aminteşte că el e 
absent din ţară de 30 ani. ..şi că de 37 de ani 
este exclus, în mod repetat, din literatura 
romana y . 



2288 Idem, p. 16. 

2289 Ibidem. 

2290 Idem, p. 17. 

2291 Ibidem. 



367 



Cine l-a exclus din literatura română? 

Goma dă nume: „colegii" Fănuş Neagu, 
Mircea Martin, Vasile Băran, Monica Lovi- 
nescu, Popescu-„Dumnezeu", adică Dumitru 
Radu Popescu 2292 , Liiceanu, Blandiana, 
Dinescu, Mircea Mihăies, Gabriela Adames- 

' y ' y 

teanu, Nicolae Manolescu fiind „şeful" 
excluderilor sale 2293 . Iar în Jurnalele sale 
aminteşte continuu de ei şi de ce i-au făcut 
de-a lungul timpului. 

A fost exclus din Uniunea Scriitorilor în 
13 aprilie 1977, în timp ce îl arestau, cu 
acordul lui Doinaş, Nicolae Manolescu, 
Bănulescu, Blandiana, Marin Sorescu, Fănuş 
Neagu 2294 . Monica Lovinescu l-a socotit 
„incontrolabil" pe Paul Goma 2295 . 

în comparaţie cu Laszlo Alexandru, 
Goma nu îl consideră „fascist" pe Mircea 
Eliade 2296 . Şi deplânge depărtarea lui 
Laszlo 2297 şi a lui Liviu Antonesei de el 2298 . 

Despre Nicolae Manolescu, Goma 
spune că nu ştie să vorbească franţu- 
zeşte 2299 .. .iar „prin tăcere, scriitorii români 
au consimţit, în totalitate, la mârşăvie" 2300 . 
La mârşăvia de a-l exclude pe Goma. Căci, 
prin tăcerea tuturor, „Goma este zilnic ucis 



2292 A se vedea: 

http :/ /ro . wikipedia . org/ wiki/Dumitru_Radu_Popesc 

u. 

2293 Flori Stănescu şi Paul Goma, Dialog, op. cit., p. 

17- 

2294 Idem, p. 19. 

2295 Idem, p. 20. 

2296 Idem, p. 29. 

2297 Ibidem. 

2298 Idem, p. 30. 

2299 Ibidem. 

2300 Idem, p. 31. 



368 



ritual[ic]" 23m . Iar despre Nicolae Manolescu 
spune că „z s-a îmborţoşat punga de treizecii 
arginţi ai vanzarn 3 . 

Prieteni care l-au trădat pe Goma: 
Nicolae Manolescu, Al. Cistelecan, Marta 
Petreu, Horasangian 23 ° 3 ... 

Despre Nichita Stănescu, Goma spune 
că se vindea partidului 2304 . Şi că l-a trădat şi 
el 23 ° 5 . însă suntem nevoiţi să îl credem pe 
cuvânt pe Goma, pentru că nu ne duce spre 
mărturii livreşti, ci, cel mai adesea, spre 
mărturii existenţiale, petrecute între alţi 
scriitori şi el. 

în p. 33, Goma vorbeşte despre lipsa de 
coloană vertebrală a scriitorului român. Si, în 

y y 

aceeaşi pagină, „elitarzii drojdiei", „smântâ- 
nimea României", „râme", „slugi de profesie", 
„vânzători de sine si de toti alţii" sunt 

" y y y 

Liiceanu, Patapievici, Mihăieş şi Tismăneanu 
şi cu „cine va mai fi fost" 23 ° 6 . 

Pe toţi cei patru lăudători ai lui Traian 
Băsescu, amintiţi cu două rânduri mai sus, 
Goma îi pune alături de Adrian Păunescu, 
care era „profesionist" în a pupa „curul 
prezidenţial" 2307 . însă Goma ştie şi ce crede 
„scriitoricimea română" despre el: că este 
„veninos din fire, de aceea atacă pe toată 
lumea" 23 ° 8 . Dar el spune despre sine că nu 

2301 Ibidem. 

2302 Ibidem. 

2303 Ibidem. 

2304 Ibidem. 

2305 Idem, p. 32. 

2306 Idem, p. 33. 

2307 Ibidem. 

2308 Ibidem. 



369 



atacă pe toată lumea şi că nu s-a bucurat că 
prietenii lui, care l-au turnat la Securitate, au 
fost demascaţi 2309 . 

y 

Goma zz scuză pe Ivasiuc, Caraion, 
Paleologu, Doinaş, Marino, Balotă, Petrişor, 
pentru că ei au fost şantajaţi, torturaţi, puşi 
să cedeze 2310 . Dar nu îi scuză pe Mircea 
Iorgulescu, Mihnea Berindei, Mariana Celac, 
Mihai Botez, Gabriela Adameşteanu, Sorin 
Alexandrescu, care l-au turnat şi ei la 
Securitate 2311 . 

Tot în p. 34, Goma întreabă de ce s-au 
luat de Sorin Antohi după revoluţie şi nu de 
Ion Iliescu, de ce de Mona Muscă şi nu de 
Brucan, de ce nu au fost judecaţi Iliescu, 
Pleşiţă, Enoiu, Vasile Gheorghe, Măgureanu, 
Voican Voiculescu, Petre Roman, Babiuc, 
Paşti/ Paszty. 

Flori îi cere „români care merită 
respectul nostru" 2312 . Şi Goma zz înşiră pe 
următorii la românii respectabili: Vasile 
Paraschiv, care a fost un „fenomen de 
normalitate", Ştefan Negrea, înnebunit de 
torţionarul Enoiu, Ştefan Davidescu, 
Romulus Pop, Şoltuz, Ion Ladea, Ion 
Omescu, Marin Cocioran, maiorul Vasiliu, 
aviatorul Tony Duşescu, prinţul Alexandru 
Sutu, ofiţerul de marină Bebe Nicolau, Măria 
Antonescu, Nadia Rusu, Emilia Bratu, 
Mircea Stancu, Gicu Tudoroiu, Horia Florian 
Popescu, Horia Popescu, Radu Surdulescu, 

2309 Ibidem. 

2310 Idem, p. 34. 

2311 Ibidem. 

2312 Idem, p. 35. 



370 



Dan Stoica, Ruseţchi, Mălinescu, Costică 
Iliescu, Păcuraru, Păuna, Mihai Serdaru, 
Caba, Fulga, Mazilescu, Daniel Turcea, 
Dimov, Valeriu Cristea, Lucian Raicu 2313 . 

însă neprietenii sunt subliniaţi cu tuşe 
groase: Ion Iliescu este „kaghebistul interna- 
ţionalist sovietic" 2314 , Radu Ioanid este 
„securistul sionist" 2315 , Mircea Mihăeş este 
„ţucălar emerit" 2316 , Zoe Petre este „politru- 
coaie a Universităţii Bucureşti" 2317 , Emil 
Constantinescu este „Găgăuţă Constan- 
tinescu" 2318 , Răzvan Ungur eanu este 
„utecistul bolşevico-liberal" 2319 , Gogu Rădu- 
lescu este „Codoşul Id/ologiei" 2320 , „Nicolae 
Manolescu s-a dovedit a fi un Vasile Băran - 
sinistru personaj întrunind miliţianul + dela- 
torul" 2321 . Exemplele de acest fel sunt mult 
mai multe. 



După 1977, Goma a vizitat Italia 2322 . 

în p. 42, ne mai dă o listă de detestabili 
de dinainte şi de după revoluţie. De dinainte: 
D. R. Popescu, Gafiţa, Ivaşcu, Ghişe, I. Brad, 
Stroia, Romul Munteanu, Fănuş Neagu, 
Hobană, Ivasiuc, Ţoiu, Bălăiţă, Dinu Săraru, 
de după, pe care îi pomeneşte „cu greaţă": 



2313 Ibidem. 

2314 Idem, p. 8. 

2315 Idem, p. 38. 

2316 Ibidem. 

2317 Idem, p. 51. 

2318 Ibidem. 

2319 Ibidem. 

2320 Idem, p. 59. 

2321 Ibidem. 

2322 Idem, p. 41. 



37i 



Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Liiceanu, 
Pleşu, Adameşteanu, Blandiana, Borbely, 
Mircea Martin, Nicolae Manolescu, Iorgu- 
lescu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, 
Ioan Bogdan Lefter, Horia Gârbea. Căci au 
fost „scriitori care au asudat din greu, fiind 
pe punctul de a reuşi să mă înmormânteze ca 
scriitor" 2323 . 

„Muzica mi-a rămas ca o sare-în- 
bucate" 23M . Iar femeile nu sunt reprezentan- 
tele „sexului slab" pentru Goma ci „repreze- 
ntante ale sexului dulce" 2325 . 

Goma a simţit că a fost simpatizat, la 
un moment dat, de Ruxandra Cesereanu, 
Nicoleta Sălcudeanu, Anca Haţiegan 2326 . 
Semne de preţuire, de la Bucureşti, a primit 
de la Tatiana Slama-Cazacu 2327 . 

Dacă pe Ileana Mălăncioiu, Goma a 
considerat-o, de acum 40 de ani, că „este un 
foarte mare poet" 2328 , ea pe Goma nu 1-a 
perceput „nici măcar ca scriitor de rând, ci 
mi-a lăudat... disidenţa" 2329 . 

De unde a tras concluzia că Mălăncioiu 
nu l-a citit 2330 . 

Dinescu e „golan" şi „derbedeu" 2331 . 
Plesu, Liiceanu, Blandiana si Adamesteana 

y 7 7 y y 



2323 Idem, p. 

2324 Idem, p 

2325 Idem, p. 

2326 Idem, p. 

2327 Idem, p. 

2328 Idem, p. 

2329 Idem, p. 

2330 Idem, p. 

2331 Ibidem. 



42. 

49- 
56. 

56-57- 

57- 
61. 

61-62. 
62. 



372 



sunt „impostori" 2332 . Sorescu şi Păunescu: 
„persecutaţii-nepublicaţii" 2333 . 

Directorul editurii Polirom, Silviu 
Lupescu, l-a şantajat 2334 . Cărtărescu e 
amintit abia în p. 75 şi tot la negativi. 

Pleşu îl omite pe Goma, cu încuviin- 
ţarea Monicăi Lovinescu, care a cerut 
excluderea lui Goma 2335 . De aceea, Goma nu 
mai apare „nici în manualele şcoalare, nici în 
antologii, nici în volume de studii, nici în 
culegeri de cronici. ..nici în Istorii ale 
literaturii - vezi-le pe ale lui Manolescu, 
Alex. Ştefănescu, D. C. Mihăilescu, G. Dimi- 

"2^6 

sianu 33 . 

Editura Humanitas este „editura 
Liiceanu-BMW" 2337 . 

Iar Goma atrage atenţia că avem un 
„Institut Wiesel pentru cercetarea 
„holocaustului evreilor în România", dar 
nu. ..[avem] un institut pentru cercetarea 
„holocaustului comunist, victime: românii 
din România sub ocupaţia ruseas- că"" 2338 . 

în p. 101, Goma îi declară „turnători 
notorii" pe Ivaşcu, Ivasiuc, Buzura, Uricaru, 
Ţoiu, Bălăiţă. în p. 105, Liiceanu şi Lupescu 
sunt „editori ticăloşi" şi, tot acolo, „cronicari- 
slujnicari" sunt Dan C. Mihăilescu, Lefter, 



2332 Ibidem. 

2333 Ibidem. 

2334 Idem, p. 74. 

2335 Idem, p. 75. 

2336 Ibidem. 

2337 Idem, p. 77. 

2338 Ibidem. 



373 



Muşat, Simuţ, Ştefănescu, Dimisianu, 
Iorgulescu, Ioana Pârvulescu, Pruteanu. 

Şi prin excesul de băşcălizare a altora, 
chiar dacă el a suferit si suferă, Goma 

y 7 

reuşeşte să devină necredibil. Nu stii cât e 

y y y 

adevăr si cât nu e, cât e suferinţă si cât e 

y 7 y y 

subiectivism, cât e o reală perspectivă asupra 
istoriei sau cât e o ficţionalizare a ei. 

Ovidiu Şimonca a scris despre Goma în 
Observatorul cultural în septembrie 2005 2339 . 
Dar el „i-a dezinformat pe cititori" 2340 . 

Ovidiu Pecican 1-a acuzat de 
„antisemitism" 2341 . 

„Jurnalul [personal] reprezintă o 
tentaţie de nestăvilit pentru orice adoles- 
cent" 2342 . Şi cartea se termină cu „o pauză de 
respiraţie", în speranţa unui alt dialog 2343 . 

Din fotografiile anexate cărţii, aflăm că 
Filip Ieronim, fiul său, a fost botezat ortodox 
în aprilie 1976, la Bucureşti (fotografia 9). în 
octombrie 1978 era la Washington (foto. 13) 
iar în 1980 la Bonn (foto 15). 

în concluzie, şi în această carte, ca în 
mai toate scrierile sale de restaurare a 
istoriei, Paul Goma îsi îmbâcseşte foarte 

7 y y 

mult scrisul şi sufletul cu reproşuri, fără a se 
împăca, în mod profund, cu tot ce a trăit şi 
fără a putea depăşi micimile de suflet ale 
prietenilor şi neprietenilor săi. 



2339 Idem, p. 113. 

2340 Ibidem. 

2341 Idem, p. 118. 

2342 Idem, p. 144. 

2343 Idem, p. 151. 



Opera sa de anvergură nu poate fi 
minimalizată în articole, pentru că este o 
evidenţă, după cum nu poate fi minimalizat 
aportul nimănui la societatea românească. 

în cele din urmă, Sfânt sau geniu, 
torţionar sau delator, prost sau savant, 
fiecare avem rolul nostru în societate, însă 
avem nevoie oricând de oameni ca Goma, cu 
principii reale. 

însă nu avem nevoie de un Goma care 
se bate tot timpul cu trecutul fără a jubila în 
prezent. Nici lui nu-i ajută asta, la sănătate şi 
la creaţie, după cum nici nouă, celor care îl 
citim. 

Dacă Paul Goma ar învăţa să ierte ar fi 

y 

un scriitor care ar înţelege tot mai mult 
oamenii. Istoria nu se mai poate schimba dar 
prezentul, care devine istorie, e în mâna 
noastră. 

Acest prezent poate face din Goma, cât 
şi din cei puşi la zid de Goma, nişte 
conştiinţe renăscute, frumoase, nobile. Iar 
singura renaştere reală se face prin pocăinţă 
şi iertare reciprocă, oricât de imposibile ar 
părea lucrurile la prima vedere. 

36. Apocriful 1 Enoh 

în ediţia Herald, după traducerea din 
engleză a variantei etiopiene, el a fost editat 
sub numele de Cartea lui Enoh 2344 . 



2344 Cartea lui Enoh, trad. din etiopiană, note şi 
comentarii de R. H. Charles, cuvânt înainte de W. O. E. 



375 



Iar Dumnezeu apare, în cap. 1, sub 
titulatura de „Cel Sfânt din ceruri" 2345 . Tot 
aici, El este „Cel Mare şi Sfânt" 2346 iar 
„Dumnezeul veşnic va umbla pe pământ" 2347 . 

Cei drepţi „vor fi ai lui Dumnezeu" 2348 , 
pe când cei păcătoşi nu vor cunoaşte 
„izbăvirea" 2349 . 

în cap. 6, „îngerii, copiii cerului", au 
poftit fiicele pământenilor 2350 şi 200 de îngeri 
„au coborât în zilele lui Iared, pe vârful 
muntelui Hermon", pentru a se căsători cu 
ele 2351 . Fără ca autorul „să ne explice", cum 
puteau „trăi" îngerii, fiinţe spirituale, cu 
fiicele pământenilor. 

însă în finalul cap. 6 avem „numele" 
îngerilor, care sunt „căpetenii ale zecilor" 2352 
şi care au coborât pe pământ pentru ca „să 
se împreuneze" cu femeile. De unde 
„deducem" că femeile pământenilor „erau 
mai frumoase" decât slava lui Dumnezeu, 
dacă îngerii „şi-au pierdut nemurirea" 
pentru ele. După ce îngerii „şi-au luat 
neveste" şi „au început să se împreuneze cu 
ele şi să trăiască cu ele, aceştia le-au învăţat 
farmece şi descântece, şi culegerea rădăcini- 
lor, şi le-au făcut cunoscute plantele" 2353 . Şi 

Oesterley, trad. [din lb. engl.] şi îngrijire de ediţie de 
Alexandru Anghel, ed. a Il-a, Ed. Herald, Bucureşti, 20U, p. 
31-215. Ediţia tradusă e din 1917. 

2345 Idem, p. 31. 

2346 Idem, p. 32. 

2347 Ibidem. 

2348 Ibidem. 

2349 Idem, p. 36. 

2350 Idem, p. 37. 

2351 Idem, p. 37-38. 

2352 Idem, p. 38. 

2353 Idem, p. 38-39. 



376 



astfel, autorul „explică", „pe baza" îngerilor, 
cum „a coborât" din cer vrăjitoria dar şi 
medicina naturistă. 

Ce a rezultat din „împreunarea" 
îngerilor cu femeile pământenilor? „Uriaşii", 
care aveau statura de „trei mii de coţi" 2354 . 

Dar uriaşii, deşi „născuţi" din îngeri şi 
femei frumoase, în loc să fie nişte „drăguţi", 
erau nişte monştri. Pentru că ei „au început 
să înfulece toată agoniseala oamenilor. Şi 
când oamenii nu au mai putut să-i sature, 
uriaşii s-au întors împotriva lor ca să-i 
mănânce. Şi apoi au început să pornească 
după păsări, după dobitoace, după târâtoare, 
după peşti, şi să-şi sfâşie carnea unul altuia, 
şi să bea sângele" 2355 . 

După cum se observă, uriaşii sunt „o 
paradigmă religioasă" antecedenţă teoriei 
evoluţioniste, care vorbeşte despre cum „s- 
au mâncat" dinozaurii între ei. 

în cap. 8 apare însă Azâzel, pe care îl 
ştim ca demon 2356 , şi care „i-a învăţat pe 
oameni cum să facă săbii, cuţite, paveze, zale 
şi le-a făcut cunoscute metalele pământului 
şi arta de a le cunoaşte; el le-a arătat cum să 
facă brăţări şi podoabe, şi cum să folosească 
vopselele, şi cum să-şi înfrumuseţeze sprân- 
cenele, cum să folosească pietrele preţioase 
si tot soiul de culori" 2357 . 

y 

Cu toate că nu e numit pe nume în 
carte, Azazel, prin ce i-a învăţat pe oameni, 
nu le-a adus un spor de fericire. Pentru că „s- 



2354 Idem, p. 39. 

2355 Ibidem. 

2356 A se vedea: http://en.wikipedia.org/wiki/Azazel. 

2357 Cartea lui Enoh, ed. cit., p. 38-39. 



377 



a arătat multă nelegiuire şi s-au petrecut 
păcate trupeşti, şi ei [oamenii] s-au rătăcit şi 
s-au stricat în tot ce făceau" 2358 . 

Ceilalţi îngeri „coborâţi din cer" şi care 
„s-au împreunat" cu femeile, şi ei i-au 
învăţat numai rele pe oameni: unul i-a 
învăţat „tot felul de vrăjitorii", altul „cum să 
dezlege vrăjitoriile", altul i-a învăţat astro- 
logia, alţii „semnele" cerului si ale pământu- 
lui 2359 . 

însă oamenii au strigat spre cer 23<5o ...şi 
în cap. al 9-lea intră în scenă îngerii din cer: 
Mihail, Uriel, Rafael şi Gabriel 2361 . 

Pentru cei 4, Azazel este unul „care a 
adus toate nedreptăţile pe pământ şi a arătat 
lumii tainele veşnice care erau (păstrate) în 
cer, şi pe care oamenii se străduiau să le 
înveţe" 2362 . Dar, după cum se observă, deşi 
Azazel i-a învăţat pe oameni să păcătuiască, 
tot el i-a învăţat „taine cereşti". Adică 

> 77 y 

demonul, în 1 Enoh, împărtăşeşte oamenilor 
cunoaştere amestecată, şi bună şi rea, şi nu 
este cu totul negativ, după cum e în teologia 
Bisericii. 



în 9. 10 găsim fragmentul: „sufletele 
celor morţi strigă la porţile cerului" 2363 . Iar 
Dumnezeu ascultă rugăciunile oamenilor. 

Căci „Prea-înaltul" sau „Cel Mare şi 
Sfânt" 1-a trimis pe Uriel la fiul lui Lameh, 



2358 Idem, p. 40. 

2359 Ibidem. 

2360 Ibidem. 

2361 Ibidem. 

2362 Idem, p. 41. 

2363 Ibidem. 



378 



pentru ca să îl anunţe pe Noe să se ascundă, 
pentru că urmează „un mare potop [ce] se va 
revărsa peste întregul pământ" 2364 . 

Din porunca Domnului, Rafael îl leagă 
pe Azazel „de mâini şi de picioare" 2365 şi îl 
aruncă „în beznă" pentru veci 2366 . 

Din 10. 6 aflăm că există o zi a marii 
Judecăţi şi că atunci, în acea zi, Azazel „va fi 
aruncat în foc" 2367 . Iar Mihail, fiind trimis de 
Domnul, a nimicit „toate sufletele celor 
răi" 2368 . 



„Faptele dreptăţii şi ale adevărului" 
aduc „bucurie veşnică" 2369 . Iar „tainiţele 
binecuvântam... se găsesc m cer J/ . 

în 12. 3, Enoh îl numeşte pe Dumnezeu: 
„Domnul măreţiei 3 ^ şi împăratul veacu- 
rilor" 2372 . Din 14. 8 începe „o vedenie", unde 
Enoh a fost „purtat la cer" şi a văzut „o casă 
mare clădită din pietre de cristal" 2373 . 
Totodată vede „un tron măreţ" si 

77 y y 

Heruvimi 2374 . Şi „Slăvitul stătea acolo [pe 
tron], iar veşmântul său strălucea mai 
puternic decât soarele şi era mai alb ca 
zăpada" 2375 . Dumnezeu vorbeşte în cap. 15, 
de unde aflăm că uriaşii sunt „duhuri rele pe 



2364 Ibidem. 

2365 Ibidem. 

2366 Idem, p. 42. 

2367 Ibidem. 

2368 Idem, p. 43. 

2369 Ibidem. 

2370 Idem, p. 44. 

2371 Probabil „al slavei". 

2372 Cartea lui Enoh, ed. cit., p. 45. 

2373 Idem, p. 50. 

2374 Idem, p. 50-51. 

2375 Idem, p. 51. 



379 



pământ" 237 . Numai că „Dumnezeul" acestui 
apocrif nu ne explică, cum s-ar fi putut 
„împreuna" duhurile cerului cu oamenii. 

în cap. 17, Enoh e dus „într-un loc în 
care cei ce se aflau acolo erau ca focul 
arzător" 2377 . Apoi „în locul întunericului" 2378 . 
După care vede „toate gurile râurilor pămân- 
tului si deschizătura adâncului" 2379 , dar si 
unde se află „tainiţa tuturor vânturilor" 2380 . 

Din 18. 15 aflăm că există nişte stele, 
care „se rostogolesc în foc", adică „cei care 
au încălcat porunca Domnului la începutul 
înălţării lor, căci nu au răsărit la momentul 
rânduit" 2381 . 

în cap. 20, Enoh ne oferă numele 
„îngerilor cei sfinţi, care veghează": Uriel, 
Rafael, Raguel, Mihail, Sarachael, Gabriel si 
Remiel 2382 . 

în cap. 21, Enoh vede „temniţa 
îngerilor" 2383 . 

în 22. 7, Enoh află că sufletul care „se 
tânguia" în iad era al lui Abel 2384 . 

în 24, 4, Enoh vede, în „vedenie", „un 
pom... [cu] un miros neasemuit, iar frunzele, 
florile şi lemnul acestuia nu se uscau 
niciodată; si fructele sale erau minunate si se 
asemănau cu cele ale unui palmier" 2385 . 



2376 Idem, p. 52. 

2377 Idem, p. 54. 

2378 Ibidem. 

2379 Idem, p. 55. 

2380 Ibidem. 

2381 Idem, p. 56. 

2382 Idem, p. 57-58. 

2383 Idem, p. 59. 

2384 Idem, p. 61. 

2385 Idem, p. 63-64. 



380 



Domnul slavei „va judeca şi va pune 
capăt tuturor lucrurilor în veci. Atunci 
acesta [pomul de la 24. 4 n.n.] va fi dăruit 
hrană pentru cei aleşi: va fi răsădit în locul 
cel sfânt, în templul Domnului, împăratul 
veşnic 3 . 

y 

în 29. 2, Enoh „vede" „copaci parfumaţi, 
ce trimiteau miresme de tămâie si mirt, si 

y 7 y 

aceştia se asemănau. ..cu migdalul" 2387 . 

în 32, 6, Rafael îi arată lui Enoh „pomul 
înţelepciunii" din care au mâncat Proto- 
părinţii noştri şi li s-au deschis ochii 2388 . 

în 34. 2 se vorbeşte despre cele „trei 
porţi deschise ale cerului" 2389 . 

în cap. 37, în care încep Pildele, la 37. 4 
apare sintagma „Domnul Duhurilor" 2390 , care 
e sintagma teologică fundamentală a acestei 
părţi. Ea se repetă de mai multe ori. 

Iar în 38. 4 se vorbeşte despre „lumina" 
lui Dumnezeu, care se iveşte „pe feţele celor 
sfinţi, drepţi şi aleşi" 2391 . 

în 40. 1, Enoh „vede" „mii şi mii şi 
miriade şi miriade. ..dinaintea Domnului 
Duhurilor" 2392 . în acest apocrif, Enoh „vede 
tot". Grandomania sa e absolută. A văzut 
„toate tainele cerurilor şi cum este împărţită 
împărăţia şi cum sunt puse în cumpănă 
faptele oamenilor" 2393 . 

2386 Idem, p. 64. 

2387 Idem, p. 68. 

2388 Idem, p. 69-70. 

2389 Idem, p. 71. 

2390 Idem, p. 73. 

2391 Idem, p. 74. 

2392 Idem, p. 77. 

2393 Idem, p. 79. 



3»i 



In 46. 1, Dumnezeu este „Unul care era 
Stăpân peste zile" 2394 . Sintagma „Fiul omu- 
lui" apare în 46. 2. Fapt care arată că autorul 
apocrifului îl cunoştea şi îl plagiază pe 
Sfântul Profet Daniil. 

în 48. 10 găsim şi sintagma „Unsul Său", 
pe când în 49. 2 şi 49. 4, Mesia e numit 
„Alesul" 2395 . 

Din 50. 4 aflăm că Dumnezeu „este 
drept şi în judecata Sa" 2396 . Iar Domnul 
Duhurilor, când Alesul Se va aşeza pe tronul 
Său, îl va umple de slavă 2397 . 

Odată cu cap. al 60-lea începe 
Fragment din Cartea lui Noe 2398 . Unde 
regăsim sintagma Domnul Duhurilor 2399 . 

în 60. 8 ni se confirmă faptul că Adam 
este „primul om pe care 1-a creat 
Domnul" 2400 . în 60, 10 găsim sintagma 
„oştirea văzduhului" dar şi „oştirea lui 
Dumnezeu". Şi, tot aici, după Heruvimi şi 
Serafimi sunt amintiţi „ophanimii", despre 
care, în n. 5, p. 107-108, aflăm că sunt roţile 
din Iez. 1, 15. 

Domnul Duhurilor are „mare milă" şi 
este „îndelung răbdător" 2401 . 

Din 62. 5 aflăm că îl vom vedea pe „acel 
Fiu al omului stând pe tronul slavei sale" 2402 . 

2394 Idem, p. 83. 

2395 Idem, p. 89. 

2396 Idem, p. 90. 

2397 Idem, p. 91. 

2398 Idem, p. 101. 

2399 Idem, p. 102. 

2400 Idem, p. 103. 

2401 Idem, p. 108. 



382 



în 71, 1 găsim expresia: „fiii cei sfinţi ai 
lui Dumnezeu" 2403 . 

Odată cu cap. 72 începe partea numită 
Cartea mersului luminătorilor cereşti 2404 . 

Cele 12 „porţi deschise către toate 
marginile (cerului)" apar în 76. 1 2405 . Iar în 
78. 10, Uriel „îi arată" „chipul în care lumina 
este transmisă de către soare lunii, şi pe ce 
parte a lunii este transmisă" 2406 . în 82. 1 e 
amintit Matusalem, pentru că el trebuie să 
transmită „neamurilor lumii" cărţile scrise 
de Enoh 24 ° 7 . 



Secţiunea Vedeniile din vis începe în 
cap. 83 2408 . în cap. 87, autorul vorbeşte 
despre „o vedenie" în care a văzut, venind 
din cer, „făpturi care erau ca nişte oameni 
albi" M ° 9 . în 89.16 apare, pentru prima oară, 
sintagma „Domnul oilor", care se va repeta 
în capitolele ulterioare în mod obsesiv. 

Partea finală a cărţii începe în cap. 92. 
Iar „Domnul cel sfânt va veni cu mânie şi 
pedeapsă, ca să aducă judecata pe 
pământ" 2410 . 

în 102. 5 se vorbeşte despre „ziua 
judecăţii păcătoşilor şi ziua osândirii şi a 
pedepselor" 2411 . 



2402 Idem, p. 109. 

2403 Idem, p. 124. 

2404 Idem, p. 129. 

2405 Idem, p. 138. 

2406 Idem, p. 142. 

2407 Idem, p. 147. 

2408 Idem, p. 151. 

2409 Idem, p. 156. 

2410 Idem, p. 179. 

2411 Idem, p. 200. 



3§3 



în 105. 2, Dumnezeul vorbeşte despre 
Fiul Lui şi Amândoi Se vor uni cu cei drepţi 

„pe veci'" 412 . 

însă nu în cap. 105 se termină cartea! 
Există şi Fragment din Cartea lui Noe, cap. 
106-107 dar şi Un adaos la Cartea lui Enoh, 
cap. 108 şi cu ele se termină apocriful de faţă. 

în 106. 19 se vorbeşte despre „tablele 
cereşti" iar Noe „va alina pământul după 
marele prăpăd" al potopului 2413 . Pentru ca în 
108. 12 să se vorbească despre faptul că 
Dumnezeu îi va face „cu lumină străluci- 
toare" pe cei care au iubit numele Său cel 
sfânt 2414 . 



37. Sfaturi pentru mume 



Mume = pluralul de la mumă/ mamă. 
Pentru că discutăm o broşură din 1882 

y 

despre creşterea pruncilor 2415 . 

Şi autorul îşi începe sfaturile cu 
detaliul, că la noi. ..doar jumătate din copiii 
născuţi împlinesc vârsta de 5 ani 2416 . însă 
cauza morţii copiilor era... neştiinţa mamelor 
în a-şi creşte copiii 2417 . 

2412 Idem, p. 207. 

2413 Idem, p. 212. 

2414 Idem, p. 215. 

2415 Dr. J. Felix, Crescerea igienică a copiilor. Instruc- 
ţiuni populare pentru mume, Ed. Imprimeria Statului, 
Bucuresci, 1882, 52 p. 

2416 Idem, p. 3. 

2417 Ibidem. 



3 8 4 



De aceea, dacă moartea copiilor era „o 
nenorocire pentru ţera [ţară]" 2418 , datoria 
mamelor de a-şi creşte copiii era considerată 
de autor ca fiind una „sacră" 2419 . 



Primul capitol al broşurii se ocupă cu 
regulile de dinainte de naşterea copiilor 2420 . 
Şi prima dintre ele este: hrănirea bună a 
mamei 2421 . 

Iar autorul nu le recomandă gravidelor 
mâncărurile de carne ci laptele şi ouăle 2422 . 
Când e post, ele pot mânca „mazăre bătută, 
linte şi fasole strecurată prin sită, cu puţinu 
uleiu, cari suntu tot atâtu de hrănitore câtu 
carnea * i . 

Cea mai bună băutură pentru gravide e 
apa, dar cele deprinse cu vinul.. .pot bea la 
masă şi puţin vin MM . 

Gravidele nu trebuie să îşi satisfacă 
toate poftele.. .iar hainele de pe ele nu 
trebuie să le strângă nici sânii şi nici 
pântecele 2425 . Nu trebuie să facă munci grele, 
nici să care lucruri grele, să nu sară dar să 
umble în aer liber 2426 . 

Pot face băi în apă caldă sau rece 2427 . 

însă din luna a 7-a de sarcină trebuie să 
se pregătească pentru alăptat. Şi pregătirea 



2418 Ibidem. 

2419 Idem, p. 4. 

2420 Idem, p. 5. 

2421 Ibidem. 

2422 Ibidem. 

2423 Ibidem. 

2424 Ibidem. 

2425 Idem, p. 5-6. 

2426 Idem, p. 6. 

2427 Ibidem. 



385 



pentru alăptat constă în faptul de a spăla 
„sfîrcurile ţîţeloru cu apă din casă, cu vinu 
negru seu cu rhum (romu)" 2428 . Dar dacă 
sfârcurile sânilor sunt „prea turtite", autorul 
recomandă gravidelor să se tragă de sfârcuri, 
în mod încet, de mai multe ori pe zi 2429 . 

în aşteptarea copilului, gravida trebuie 
să aibă o albie mică pentru a scălda copilul, 
pânze şi cârpe de in 243 °. 

Capitolul al 2-lea se ocupă de 
lehuzie 2431 . 

Lehuzia durează de la 9 zile şi până la 
două săptămâni... iar femeia trebuie să 
rămână culcată în pat până la 9 zile 2432 . 
Camera lehuzei şi a pruncului trebuie să fie 
aerisită de mai multe ori pe zi 2433 . 

Femeia care abia a născut poate să 
mănânce la o oră sau două după naştere... 
după ce a ieşit „şi casa [placenta] din 
pântecele ei" 2434 . 

în primele 4 zile, noua mamă trebuie să 
mănânce supă de carne cu griş, orez, sago 
(?), tăieţei şi franzelă. Dacă nu are carne, ea 
poate să mănânce lapte dulce, lapte covăsit, 
lapte bătut, orşav [chiseliţă] de prune sau 
compot de mere, plus apă 2435 . 

Din a 5-a zi poate mânca un ou cu 
zeamă, mâncare cu carne şi bea puţin vin. Pe 



2428 Ibidem. 

2429 Ibidem. 

2430 Idem, p. 7. 

2431 Idem, p. 8. 

2432 Ibidem. 

2433 Idem, p. 9. 

2434 Ibidem. 

2435 Idem, p. 10. 



386 



când, tocmai din a 15-a zi poate să revină la 
modul cum se hrănea înainte de a naşte 2436 . 

Capitolul al 3-lea este despre alăptatul 
pruncului 2437 . 

Copilul, după ce se naşte, simte să 
doarmă. ..şi primul alăptat e după 3 ore de la 
naştere 2438 . Dar dacă mama nu are lapte, 
copilul este hrănit cu lapte călduţ de vacă, 
amestecat cu apă fiartă 2439 . 

Dacă copilul e sănătos, el doarme toată 
ziua când se naşte. După 4-6 ore cere să sugă 
şi adoarme din nou. Din a 2-a sau a 3-a zi 
copilul cere să fie alăptat de mai multe ori pe 
zi 244 °. Şi iarăşi e „datorie sfântă" pentru 
mamă să-şi alăpteze pruncul, dacă e sănă- 
toasă 2441 . 

începând cu ziua a 10-a, laptele mamei 
e laptele normal 2442 . ..şi alăptatul trebuie să 
dureze maximum 12 minute 2443 . Alăptarea 
exclusivă trebuie să ţină până în luna a 6-a 
de viaţă a pruncului, după care el poate fi 
hrănit şi cu mâncare 2444 . 

Iar când vorbeşte despre mâncarea 
alternativă, autorul ne spune că pruncul 
poate mânca, de la vârsta de 6 luni, şi lapte 
de vacă, amestecat cu cafea slabă sau supă 



2436 Ibidem. 

2437 Idem, p. 11. 

2438 Ibidem. 

2439 Ibidem. 

2440 Idem, p. 11-12. 

2441 Idem, p. 12. 

2442 Idem, p. 13. 

2443 Ibidem. 

2444 Idem, p. 14. 



387 



de carne cu gris şi franzelă, date la 
temperatura de 35-37 grade Celsius 2445 . 

în primele 3 luni de viaţă, pruncul se 
scaldă în apă căldicică, timp de 5-6 
minute 2446 . Aflăm acest lucru din cap. al 7- 
lea al lucrării, care se ocupă cu îngrijirea 
copilului. 

Copilul trebuie înfăşat bine şi nu 
trebuie legănat 2447 . Trebuie ţinut pe braţe şi 
pe stânga şi pe dreapta 2448 . Din luna a 10-a, 
copilul va încerca să păşească. ..şi trebuie să 
îl învăţăm să umble sprijinindu-1 de ambele 
braţe 2449 . 

y 

Cap. al 8-lea se ocupă cu semnele de 
sănătate ale copilului. Dacă e bine hrănit, el 
are carnea tare, extremităţile rotunde, pielea 
roşcată, ochii vioi, somn liniştit, scaunul e de 
culoarea gălbenuşului de ou iar urina fără 
culoare, ca apa 245 °. 

Un copil nou-născut cântăreşte între 3, 
250 şi 3, 700 de grame 2451 . La 5 luni el 
cântăreşte 7, 000-7, 5 00 de grame. 

Pentru ca la un an să ajungă în jurul la 
10 kg 2452 . 

Din cap. al 9-lea aflăm că înţărcarea 
copilului se face la un an. Iar dacă are cel 

2445 Ibidem. 

2446 Idem, p. 24. 

2447 Idem, p. 26. 

2448 Idem, p. 28. 

2449 Ibidem. 

2450 Idem, p. 29. 

2451 Idem, p. 30. 

2452 Idem, p. 31. 



388 



puţin 8 dinţi, copilul poate fi înţărcat şi mai 
jos de un an 2453 . 

Copiii nu au nevoie de vin iar ţuica e 
foarte vătămătoare pentru ei 2454 . 

Cap. al îi-lea se ocupă cu vaccinarea 
copiilor 2455 , pe când al 12-lea şi ultimul se 
ocupă cu bolile copiilor: constipaţia, urdi- 
narea [diareea], vărsăturile, crampele, bolile 
de ochi, petele albe din gură, rubeola, 
scarlatina, vărsătura, tuşea convulsivă [mă- 
gărească], gâlcile [amigdalita] , anghina difte- 
rică, crupul, friguri 2456 . 



38. Rugăciunile dimineţii în CRV 1110 



în Acatistul Preasfintei Născătoarei de 
Dumnezeu şi alte acatiste şi rugăciuni foarte 
evlavnice şi de folos, volum editat la Sibiu, în 
1821 2457 , Rugăciunile dimineţii sunt între p. 9- 
25. 

Si au următorul text: 



[Pagina] 9. 

Sculândute din somn fară leane [lene], 
şi trezvindute [trezindu-te], săte depărtezi 



2453 Idem, p. 31-32. 

2454 Idem, p. 34. 

2455 Idem, p. 37. 

2456 Idem, p. 38-52. 

2457 Acatistul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi 
alte acatiste şi rugăciuni foarte evlavnice şi de folos, Sibii, 
Ed. Tipografia lui Ioani Bart, 1821, în BAR, CRV 1110, 438 p. 



3 8 9 



de aşternutul tău, şi îndată săte închini 
zicând de trei ori: 

Mărire ţie, D[u]mnezeul nostru, mărire 

tie. 

y 

După aceasta să stai puţin tăcând până 
ce săvor alina toate simţirile tale, şi atunci să 
raci trei închinăciuni pana la pamant ^ , şi 
să zici: 

Doamne I[i]s[u]se Hr[istoas]e Fiiul lui 
D[u]mnezeu miluiaştemă pre mine păcăto- 
sul. 

Deci să începi aşa zicând: 

Doamne I[i]s[u]se Hr[istoas]e Fiiul lui 
D[u]mnezeu, 

10. 

pentru Rugăciunile Preacuratei Maicii 
tale, şi ale tuturor Sfinţilor tăi miluiaştene 
pre noi, Amin. 

Mărire ţie D[u]mnezeul nostru, mărire 

tie. 

y 

înpărate Ceresc mângâitoriule, Duhul 
adevărului, carele pretutindenea eşti, şi toate 
le plineşti, Vistieariul bunătăţilor, şi dătă- 
toriule de vieată, vino, si te sălăslueaste întru 

y y 7 y y y 

noi, şi ne curăţeaşte pre noi de toată spur- 
căciunea, şi mântueaşte Bunule sufletele 
noastre. 



Trei metanii mari. 



390 



Sfinte D[u]mnezeule, sfinte tare, sfinte 
fără de moarte, milueaştene pre noi (de trei 
ori). 

Mărire Tatălui, si Firului, si Sfântului 

1 y 7 y 

D[u]h. Şi acum şi pururea, şi înveacii 
veacilor, Amin. 

Prea sf[â]ntă Troiţă 2459 milueaştene pre 
noi. Doamne curăţeaşte păcatele noastre. 
Stăpâne iartă fără de legile noastre; Sfinte 
cercetează, şi vindecă neputinţele noastre, 
pentru Numele tău. 

ii. 

D[oa]mne milueaştene (de trei ori). 
Slavă... Si acum... 

y 

Tatăl nostru, carele eşti în Ceriuri, 
sfi[n]ţascăsă Numele tău, vie înpărăţia ta, fie 
voea ta, precum în ceriu şi pre pământ. 
Pâinea noastră cea de pururea dăne noao 
astăzi, şi ne iartă greşealele noastre, precum 
ertăm şi noi Greşiţilor noştrii, şi nune duce 
pre noi în ispită, şi ne izbăveaşte de cel rău. 

Preotul zice Vozglaşenia [ecfonisul] 
aceasta: 

Că ata iaste înpărăţia, şi putearea, şi 
mărirea, a Tatălui, şi a Fiiului, şi a Sfântului 
D[u]h, acum şi pururea şi în veacii veacilor, 
Amin. 



2459 Treime. 



39i 



Şi [apoi se spun] aceastea Tropare ale 
Sfi[n]tei Troiţă: 

Sculândune din somn, cădem cătră tine 
Bunule, şi cântare îngerească strigăm ţie 
Putearnice: Sf[â]nt, Sf[â]nt, Sf[â]nt eşti 
D[u]mnezeule: Pentru Rugăciunile îngerilor 
tăi milueaştene pre noi. 

12. 

Slavă... 

Din pat, şi din somn mai rădicat 
D[oa]mne, mintea mea o luminează, şi 
inima si buzele meale le deschide, ca să te 

y 7 

laud pre tine Sfântă Troiţă: Sf[â]nt, Sf[â]nt, 
Sf[â]nt eşti D[u]mnezeule: Pentru rugăciu- 
nile tuturor sfinţilor tăi, milueaştene pre noi. 

Şi acum... 

Fără de veaste Judecătoriul va veni, şi 
ale fiece căruia fapte săvor descoperi, ci cu 
frică să strigăm în miezul nopţii: Sf[â]nt, 
Sf[â]nt, Sf[â]nt eşti D[u]mnezeule: Pentru 
Născătoarea de D[u]mnezeu, milueaştene 
pre noi. 

Doamne milueaştene (de trei ori). 

Slavă. ..Şi acum.. .Şi această Rugăciune a 
Sfintei Troiţă: 

y 

Din somn sculândumă mulţămesc ţie 
sf[â]ntă Troiţă, că pentru multă bunătatea 



392 



ta, şi îndelungă răbdarea [Ta] nu te-ai 
mâniat pre mine leaneşul [leneşul] şi 
păcătosul, nici mai pierdut cu fără de legile 
meale, 

13- 

Ci ai făcut iubire de oameni după 
obiceaiu [obicei], şi întru deznădăjduire 
zăcând eu mai rădicat [ridicat], ca să 
mânec 2460 , şi să măresc putearea ta, şi acum 
lumineazemi ochii gândului, deschidem 
gura, ca sămă î[n]văţ, cuvintele tale, şi să fac 
voia ta, si săti cânt întru mărturisirea inimii 

' y y 

meale, şi să laud prea sf[â]nt numele tău, al 
Tatălui, şi al Fiiului, şi al Sfântului D[u]h, 
acum şi pururea, şi înveacii veacilor, Amin. 



Iată Rugăciune cătră D[u]mnezeu 
cuvântul: 

Mărire ţie înpărate ceresc Dum- 
nezeule atot putearnice, carele cu purtarea 
ta de grije [grijă] cea D[u]mnezeiască şi de 
oameni iubitoare, mai învrednicit pre mine 
păcătosul, şi neavrednicul din somn amă 
scula, si a dobândi intrare în sfântă Casa ta: 

7 y 

priimeaşte D[oa]mne şi glasul Rugăciunii 
meale, ca şi al Sfintelor şi înţelegătoarelor 
tale puteri 2461 , şi cu D[u]h de semerenie să 
ţisă aducă laudă din spur- 

14. 



10 Ca să mă trezesc dis-de-dimineaţă. 
1 Puterile cereşti. 

1 



393 



cate buzele meale, ca şi eu sămă fac 
părtaş Featelor cele înţelepte 2462 , cu lumi- 
nată făclia sufletului mieu, si să te măresc 
[pe Tine] D[u]mnezeu Cuvântul, cel slăvit în 
Tatăl, şi în D[u]hul Sf[â]nt, Amin. 

Rugăciunea în toate Dimineţile când să 
scoală Creştinul din somn: 

Deschizând ochii sufletului mieu cu 
putearea ta D[u]mnezeul mieu: Să cuvine 
sămi deschiz şi uşa inimii meale: Şi trebue 
precum mam sculat din patul ce zăceam ca 
un mort. Aşa sămă scol înpreună din păcatul 
fără de legii, şi al nemulţării, întru carele zac 
mort [eu] leneşul. 

Drept aceaia îţi mulţămesc D[o]mnul 
mieu, căci mai păzit întreg şi viu întru 
această noapte, şi mai vârtos căci nam căzut 
întru vreun păcat cu darul tău, văz [văd] 
Doamne că au început zioa asă lumina, întru 
carea pociu [pot] vedea multe nestatornicii 
şi sminteale, pociu simţi multe ispite, să 
întâmpin multe pricini ca să cad în păcate, şi 
în nevoi de moarte, şi cum voiu putea scă- 

15- 

pa de acealea, de num vei ajuta tu, că 
eşti putearea mea: Pentru aceasta te rog 
D[u]mnezeul mieu, sămi ajuţi, şi sămi dai 
darul tău: pentru că aflândumă înpreună cu 
el, măva păzi, să nu caz întru vreo greşală, şi 
să face să caţi fiu plăcut în toate lucrurile 



24 2 Fecioarelor înţelepte din Parabola celor 10 
fecioare. 



394 



meale, şi de acum hotărăsc să nu fac nice 
[nici] un lucru, carele să nu fie spre bucuria 
ta, şi spre folosul mieu, şi pentru ca să puiu 
[pun] începătură bună, dintru începutu zilii 
îţi aduc după datoria mea, şiţi dau toate 
toate gândurile meale, toate cuvintele meale, 
toate poftele meale, şi toate lucrurile meale, 
pentru ca săle povăţuieşti cu înţelepciunea 
ta, şi săle tocmeşti după judecata dreptăţii 
tale, şiţi făgăduiesc cu adevărat cum că voia 
mea nusă va mai despărţi de voia ta: Numai 
să misă [mi se] descopere, şi te rog sămă 
întăreşti în voinţa ta ca un prea putearnic: 
pentru ca să păzesc, şi să săvârşesc aceastea 
făgăduiale alea meale, spre cu- 

16. 

cuvântarea de mărirea înpărăţiei tale, şi 
spre folosul sufletului mieu, Amin. 

Apoi: Veniţi să ne închinăm (de trei 

ori). 

Psalmul [50]: Milueaştemă Dumne- 
zeule după mare mila ta... 

După aceea Moltiva primă a sf[â]ntului 
Macarie cel mare: 

Doamne curăţeaştemă pre mine păcă- 
tosul, că nici odinioară bine înaintea ta nam 
făcut, ci mă izbăveaste de vicleanul 2463 , si să 
fie întru mine voia ta: ca fără osândă să 
deschiz gura mea cea nevreadnică: şi să laud 



2463 Satana. 



395 



prea sf[â]nt numele tău, al Tatălui, şi al 
Fiiului, şi al D[u]hului Sfânt, acum şi puru- 
rea, şi în veacii veacilor, Amin. 

Moltiva [rugăciunea] a doua iară a 
aceluia[şi] sf[â]nt 24<54 : 

Din somn sculândumă laudă de miezul 
nopţii aduc ţie Mântuitoriule, şi înainteţi 
căzând strig: numi da să adorm în moartea 
păcatelor, ci mă milueaşte, acela ce teai [Te- 
ai] răstignit de voe [voie], şi 

17. 

pre mine cela ce zac în leane, grăbind 
mă scoală, şi mă deaştaptă [deşteaptă] întru 
starea înainte, şi întru Rugăciune, şi după 
somnul nopţii, sămi lumineaze zioa fără 
păcat H[ristoa]se Doamne, şi mă milueaşte. 

Moltiva a treia iară a aceluia[şi] Sf[â]nt: 

Cătră tine Stăpâne iubitoriule de oa- 
meni, sculândumă din somn scap, şi spre 
lucrurile tale mă nevoesc, rogumă ţie 
ajutămi cu milostivirea ta în toată vreamea, 
în tot lucrul, si mă izbăveaste de toate 

' y y 

lucrurile ceale reale [rele] lumeşti, şi de 
sporirea drăcească, şi mă mântueaşte, şi mă 
du întru înpărăţia cea veacinică [veşnică] : Că 
tu eşti Făcătoriul mieu, şi purtătoriu de grije 
[grijă] atot binele şi dătătoriu, şi întru tine 
iaste toată nădeajdea mea, şi ţie mărire înalţ: 
Acum şi pururea, şi în veacii veacilor, Amin. 



Tot a Sfântului Macarie cel Mare. 



Molitva a patra iară[şi] a aceluia[şi] 
sf[â]nt Macarie: 

Doamne! carele cu multă bunătatea ta, 
şi cu îndurările tale ceale [cele] mari, 

18. 

mai [mi-ai] dat robului tău: de am tre- 
cut vreamea cea trecută a nopţii aceştiea fără 
de ispită de toată răutatea pizmaşului 2465 : Tu 
însuţi Stăpâne a toate câte sânt Făcătoriule, 
învredniceaştemă cu adevărată lumina ta, şi 
cu luminată inimă aface voia ta, acum şi 
pururea, şi în veacii veacilor, Amin. 

Molitva a cincea: 

Doamne D[u]mnezeule a toate Ţiito- 
riule, cela ce priimeşti dela puterile tale 
ceale cereşti lauda Sfintei Troiţă, priimeaşte 
si dela noi nevreadnicii robii tăi lauda Sfintei 

y 

Troiţă, şi ne dărueaşte întru toţi anii vieţii 
noastre, şi întot ceasul, ţie mărire să înălţăm 
Tatălui, şi Fiiului, şi Sf[â]ntului D[u]h, acum 
şi pururea, şi în veacii veacilor, Amin. 

Molitva a şasea: 

y 

Doamne a toate Ţiitoriule, Dum- 
nezeul puterilor, şi a toate trupurilor, carele 
în ceale de sus lăcueşti, şi spre cei smeriţi 
priiveşti, cela ce ispiteşti 

19. 



2465 A Satanei. 



397 



inimile şi rărunchii, şi tainele oame- 
nilor le ştii adevărat, lumină fără de început, 
şi pururea fiitoare, în carea nu iaste mutare, 
sau umbrire de schimbare. 

însuţi înpărate fără de moarte, prii- 
meaşte rugăciunile noastre, care le facem 
cătră tine din gurile noastre ceale spurcate, 
întru această vreame a nopţii, îndrăznind 
pentru mulţimea milelor tale. 

Şi lasă noao greşealele, carele am făcut 
înaintea ta, cu cuvântul, cu lucrul din ştiinţă, 
şi din neştiinţă, şi ne curăţeaşte de toate 
spurcăciunile trupeşti şi sufleteşti, facân- 
dune casă cinstitului şi sfântului tău D[u]h, 
şi ne dăruiaşte întru inimă priveghitoare, şi 
curată, a treace toată noaptea aceştii vieţi, 
aşteptând luminata şi sf[â]nta zi a unuia năs- 
cut Fiiului tău, a D[o]mnului D[u]mnezeu, şi 
Mântuitoriului nostru I[i]s[us] H[ri]s[tos], 
când va veni pre pământ cu slavă să judece 
pre toţi, şi să plătească fieştecăruia după 
lucrul lui. Ca să nune aflăm zăcând, şi 
dormind, ci priveghind 

20. 

şi sculaţi întru lucrurile poruncilor lui, 
si să fim fata a întră în bucuria si în cămara 

y y 

slavei lui cei D[u]mnezeeşti, unde iaste 
glasul cel ne încetat al lăudătorilor, şi 
nespusa frumseaţă acelor ce văd pururea 
frumseaţa cea nespusă a slavei tale. 

Că tu eşti lumina cea adevărată, carea 
luminezi toate câte sânt, şi pre tine te laudă 
toată făptura în veaci, Amin. 



39 8 



Molitva a şaptea: 

Pre tine bine te cuvântăm D[u]m- 
nezeul[e] cel de sus, şi D[o]mnul milelor cela 
ce faci pururea cu noi lucruri mari, şi cu 
anevoie ale urma, slăvite şi preaminunate, 
carele nu au număr, cela ce neai dat noao 
somn spre odihna neputinţelor noastre, şi 
spre odihna ostenealei trupului celui cu 
multe osteneale, multămimuti, că nu neai 

7 y y ' 

pierdut cu fară de legile noastre, ci după obi- 
ceaiul [obiceiul] cel iubitoriu de oameni teai 
milostivit, şi neai ridicat pre noi, a mâneca, 
şi a slăvi, stăpânirea ta, pentru aceaia ne 

21. 

nugăm bunătăţii tale, cei ne asemănate 
[celei neasemănate], luminează ochii gându- 
lui nostru, si ridică mintea noastră din som- 

1 y 

nul cel greu, al leanii [lenii], şi ne deschide 
gura noastră, şi o umple de laudele tale, ca 
să putem întru linişte a cânta, şi a striga, şi 
ane mărturisi ţie pururea, lui D[u]mnezeu 
celui slăvit, întru toate şi dela toţi, Tatălui 
celui fără de început, înpreună şi unuia 
născut Fiiului tău, şi prea sf[â]ntului şi 
bunului şi de viiaţă Făcătoriului tău D[u]h, 
acum şi pururea, şi înveacii veacilor, Amin. 

Molitva a opta a Sfântului Ioani Zla- 
taust [Ioan Gură de Aur]: Rugăciune de 
mângăeare pe numărul de 12 ceasuri ale zilei, 
şi ale nopţii. 



Pe ale zilii [zilei]: 



399 



Doamne! numă lipsi de binele tău cel 
Ceresc: 

Doamne, ivbăveaştemă de muncile de 
veaci: 

Doamne de am greşit măcar cu gândul, 
sau cu cuvântul, sau cu lucrul iartămă. 

Doamne, izbăveaştemă de toată ne- 
ştiinţa, si uitarea, si ne în 

22. 

drăznirea, şi de nesimţirea cea înpetrită 
[împietrită] . 

Doamne izbăveaştemă de toată 
ispitirea. 

Doamne lumineazămi inima, carea 
iaste întunecată de vicleana pofta cea rea. 

D[o]amne eu ca un om am greşit. Iară 
tu ca un D[u]mnezeu îndurătoriu mă milu- 
iaşte: văzând neputinţa sufletului mieu. 

D[oa]mne trimite mila ta întru ajuto- 
riul mieu, ca să proslăvesc Numele tău cel 
sf[â]nt. 

Doamne I[i]s[us]e H[ristoa]se, scriemă 
pre mine robul tău în cartea vieţii şimi dăru- 
iaste sfârşit bun: 

y y 

D[oa]mne D[u]mnezeul mieu, măcar 
de nam făcut nici un bine înaintea ta, zimi 
dă [ca] după darul tău să puiu [pun] început 
bun: 

Doamne stropeaşte în inima mea roao 
[roua] darului tău: 

D[o]mnul ceriului şi al pământului, 
pomeneaştemă pre mine păcătosul robul 



400 

tău, ruşinatul şi necuratul, întru înpărăţia ta, 
Amin. 

Iară această rugăciune iasta a ceasurilor 
Nopţii: 

Doamne priimeaştemă întru pocăinţă: 

D[oa]mne numă lasa: 

D[oa]mne numă duce întru ispită. 

D[oa]mne dămi cuget bun. 

D[oa]m 

23. 

ne dămi lacrimi şi aducere aminte de 
moarte, si umilinţă. 

' y y 

D[oa]mne dămi cuget sămi ispovedesc 
[spovedesc] păcatele meale. 

D[oa]mne dămi smerenie, curăţire, şi 
ascultare. 

Doamne! dămi răbdare, vo[i]e nebi- 
ruită, şi blândeaţe. 

Doamne sădeaşte întru mine rădăcina 
bunătăţilor, şi frica ta în inima mea. 

D[oa]mne învredniceaştemă săte iubesc 
cu tot sufletul, şi cu tot gândul mieu, şi să 
fac întru toate voia ta: 

Doamne acoperămă de oameni gâlce- 
vitori, şi de draci, şi de patimile trupeşti, şi 
de toate alte lucruri necuvioase. 

D[oa]mne ştii să faci, cum vrei tu, deci 
să fie şi întru mine păcătosul voia ta: că bine 
eşti cuvântat în veaci, Amin. 

Molitva a noua cătră îngerul păzitoriul 

tău: 



40i 



îngerul lui H[risto]s cel sf[â]nt, cătră 
tine caz [cad], şi mă rog, păzitoriul mieu cel 
sf[â]nt, carele eşti dat mie spre păzirea sufle- 
tului mieu, şi trupului mieu celui păcătos, 
din Sf[â]ntul Botez, iară eu cu leanea mea, şi 
cu obiceaiurile meale cea- 

24. 

le reale am mâniat prea curată lumina 
ta, şi team gonit dela mine, cu toate lucrurile 
ceale de ruşine, cu minciunile, cu clevetirile, 
cu pizma, cu osândirea 2466 , cu trufia, cu ne- 
plecarea 2467 , cu ne iubirea de Fraţi, şi cu 
ţinearea [ţinerea] în minte de rău, cu iubirea 
de argint 2468 , cu prea curvia, cu mâniia, cu 
scumpeatea [scumpetea/ scumpătatea] 2469 , 
cu mâncarea cea fără satiu 247 °, cu beţia 2471 , cu 

y ' y 7 

multa vorbă, cu gândurile ceale reale [cele 
rele] şi vicleane [viclene], cu obiceaiurile 
ceale reale, şi cu îndrăznirea spre curvie, 
avândă osebită [deosebită] voire spre toată 
pofta cea trupească. 

O rea voirea mea, carea şi dobitoacele 
ceale fără cuvântare nu o fac, dară cum vei 
putea să cauţi spre mine, sau săte apropii 
cătră mine, ca cătră un câ[i]ne înpuţit: sau 
cu ce ochi îngerul lui H[risto]s vei căuta spre 
mine, cel ce mam înpleticit aşa în lucruri 
înpuţite: sau cum voiu putea sămi ceiu 



2466 Altora. 

2467 Spre iertare. 

2468 De bani şi de bijuterii. 

2469 q u patima de a cumpăra doar lucruri scumpe şi 
preţioase. 

2470 Cu mâncarea multă şi între mese . 

2471 Excesul de băutură. 



402 

ertăciune faptelor meale celor amară 
[amare], şi reale [rele], şi vicleane, în care 
caz preste toate zilele şi nopţile, şi întot 
ceasul, ci caz înaintea ta, şi mă rog, 
Păzitoriul mieu cel sf[â]nt, milostiveaştete 
spre 

25. 

mine păcătosul robul tău: Fiimi 
ajutoriu asupra pizmaşului mieu celui rău, 
cu sfi[n]tele tale rugăciuni, şi înpărăţiei lui 
D[u]mnezeu mă fă părtaşi cu toţi sfinţii, 
acum şi pururea, şi în veacii veacilor, Amin. 

Molitva Dimineţii, cea de apoi cătră 
Preasf[â]nta Născătoarea de D[u]mnezeu: 

Prea Sf[â]ntă Stăpâna mea de Dum- 
nezeu Născătoare, cu sfintele şi prea putear- 
nicele tale Rugăciuni, goneaşte dela mine 
smeritul, şi ticălosul robul tău, deznădăj- 
duirea, uitarea, necunoştinţa 2472 , nepurtarea 
de grije 2473 , şi toate gândurile ceale spurcate, 
reale [rele] şi hulitoare de la ticăloasă inima 
mea, şi dela întunecată mintea mea. 

Şi stânge [stinge] văpaia poftelor meale, 
că sărac sânt si ticălos: si mă izbăveaste de 

y y y 

multe reale [rele], şi aduceri aminte, şi de 
năravuri, şi de toate faptele reale [rele] mă 
slobozeaste, că bine esti cuvântată de toate 

y 7 y 

Neamurile, şi să slăveaşte prea cinstit Nume- 
le tău în veaci, Amin. 



2472 Teologică. 

2473 Adică lipsa de împlinire a poruncilor lui Dumne- 
zeu. 



403 



39- Din intimitatea lui Marin Preda 



în 2007, Eugen Simion şi Oana Soare au 
editat două scrieri intime 2474 ale lui Marin 
Preda într-un singur volum: Jurnal intim şi 
Carnete de atelier. 

Şi în Introducere, Eugen Simion 
consideră că Marin Preda nu a fost „un 
diarist convins", pentru că nu a crezut „în 
valoarea acestui gen ambiguu" şi nici nu i-a 
văzut „utilitatea literară" 2475 . Pentru că Preda 
nu urmărea să scrie un jurnal ci dorea să 
folosească însemnările de aici în romanele 
sale 2476 . 



Jurnal intim. Partea a doua 2477 începe în 
ziua de 24 august 1958, la Sinaia 2478 . Când 
soţia sa, Aurora Cornu, dorea să se despartă 
de el 2479 şi. ..a trăit „un minut de spaimă" 2480 . 

Despre prima sa soţie, autorul spune că 
este „foarte orgolioasă" 2481 . „De aceea Aurora 
nu va accepta ideea că o iubesc şi va căuta să 
se convingă că n-o mai iubesc, va încerca 
chiar să mă determine să n-o mai iubesc, 
pentru a se putea despărţi victorioasă" 2482 . 



2474 Marin Preda, Jurnal intim * Carnete de atelier, 
introd. de Eugen Simion, ed. îngrijită de Eugen Simion şi 
Oana Soare, Ed. Cartex Serv., Bucureşti, 2007, 539 p. 

2475 Idem, p. VI. 

2476 Idem, p. VII. 

2477 Idem, p. 1. 

2478 Idem, p. 3. 

2479 Idem, p. 3 si Idem, p. 3, n. *. 

2480 Idem, p. 3.' 

2481 Ibidem. 

2482 Idem, p. 5. 



404 



Lui Preda îi părea rău că s-a căsătorit cu 
o femeie frumoasă, deşi ştia că ea nu e 
„pentru căsătorie şi viaţă îndelungată" 2483 . 

S-a gândit la sinucidere dar nu se vede 
punând gândul rău în practică 24 4 . 

Aurora e „o femeie de lux", una 
„complicată" 2485 . Preda se duce la un medic 
pentru şedinţe de acupunctură 2486 . 

în 1958 Aurora avea 27 de ani 2487 .. .şi 
Preda avusese o amantă înaintea Aurorei, pe 
care a părăsit-o tot pe când avea 27 de 
ani 2488 . 



Don Bedros a mâncat „numeroase 
căldări de căcat" 2489 . Adică a linguşit, urmă- 
rind să parvină. 

Preda a stat în Vietnam o lună de 

zile 2490 . 

Nu poate „să fabuleze" fără ţigări şi 
cafea 2491 . 

Simte că n-au „nici un haz" paginile pe 
care le-a scris în „romanul vietnamez" 2492 . 

Pe Aurora, mama ei o numea 
Fănuţa 2493 . Şi Fănuţa este „un amestec deru- 
tant între slăbiciune şi neîncredere" 2494 . 



2483 Ibidem. 

2484 Idem, p. 7. 

2485 Idem, p. 8. 

2486 Idem, p. 11. 

2487 Idem, p. 16. 

2488 Idem, p. 17. 

2489 Ibidem. 

2490 Idem, p. 18. 

2491 Idem, p. 20. 

2492 Idem, p. 21. 

2493 Idem, p. 22. 

2494 Idem, p. 23. 



405 



Despre „croaziera spre Grecia" 2495 . 
Aminteşte şi numele primei lui „femei": 
Nadia Strungaru 2496 . 

Aurora are „nesaţiu de mondeni- 
tate" 2497 . 

L-au ispitit trădarea şi desfrâul 2498 .. .însă 
se bucura de „contemplarea frumuseţii 
femeieşti" 2499 . 

După ce trece în revistă modul cum au 
murit mai mulţi autori români, Preda îşi 
notează: „boala e o realitate înspăimântă- 
toare, nu un accident trecător, cum am 
crezut eu până acum" 2500 . 

Eugen Mândrie a divorţat pentru Nina 
Cassian 2501 . Camil Petrescu avea „demonul 
polemicii 3 . 

Pe 29 septembrie 1958, Marin Preda îşi 
notează că a terminat de citit jurnalul intim 
al lui Tolstoi, cel din anul 1910 (anul morţii), 
şi jurnalul soţiei sale din acelaşi an 25 ° 3 . 

„Am fost întotdeauna un om necru- 
ţător. ..şi nu o dată am jubilat cu fruntea sus 
şi cu piciorul pe grumazul slăbiciunii" 2504 . 
însemnare din aceeaşi zi, scrisă după ora 20. 

Jurnalul de la Sinaia se termină pe 12 
noiembrie 1958. în Anexa 1, Aurora Cornu 
vorbeşte despre Marin. Despre care spune că 



2495 Ibidem. 

2496 Idem, p. 25. 

2497 Idem, p. 35. 

2498 Idem, p. 37. 

2499 Idem, p. 40. 

2500 Idem, p. 45. 

2501 Idem, p. 48 şi Idem, p. 48, n. 1. 

2502 Idem, p. 49. 

2503 Idem, p. 51. 

2504 Idem, p. 53. 



406 



era „omul pe care o femeie visează să-1 
găsească. Era de o inteligenţă fizică pe care 
puţini bărbaţi o au, era de o inteligenţă 
sufletească pe care puţini bărbaţi o au. Era 
un amant perfect, era un soţ excesiv de 
delicat" 2505 . 

Din p. 73 începe Carnetul de atelier la 
romanul Risipitorii. Care a fost început în 
ziua de 21 septembrie 1958, tot la Sinaia 2506 . 

Camil Petrescu a murit din cauza celui 
de al doilea infarct pe care 1-a avut 25 ° 7 . 

Vrea să adopte „tonul familiar" din 
Moromeţii 2508 . 

Pe 26 octombrie 1958 simte că 
îmbătrâneşte rara „nici o îndoiala 5 . 

în p. 89, Preda se ceartă cu Dostoievski. 
El recunoaşte în geniul rus pe „scriitorul 
stărilor psihice intense" dar nu îl crede când 
îşi prezintă cazurile. „Eroii lui Dostoievski 
sunt.. .fie bolnavi, fie candidaţi la boli 

7 y 

psihice", însă intensitatea cu care el îi descrie 
„nu e normală la oameni" 2510 . Dar de ce 
trebuie să prezentăm lucrurile în ritmul 
comun al oamenilor, dacă simţim mult mai 
intens viata? 

y 

O faţă care exprima „un zâmbet 
uimit" 2511 . Bolnava avea „o luciditate 
curioasa 5 ... 



2505 Idem, p. 59-60. 

2506 Idem, p. 75. 

2507 Idem, p. 78. 

2508 Idem, p. 81. 

2509 Idem, p. 87. 

2510 Idem, p. 89. 

2511 Idem, p. 91. 

2512 Idem, p. 92. 



407 



în p. 94-97 sunt liste de nume. Câteva 
exemple: Vasile Gogoaşă, Mielu Bălţoi, 
Ştefan Ruiu, Burubacea, Ciupuligă (personaj 
din Risipitorii 2513 ), Sporiri Anton. 

Filodorma, tata Mărita 2514 , Baboi 2515 , 

7 y y y ' 7 

Pascaluţa 5 ...iar „ginerele lui Fântâna îşi 
goneşte nevasta în puterea nopţii" 2517 . La 
miezul nopţii... 

Avea „inima jilavă [umedă]" 2518 când s-a 
dus la prietenul lui. 

Preda era împotriva „scrisului profe- 
sionist". El dorea ca scriitorul să scrie doar 
când „are o mare dorinţă să exprime ceva 
deosebit" 2519 . A avea „inimă bună" 2520 . „Edu- 
caţia înseamnă.. .îmblânzire, înfrânare, crea- 
rea unor anume reflexe, corijarea" 2521 . 

„Ca scriitor îmi place să merg direct la 
ţintă" 2522 . Dar ca om social? 

y 

în Anexa 1, care începe în p. 165, Preda 
vorbeşte despre cum a scris Risipitorii. 

Mărturii din 1970, publicate în România 
literară 2523 . A scris romanul Risipitorii în 2 
ani 2524 , după o perioadă de nelinişte şi ina- 
petenţă pentru scris 2525 . 



2513 Idem, p. 97, n. 1. 

2514 Idem, p. 105. 

2515 Idem, p. 106. 

2516 Idem, p. 109. 

2517 Idem, p. 112. 

2518 Idem, p. 113. 

2519 Idem, p. 139. 

2520 Idem, p. 140. 

2521 Idem, p. 149. 

2522 Idem, p. 162. 

2523 Idem, p. 165. 

2524 Idem, p. 166. 

2525 Idem, p. 165. 



408 



Iniţial avea 800 de pagini dar 1-a redus 
la 350. Apoi a ajuns la 450 2526 . Unde con- 
cluzionează că nu întotdeauna sentimentul 
că nu poţi scrie e real 2527 . 

Partea a ya a jurnalului intim 
debutează cu ziua de 22 noiembrie 1959, o zi 
de duminică 2528 . 

„Moromeţii e cartea copilăriei" 2529 sale. 

Din p. 244 aflăm că Preda îşi făcea 
injecţii cu insulină. 

Pe 6 decembrie 1959 a constatat că 
„ipohondria e favorizată la mine de depre- 
siune [depresie]" 2530 . 

în timp ce „afară ninge şi bate vântul" 
(7 decembrie 1959), Preda vorbeşte despre 
insulină si chinurile ei 2531 . 

y 

Pe 8 decembrie 1959 e vizitat de Miron 
Radu Paraschivescu, pe care îl găseşte „slăbit 
şi împuţinat" 2532 . Dar mai grave sunt „aven- 
turile lui cu femeile şi locuinţele" 2533 . 

în aceeaşi zi aminteşte despre faptul că 
Paraschivescu i-a spus că are geniu. Pe când 
el a considerat că e prea mult. Că are doar 
talent 2534 . 

După care adaugă: „i-am spus că mă 
mulţumesc deocamdată cu talentul si, dacă 

y y ' 



2526 Idem, p. 166. 

2527 Idem, p. 167. 

2528 Idem, p. 237. 

2529 Idem, p. 238. 

2530 Idem, p. 248. 

2531 Idem, p. 249. 

2532 Ibidem. 

2533 Ibidem. 

2534 Idem, p. 250. 



409 



voi avea putere de muncă, voi deveni şi 
genial" 2535 . 

De unde înţelegem că pentru Marin 
Preda a fi genial însemna a produce cărţi 
valoroase şi nu a fi o persoană extraordinară, 
care se produce în mediul cultural. 

începe să scrie despre „legătura" lui cu 
Eta 253<5 . „Măgarii" Jianu şi Crohmălniceanu 
nu îl vizitează la spital 2537 . „Tovarăşul Calcan 
nu e de găsit" 2538 . 

Eta e mereu mângâiată cu apelativul de 
„mititica" 2539 . „Ne-am îndrăgostit repede, în 
câteva săptămâni, aveam nevoie unul de 
altul!" 2540 . La o lună după ce a întâlnit-o, 
Preda a început să lucreze la Risipitorii 2541 . 

Şi în aceeaşi zi de miercuri, 23 
decembrie 1959, autorul ne mărturiseşte 
ceva foarte important, dacă vrem să înţele- 
gem scriitura sa. Şi anume faptul că „con- 
ştiinţa de sine oboseşte spiritul" 2542 . 

Conştientizarea de sine însă e urmarea 
unei continue luminări a duhului nostru de 
către Dumnezeu. Aşa că nu e un rău ci cel 
mai mare bine. 

El însă nu dorea să fie conştient de sine. 
Pentru el, conştiinţa de sine era un rău, care 

7 y y 7 

trebuia tăiat din rădăcină 2543 . Motivaţia? 

y 



2535 Ibidem. 

2536 Idem, p. 254. 

2537 Idem, p. 255. 

2538 Idem, p. 257. 

2539 Ibidem. 

2540 Ibidem. 

2541 Ibidem. 

2542 Ibidem. 

2543 Ibidem. 



410 



Pentru că această conştientizare de sine i-a 
furat „candoarea şi naivitatea" 2544 . 

Pentru că avea nevoie să descopere 
caractere şi fapte de viaţă pentru a scrie şi nu 
să ştie drama pe propria-i piele. Şi-ar fi dorit 
să scrie distant fată de durere. 

y 

Jurnal foarte intim începe în anul 1964. 
Şi în primele rânduri ale lui, Preda afirmă că 
jurnalul trebuie editat postum 2545 . 

Pe 2 mai 1964 a fost la ţară să îşi vadă 
mama 2546 . Adică în Siliştea-Gumeşti, judeţul 
Teleorman. Mama lui locuia pe atunci cu 
fiica ei 2547 . Şi i-a spus că şi-a visat bărbatul... 
Preda abia putând să-şi stăpânească lacri- 
mile 2548 . 

Despre tatăl lui, autorul spune că „a 
fost necredincios din pricina bucuriei lui 
prea mari de a trăi" 2549 . Şi a trăit revoltă, 
indignare şi frică văzând „ce făcea bătrâ- 
neţea" din el 255 °. Nu şi-a putut privi tatăl 
decât pentru o clipă, atunci când era în 
coşciug 2551 . De ce? Pentru că „nu era 
el" 2552 .. .cel pe care îl vedea în coşciug. 

A plecat din sat la o jumătate de oră 
după ce şi-a înmormântat tatăl 2553 . 



2544 Ibidem. 

2545 Idem, p. 263. 

2546 Ibidem. 

2547 Ibidem. 

2548 Idem, p. 264. 

2549 Ibidem. 

2550 Idem, p. 265. 

2551 Idem, p. 266. 

2552 Ibidem. 

2553 Idem, p. 267. 



4ii 



Revolta sa împotriva falşilor scriitori, 
care trăiau cu sinecuri de la partid: „Săraci şi 
ignoraţi [i-]am avut pe Eminescu şi Cara- 
giale, bogaţi nu vom avea decât lăcranjeni, 
beniuci, jebeleni, stoieni. Adică nimic" 2554 . O 
însemnare din 14 mai 1964. 

Pe 28 mai 1964, Preda spune că pe la 
vârsta de 12 ani considera că este „o greşeală" 
faptul că s-a născut 2555 . Pentru că era „slab, 
aveam înţelegerea greoaie, înfăţişarea mize- 
rabilă" 2556 ... şi dorea să moară 2557 . Acum, „la 
patruzeci de ani, dimpotrivă, am senti- 
mentul că dacă aş muri s-ar produce o 
greşeală" 2558 . 

Pe 25 iunie 1964, Marin vorbeşte despre 
sentimentul de „gândire prizonieră" 2559 pe 
care i-1 dădea comunismul. Si tot atunci, 
despre faptul că Nichita Stănescu, Fănuş 
Neagu, Nicolae Velea şi generaţia de după el 
sunt „si mai obsedaţi de ierarhie si de 
acaparare de bunuri şi privilegii" 2560 . 

în noiembrie 1966, Marin şi-a cumpărat 
un Fiat 1300, „cu 120 pe oră" 2561 . 

Iar pe 25 ianuarie 1967 ne anunţă că a 
terminat voi. al 2-lea din Moromeţii, pe care 
îl dorea în 4 volume, sub titlul Comedia 
ţărănească 2562 . 



2554 Idem, p. 268. 

2555 Ibidem. 

2556 Ibidem. 

2557 Ibidem. 

2558 Ibidem. 

2559 Idem, p. 270. 

2560 Ibidem. 

2561 Idem, p. 274. 

2562 Ibidem. 



412 



A scris Moromeţii 2 în două versiuni... 
„din pricina cumplitului trac, care mă 
paraliza la ideea de a continua un personaj, 
deja intrat în familia literară a personajelor 
noastre de la Dinu Păturică la Ion" 2563 . 

împreună cu Eta a fost în Franţa (mai- 
iunie), în Italia (octombrie) şi în Austria 
(noiembrie 1965) 2564 . 

Mama lui Preda a murit la 88 de ani şi 
au dus-o la groapă cu „o căruţă simplă, trasă 
de doi boi, trimisă de colectivitatea ţără- 
nească" 2565 . Sunt cuvintele lui Marin. Şi tot 
ale lui. ..când au îngropat-o: „patru bărbaţi 
voinici au legat sicriul ţinându-1 în frânghii, 
l-au coborât jos în rana pământului, i-au 
bătut capacul sub ţipetele fetelor şi ale 
muierilor, apoi au început să arunce pământ 
peste ea..." 2566 . 

într-un interviu din 18 august 1965, dat 
lui Victor Crăciun 2567 , Preda vorbeşte despre 
cititul detaşat de după apariţia cărţii. La 
romanul Risipitorii, scrisul detaşat 1-a trăit la 
2 ani după editare 2568 . 

Fişele de lucru la romanul Delirul încep 
din p. 289. E vorba despre însemnări din 
anul 1973 2569 . îşi notează că nu a mai băut 
alcool si cafea de o lună de zile 257 °. Dar si 



2563 Ibidem. 

2564 Idem, p. 274-275. 

2565 Idem, p. 280. 

2566 Idem, p. 281. 

2567 Idem, p. 284. 

2568 Idem, p. 282. 

2569 Idem, p. 282, n. *. 

2570 Idem, p. 290. 



4i3 



despre „vremurile cumplite" dintre 18 şi 25 

de ani 2571 . 

Pentru Moromeţii a citit presa acelor 
vremuri de la Academie 2572 . 

Cf. n. 1, p. 293, un „grup de zece 
legionari, studenţi la teologie, l-au ucis în 
spital pe Vasile Stelescu (care dorea să ia 
locul Căpitanului)" iar din nota următoare 
aflăm că un grup de 3 legionari l-a ucis pe 
prim-ministrul liberal şi preşedintele PNL, I. 
G. Duca, în gara Sinaia, pe 29 decembrie 
1933. Cei 3 legionari care l-au ucis pe Duca 
au fost Nicolae Constantinescu, Ion Caranica 
şi Dom Beldimache 2573 . 

Despre convorbirea lui Gheorghiu Dej 
cu Zaharia Stancu între p. 296-298. Dej îi 
mărturiseşte cum a fost la Moscova, cum a 
aşteptat 3 zile să fie primit de Stalin...şi ce-a 
vorbit cu el 2574 . 

Şi aflăm din această convorbire cum că 
e ideea lui Stalin Canalul Dunăre-Marea 
Neagră şi faptul de a trimite burghezia 
acolo, pentru ca să lucreze la construirea 
canalului 2575 . Tot ideea lui Stalin a fost 
reforma monetară din România, care favo- 
riza pe muncitor în detrimentul celor cu 
bani. Şi i-a promis lui Dej „schimburi avan- 
tajoase de maşini şi utilaje, contra pro- 
duse.. .de industrie uşoară" 2576 . 

y 



2571 Idem, p. 291. 

2572 Ibidem. 

2573 Idem, p. 293, n. 2. 

2574 Idem, p. 296-297. 

2575 Idem, p. 297. 

2576 Ibidem. 



4H 



Dănălache interzice accidentele pe 
CFR 2577 . Iar Hitler era „o pasăre ucigaşă, 
foarte dotată, având geniul marilor cuceri- 
tori şi reprezentând o primejdie pentru toţi 
semenii sai 5/ . 

Lui Hans nu i-a plăcut excesul de 
înjurături româneşti 2579 . Ilie Murgu este „un 
bou cu nume de cal" 258 °. Insaţietatea sexuală 
a femeii 2581 . 

Ameţeala germanilor 2582 produsă de 
megalomania lui Hitler. 

Doctorul Spurcaciu 2583 . Troţki a primit 
„un târnăcop în cap" după ce „a ucis şi a 
spânzurat" 2584 atâţia. 

îşi planificase să îl bage şi pe Ţugurlan 
în Delirul, dar nu a mai facut-0 2585 . 

Hitler mânca dimineaţa „dulceaţă cu 
friscă si bucăţi de ciocolată" 2586 . 

y y y 

„Cosorul lui Moceanu" 2587 . „Starea de 
spirit a ziaristului se schimbă treptat" 2588 . 
Roşioru Fănică, Tutu Vasile, Plăcintă 
Eustaţiu 2589 . Notele pentru Delirul se ter- 
mină în p. 412 şi cele la Cel mai iubit dintre 
pământeni încep în p. 437. 



2577 Idem, p. 302. 

2578 Idem, p. 303. 

2579 Idem, p. 304. 

2580 Ibidem. 

2581 Idem, p. 305. 

2582 Idem, p. 310. 

2583 Idem, p. 326. 

2584 Idem, p. 327. 

2585 Idem, p. 329 şi Idem, p. 329, n. 4. 

2586 Idem, p. 330. 

2587 Idem, p. 334. 

2588 Idem, p. 352. 

2589 Idem, p. 366. 



415 



Notele la Cel mai iubit.. .sunt pe 31 de 
pagini nedatate 2590 . Moartea grea a păcăto- 
şilor 2591 . Marghiţa 2592 . „E lovit de dragoste sau 
de moarte?" 2593 . 

Directorul de şcoală, ca să vezi treabă!, 
„ţinea cu şmecherii, că era şmecher, ţinea cu 

77 y y 7 y 7 y 

hoţii, că era hot. Ţinea cu curvele, fiindcă era 

»2SQ4 

curvar . 

Cum se fură în România 2595 . „Comuna 
Cârcâdaţii din deal" 2596 . 

Sora Pipuleanca este îndrăgostită de 
Vatică 2597 . Anghelache şi Paţanghel 2598 . Tova- 
răşul Fundea 2599 . 

Din p. 509 începe un interviu pe care i 
1-a dat Sânzianei Pop şi care a fost publicat 
în Luceafărul, nr. 20, din 18 mai 1974 2600 . 

L-a cunoscut pe Geo Dumitrescu în 

, _ „ 2601 
1942 . 

Rebreanu a fost un model pentru el dar 
nu şi Sadoveanu 2602 . Preda considera „gene- 
raţia" literară ca pe „o familie" 2603 . 

Mărturiseşte că a vrut să fie 
învăţător 2604 . A citit pe islaz, când se ducea 



2590 Idem, p. 437, n. *. 

2591 Idem, p. 441. 

2592 Idem, p. 444. 

2593 Idem, p. 445. 

2594 Idem, p. 446. 

2595 Idem, p. 447. 

2596 Idem, p. 451. 

2597 Idem, p. 460. 

2598 Idem, p. 466. 

2599 Idem, p. 486. 

2600 Idem, p. 509, n. *. 

2601 Idem, p. 509. 

2602 Idem, p. 511. 

2603 Idem, p. 512. 



4i6 



să pască caii, pe la 13 ani, Scriptura şi pe 
Descartes 2605 . 

Dacă unele cărţi îl „pot strivi pe un 
copil" 2606 , atunci „un răsărit de soare poate 
să fie o întâmplare magică care să ţină locul 
unei biblioteci. Cu condiţia ca, mai târziu, 

biblioteca în nici un chip să nu[-i] lip- 

^"2607 
seasca ' . 

Din p. 519 începe un interviu acordat 

lui Mihai Ungheanu. Publicat în Luceafărul, 

nr. 17, din 1975. în care afirmă: „toate fiinţele 

umane existente pe pământ fac istorie" 2608 . 

La o întâlnire cu studenţi şi profesori, 

din 1980, după ce apăruse romanul Cel mai 

iubit.. 2609 , Marin a spus publicului din sală 

că îl crede pe Tolstoi „în totalitate" în scrisul 

său dar pe Balzac „nu. ..întotdeauna" 2610 . 

Dimpotrivă, eu îl cred mai degrabă pe Balzac 

în scrisul său şi nu îmi plac exagerările 

nihiliste ale lui Tolstoi. 

îi dă replica din nou lui Dostoievski, 

spunând că „eu cred mai mult în oameni, în 

Lărti 

personajele sale 2612 . 



omenie" 2611 si mărturiseşte că nu este rău cu 



Poporul german a fost „împins în 
prăpastie de Hitler" 2613 . Şi cartea se termină 



2604 Idem, p. 514. 

2605 Ibidem. 

2606 Ibidem. 

2607 Ibidem. 

2608 Idem, p. 521. 

2609 Idem, p. 525, n. 

2610 Idem, p. 526. 

2611 Ibidem. 

2612 Ibidem. 

2613 Idem, p. 527. 



* 



417 



cu moartea lui Tolstoi, care, atunci când şi-a 
dat duhul, a spus: „II faut foutre le camp, 
adică, în traducerea mea, trebuie să spălăm 
putina? 2614 . 

Nu am avut nicio surpriză în ceea ce îl 
priveşte pe Marin Preda. Dimpotrivă, intu- 
iam că era atent la tot ce se întâmplă şi, am 
înţeles şi mai mult, de ce este o expresie vie a 
ceea ce înseamnă a simţi ritmul vieţii teleor- 
mănene: pentru că nu şi-a trucat viaţa la 
nivel literar. Nu şi-a literaturizat-o până la 
desfiinţare. 

y 



40. De ce e Bucureştiul capitala 
României 



P. P. Panaitescu consideră că românii 
au avut „concepţia unei capitale din cele mai 
vechi timpuri" 2615 . Pentru că, la finalul hri- 
soavelor domneşti, găsim referirea la cetatea 
de scaun a ţării 2616 . 

Capitala Ţării Româneşti a fost mutată 
la Bucureşti, după ce fusese, pentru o 
jumătate de veac, la Târgovişte 2617 . 

Si Panaitescu consideră că nu Radu cel 

y 

Frumos a mutat capitala la Bucureşti ci Vlad 



2614 Idem, p. 531. 

2615 P. P. Panaitescu, Cum au ajuns Bucureştii capitala 
ţării?, extras din „Revista Fundaţiilor Regale", nr. 8, august 
1938, Ed. Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Impri- 
meria Naţională, Bucureşti, 1938, p. 5. 

26l6 'lbidem. 
2617 Idem, p. 6. 



4i8 



Ţepeş 2<5lS . Pentru că primul act domnesc 
datat la Bucureşti este al lui Vlad Ţepeş, 
emis în 20 septembrie 1459 2619 . 

însă tocmai în sec. al 17-lea, Bucureştiul 
devine „capitala statornică a ţării" 2620 . Iar 
târgul Bucureştiului a fost „o moşie dom- 
nească" 2621 la început, care, în secolul al 18- 
lea, era format din 12 sate 2622 . 

Bucureştiul devine un oraş important 
datorită drumului spre Giurgiu. Pentru că 
atunci când Giurgiu a fost cucerit de turci, el 
a devenit un important centru comer- 
cial 2623 , însă el a devenit capitală a ţării şi 
pentru importanta strategică a aşezării 
sale 2624 . 

Constantin Giurescu publica în 1966 
Istoria Bucureştilor, în 468 de pagini 2625 . 

în pagina a 50-a a cărţii, autorul 
aminteşte si el de documentul lui Tepes din 

y y y L y 

20 septembrie 1459, considerând această 
dată drept „prima menţiune precisă" 2626 a 
oraşului. 

Hrisovul e scris în limba slavonă şi 
menţionarea e aceasta: 



2618 Idem, p. 6-7. 

2619 Acest act a stat la baza sărbătoririi, în anul 2014, a 
555 de ani de atestare a Bucureştiului. 

2620 p p p ana itescu, Cum au ajuns Bucureştii 
capitala ţării?, ed. cit, p. 7-8. 

2621 Idem, p. 10. 

2622 Ibidem. 

2623 Idem, p. 13. 

2624 Idem, p. 14. 

2625 Prof. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor. 
Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, Ed. pentru 
Literatură, Bucureşti, 1966, 468 p. 

2626 Idem, p! 50. 



419 



„in cetatea Bucureşti" („kw rpv\ 

KfKfţlIflH"). 2627 

Şi Giurescu afirmă că Ţepeş a preferat 
Bucureştiul „din considerente strategice" 2628 
dar şi datorită „posibilităţilor economice ale 

v ••«262Q 

aşezam y . 

în fig. 14, p. 51, autorul ne oferă 
documentul care atestă istoric Bucureştiul. 
Cel din 20 septembrie 1459 2630 . 

Autorul consideră că „cetatea nouă 
[novum castrum]", aşa cum o numea Laiotă 
Basarab în 1476, este Bucureştiul şi nu 
Gherghiţa 2631 . 




Hieronim Ostermayer, în 1545, consem- 
nează faptul că Bucureştiul a fost îngrădit cu 
trunchiuri de stejar de către domnul Mircea 



2627 Ibidem. 

2628 Ibidem. 

2629 Ibidem. 

2 30 Cel publicat în această pagină. 

2631 Prof. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureştilor. 
Din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre, ed. cit., p. 
52- 



420 



Ciobanul 2632 . îngrăditură care avea rolul 
„unei noi delimitări a oraşului" 2633 . 

De pe vremea domnului Petru cel 
Tânăr avem prima menţiune despre condu- 
cerea Bucureştiului de către un judeţ/ 
cârmuitor/ primar. Şi anume din ziua de 13 
mai 1563, judeţul Bucureştiului numindu-se 
Necula al lui Bobanea. Care era ajutat de 12 
pârgari 2634 , ce formau sfatul oraşului. 

Din 15 noiembrie 1571 2635 , de la domnul 
Alexandru al II-lea, „avem primul document 
scris în legătură cu alimentarea cu apă a 
bucureştenilor" 2636 . Pe când băile din Bucu- 
reşti sunt atestate într-un document din 21 
octombrie 1585 2637 . 



2632 Idem, p. 54. 

2633 Ibidem. 

2634 Idem, p. 60. 

2635 Idem, p. 61. 

2636 Ibidem. 

2637 Ibidem. 



421 

Bibliografia 
(în ordinea apariţiei textuale) 

Liviu Rusu, De la Eminescu la Lucian 
Blaga. Şi alte studii literare şi estetice, Ed. 
Cartea Românească, Bucureşti, 1981, 506 p. 

http : / /r o . wikip edia. org/ wiki / Liviu_Rus 
u_%28literat%29 

Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în 
perioada sovietizării României. însemnări zil- 
nice, voi I, 1945-1947, cu studiu introductiv şi 
note de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele 
Naţionale ale României, Bucureşti, 2004, XII 
+ 315 p. Downloadată de aici: 

http : / /www. arhivei enational e . ro /im age 
s/custom/image/serban/Dudu%2oVelicu%2 
ovol.%20I.pdf. 

Dudu Velicu, Biserica Ortodoxă în 
perioada sovietizării României. însemnări zil- 
nice, voi. II, 1948-1959, cu studiu introductiv 
şi note de Alina Tudor-Pavelescu, Arhivele 
Naţionale ale României, Bucureşti, 2005, VI 
+ 285 p. Downloadată de aici: 

http://www.arhivelenationale.ro/image 
s/custom/image/serban/Dudu%2oVelicu%2 
ovol.%20II.pdf 

http://fototecaortodoxiei.ro/2114- 
teologul-dudu-velicu-secretar-al- 
patriarhului-miron-cristea 



422 

http : / /ro . wikip edia. org/ wiki / Eugen_Cri 
stescu 

http : / /ro . or th odoxwiki . o rg/ Antim_%28 
Nica%29_al_Tomisului_%C5%9Fi_Dun%C4 
%83rii_de_Jos 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki / Richard_ 
Wurmbrand 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_ 
Ghica 

http://www.sfatulmedicului.ro/Afectiu 
ni-ale-rinichilor/uremia_65i2 

http://jurnalul.ro/stiri/observator/curte 
a-europeana-drepturile-omului-sindicat- 
preoti-romani-647397.html 

N. Al Mironescu, O descîntătoare din 
Hangu (Influenţe cărturăreşti în practica 
descîntecelor), în Revista de Folclor, anul III, 
nr. 3, Bucureşti, 1958, p. 53-54. 

http://www.judaica.ro/files/tabel-i.xls 

Smaranda Vultur si Adrian Onică 
(editori), Memoria salvată II. Cine salvează o 
viaţă salvează o lume întreagă, Ed. Universi- 
tăţii de Vest, Timişoara, 2009. 

G.[eorge] Poboran (directorul Scoalei 
de băeţi No. 1 Ionaşcu din Slatina), Istoria 
oraşului Slatina, ediţiunea II, Tipografia de 



423 

Lux Costica[ă] Constantinescu & Fiu, Slatina, 
1909 [1908], 507 p. 

http :/ / ro.wikipedia. org/wiki/Vlad_Vint 
il%C 4 %8 3 

Lev Tolstoi, Jurnal, voi. 1, trad. din lb. 
rusă de Janina Ianoşi, studiu introd. şi note 
de Ion Ianoşi, ed. a IlI-a, revăzută, Ed. Ideea 
Europeană, Bucureşti, 2005, 558 p. 

Lev Tolstoi, Jurnal, voi. 2, trad. din lb. 
rusă de Janina Ianoşi, cu note, tabel 
cronologic şi indice de nume de Ion Ianoşi, 
ed. a IlI-a, revăzută, Ed. Ideea Europeană, 
Bucureşti, 2005, 529 p. 

http://www.scribd.eom/doc/31271595/A 
na- Kar enina- voii 

http://www.scribd.eom/doc/31271503/A 
na-Karenina-vol-2 

http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Sa 

nd 

http : / /r o . wikip edia. org/ wiki / Vladimir_ 
Soloviov 

http://www.polirom.r0/catalog/carte/s 
onata-kreutzer-si-alte-povestiri-4596/ 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki / Gi o vanni_ 
Boccaccio 



424 

George Topârceanu, Evocări de război. 
Turtucaia. Pirin- Pianina, cu pref. de Nicolae 
Manolescu, Ed. Scripta, Bucureşti, 2006, 230 

P- 

Andre Gide, Jurnal. Pagini alese. 1889- 
1951, cu pref., trad. şi note de Savin Bratu, 
Ed. Univers, Bucureşti, 1970, XLI + 799 p. 

http : / /ro . wikip edia. org/ wiki / Damian_S 
t%C4%83noiu 

Ieromonahul Damian Stănoiu, Mănăs- 
tirea Căldăruşani, cu o pref. de ÎPS Mitro- 
polit Primat al României Dr. Miron Cristea, 
Ed. Tipografiile Române-unite, Bucureşti, 
1924, 115 p. 

http://www.ziarulring.ro/stiri/bucurest 
i/42284/Un-monument-disparut-Biserica- 
Sarindar 

http://www.sfant.ro/sfinti- 
romani/arhimandritul-antipa-dinescu- 
schitul-prodromul-athos.html 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki /M irc ea_ V 
ulc%C4%83nescu 

Mircea Vulcănescu, De la Nae Ionescu 
la „Criterion", ed. îngrijită de Marin Diaconu, 
Ed. Humanitas, Bucureşti, 2003, 442 p. 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki / Dimitri e_ 

Guşti 



425 



Al.[exandru] Rosetti, Călătorii şi 
portrete. Note din Grecia, India, Israel, SUA, 
Albania. Diverse. Cartea albă, Ed. Sport- 
Turism, Bucureşti, 1977, 292 p. 

http://www.antena3.ro/romania/docu 
ment-exceptional-regele-cioaba-recunoscut- 
de-fostul-presedinte-ion-iliescu-225540.html 

http://adevarul.ro/news/eveniment/do 
cumentul-atesta-ion-cioaba-era-agreat-fiind- 
unicul-reprezentant-romilor- 
i_52i79C70C7b855ff56o85eec/index.html 

Dr. I. Felix, Director General al 
Serviciului Sanitar, Dare de seamă asupra 
epidemiei de choleră din anul 1893, presintată 
D-lui Ministru de Interne, Ed. Lito-Tipografia 
Carol Gobl, Bucuresci, 1893, 34 p. 

http://florinlazarescu.com/ 

http://www.bookblog.ro/interviu/florin 
-lazarescu-e-prima-data-cand-am-un- 
personaj-feminin-principal/ 

http://media.lit.uaic.ro/anale/literatura 
/antonio%2opatras.html 

http : / / www. r evista22 . r o /bucur es tiul - 
cultural-nr-106— resurectia-criticii-literare-si- 
ierarhiile-literare-ntre-canon-si-lupte- 
generationiste-10656.html 

http : / / www. danlungu .eu/ 



426 

http://egophobia.ro/?p=8o39 
http://cristinanemerovschi.ro/ 

http : / /ro . wikip edia.org/wiki/ Ruxandra 
_Cesereanu 

http://tiuk.reea.net/index.php?option= 
com_content&view=article&id=i64i 

http://media.lit.uaic.ro/anale/literatura 
/Bogdan%2oCretu.html 

http://www.suplimentuldecultura.ro/in 
dex/ continutArticolAUCat/ 13/7626 

http://es.wikipedia.org/wiki/Ignacio_E 
chevarr%C3%ADa 

http://atelier.liternet.ro/articol/2190/Iu 
lia-Popovici-Ignacio-Echevarria/Ignacio- 
Echevarria-Rolul-criticului-e-cel-al-unui- 
soldat-explorand-teritorii-inamice.html 

http://uncristianblog.wordpress.c0m/2 
012/10/03/stiva-cu-carti-de-la-marele- 
premiu/ 

http://www.totpal.ro/convorbire-cu- 
scriitorul-al-florin-tene-presedintele- 
%E2%8o%9Eligii-scriitorilor%E2%8o%9D- 
din-romania/ 

Laszlo Alexandru, Criticul literar 
Nicolae Manolescu, ed. a 2-a, revăzută şi 



427 

adăugită, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2009, 429 
P- 

Biblioteca online a lui Laszlo Alexandru: 
http://i93.226.7.i4o/~laszlo/biblioteca. 

htm. 

Ziarul Epoca, ed. a 3-a, seria II, anul III, 
nr. 359, de vineri, 24 ianuarie 1897, p. 4. 

Stephen W. Hawking, Scurtă istorie a 
timpului. De la Bing Bang la găurile negre, 
ed. a IlI-a, trad. din lb. engl. de Michaela 
Ciodaru, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2001, 212 

P- 

http://en.wikipedia.org/wiki/Stephen_ 
Hawking 

http : / /r o . wikip edia.org/wiki/Lorin_For 

tuna 

N.[icolae] Iorga, Iudaica, Ed. 
„Bucovina" I. E. Torouţiu, Bucureşti, 1940, 23 

P- 

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Istoria 
începe de oriunde o priveşti, voi. 3, Teologie 
pentru azi, Bucureşti, 2013, 308 p. 

Care poate fi downloadată de aici: 
http://www.teologiepentruazi.ro/2013/07/31/ 
istoria-incepe-de-oriunde-o-privesti-vol-3/. 



428 

https://www.facebook.com/brianna.car 

adj a 

http://ampress.ro/fapt- 
divers/marturisirile-unei-printese-barbatii- 
ma-mai-invita-la-o-cafea-doar-pentru-sex/ 

http : / /www9 .georgetown . edu/faculty/t 
annend/bio.html 

http://seductiatrupului.ro/despre- 
femei/ce-vor-cu-adevarat-femeile-de-la- 
barbati-dar-in-realitate-nu-le-spun- 
vreodata.html 

http://bazavan.ro/2013/03/3-minciuni- 
pe-care-si-le-spun-femeile/ 

http : / / j ournalul evei .wordpress.com/201 
3/01/24/femei-si-barbati/ 

http://ligiapop.com/about/ 

http://ligiapop.com/2010/01/03/ce-vor- 
femeile-de-la-barbati-si-vice-versa-partea-ii/ 

http://www.simonatache.ro/2013/08/27 
/faci-doreasca-mult/ 

http://simonaionita.blogspot.ro/2011/02 
/transformarea-lui-fat-frumos.html 

http://www.iulianicolaie.ro/2012/02/cu 
m-stam-cu-respectul-intre-sexe/ 



429 

http://www.vipmagazin.md/profil/Mih 
aela_Radulescu/ 

http://corinacretu.wordpress.com/2013 
/03/24/alaturi-de-colegii-din-ardeal/ 

http://www.bogdanabutnar.ro/femeile- 
pe-internet/ 

http://denisuca.com/violenta- 
conjugala-realitate-romaneasca/ 

http://andreeaburlacu.ro/2013/02/25/ba 
rbatul-ideal .html 

http://claudiatocila.ro/pana-la-urma- 
ce-aveti-cu-ei/ 

http://ddunia.wordpress.com/2012/08/ 
01/oameni-sau-feminin-si-masculin/ 

http : / /www. taifasuri .r o /taifasuri/la- 
taifas/1655-alessandra-stoicescu-nu-mi-fac- 
planuri-traiesc.html 

http://www.formula- 
as.ro/2008/819/asul-de-inima-45/gianina- 
corondan-legaturile-de-dragoste-nu-se- 
vindeca-niciodata-9612 

http://www.click.ro/vedete/romanesti/ 
Simona-Gherghe-disponibila-barbatii- 
inteligenti_0_1445255480.html 

http : / /ro . wikip edia. org/ wiki / Simona_S 
ensual 



430 



http://www.cancan.ro/showbiz/showbi 
z-intern/simona-sensual-cateodata-barbatii- 
sunt-mai-javre-decat-cainii-129410.html 

http://www.apropo.ro/showbiz/de-la- 
noi/valentina-pelinel-femeia-e-o-carte- 
deschisa-si-vesnic-obiect-de-studiu-7716198 

http://www.tonica.ro/frumusete/frumo 
ase-si-faimoase/11105-cosmina-pasarin-un- 
barbat-inteligent-nu-este-intimidat-de-o- 
femeie-puternica.html 

http://www.cancan.ro/actualitate/anun 
tul-bomba-facut-de-o-vedeta-din-romania- 
barbatii-sunt-niste-porci-obsedati-sexual- 
vreau-o-relatie-cu-o-femeie-adevarata.html 

http://www.tabu.ro/clisee-care-ne-dor- 
4-ca-barbat-trebuie-sa-fiu-autoritar/ 

http : / / www. askmen . r o /divertisment / ve 
dete/ce-fel-de-barbat-isi-doreste-anda- 
adam-29630 

http://www.larevista.ro/stela-popescu- 
eu-cred-si-acum-in-dragoste-chiar-daca-am- 
aproape-8o-de-ani/3/ 

Pr. Teodor Bodogae, Din istoria Bisericii 
Ortodoxe de acum 300 de ani. Consideraţiuni 
istorice în legătură cu Sinodul dela Iaşi, Ed. 
Tipografia Arhidiecezană, Sibiu, 1943, 156 p. 



43i 



Jurnalul inedit al lui Vasile Alecsandri, 
în C.[onstantin] D. Papastate, Vasile Alec- 
sandri şi Elena Negri, cu un jurnal inedit al 
poetului, Ed. Tiparul românesc S. A. R., 
Bucureşti, 1947, p. 166-319. 

http://www.anticariatbazar.r0/autori/C 
.D._Papastate/ 

http : / /ro . wikip edia. org/ wiki / Wolfgang 
_Amadeus_Mozart 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nifon_Mi 
h%C4%83i%C8%9B%C4%83 

http://biserica.0rg/Wh0sWh0/DTR/S/ 
NiculaeSerbanescu.html 

Niculae I. Serbănescu, Dimensiunea 
religioasă a personalităţii domnitorului Mihai 
Viteazul (1593-1601) - premise şi argumente 
pentru canonizare - Arhiepiscopia Târgo- 
viştei, Târgovişte, 2011, 344 p. 

Stelian Tănase, Clienţii Iu' tanti Var- 
vara. Istorii clandestine, seria Istorie, Ed. 
Humanitas, Bucureşti, 2005, 511 p. 

http://www.stelian-tanase.ro/ 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki / Cristi an_R 
acovski 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe 
Cristescu 



432 



http://en.wikipedia.org/wiki/Mihail_G 
heorghiu_Bujor 

http://en.wikipedia.org/wiki/Cominter 

n 

http : / /ro . wikip edia. org/ wiki / Vasile_Lu 

ca 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki / E mi l_Bod 
n%C4%83ra%C8%99 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki / Lucr e%C8 
%9Biu_P%C4%83tr%C4%83%C8%99canu 

Alexandru Mihăilă, (Ne)lămuriri din 
Vechiul Testament. Mici comentarii la mari 
texte (voi. I), Ed. Nemira, 2011, 582 p. 

http : / /ro . or th odoxwiki . o rg/Nikon_al_ 
Moscovei 

Allan Bloom, Criza spiritului american. 
Cum universităţile au trădat democraţia şi au 
sărăcit sufletele studenţilor, cu un cuvânt 
înainte de Saul Bellow, trad. din engl. şi note 
de Mona Antohi, postfaţă de Sorin Antohi, 
Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, 501 p. 

Constantin C. Giurescu, Amintiri, ed. 
îngrijită de Dinu C. Giurescu, Ed. AII Educa- 
ţional, Bucureşti, 2000, 542 p. 

http://ro.wikipedia.0rg/wiki/Brag%C4 

%8 3 



http : / /r o . wikip edia.org/wiki/ O in%C^% 

83 

http://biserica.0rg/Wh0sWh0/DTR/S/I 
uliuScriban.html 

http://www.biblacad.ro/I0anBianu2.ht 

ml 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Panait_Ce 

rna 

http : / /ro .wikip edia.org/wiki/ 1 on_Andr e 

eseu 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki /Traian_Lal 

eseu 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Bo 

grea 

http://ro.wikipedia.org/wiki/George_V 
%C3%A2lsan 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki/ Alexandru 
_Sahia 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Io 

rga 

M.[ihail] Kogălniceanu, Scrisori, cu 
texte îngrijite, adnotate şi prezentate de 
Augustin Z. N. Pop şi Note de călătorie, cu 
texte îngrijite, adnotate şi prezentate de Dan 



434 

Simonescu, col. Studii şi Documente, Ed. 
pentru Literatură, Bucureşti, 1967. 

N.[icolae] Bălcescu, Scrieri alese, ed. de 
Andrei Rusu, cu pref. de Paul Cornea şi 
cronologie de Horia Nestorescu-Bălceşti, Ed. 
Minerva, Bucureşti, 1973. 

P.[etre] P. Panaitescu, Dimitrie Cante- 
mir. Viaţa şi opera, col. Biblioteca Istorică, 
voi. III, Ed. Academiei RPR, Bucureşti, 1958, 
265 p. 

Joachim Jeremias, Parabolele lui Iisus, 
trad. din lb. engl. de PS Calinic Dumitriu, 
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Pr. 
Prof. Dr. Vasile Mihoc si Dr. Ştefan Matei, cu 

y y ' 

un cuv. introd. de Părintele [Constantin] 
Galeriu, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2000, V- 
VIII + 322 p. 

Andrei Pleşu, Parabolele lui Iisus. 
Adevărul ca poveste, Ed. Humanitas, Bucu- 
reşti, 2012, 314 p. 

http://en.wikipedia.org/wiki/Frithjof_S 
chuon 

http : / /r o . wikip edia. org/ wiki / He rta_M 
%C3%BCller 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Girolamo_ 
Savonarola 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Patul_lui_ 
Procust 



435 



http : / /r o . wikip edia. org/ wiki /M anih eis 

m 

Wilhelm Dancă, Logica filosofică. 
Aristotel şi Toma de Aquino, cu pref. de 
Alexander Baumgarten, Ed. Polirom, Iaşi, 
2002, 313 p. 

http://www.unibuc.r0/n/0rganizare/dir 
resumane/post-vaca/desf-conc-orga-in- 
facu/docs/2oi2/sep/i2_i8_3i_25Danca_Wilhe 
lm.pdf. 

Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati, Taina 
veacurilor. Unirea timpului cu eternitatea în 
rugăciunile Bisericii, teză doctorală în 
Liturgică, Ed. Doxologia, Iaşi, 2010, 518 p. 

N.[icolae] Iorga, Despre cronici şi 
cronicari, ed. îngrijită de Damaschin Mioc, 
Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 
1988, 364 p. 

http://www.poezie.ro/index.php/autho 
r/ooo2296/Toma%2oGeorge%2oMaiorescu# 
bio 

Toma George Maiorescu, Convorbiri în 
Amurg, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 
2002, 519 p. 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki / 1 on_Ag%C 
3%A2rbiceanu 

http : / /ro .wikip edia. org/ wiki / Ana_Aslan 



436 

http : / /r o . wikip edia.org/wiki/ C orneliu_ 

Baba 

http://en.wikipedia.org/wiki/Raoul_Du 

fy 

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ilarie_Che 

ndi 

http://flori-balanescu.blogspot.ro/ 

http://www.paulgoma.com/ 

Flori Stănescu şi Paul Goma, Dialog, în 
col. Fapte, idei, documente, Ed. Vremea, 
Bucureşti, 2008, 151 p. + 18 fotografii ale 
scriitorului. 

http : / /r o .wikip edia. org/ wiki / Dumitru_ 
Radu_Popescu 

Cartea lui Enoh, trad. din etiopiană, 
note şi comentarii de R. H. Charles, cuvânt 
înainte de W. O. E. Oesterley, trad. [din lb. 
engl.] şi îngrijire de ediţie de Alexandru 
Anghel, ed. a Il-a, Ed. Herald, Bucureşti, 
2011, 216 p. 

http://en.wikipedia.org/wiki/Azazel 



Dr. J. Felix, Crescerea igienică a copiilor. 
Instrucţiuni populare pentru mume, Ed. 
Imprimeria Statului, Bucuresci, 1882, 52 p. 



437 



Acatistul Preasfintei Născătoarei de 
Dumnezeu, şi alte acatiste şi rugăciuni foarte 
evlavnice şi de folos, Sibii, Ed. Tipografia lui 
Ioani Bart, 1821, în BAR, CRV 1110, 438 p. 

Marin Preda, Jurnal intim * Carnete de 
atelier, introd. de Eugen Simion, ed. îngrijită 
de Eugen Simion şi Oana Soare, Ed. Cartex 
Serv., Bucureşti, 2007, 539 p. 

P. P. Panaitescu, Cum au ajuns 
Bucureştii capitala ţării?, extras din „Revista 
Fundaţiilor Regale", nr. 8, august 1938, Ed. 
Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. 
Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1938, 14 p. 

Prof. Constantin C. Giurescu, Istoria 
Bucureştilor. Din cele mai vechi timpuri pînă 
în zilele noastre, Ed. pentru Literatură, Bucu- 
reşti, 1966, 468 p. 



Cuprins 



1. Lucian Blaga vorbind despre sine (2- 
3)/ 2. însemnările lui Dudu Velicu (3-24)73. 
Descântătoarea citea cărţi (24-25) / 4. 
Monumente evreieşti în Bucureşti (25-26)75. 
înainte şi după Auschwitz II (26) / 6. 
Monografia lui George Poboran despre 
oraşul Slatina (26-31) / 7. Jurnalul lui Lev 
Tolstoi (31-51) / 8. Pe front şi în prizonierat 
cu George Topârceanu (52-56) / 9. Din 
Jurnalul lui Andre Gide (56-71) / 10. Despre 
Mănăstirea Căldăruşani (71-77) / 11. Amintiri 
şi opznz'z ale lui Mircea Vulcănescu (77-81) 

12. Călătoriile şi portretele lui Alexandru 
Rosetti (81-95) î 13. Multe ştampile pentru 
„regele internaţional al romilor" (95-97) ţ 

14. Holera în România. Anul 1893 (98-101) ţ 

15. Dinspre scriitori. ..despre criticii literari 
(101-105) î 16. Laszlo Alexandru despre 
Nicolae Manolescu (105-110) ţ 17. Lăptăria 
Arcuda (110-111) ţ 18. Concluziile lui Stephen 
Hawking (111-114) î x 9- lorga despre evreii 
din România (114-116) ţ 20. Bărbaţii din ochii 
femeilor (116-121) 

21. Sinodul de la Iaşi, din 1642 (122-124) 
& 22. Jurnalul inedit al lui Vasile Alecsandri 
(124-130) & 23. Viaţa Fericitului Mihai 
Viteazul în comentariul Părintelui Niculae 
Şerbănescu (130-137) & 24. Clienţii Varvarei 
trag cu urechea (137-145) & 25. Raportările 
teologice ale Lect. Dr. Alexandru Mihăilă 



(146-169) & 26. Studenţii lui Allan Bloom 
(169-174) & 27. Amintirile Acad. Constantin 
C. Giurescu (174-222) & 28. Mihail 
Kogălniceanu: ziua de naştere, ziua de 
Botez, ziua morţii (222-223) & 2 9- 
Dezideratele lui Nicolae Bălcescu (223-228) 
& 30. Monografia lui P. P. Panaitescu despre 
Dimitrie Cantemir (228-238) 

31. Veleităţile teologice ale unui istoric 
al artei (238-331) / 32. „Logica filosofică" a lui 
Toma de Aquino în comentariul lui Wilhelm 
Dancă (331-342) / 33. Iorga vorbind despre 
cronici şi cronicari (342-351) / 34. Simţul 
documentar al interviului (351-363) / 35. 
Dialogul lui Goma cu prezentul (363-374), j 
36. Apocriful 1 Enoh (374-383), / 37. Sfaturi 
pentru mume (383-388), / 38. Rugăciunile 
dimineţii în CRV 1110 (388-402), / 39. Din 
intimitatea lui Marin Preda (403-417), / 40. 
De ce e Bucureştiul capitala României (417- 
420) 

Bibliografie (421-437) 

Imagina de pe coperta primă e un 
fragment din imaginea de aici 2638 şi repre- 
zintă Coloana infinitului a lui Constantin 
Brâncusi 2639 . 



2638 A se vedea: 

http://alexisphoenix.org/imagesromania/brancusi52 

93-jpg- 

2639 Idem: 

http :/ /ro . wikipedia . org/ wiki/Coloana_Infinitului . 



© Teologie pentru azi | 2014 
http://www.teologiepentruazi.ro/ 



Cartea de faţă este o ediţie online 
gratuită. Ea reprezintă proprietatea Pr. Dr. 
Dorin Octavian Picioruş. Şi nu poate fi 
tipărită şi comercializată fară acordul direct 
al autorului ei. 



Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş 

© Teologie pentru azi 
Toate drepturile rezervate